Francezii au ridicat arta preparării mâncării de la necesitate la rangul de ştiinţă şi artă, iar Revoluţia Franceză a schimbat radical nu doar societatea, ci şi bucătăria ei. Reţetele bucătăriei franceze, adevărate axiome ale bucătăriei universale, sunt atât de cunoscute încât enumerarea lor devine o listă de clişeee.
Când călătoreşti în Franţa, aşteaptă-te să mănânci bine, dar fii pregătit şi pentru experienţe nereuşite. Aşteptările mari sunt uneori nedrept răsplătite, în special în zonele excesiv turistice unde, dacă nu eşti atent, poţi mânca scump şi prost.
Bucătăria franceză se remarcă printr-o mare complexitate şi diversitate, cu puternice accente regionale care se străduiesc să îşi impună personalitatea. Specificul fiecărei regiuni este dat, printre altele, de grăsimea folosită la prepararea mâncării: untură de porc în nord, grăsimea de raţă în est, untul în vest, uleiul de măsline în sud. Această hartă se suprapune peste specificul fiecărei zone şi influenţele ei, cele mai pregnante caractere „străine” le regăsim în nordul cu puternice accente germane (Alsacia şi Lorena) şi în sudul cu influenţe basco-spaniole (Provence).
O listă cu ce ar trebui să mănânci în Franţa este imposibil de realizat deoarece ar avea dimensiunile unei enciclopedii. Merită a fi punctate totuşi câteva aspecte de ordin general.
Mic dejun franţuzesc
Pentru francezi, micul dejun este foarte important şi se compune (dar nu se reduce doar la asta) din produse de patiserie, din foietajuri (aluaturi cu unt) dintre care cele mai cunoscute sunt croissanturile – simple sau cu diverse umpluturi – şi pain au chocolat (se traduce mot-a-mot prin „pâine cu ciocolată”.). Cafeaua e nelipsită, în special cafe au lait (cafea cu lapte, cald sau rece, la alegere). Micul dejun mai e completat de o selecţie largă de tartine din pâine simplă sau prăjită servite cu gemuri (şi/sau unt), miere şi pateuri din ficat (în funcţie de zonă, de pasăre sau porc).
În nordul Franţei micul dejun este mai bogat, omletele pufoase însoţite uneori de cârnăciori fiind la ordinea zilei, în vreme ce sudul însorit îşi păstrează caracterul lejer şi predispoziţia pentru mic dejunuri uşoare.
Panificaţia franceză face parte din arta aristocratică a mâncatului, iar francezii apreciază prospeţimea, aşa că puteţi comanda în boulangeries (magazinele de pâine) doar o jumătate de baghetă, e o opţiune firească aici. Pâinea este bună peste tot în Franţa.
Meniu de prânz
Prânzul se ia în aproape orice locaţie, de la cafenele şi bistrouri până la baruri şi restaurante. Majoritatea lor oferă un meniu de prânz, în care includ un pahar de bere, vin (sau kir/cidru), sau oferă discounturi la unele produse. De obicei, restaurantele servesc prânzul între 12:00 şi 14:30.
Ritualul cinei
Cina cere un adevărat ritual, fiind însoţită de fiecare dată de vinuri şi încheiată cu un cognac. Servirea cinei începe cu hors d’oeuvre (aperitive sau supă), continuă cu un fel principal şi cu un platou de brânzeturi cu fructe. Se serveşte între orele 19:00 şi 23:00, dar după ora 22:00 nu se mai iau comenzi la bucătărie în majoritatatea restaurantelor.
Ce ar trebui să încerci Franţa? Supa de ceapă şi bouillabasse (supa de peşte şi fructe de mare specifică Marsiliei, aromată cu şofran). Coq au vin şi boef bourguignon, carne de cocoş, respectiv de vită, fierte încet, cu legume, în vin roşu pentru a obţine o savoare deosebită. Raclette, specialitate care necesită un întreg ritual: fâşii subţiri de carne de vită sunt fripte – de cele mai multe ori la un grătar de pe masă, chiar de către cel care le mănâncă, cu brânză topită tot la masă pe un dispozitiv special şi servită cu cartofi, fierţi sau copţi.
Fripturile, în special cele provensale, de miel, porc sau vânat, sunt cu adevărat deosebite. Rattatouille-ul specific oraşului Nisa, la fel ca şi salata care poartă numele oraşului (nicoise), sunt alte specialităţi care merită a fi încercate.
Clătite sau ecleruri?
Deserturile franţuzeşti sunt monumente de simplitate sau capodopere complexe. De fiecare dată foarte bune. Clătitele (Crepes) bretone, cu deosebita reţetă de crepes Suzette (clătite înăbuşite într-un sos de portocale aromat cu cognac), şi galettes (clătite mari servite deschise) se întâlnesc peste tot. Încercaţi o clătită cu mere în caramel servită cu o excepţională îngheţată cu vanilie de Bourbon. Creme brulee, o cremă pe bază de smântână dulce, legată cu gălbenuş de ou şi aromată cu vanilie, cu crustă de zahăr ars e un desert care trebuie încercat. L’Ile flotant (insula plutitoare), este o versiune rafinată a mai simplului lapte de pasăre românesc. Eclaire-urile sau savarinele sunt clasice ale cofetăriei franţuzeşti, alături de choix a la creme şi profiterole.
Deoarece brânza are un adevărat cult în Franţa, multe mese se încheie cu platouri de brânzeturi însoţite de fructe. Un platou de brânzeturi poate conţinte de 2-3 sortimente şi până la 12 sorturi de brânzeturi. Brânzeturi fermentate, proaspete sau maturate, cu mucegai alb (Camembert, Brie) sau albastru, din lapte de vacă, oaie sau capră, servite cu felii de măr, piersică şi/sau struguri.
Francezii, mândrii de vinurile lor
Băuturile în Franţa fac parte din bucătărie, fiind folosite atât la procesul de gătire, cât şi la servirea mâncărurilor. În Franţa toată lumea bea fără să facă excese. De abia din luna martie a acestui an limita de vârstă legală pentru consumul de alcool a fost ridicată de la 16 la 18 ani.
Unele băuturi îşi primesc de aici numele. Cognac (distilat din vin) şi Champagne (vin spumant obţinut prin fermentaţie naturală) sunt regiuni brand ale băuturilor cu acelaşi nume. Cidrul – un vin de mere, simplu sau spumos, este foarte popular, în special în Normandia. Distilatul din mere, Calvados, este de asemenea foarte iubit.
Dar cel mai iubit dintre toate rămâne vinul, în special cel roşu, care se bea pretutindeni în Franţa. Francezii se mândresc cu vinurile lor cunoscute în întreaga lume. Vinurile de Bordeaux şi cele de Burgundia sunt vinuri de clasă.
Kir-ul (cocktail de vin alb sau vin spumant alb cu un lichior de coacăze numit creme de Cassis), specific Lyon-ului, este apreciat în toată Franţa.Pastis-ul, versiunea locală a distilatului aromat cu anason, este şi el pe lista oficială de băuturi a Franţei.
Mai bine un picnic decât o masă proastă la un restaurant turistic
Întrucât Franţa este prin definiţie o destinaţie de vacanţă scumpă, pentru a evita mâncărurile supraevaluate la preţ şi la calitate, încercaţi să obţineţi de la localnici ponturi utile în privinţa locurilor în care să mâncaţi, evitaţi locurile excesiv turistice din preajma atracţiilor şi căutaţi bistrouri (bistrot) sau braserii (brasserie) în locul restaurantelor. Dacă vă aflaţi în Paris, unde afluxul de turişti asigură şi unul de mâncare proastă şi scumpă, în special în cartierul latin (din care latinii cam lipsesc), puteţi să vă organizaţi un picnic pe Câmpiile lui Marte, din preajma Turnului Eiffel, aşa cum fac francezii. Cu 15 euro pentru 2 persoane (cu tot cu o sticlă de vin) obţineţi nu doar un moment romantic dar şi un prânz care îşi merită banii. Bon appetit!
SURSA: cevabun.ro
luni, 7 septembrie 2009
vineri, 4 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Spania
În special în lunile călduroase, care aici ţin de prin mai până prin octombrie, Spania este paradisul oricărui turist. Este una dintre destinaţiile cele mai complete. Mâncarea e delicioasă, vinul e fin, staţiunile de la ţărm sunt mai mereu însorite, oraşele sunt bogate în obiective turistice, pretexte pentru fiesta sunt destule, iar oamenii sunt foarte primitori. Experienţa turistică diferă în Spania de la o regiune la alta sau chiar de la un oraş la altul, cel mai potrivit cuvânt pentru a descie această ţară fiind „diversitate” .
Întrucât e ţară membră a Uniunii Europene încă din 1986, pentru a vizita Spania nu ai nevoie de viză şi scapi şi de calvarul caselor de schimb, căci moneda de circulaţie este euro.
Spania este o ţară cu care românii sunt destul de familiarizaţi, ţinând cont că formează cea mai mare comunitate de străini din Spania, numărul lor depăşind 730.000 de persoane în statisticile oficiale. Din păcate, însă, nu toţi românii au plecat cu intenţii bune în Spania, motiv pentru care este posibil să desenezi nişte grimase ciudate pe feţele unor spanioli când le vei spune din ce ţară eşti, dar ca turist nu ai niciun motiv de îngrijorare, fiindcă „gazdele” sunt primitoare.
Atenţie la hoţii de buzunare!
Cu privire la siguranţă, Ministerul Afacerilor Externe îţi recomandă să ai grijă la buzunare şi la bunurile personale, în special în mijloacele de transport în comun şi în general în zonele foarte frecventate de turişti. Ce-i drept, există şi un anumit risc al unor atacuri teroriste, revendicate de gruparea ETA în Țara Bascilor, Madrid, Andaluzia, însă nici acestea nu îi vizează pe turişti.
Dacă vii cu maşina personală în Spania, vei rămâne profund impresionat de sistemul spaniol de autostrăzi, care sunt într-o stare impecabilă şi foarte bine semnalizate. Reţelei extraordinare de autostrăzi i se datorează faptul că nu ai cum să faci mai mult de 5 ore din Madrid în orice cotlon îndepărtat al ţării. Există două tipuri de autostrăzi în Spania: „autovia” şi „autopista”, cu menţiunea că cele din urmă se plătesc, iar sumele nu sunt nici pe departe neînsemnate, cele mai scumpe rute fiind în nord. Însă, de regulă, există variante de trasee pe drumuri care nu se plătesc - acestea sunt ceva mai lungi şi mai curbate.
Maşini închiriate cu limită de kilometri
În cazul în care vrei să închiriezi o maşină trebuie neapărat să verifici dacă are asigurare şi, mare atenţie, dacă are limită de kilometri. Este posibil să găseşti la un preţ derizoriu, dar să nu poţi parcurge decât 100 de kilometri spre exemplu. Preţurile pleacă de la în jur de 20 de euro pe zi în unele zone, fără asigurare şi cu limită de kilometri.
Indiferent dacă e maşina ta sau una închiriată, trebuie să ai mare grijă la limitele de viteză, care sunt semnalizate foarte clar, altfel rişti să te prindă numeroasele radare montate pe şosele şi, apropo, folosirea antiradarelor sau a detectoarelor este interzisă, amenda fiind de 2.000 de euro.
Cu parcările spaniolii nu stau la fel de bine, sunt puţine şi în unele locuri foarte scumpe, dar în general costă cam 2,5 euro/oră. Amenzile pentru parcarea în locuri interzise sau pentru neplată sunt foarte mari (există şi riscul să-ţi ridice maşina, iar recuperarea ei costă 150 de euro plus amenda).
Catalonia şi Țara Bascilor, răzvrătitele Spaniei
Spania este împărţită în comunităţi cu statut autonom, care au guvernare proprie. Dintre acestea, cele mai independente sunt Catalonia şi Țara Bascilor, unele dintre cele mai dezvoltate zone ale acestei ţări. Dacă stăpâneşti limba spaniolă, în aceste două regiuni vei fi puţin debusolat de limba vorbită. Pe lângă spaniolă, în Catalonia este limbă oficială şi catalana, motiv pentru care panourile de informare, meniurile la restaurant şi mesajele în locurile publice apar scrise în două variante ori doar în catalană mai pe la periferii.
Catalana se aseamănă cu spaniola, dar dacă o aprofundezi vei vedea că este destul de diferită. Aceeaşi situaţie este şi în Țara Bascilor, unde se vorbeşte şi spaniola şi basca. Oricum, ca vorbitor de spaniolă nu ai de ce să-ţi faci griji, fiindcă toţi te vor înţelege. Cu engleza, însă, vei avea de furcă. În zonele turistice, personalul din hoteluri, restaurante şi magazine şi chiar şi unii oamenii, obişnuiţi poate cu forfota vizitatorilor, înţeleg şi vorbesc engleza. Însă, în general, spaniolii nu prea se împacă bine cu limbile străine.
Barcelona, răsfăţată de Gaudi
Spania este foarte generoasă cu turiştii, vei avea ce să vezi în fiecare colţ al ei. Bijuteria Cataloniei este Barcelona, un oraş-muzeu, graţie operelor proiectate de Antoni Gaudi.
Oraşul trebuie luat la picior, cu puţin ajutor de la reţeaua impecabilă de transport în comun. TMB combină şi metrou, autobuze, funiculare şi trenuri: o călătorie costă 1,35 euro, iar zece - 7,7 euro, dar îţi poţi lua şi abonament pe una sau mai multe zile. Mai sunt autobuzele turistice cu care faci turul oraşului cu opriri la cele mai importante puncte. Preţul unui bilet pe o zi este de 21 de euro, iar pentru 2 zile - 27 de euro.
Nu trebuie să ratezi aici o vizită la Sagrada Familia, capodopera neterminată a lui Gaudi, un tur al Parcului Güell, un exemplu unic de arhitectură peisagistică, tot marca Gaudi, o plimbare pe muntele Montjuïc, Poble Espanyol (Satul spaniol, unde vei vedea stilurile arhitecturale din toate regiunile ţării), portul cu statuia lui Columb, care îţi arată în ce direcţie este America, şi, neapărat, o plimbare pe La Rambla, atât la amiază, cât şi pe înserat, când ies scamatorii cu tot felul de giumbuşlucuri. Fântânile din Plaça d’Españya sunt un alt spectacol fascinant, dar pentru a le vedea trebuie să nimereşti într-o seară de weekend. „Nou Camp”, stadionul echipei FC Barcelona, este un muzeu al culturii sportului, iar ca să-l vizitezi te costă 17 euro.
Taxa de terasă
Pe cât este de frumoasă Barcelona, pe atât este de scumpă. O masă copioasă în doi la o terasă în centru, cu un vin bun sau cu sangria, te duce cam la 60 de euro, iar în magazine, dacă nu sunt reduceri, nu poţi intra decât dacă te ţin buzunarele. Suvenirurile sunt, de asemenea, foarte scumpe în centru, dar poţi încerca la magazinele pakistanezilor, unde preţurile sunt negociabile.
O regulă care nu se aplică doar în Barcelona este taxa de terasă care îţi umflă nota cu 20% dacă alegi să stai la aer liber. Mai mult, în unele locuri în Spania TVA (7%) nu este inclus în preţul din meniu, ci adăugat pe notă la sfârşit. Mai sunt localuri care nu au meniu pentru băuturi, astfel că, dacă nu întrebi înainte, preţul băuturii rămâne surpriza de final.
Muzee şi coridă în Madrid
Dacă nu eşti prea sensibil şi vrei să vezi un matador în acţiune, mergi la o corida în Madrid, un capitol însemnat în cultura spaniolilor, în celebra arenă Las Ventas. Astfel de spectacole, destul de controversate, la care spaniolii ţin foarte mult, mai pot fi văzute şi în Sevilla, Malaga sau Valencia. Pe site-ul ticketstoros.com poţi cumpăra bilete online la coridă, cu menţiunea că preţurile diferă în funcţie de loc, dacă este la umbră sau la soare, ori dacă e mai aproape de arenă.
Tot în Madrid nu ai voie să ratezi cele trei muzee esenţiale de artă Centro de Arte „Reina Sofia”, unde vei găsi opere de-ale lui Pablo Picasso şi Salvador Dali, Museo del Prado, care găzduieşte opere de Velázquez, Goya şi El Greco, şi, nu în ultimul rând, Museo Thyssen-Bornemisza.
Ca în mai toate oraşele Spaniei, şi în Madrid poţi căuta autobuzele turistice care te plimbă prin tot oraşul punctând cele mai importante locuri şi obiective turistice. Ține cont că există unele abonamente de transport combinate cu intrări la muzee sau reduceri, nu trebuie decât să întrebi la centrele turistice.
Pe urmele lui Don Quijote
O altă experienţă de neuitat în Spania este să-i calci pe urme personajului lui Cervantes, pe ruta lui Don Quijote, care porneşte din Toledo şi străbate Comunitatea Castilla - La Mancha.
Alhambra, un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă din Granada , este una dintre principalele dovezi care atestă prezenţa musulmană în Spania din secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea. Pentru vizită evită perioadele foarte aglomerate din sezon dacă vrei să prinzi bilet.
Flamenco, o porţie de energie
Se spune că cele mai frumoase spectacole de flamenco le auzi în Andaluzia, şi mai ales la nunţile de ţigani, dar nici show-rile din zonele turistice ale oraşelor nu sunt mai prejos, poate doar un pic cam piperate ca preţuri. Muzica şi dansul pline de pasiune şi intensitate îţi conturează imaginea asupra Spaniei.
Sevilla, capitala comunităţii Andaluzia, este un alt oraş de pus neapărat pe listă dacă te ajută itinerariul. Pentru că spaniolilor le place să se distreze, fiecare oraş spaniol are fieste. Dacă ai norocul să fi în oraş în timpul unei fiesta, pregăteşte-te să surprinzi adevăratul spirit al spaniolilor, care ştiu să facă spectacol, dar şi să te distrezi pe cinste.
Bucătăria, pe măsura culturii
Bucătăria spaniolă, una diversă şi fascinantă, este foarte greu de acoperit în câteva rânduri. Am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro. Cu o descriere mai pe larg a bucătăriei te poţi delecta aici .
Spanioli iubesc viaţa. Şi asta se vede în felul lor exuberant şi vocal de a fi. Iar toată această energie trebuie alimentată de o bucătărie pe măsură, formată în ritmul istoriei Spaniei. Pentru că întreaga cultura culinară spaniolă se suprapune peste etapele istoriei ei. Cucerirea romană, dominaţia maură, unirea Castilieli cu Leon-ul, alungarea evreilor şi arabilor şi Reconquista, războiul civil, influenţele franceze, ultimii 20 ani de creştere economică neîntreruptă de dinaintea recesiunii, toate momentele şi-au pus amprenta asupra bucătăriei spaniole.
Specialităţi, tratate ca branduri naţionale
Deşi există încă regiuni nordice care îşi proclamă puternic autonomia, cum este Catalunia, dar mai ales Ţara Bascilor, în prezent caracterele puternic regionale ale societăţii şi bucătăriei tind către o aparentă unitate, multe dintre specialităţile locale sunt adoptate la nivel naţional şi devin emblematice pentru întreaga Spanie, ca branduri naţionale. Paella, arroz negro şi sangria valenciană, pincho-urile catlane şi basce, tapas şi gazpacho-ul andaluz, specialităţile de porc (jamon serrano, chorizo) din Extremadura şi Galicia, toate alimentate de sângele verde care este aceito de aceitunas (sau olive): uleiul de măsline.
În Spania cina se ia târziu sau mai degrabă o lungesc spaniolii până târziu în noapte. Cele mai populare opţiuni rămân tapas (gustări) sau raciones (porţiile mari ale tapas), care se găsesc la tot pasul. În unele zone, multe baruri oferă, din partea casei, tapas în funcţie de băutura comandată, de la câteva alune pentru un pahar de bere şi până la un platou serios pentru o sticlă de vin.
Obsesie pentru jamon
Pe o listă – niciodată completă – cu ce ar fi bine să mâncaţi în Spania se numără specialităţile din carne: mezelurile chorizo (cârnat cu usturoi şi boia), fuet (specialitate crud-uscată) şi jamon serrano (jambonul de porc, uscat şi maturat), şi mult mai valorosul jamon iberico, făcut din pata negra (porc negru), crescut în semi-sălbăticie şi hrănit cu ghindă. O să vedeţi o adevărată obsesie pentru jamon, agăţat bucăţi întregi în fiecare cârciumioară şi tăiat în feliuţe subţiri. Dacă vă permiteţi (20 de Euro/100 de grame), gustaţi măcar o dată din jamonul iberico de Bellota, care se topeşte în gură.
Madridul, campion la consumul de fructe de mare
Fructele de mare sunt iubite în Spania, Madridul este metropola europeană cu cel mai mare consum anual de fructe de mare, deşi se află la câteva sute de kilometri de apă. Paella valenciană (cu varianta fideua, cu paste) gătită cu fructe de mare, legume şi orez, şi arroz negro (orez cu cerneală de sepie) sunt deja branduri recunoscute peste tot în lume.
Dacă găsiţi cumva pe meniu preparate cu nume bizare, pline de x-uri şi k-uri, e foarte posibil să fie vorba de bucătăria bască. Deşi prezenţa acestor litere se face remarcată şi în catalană, feluri precum Pintxos (tapasuri basce), Kokotxas (plăcintă de peşte), Txangurro (crab păianjen), Txipirones (pui de sepie în cerneala lor) sunt specialităţi care cu mândire se proclamă a fi basce.
În materie de cafea, Spania are multe branduri ale căror numitor comun este un espresso foarte bun, cu toate varietăţile sale, calde sau reci. Berile Spaniei, San Miguel, Cruzcampo, Mahou sau Estrella Damm, sunt bune şi se regăsesc la tot pasul.
Mari iubitori de vinuri
Dar marea dragoste a spaniolilor e vinul. Deşi este cel mai mare producător de struguri, Spania este doar al treilea producător mondial de vinuri (după Italia şi Franţa) şi se mândreşte cu vinurile roşii, în special cel de Rioja şi Ribera del Duero.
Vinurile de calitate sunt, de regulă, maturate şi vândute sub denumirea de Crianza (maturat minim 2 ani), Reserva (maturat minim 3 ani) şi Gran Reserva (maturat minim 5 ani). În mod uzual, în special vara, se bea sangria (amestec de vin, aromat cu scorţişoară, asezonat cu fructe şi sevit cu sifon şi gheaţă în carafe mari) sau tinto di verano (care s-ar traduce aproximativ prin expresia „roşu de vară”), un vin roşu diluat cu apă minerală sau limonadă acidulată, caracteristic în special sudului. În Madrid, pasiunea pentru vermutul roşu se simte în orice cârciumă, multe dintre ele servind vermutul draft.
www.capital.ro
Întrucât e ţară membră a Uniunii Europene încă din 1986, pentru a vizita Spania nu ai nevoie de viză şi scapi şi de calvarul caselor de schimb, căci moneda de circulaţie este euro.
Spania este o ţară cu care românii sunt destul de familiarizaţi, ţinând cont că formează cea mai mare comunitate de străini din Spania, numărul lor depăşind 730.000 de persoane în statisticile oficiale. Din păcate, însă, nu toţi românii au plecat cu intenţii bune în Spania, motiv pentru care este posibil să desenezi nişte grimase ciudate pe feţele unor spanioli când le vei spune din ce ţară eşti, dar ca turist nu ai niciun motiv de îngrijorare, fiindcă „gazdele” sunt primitoare.
Atenţie la hoţii de buzunare!
Cu privire la siguranţă, Ministerul Afacerilor Externe îţi recomandă să ai grijă la buzunare şi la bunurile personale, în special în mijloacele de transport în comun şi în general în zonele foarte frecventate de turişti. Ce-i drept, există şi un anumit risc al unor atacuri teroriste, revendicate de gruparea ETA în Țara Bascilor, Madrid, Andaluzia, însă nici acestea nu îi vizează pe turişti.
Dacă vii cu maşina personală în Spania, vei rămâne profund impresionat de sistemul spaniol de autostrăzi, care sunt într-o stare impecabilă şi foarte bine semnalizate. Reţelei extraordinare de autostrăzi i se datorează faptul că nu ai cum să faci mai mult de 5 ore din Madrid în orice cotlon îndepărtat al ţării. Există două tipuri de autostrăzi în Spania: „autovia” şi „autopista”, cu menţiunea că cele din urmă se plătesc, iar sumele nu sunt nici pe departe neînsemnate, cele mai scumpe rute fiind în nord. Însă, de regulă, există variante de trasee pe drumuri care nu se plătesc - acestea sunt ceva mai lungi şi mai curbate.
Maşini închiriate cu limită de kilometri
În cazul în care vrei să închiriezi o maşină trebuie neapărat să verifici dacă are asigurare şi, mare atenţie, dacă are limită de kilometri. Este posibil să găseşti la un preţ derizoriu, dar să nu poţi parcurge decât 100 de kilometri spre exemplu. Preţurile pleacă de la în jur de 20 de euro pe zi în unele zone, fără asigurare şi cu limită de kilometri.
Indiferent dacă e maşina ta sau una închiriată, trebuie să ai mare grijă la limitele de viteză, care sunt semnalizate foarte clar, altfel rişti să te prindă numeroasele radare montate pe şosele şi, apropo, folosirea antiradarelor sau a detectoarelor este interzisă, amenda fiind de 2.000 de euro.
Cu parcările spaniolii nu stau la fel de bine, sunt puţine şi în unele locuri foarte scumpe, dar în general costă cam 2,5 euro/oră. Amenzile pentru parcarea în locuri interzise sau pentru neplată sunt foarte mari (există şi riscul să-ţi ridice maşina, iar recuperarea ei costă 150 de euro plus amenda).
Catalonia şi Țara Bascilor, răzvrătitele Spaniei
Spania este împărţită în comunităţi cu statut autonom, care au guvernare proprie. Dintre acestea, cele mai independente sunt Catalonia şi Țara Bascilor, unele dintre cele mai dezvoltate zone ale acestei ţări. Dacă stăpâneşti limba spaniolă, în aceste două regiuni vei fi puţin debusolat de limba vorbită. Pe lângă spaniolă, în Catalonia este limbă oficială şi catalana, motiv pentru care panourile de informare, meniurile la restaurant şi mesajele în locurile publice apar scrise în două variante ori doar în catalană mai pe la periferii.
Catalana se aseamănă cu spaniola, dar dacă o aprofundezi vei vedea că este destul de diferită. Aceeaşi situaţie este şi în Țara Bascilor, unde se vorbeşte şi spaniola şi basca. Oricum, ca vorbitor de spaniolă nu ai de ce să-ţi faci griji, fiindcă toţi te vor înţelege. Cu engleza, însă, vei avea de furcă. În zonele turistice, personalul din hoteluri, restaurante şi magazine şi chiar şi unii oamenii, obişnuiţi poate cu forfota vizitatorilor, înţeleg şi vorbesc engleza. Însă, în general, spaniolii nu prea se împacă bine cu limbile străine.
Barcelona, răsfăţată de Gaudi
Spania este foarte generoasă cu turiştii, vei avea ce să vezi în fiecare colţ al ei. Bijuteria Cataloniei este Barcelona, un oraş-muzeu, graţie operelor proiectate de Antoni Gaudi.
Oraşul trebuie luat la picior, cu puţin ajutor de la reţeaua impecabilă de transport în comun. TMB combină şi metrou, autobuze, funiculare şi trenuri: o călătorie costă 1,35 euro, iar zece - 7,7 euro, dar îţi poţi lua şi abonament pe una sau mai multe zile. Mai sunt autobuzele turistice cu care faci turul oraşului cu opriri la cele mai importante puncte. Preţul unui bilet pe o zi este de 21 de euro, iar pentru 2 zile - 27 de euro.
Nu trebuie să ratezi aici o vizită la Sagrada Familia, capodopera neterminată a lui Gaudi, un tur al Parcului Güell, un exemplu unic de arhitectură peisagistică, tot marca Gaudi, o plimbare pe muntele Montjuïc, Poble Espanyol (Satul spaniol, unde vei vedea stilurile arhitecturale din toate regiunile ţării), portul cu statuia lui Columb, care îţi arată în ce direcţie este America, şi, neapărat, o plimbare pe La Rambla, atât la amiază, cât şi pe înserat, când ies scamatorii cu tot felul de giumbuşlucuri. Fântânile din Plaça d’Españya sunt un alt spectacol fascinant, dar pentru a le vedea trebuie să nimereşti într-o seară de weekend. „Nou Camp”, stadionul echipei FC Barcelona, este un muzeu al culturii sportului, iar ca să-l vizitezi te costă 17 euro.
Taxa de terasă
Pe cât este de frumoasă Barcelona, pe atât este de scumpă. O masă copioasă în doi la o terasă în centru, cu un vin bun sau cu sangria, te duce cam la 60 de euro, iar în magazine, dacă nu sunt reduceri, nu poţi intra decât dacă te ţin buzunarele. Suvenirurile sunt, de asemenea, foarte scumpe în centru, dar poţi încerca la magazinele pakistanezilor, unde preţurile sunt negociabile.
O regulă care nu se aplică doar în Barcelona este taxa de terasă care îţi umflă nota cu 20% dacă alegi să stai la aer liber. Mai mult, în unele locuri în Spania TVA (7%) nu este inclus în preţul din meniu, ci adăugat pe notă la sfârşit. Mai sunt localuri care nu au meniu pentru băuturi, astfel că, dacă nu întrebi înainte, preţul băuturii rămâne surpriza de final.
Muzee şi coridă în Madrid
Dacă nu eşti prea sensibil şi vrei să vezi un matador în acţiune, mergi la o corida în Madrid, un capitol însemnat în cultura spaniolilor, în celebra arenă Las Ventas. Astfel de spectacole, destul de controversate, la care spaniolii ţin foarte mult, mai pot fi văzute şi în Sevilla, Malaga sau Valencia. Pe site-ul ticketstoros.com poţi cumpăra bilete online la coridă, cu menţiunea că preţurile diferă în funcţie de loc, dacă este la umbră sau la soare, ori dacă e mai aproape de arenă.
Tot în Madrid nu ai voie să ratezi cele trei muzee esenţiale de artă Centro de Arte „Reina Sofia”, unde vei găsi opere de-ale lui Pablo Picasso şi Salvador Dali, Museo del Prado, care găzduieşte opere de Velázquez, Goya şi El Greco, şi, nu în ultimul rând, Museo Thyssen-Bornemisza.
Ca în mai toate oraşele Spaniei, şi în Madrid poţi căuta autobuzele turistice care te plimbă prin tot oraşul punctând cele mai importante locuri şi obiective turistice. Ține cont că există unele abonamente de transport combinate cu intrări la muzee sau reduceri, nu trebuie decât să întrebi la centrele turistice.
Pe urmele lui Don Quijote
O altă experienţă de neuitat în Spania este să-i calci pe urme personajului lui Cervantes, pe ruta lui Don Quijote, care porneşte din Toledo şi străbate Comunitatea Castilla - La Mancha.
Alhambra, un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă din Granada , este una dintre principalele dovezi care atestă prezenţa musulmană în Spania din secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea. Pentru vizită evită perioadele foarte aglomerate din sezon dacă vrei să prinzi bilet.
Flamenco, o porţie de energie
Se spune că cele mai frumoase spectacole de flamenco le auzi în Andaluzia, şi mai ales la nunţile de ţigani, dar nici show-rile din zonele turistice ale oraşelor nu sunt mai prejos, poate doar un pic cam piperate ca preţuri. Muzica şi dansul pline de pasiune şi intensitate îţi conturează imaginea asupra Spaniei.
Sevilla, capitala comunităţii Andaluzia, este un alt oraş de pus neapărat pe listă dacă te ajută itinerariul. Pentru că spaniolilor le place să se distreze, fiecare oraş spaniol are fieste. Dacă ai norocul să fi în oraş în timpul unei fiesta, pregăteşte-te să surprinzi adevăratul spirit al spaniolilor, care ştiu să facă spectacol, dar şi să te distrezi pe cinste.
Bucătăria, pe măsura culturii
Bucătăria spaniolă, una diversă şi fascinantă, este foarte greu de acoperit în câteva rânduri. Am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro. Cu o descriere mai pe larg a bucătăriei te poţi delecta aici .
Spanioli iubesc viaţa. Şi asta se vede în felul lor exuberant şi vocal de a fi. Iar toată această energie trebuie alimentată de o bucătărie pe măsură, formată în ritmul istoriei Spaniei. Pentru că întreaga cultura culinară spaniolă se suprapune peste etapele istoriei ei. Cucerirea romană, dominaţia maură, unirea Castilieli cu Leon-ul, alungarea evreilor şi arabilor şi Reconquista, războiul civil, influenţele franceze, ultimii 20 ani de creştere economică neîntreruptă de dinaintea recesiunii, toate momentele şi-au pus amprenta asupra bucătăriei spaniole.
Specialităţi, tratate ca branduri naţionale
Deşi există încă regiuni nordice care îşi proclamă puternic autonomia, cum este Catalunia, dar mai ales Ţara Bascilor, în prezent caracterele puternic regionale ale societăţii şi bucătăriei tind către o aparentă unitate, multe dintre specialităţile locale sunt adoptate la nivel naţional şi devin emblematice pentru întreaga Spanie, ca branduri naţionale. Paella, arroz negro şi sangria valenciană, pincho-urile catlane şi basce, tapas şi gazpacho-ul andaluz, specialităţile de porc (jamon serrano, chorizo) din Extremadura şi Galicia, toate alimentate de sângele verde care este aceito de aceitunas (sau olive): uleiul de măsline.
În Spania cina se ia târziu sau mai degrabă o lungesc spaniolii până târziu în noapte. Cele mai populare opţiuni rămân tapas (gustări) sau raciones (porţiile mari ale tapas), care se găsesc la tot pasul. În unele zone, multe baruri oferă, din partea casei, tapas în funcţie de băutura comandată, de la câteva alune pentru un pahar de bere şi până la un platou serios pentru o sticlă de vin.
Obsesie pentru jamon
Pe o listă – niciodată completă – cu ce ar fi bine să mâncaţi în Spania se numără specialităţile din carne: mezelurile chorizo (cârnat cu usturoi şi boia), fuet (specialitate crud-uscată) şi jamon serrano (jambonul de porc, uscat şi maturat), şi mult mai valorosul jamon iberico, făcut din pata negra (porc negru), crescut în semi-sălbăticie şi hrănit cu ghindă. O să vedeţi o adevărată obsesie pentru jamon, agăţat bucăţi întregi în fiecare cârciumioară şi tăiat în feliuţe subţiri. Dacă vă permiteţi (20 de Euro/100 de grame), gustaţi măcar o dată din jamonul iberico de Bellota, care se topeşte în gură.
Madridul, campion la consumul de fructe de mare
Fructele de mare sunt iubite în Spania, Madridul este metropola europeană cu cel mai mare consum anual de fructe de mare, deşi se află la câteva sute de kilometri de apă. Paella valenciană (cu varianta fideua, cu paste) gătită cu fructe de mare, legume şi orez, şi arroz negro (orez cu cerneală de sepie) sunt deja branduri recunoscute peste tot în lume.
Dacă găsiţi cumva pe meniu preparate cu nume bizare, pline de x-uri şi k-uri, e foarte posibil să fie vorba de bucătăria bască. Deşi prezenţa acestor litere se face remarcată şi în catalană, feluri precum Pintxos (tapasuri basce), Kokotxas (plăcintă de peşte), Txangurro (crab păianjen), Txipirones (pui de sepie în cerneala lor) sunt specialităţi care cu mândire se proclamă a fi basce.
În materie de cafea, Spania are multe branduri ale căror numitor comun este un espresso foarte bun, cu toate varietăţile sale, calde sau reci. Berile Spaniei, San Miguel, Cruzcampo, Mahou sau Estrella Damm, sunt bune şi se regăsesc la tot pasul.
Mari iubitori de vinuri
Dar marea dragoste a spaniolilor e vinul. Deşi este cel mai mare producător de struguri, Spania este doar al treilea producător mondial de vinuri (după Italia şi Franţa) şi se mândreşte cu vinurile roşii, în special cel de Rioja şi Ribera del Duero.
Vinurile de calitate sunt, de regulă, maturate şi vândute sub denumirea de Crianza (maturat minim 2 ani), Reserva (maturat minim 3 ani) şi Gran Reserva (maturat minim 5 ani). În mod uzual, în special vara, se bea sangria (amestec de vin, aromat cu scorţişoară, asezonat cu fructe şi sevit cu sifon şi gheaţă în carafe mari) sau tinto di verano (care s-ar traduce aproximativ prin expresia „roşu de vară”), un vin roşu diluat cu apă minerală sau limonadă acidulată, caracteristic în special sudului. În Madrid, pasiunea pentru vermutul roşu se simte în orice cârciumă, multe dintre ele servind vermutul draft.
www.capital.ro
luni, 31 august 2009
GHID DE VACANŢĂ CAPITAL:RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Germania
Cunoscută ca fiind ţara perfecţiunii întrucât aici totul funcţionează după reguli, Germania fascinează, chiar dacă la prima vedere poate părea rece. Stilul german de a fi se regăseşte în orice detaliu. Poate de aceea Germania este una din ţările cu cea mai puternică personalitate din Europa şi din lume. Germanii pot părea, la un moment dat, reci, motiv pentru care, capital.ro vă oferă un ghid de călătorie, tocmai pentru a nu vă simţi „străini”.
Europa datorează mult acestei ţări occidentale, sub toate aspectele. Germania este ţara de unde izvorăşte Dunărea, care a dat automobilul şi care, la ora actuală oferă, în continuare, cele mai bune mărci de automobile din lume. În final, Germania este ţara în care se află cele mai bune autostrăzi din Europa şi nu numai.
Vom rămâne, pentru început, în zona transporturilor pentru că sunt câteva lucruri interesante de notat referitor la această ţară.
Autostrăzile, pe cât sunt de perfecte, pe atât sunt de gratuite. Nu există taxă de intrare pe autobahn-urile germane, aşa cum nu există limită de viteză. Este bine de ştiut însă, că, mai nou, există porţiuni de şosele unde există restricţii, iar în oraşe limita este de 50 sau chiar 30 km/h.
Germania văzută din tren
O experienţă interesantă este călătoria cu trenul. InterCityExpress (ICE) este un concept creat de Deutsche Bahn şi reprezintă un model de tren care merge cu o viteză de cel puţin 160 km/h. Pentru a ilustra cam ce înseamnă să mergi cu aceste trenuri, putem da următorul exemplu: între Bucureşti şi Arad sunt aproximativ 600 km, pe care un Rapid îi străbate în circa 10 ore şi jumătate. În Germania, între Munchen (Sud) şi Hanovra (Nord) sunt tot cam 600 km, pe care un ICE îi face în doar 4 ore.
Este, poate, inutil să spunem că trenurile germane au un confort de neegalat şi că, dacă pe un orar scrie că trenul soseşte în staţie la 12:07, atunci trenul acela nu va sosi nici la 12:30, nici la 13:00, ci chiar la 12:07. ICE este echipat cu aparate de radio instalate la fiecare scaun de pasager, există prize pentru laptopuri şi o conexiune wireless la internet care oferă acces doar la site-ul bahn.de, unde se pot consulta orarele diferitelor trenuri şi unde se pot face rezervări. În tren există panouri de afişaj electronic în care primiţi informaţii despre viteza cu care circulă, care este următoarea oprire şi timpul rămas până la aceasta.
Este adevărat că aceste călătorii cu ICE sunt destul de scumpe, în funcţie de distanţa ajungând şi la câteva zeci de euro. Puteţi cumpăra însă un tichet de tip InterRail Global Pass, cu care ajungeţi mult mai ieftin şi care este valabil în aproape toată Uniunea Europeană.
Dacă totuşi preferaţi maşina, aveţi grijă că utilizarea detectoarelor de radar şi a aparatelor antiradar constituie contravenţie. Tot de reţinut este că germanii sunt foarte „nemţi” când vine vorba de parcări, aşa că nu parcaţi maşina pe unde apucaţi pentru că riscaţi să primiţi amendă.
În Germania vă puteţi descurca foarte uşor în limba engleză, iar cei care lucrează cu publicul străin nu au probleme de limbă. Ascultaţi însă cu atenţie ce vi se spune pentru că germanii sunt tentaţi să vorbească o engleză cu puternice accente germane, cu atât mai mult cu cât originile celor două limbi sunt aceleaşi.
Ce este de văzut?
Chiar dacă are ieşire la mare, Germania nu este o destinaţie de vară pentru că Marea Nordului nu oferă, probabil, exotismul plajelor de la Mediterana sau Egee. Astfel că, Germania este mai degrabă o destinaţie de toamnă sau chiar de iarnă. O experienţă intereantă ar fi să mergeţi în Munchen în timpuş festivalului Oktoberfest, care începe la sfârşitul lunii septembrie şi care este mai mult decât un simplu festival al berii.
În primul rând se pot vizita oraşele mari: Berlin, Munchen, Hamburg, Koln sau Frankfurt. Aici sunt nenumărate atracţii turistice culturale şi arhitectonice, catedrale şi monumente. Dacă nu doriţi să vă pierdeţi în mulţimile marilor metropole, puteţi vizita Pădurea Neagră, locul de unde izvorăşte Dunărea şi unde merg foarte mulţi turişti. Tot aici, mai exact în Deutsche Uhrenstrasse, se află ce mai mare ceas cu cuc din lume şi o mulţime de muzee şi magazine destinate acestui tip de ceasuri.
De asemenea, există micile oraşe, care nu sunt foarte aglomerate şi unde există destul de multă linişte redată de parcuri şi de străduţe: Hanovra, Dresda, Heidelberg sau Potsdam. Dresda, de exemplu, chiar dacă este relativ destul de mic faţă de oraşe precum Leipzig, este un oraş de-a dreptul extraordinar, reconstruit bucată cu bucată după ce a fost distrus, în întregime, într-o singură noapte în 1945.
La ce trebuie avut mare grijă
În general nu există probleme speciale, înă este bine ca în Germania să aveţi grijă la două aspecte. Sunt întâlnite destul prin mijloacele de transport în comun bande de neonazişti care nu se feresc să atace străini. Sunt foarte uşor de recunoscut, motiv pentru care este recomandată evitarea lor.
Un alt aspect la care turiştii străni trebuie să fie atenţi este aluzia la simbolurile naziste. Legislaţia germană interzice cu desăvârşire orice manifest sau aluzie la vreun simbol sau gest care ar aminti de nazism.
Ce mâncăm în Germania
Bucătăria germană nu este atât de sofisticată cum este cea franceză, de exemplu, sau cea grecească. Carnea, în general, în special cea de porc, face parte din meniul cotidian a germanului de rând. În ceea ce priveşte băutura, este arhicunoscut faptul că în Germania, consumul de bere este printre cele mai ridicate din lume. În ultima perioadă se remarcă un interes crescut pentru vin, însă berea rămâne băutura preferată a nemţilor.
De obicei, în restaurante, bacşişul de 10% este oprit „din oficiu” pe nota de plată, motiv pentru care nu mai este necesar să lăsaţi mai mult decât scrie pe notă. Bacşiş se lasă, în general, şoferilor sau celor care vă ajută cu bagajele la hotel. Totuşi, în cazul în care pe nota de plată nu apare şi bacşişul, e bine să lăsaţi 10% din valoarea notei.
De reţinut că restaurantele nu acceptă carduri, astfel că trebuie să vă asiguraţi că aveţi suficienţi bani în portofel înainte să vă aşezaţi la masă.
Dacă nu vă daţi înlături de la mâncarea de tip „fast food”, în cazul în care doriţi să mâncaţi ieftin, puteţi alege restaurantele turceşti, prezente peste tot în Germania, dat fiind faptul că aici există cea mai mare comunitate de turci din Europa.
Turcii, ca şi la ei în ţară de altfel, sunt foarte primitori, atenţi cu clienţii şi au întotdeauna grijă să ofere ceva „din partea casei”, fie că este vorba de un ceai sau un mic desert. Într-un local turcesc, simplist dar curat, o masă pentru două persoane nu depăşeşte 15 euro, cu tot cu băutură.
Chiar dacă la prima vedere par suspecţi, turcii din Germania sunt ultimul lucru de care ar trebui să vă fie teamă, ei neavând alt interes decât acela de a scoate un ban şi să vă facă să vp simţiţi mulţumiţi, în speranţa că veţi reveni. Este bine de ştiut că turcii au cunoştinţe minime de limba engleză şi de cele mai multe ori actul conversaţional se reduce la o serie de cuvinte simple şi la multe semne şi gesturi ale braţelor.
În cazul în care vizitaţi Germania în lunile septembrie şi octombrie, trebuie să aveţi în vedere că, în oraşe precum Hanovra sau Hamburg (partea de Nord), vremea este destul de capricioasă, motiv pentru care trebuie să vă asiguraţi împotriva frigului.
www.capital.ro
Europa datorează mult acestei ţări occidentale, sub toate aspectele. Germania este ţara de unde izvorăşte Dunărea, care a dat automobilul şi care, la ora actuală oferă, în continuare, cele mai bune mărci de automobile din lume. În final, Germania este ţara în care se află cele mai bune autostrăzi din Europa şi nu numai.
Vom rămâne, pentru început, în zona transporturilor pentru că sunt câteva lucruri interesante de notat referitor la această ţară.
Autostrăzile, pe cât sunt de perfecte, pe atât sunt de gratuite. Nu există taxă de intrare pe autobahn-urile germane, aşa cum nu există limită de viteză. Este bine de ştiut însă, că, mai nou, există porţiuni de şosele unde există restricţii, iar în oraşe limita este de 50 sau chiar 30 km/h.
Germania văzută din tren
O experienţă interesantă este călătoria cu trenul. InterCityExpress (ICE) este un concept creat de Deutsche Bahn şi reprezintă un model de tren care merge cu o viteză de cel puţin 160 km/h. Pentru a ilustra cam ce înseamnă să mergi cu aceste trenuri, putem da următorul exemplu: între Bucureşti şi Arad sunt aproximativ 600 km, pe care un Rapid îi străbate în circa 10 ore şi jumătate. În Germania, între Munchen (Sud) şi Hanovra (Nord) sunt tot cam 600 km, pe care un ICE îi face în doar 4 ore.
Este, poate, inutil să spunem că trenurile germane au un confort de neegalat şi că, dacă pe un orar scrie că trenul soseşte în staţie la 12:07, atunci trenul acela nu va sosi nici la 12:30, nici la 13:00, ci chiar la 12:07. ICE este echipat cu aparate de radio instalate la fiecare scaun de pasager, există prize pentru laptopuri şi o conexiune wireless la internet care oferă acces doar la site-ul bahn.de, unde se pot consulta orarele diferitelor trenuri şi unde se pot face rezervări. În tren există panouri de afişaj electronic în care primiţi informaţii despre viteza cu care circulă, care este următoarea oprire şi timpul rămas până la aceasta.
Este adevărat că aceste călătorii cu ICE sunt destul de scumpe, în funcţie de distanţa ajungând şi la câteva zeci de euro. Puteţi cumpăra însă un tichet de tip InterRail Global Pass, cu care ajungeţi mult mai ieftin şi care este valabil în aproape toată Uniunea Europeană.
Dacă totuşi preferaţi maşina, aveţi grijă că utilizarea detectoarelor de radar şi a aparatelor antiradar constituie contravenţie. Tot de reţinut este că germanii sunt foarte „nemţi” când vine vorba de parcări, aşa că nu parcaţi maşina pe unde apucaţi pentru că riscaţi să primiţi amendă.
În Germania vă puteţi descurca foarte uşor în limba engleză, iar cei care lucrează cu publicul străin nu au probleme de limbă. Ascultaţi însă cu atenţie ce vi se spune pentru că germanii sunt tentaţi să vorbească o engleză cu puternice accente germane, cu atât mai mult cu cât originile celor două limbi sunt aceleaşi.
Ce este de văzut?
Chiar dacă are ieşire la mare, Germania nu este o destinaţie de vară pentru că Marea Nordului nu oferă, probabil, exotismul plajelor de la Mediterana sau Egee. Astfel că, Germania este mai degrabă o destinaţie de toamnă sau chiar de iarnă. O experienţă intereantă ar fi să mergeţi în Munchen în timpuş festivalului Oktoberfest, care începe la sfârşitul lunii septembrie şi care este mai mult decât un simplu festival al berii.
În primul rând se pot vizita oraşele mari: Berlin, Munchen, Hamburg, Koln sau Frankfurt. Aici sunt nenumărate atracţii turistice culturale şi arhitectonice, catedrale şi monumente. Dacă nu doriţi să vă pierdeţi în mulţimile marilor metropole, puteţi vizita Pădurea Neagră, locul de unde izvorăşte Dunărea şi unde merg foarte mulţi turişti. Tot aici, mai exact în Deutsche Uhrenstrasse, se află ce mai mare ceas cu cuc din lume şi o mulţime de muzee şi magazine destinate acestui tip de ceasuri.
De asemenea, există micile oraşe, care nu sunt foarte aglomerate şi unde există destul de multă linişte redată de parcuri şi de străduţe: Hanovra, Dresda, Heidelberg sau Potsdam. Dresda, de exemplu, chiar dacă este relativ destul de mic faţă de oraşe precum Leipzig, este un oraş de-a dreptul extraordinar, reconstruit bucată cu bucată după ce a fost distrus, în întregime, într-o singură noapte în 1945.
La ce trebuie avut mare grijă
În general nu există probleme speciale, înă este bine ca în Germania să aveţi grijă la două aspecte. Sunt întâlnite destul prin mijloacele de transport în comun bande de neonazişti care nu se feresc să atace străini. Sunt foarte uşor de recunoscut, motiv pentru care este recomandată evitarea lor.
Un alt aspect la care turiştii străni trebuie să fie atenţi este aluzia la simbolurile naziste. Legislaţia germană interzice cu desăvârşire orice manifest sau aluzie la vreun simbol sau gest care ar aminti de nazism.
Ce mâncăm în Germania
Bucătăria germană nu este atât de sofisticată cum este cea franceză, de exemplu, sau cea grecească. Carnea, în general, în special cea de porc, face parte din meniul cotidian a germanului de rând. În ceea ce priveşte băutura, este arhicunoscut faptul că în Germania, consumul de bere este printre cele mai ridicate din lume. În ultima perioadă se remarcă un interes crescut pentru vin, însă berea rămâne băutura preferată a nemţilor.
De obicei, în restaurante, bacşişul de 10% este oprit „din oficiu” pe nota de plată, motiv pentru care nu mai este necesar să lăsaţi mai mult decât scrie pe notă. Bacşiş se lasă, în general, şoferilor sau celor care vă ajută cu bagajele la hotel. Totuşi, în cazul în care pe nota de plată nu apare şi bacşişul, e bine să lăsaţi 10% din valoarea notei.
De reţinut că restaurantele nu acceptă carduri, astfel că trebuie să vă asiguraţi că aveţi suficienţi bani în portofel înainte să vă aşezaţi la masă.
Dacă nu vă daţi înlături de la mâncarea de tip „fast food”, în cazul în care doriţi să mâncaţi ieftin, puteţi alege restaurantele turceşti, prezente peste tot în Germania, dat fiind faptul că aici există cea mai mare comunitate de turci din Europa.
Turcii, ca şi la ei în ţară de altfel, sunt foarte primitori, atenţi cu clienţii şi au întotdeauna grijă să ofere ceva „din partea casei”, fie că este vorba de un ceai sau un mic desert. Într-un local turcesc, simplist dar curat, o masă pentru două persoane nu depăşeşte 15 euro, cu tot cu băutură.
Chiar dacă la prima vedere par suspecţi, turcii din Germania sunt ultimul lucru de care ar trebui să vă fie teamă, ei neavând alt interes decât acela de a scoate un ban şi să vă facă să vp simţiţi mulţumiţi, în speranţa că veţi reveni. Este bine de ştiut că turcii au cunoştinţe minime de limba engleză şi de cele mai multe ori actul conversaţional se reduce la o serie de cuvinte simple şi la multe semne şi gesturi ale braţelor.
În cazul în care vizitaţi Germania în lunile septembrie şi octombrie, trebuie să aveţi în vedere că, în oraşe precum Hanovra sau Hamburg (partea de Nord), vremea este destul de capricioasă, motiv pentru care trebuie să vă asiguraţi împotriva frigului.
www.capital.ro
sâmbătă, 29 august 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Unde să mănânci în străinătate
Dincolo de peisaje şi obiective turistice, o vacanţă în străinătate se poate distinge - pozitiv sau negativ - prin prisma experienţelor culinare. O vacanţă urbană în afara ţării, în afara “ţarcurilor” turistice cu meniu all-inclusive sau demi-pensiune - ridică minim 3 întrebări pe zi: unde mai mâncăm acum?!
După ani de experienţă în metropolele Europei şi Asiei, după eşecuri lametabile prin Paris sau Gibraltar, putem creiona un îndrumar minim de supravieţuire generică în oraşele străine, despre unde să - dar mai ales unde să nu - mănânci. Pentru că, pentru un turist, capcanele sunt la tot pasul. Învaţă cum să eviţi atracţiile turistice nedorite: mâncarea proastă şi scumpă.
1.Nu mânca în locurile turistice
Cea mai sigură variantă pentru a mânca scump într-un loc aglomerat şi, de cele mai multe ori, mai prost decât în alt părţi este să mănânci în proximitatea obiectivelor turistice. În preajma muzeelor, a pieţelor centrale, a străzilor populare printre turişti, se mănâncă prost de cele mai multe ori şi, cu siguranţă, scump, pentru că spaţiile comerciale au chirii mari şi fluxul de clienţi garantează perpetuarea afacerii indiferent de calitatea ei.
2. Mănâncă unde mănâncă localnicii
Cu o hartă în mână şi puţin fler poţi găsi, chiar în apropierea zonelor centrale, locuri bune de mâncat la preţuri decente. În plus, vei avea garanţia că vei gusta adevăratele feluri ale locului. Pentru că localnicii cunosc atât gustul autentic al mâncărurior locale dar, mai ales, adevărata valoare comercială a ceea ce mănâncă. Localnicii nu revin într-un loc în care se mănâncă prost. Un loc popular printre localnici este o garanţie în acest sens. Întreabă-i de un astfel de loc.
3.Căută meniul zilei
În majoritatea ţărilor Europei, restaurantele au un un meniu al zilei care oferă mâncare - deseori gătită - la preţuri foarte bune, mai ales pentru prânz. Urmăreşte însă cu atenţie meniul afişat la intrare deoarece uneori poate conţine capcane (unele meniuri nu includ TVA-ul, pâinea sau băuturile).
4.Ai grijă unde te aşezi
În multe ţări europene - în special în cele din sud - preţurile variază în funcţie de locul în care te aşezi să mânânci, astfel încât, în acelaşi stabiliment, puteţi întâlni 3 preţuri pentru acelaşi produs. Cel mai scump este pe terasă, un preţ mediu se obţine pentru acelaşi produs consumat la masa din interior, dar şi mai ieftin este să consumi acelaşi produs la bar.
5. Nu tot ce zboară (pe masă) se mănâncă
Multe restaurante occidentale îşi întâmpină oaspeţii cu masa pusă. O grisină, câteva felii de pâine cu unt, pateuri sau brânză, şi multe alte aperitive pot constitui ceea ce se numeşte couvert-ul (ceea ce acoperă masă). Aveţi grijă, deoarece tot ce veţi mânca veţi plăti ulterior. De cele mai multe ori e vorba de mărunţiş, 1-2 euro. Însă, uneori, couvert-ul poate fi format din preparate cu un preţ considerabil când e vorba de specialităţi din fois gras sau crab umplut.
6. Citeşte firmele
Dacă ai un buget bine drămuit, ar trebui să fii atent la meniurie afişate la intrare. Aşa afli repede preţurile practicate în acel loc. Atenţie, însă, pentru că nu toate meniurile afişează preţul băturilor. Ca idee generală ar trebui să ştii că restaurantele sunt cele mai scumpe locuri în care poţi mânca. Locuri cu adaos comercial mai mic sunt braseriile, berăriile, bistrourile, tavernele, cafe barurile sau chiar cafenelele. Chiar dacă noi nu suntem obişnuiţi, multe cofetării, baruri sau cafenele servesc şi salate sau gustări. Alte nume pentru locaţii ieftine: Pasteleria (Portugalia şi Spania), Taberna şi Cervezzeria (Spania), Taverna (Grecia), Trattoria (Italia), Brasserie şi Bistrot (Franţa).
7. Citeşte cu atenţie ghidurile
Ghidurile de călătorie se dovedesc a fi extrem de practice atunci când călătoreşti. Atenţie, însă, la ce fel de ghid foloseşti pentru că o sa fii îndrumat în funcţie de natura acestuia şi a cititorilor săi.
a) Ghidurile “Top ten” care prezintă atracţiile turistice ale unui oraş şi rutele pe care să te plimbi sunt foarte populare, însă restaurantele prezentate în ele sunt cele de pe rutele turistice, deci făcute special pentru turişti.
b) Ghidurile Michelin sunt adevărate repere de credibilitate atât pentru hoteluri dar, mai ales, pentru restaurante. De cele mai multe ori, însă, restaurantele şi hotelurile prezentate în acest ghid sunt scumpe.
c) Ghidurile Fodor’s sunt surse relativ bune de informaţii, scrise de regulă de străini stabiliţi în ţările cu pricina. Din acest motiv cele mai multe recomandări sunt “drumuri bătute” pe care le-ai găsi şi singur aşa că nu te aştepta să afli secretele unui oraş din ele.
d) Ghidurile Routard sunt întocmite tot de către francezi la fel ca cele Michelin însă, spre deosebire de acestea, recomandarile vizează buzunarele medii cărora le oferă locaţii şi restaurante bune. Probabil cel mai fair dintre toate.
e) Ghidurile Lonely Planet reprezintă un amestec eclictic de recomandări şi, din acest motiv trebuie privite cu moderaţie. Scrise de regulă de către contributorii obişnuiţi să meargă cu rucsacul în spate şi obişnuiţi să schimbe 3 trenuri pentru a obţine un preţ mai bun, aceste ghiduri se pot dovedi de un real folos pentru un călător care îşi doreşte aventură, însă la fel de bine ar putea fi destul de nefolositoare pentru un călător care îşi doreşte confort. Când te plimbi noaptea, printr-un loc pustiu, la marginea unui cartier dubios din Kuala Lumpur căutând un târg de noapte exotic şi singurele feţe prietenoase sunt alţi patru turişti căutând acelaşi lucru cu ghidul Lonely Planet în mână s-ar putea să realizezi că nu toate recoandările te reprezintă.
8. Părerile celorlalţi contează
Când alegi un hotel sau restaurant, dacă ai ocazia, poţi consulta forumurile pentru a vedea părerile celor care au trecut deja pe acolo. Probabi cea mai bună sursă pentru astfel de recenzii o reprezintă tripadvisor.com. Alte surse credibile lonelyplanet.com şi routard.com.
Mare atenţie însă la cine scrie, ce vîrstă are, de unde este, ce tip de călătorie a efectuat (de afaceri, cu familia şi copii mici, etc). Americanii, de exemplu, tind să fie excesiv de cârcotaşi, iar un cuplu de pensionari din Marea Britanie să aprecieze mai puţin un restaurant agitat. Important este să te raportezi de fiecare dată la profilul celui care face recenzia, pentru că există şi păreri contrare despre acelaşi loc.
Evident, pentru cei care gătesc, mai ales pentru cei care călătoresc cu familia, se poate opta şi pentru versiunea de închiriere a unui apartament cu bucătărie (sau statul la prieteni). Alimentele cumpărate de la supermarket sunt mai ieftine, iar pieţele sunt pline de surprize plăcute. Dezavantajul este că nu apuci să guşti adevăratul specific al locului şi rişti să îţi petreci jumătate de zi în bucătărie.
SURSA: cevabun.ro
După ani de experienţă în metropolele Europei şi Asiei, după eşecuri lametabile prin Paris sau Gibraltar, putem creiona un îndrumar minim de supravieţuire generică în oraşele străine, despre unde să - dar mai ales unde să nu - mănânci. Pentru că, pentru un turist, capcanele sunt la tot pasul. Învaţă cum să eviţi atracţiile turistice nedorite: mâncarea proastă şi scumpă.
1.Nu mânca în locurile turistice
Cea mai sigură variantă pentru a mânca scump într-un loc aglomerat şi, de cele mai multe ori, mai prost decât în alt părţi este să mănânci în proximitatea obiectivelor turistice. În preajma muzeelor, a pieţelor centrale, a străzilor populare printre turişti, se mănâncă prost de cele mai multe ori şi, cu siguranţă, scump, pentru că spaţiile comerciale au chirii mari şi fluxul de clienţi garantează perpetuarea afacerii indiferent de calitatea ei.
2. Mănâncă unde mănâncă localnicii
Cu o hartă în mână şi puţin fler poţi găsi, chiar în apropierea zonelor centrale, locuri bune de mâncat la preţuri decente. În plus, vei avea garanţia că vei gusta adevăratele feluri ale locului. Pentru că localnicii cunosc atât gustul autentic al mâncărurior locale dar, mai ales, adevărata valoare comercială a ceea ce mănâncă. Localnicii nu revin într-un loc în care se mănâncă prost. Un loc popular printre localnici este o garanţie în acest sens. Întreabă-i de un astfel de loc.
3.Căută meniul zilei
În majoritatea ţărilor Europei, restaurantele au un un meniu al zilei care oferă mâncare - deseori gătită - la preţuri foarte bune, mai ales pentru prânz. Urmăreşte însă cu atenţie meniul afişat la intrare deoarece uneori poate conţine capcane (unele meniuri nu includ TVA-ul, pâinea sau băuturile).
4.Ai grijă unde te aşezi
În multe ţări europene - în special în cele din sud - preţurile variază în funcţie de locul în care te aşezi să mânânci, astfel încât, în acelaşi stabiliment, puteţi întâlni 3 preţuri pentru acelaşi produs. Cel mai scump este pe terasă, un preţ mediu se obţine pentru acelaşi produs consumat la masa din interior, dar şi mai ieftin este să consumi acelaşi produs la bar.
5. Nu tot ce zboară (pe masă) se mănâncă
Multe restaurante occidentale îşi întâmpină oaspeţii cu masa pusă. O grisină, câteva felii de pâine cu unt, pateuri sau brânză, şi multe alte aperitive pot constitui ceea ce se numeşte couvert-ul (ceea ce acoperă masă). Aveţi grijă, deoarece tot ce veţi mânca veţi plăti ulterior. De cele mai multe ori e vorba de mărunţiş, 1-2 euro. Însă, uneori, couvert-ul poate fi format din preparate cu un preţ considerabil când e vorba de specialităţi din fois gras sau crab umplut.
6. Citeşte firmele
Dacă ai un buget bine drămuit, ar trebui să fii atent la meniurie afişate la intrare. Aşa afli repede preţurile practicate în acel loc. Atenţie, însă, pentru că nu toate meniurile afişează preţul băturilor. Ca idee generală ar trebui să ştii că restaurantele sunt cele mai scumpe locuri în care poţi mânca. Locuri cu adaos comercial mai mic sunt braseriile, berăriile, bistrourile, tavernele, cafe barurile sau chiar cafenelele. Chiar dacă noi nu suntem obişnuiţi, multe cofetării, baruri sau cafenele servesc şi salate sau gustări. Alte nume pentru locaţii ieftine: Pasteleria (Portugalia şi Spania), Taberna şi Cervezzeria (Spania), Taverna (Grecia), Trattoria (Italia), Brasserie şi Bistrot (Franţa).
7. Citeşte cu atenţie ghidurile
Ghidurile de călătorie se dovedesc a fi extrem de practice atunci când călătoreşti. Atenţie, însă, la ce fel de ghid foloseşti pentru că o sa fii îndrumat în funcţie de natura acestuia şi a cititorilor săi.
a) Ghidurile “Top ten” care prezintă atracţiile turistice ale unui oraş şi rutele pe care să te plimbi sunt foarte populare, însă restaurantele prezentate în ele sunt cele de pe rutele turistice, deci făcute special pentru turişti.
b) Ghidurile Michelin sunt adevărate repere de credibilitate atât pentru hoteluri dar, mai ales, pentru restaurante. De cele mai multe ori, însă, restaurantele şi hotelurile prezentate în acest ghid sunt scumpe.
c) Ghidurile Fodor’s sunt surse relativ bune de informaţii, scrise de regulă de străini stabiliţi în ţările cu pricina. Din acest motiv cele mai multe recomandări sunt “drumuri bătute” pe care le-ai găsi şi singur aşa că nu te aştepta să afli secretele unui oraş din ele.
d) Ghidurile Routard sunt întocmite tot de către francezi la fel ca cele Michelin însă, spre deosebire de acestea, recomandarile vizează buzunarele medii cărora le oferă locaţii şi restaurante bune. Probabil cel mai fair dintre toate.
e) Ghidurile Lonely Planet reprezintă un amestec eclictic de recomandări şi, din acest motiv trebuie privite cu moderaţie. Scrise de regulă de către contributorii obişnuiţi să meargă cu rucsacul în spate şi obişnuiţi să schimbe 3 trenuri pentru a obţine un preţ mai bun, aceste ghiduri se pot dovedi de un real folos pentru un călător care îşi doreşte aventură, însă la fel de bine ar putea fi destul de nefolositoare pentru un călător care îşi doreşte confort. Când te plimbi noaptea, printr-un loc pustiu, la marginea unui cartier dubios din Kuala Lumpur căutând un târg de noapte exotic şi singurele feţe prietenoase sunt alţi patru turişti căutând acelaşi lucru cu ghidul Lonely Planet în mână s-ar putea să realizezi că nu toate recoandările te reprezintă.
8. Părerile celorlalţi contează
Când alegi un hotel sau restaurant, dacă ai ocazia, poţi consulta forumurile pentru a vedea părerile celor care au trecut deja pe acolo. Probabi cea mai bună sursă pentru astfel de recenzii o reprezintă tripadvisor.com. Alte surse credibile lonelyplanet.com şi routard.com.
Mare atenţie însă la cine scrie, ce vîrstă are, de unde este, ce tip de călătorie a efectuat (de afaceri, cu familia şi copii mici, etc). Americanii, de exemplu, tind să fie excesiv de cârcotaşi, iar un cuplu de pensionari din Marea Britanie să aprecieze mai puţin un restaurant agitat. Important este să te raportezi de fiecare dată la profilul celui care face recenzia, pentru că există şi păreri contrare despre acelaşi loc.
Evident, pentru cei care gătesc, mai ales pentru cei care călătoresc cu familia, se poate opta şi pentru versiunea de închiriere a unui apartament cu bucătărie (sau statul la prieteni). Alimentele cumpărate de la supermarket sunt mai ieftine, iar pieţele sunt pline de surprize plăcute. Dezavantajul este că nu apuci să guşti adevăratul specific al locului şi rişti să îţi petreci jumătate de zi în bucătărie.
SURSA: cevabun.ro
joi, 27 august 2009
Top 10 cele mai extreme locuri de pe Pământ
Cele mai extreme locuri din lume au fost incluse într-un top realizat de site-ul www.oddee.com. Fie că e vorba de cel mai uscat loc, de cel mai izolat arhipelag locuit sau de cel mai rece sat din lume, natura impresionează prin fenomene extraordinare cu care oamenii reuşesc să convieţuiască, adaptându-se la temperaturi incredibile sau explorând regiuni aproape neverosimile.
1. Deşertul de Lut din Iran: cel mai fierbinte loc de pe Pământ 71 grade Celsius
Deşi specialiştii discută în contradictoriu despre cel mai călduros loc din lume, un Satelit NASA a înregistrat o temperatură record de 71 grade Celsius în deşertul Lut din Iran, ceea ce se presupune a fi cea mai ridicată temperatură existentă pe suprafaţa Pământului.
Regiunea care acoperă aproximativ 480 de kilometri este denumită Gandom Beriyan adică grâul prăjit. Alte locuri foarte fierbinţi sunt la Al Azizyah în Libia, unde sunt 57.8 grade Celsius şi Valea Morţii din California, SUA.
2. Muntele Chimborazo (Ecuador): cel mai înalt punct peste centrul Pământului la 6.310 metri de nivelul mării
Toată lumea cunoaşte Muntele Everest ca fiind cel mai înalt munte din lume. Alpiniştii vor să-l escaladeze pentru cei 8.848 metri pe care-i are, vârful muntelui aflându-se la cea mai înaltă altitudine. Dar nu mulţi oameni ştiu că muntele Chimborazo din Ecuador care, deşi are mai puţini metri decât Everest, se distinge prin faptul că este cel mai înalt munte deasupra centrului Pământului. Asta se întâmplă întrucât Pământul nu este doar o sferă, ci o sferă turtită la poli în formă de "geoid" , fiind mai bombat la ecuator.
3. Tristan de Cunha din Marea Britanie: cel mai îndepăratat locuit arhipelag din lume situat la 3.219 km de cel mai apropiat continent
Arhipelagul se află în sudul Oceanului Atlantic şi este atât de mic încât principala sa insulă nu are nici o pistă de aterizare. Insula găzduieşte 272 de oameni care împărtăşesc 8 nume de familie, iar locuitorii suferă de boli ereditare ca glaucom sau astm.
Insula a fost anexata Marii Britanii în 1800, astfel că locuitorii au un cod poştal britanic şi pot face comenzi online, în ciuda distanţei foarte mari la care se află. Doar că trebuie să aştepte mult timp ca produsele să ajungă la destinaţie.
4. Angels Falls din Venezuela, cascada cea mai mare de pe Pământ - 984 metri înălţime
Cascada Îngerilor din Venezuela este cea mai înaltă din lume şi se localizează pe un afluent al râului Caroni. Cascada se formează când afluentul cade din vârful Auyantepui.
5. Oymyakon din Rusia, cel mai rece loc din lume unde trăiesc oameni, la -71.2 grade Celsius
Oymyakon este un sat din Rusia, situat de-a lungul Râului Indigirka, la 30 km nord de Tomtor. Are o populaţie de 800 de locuitori, iar în ianuarie 26, 1926 aici s-a înregistrat o temperatură de -71.2 grade Celsius.
Este cea mai mică temperatură înregistrată vreodată într-o zonă locuită, dar şi cea mai joasă temperatură din Emisfera de Nord.
6. Cel mai uscat loc de pe Pământ: Văile Uscate din Antarctica
Văile situatie în această regiune nu au mai fost udate de o ploaie de mii de ani. Cu excepţia unei singure văi, toate celelalte nu conţin nicio urmă de umezeală: apă, gheaţă sau zăpadă. Motivul pentru care acete văi există sunt vânturile Katabatic care bat cu peste 200km pe oră şi usucă toată umezeala.
7. Marianas Trench din Indonezia şi Japonia sunt cele mai joase puncte de pe Pâmânt, aflate la 10.924 metri sub nivelul mării. Dacă Muntele Everest ar fi fost situat în acest loc ar fi fost acoperit de 1.6 km de apă. Singurii oameni care au explorat vreodată aceste tranşee au fost Jacques Piccard şi Don Walsh.
8. Cel mai umed loc din lume se află în Columbia.
Lloro din Columbia este zona cea mai umedă din lume, deşi discuţii controversate au avut loc şi pe această temă. Cherrapunji din Nord-Estul Indiei a fost considerată mulţi ani ca fiind cea mai umedă regiune.
Aici, media anuala de precipitatii este de aproximativ 10,820 mm, dar mai mică decât în Lloro. Totuşi, Cherrapunji deţine recordul pentru cea mai umedă lună dintr-un an , cu o cantitate de precipitaţii de 9.296 mm în luna iulie, 1861.
9. Muntele Thor din Canada cea mai verticală cădere
Situat în Parcul Naţional Auyuittuq din Canada, muntele are 1.250 metri de cădere abruptă cu un unghi de 105 de grade. Este cel mai faimos vârf din Canada şi este format doar din granit, iar puţini aplinişti se încumetă să-l escaladeze.
10. Marea Moartă din Iordania prezintă cea mai joasă depresiune de 422 metri sub nivelul mării. Pe graniţa dintre Iordan şi Israel, drumul din jurul Mării Moarte este cel mai jos din lume. Acest nivel scăzut al apei, precum şi salinitatea mare se explică prin evaporarea intensă, fiind expus la pericolul de uscare a mării.
Marea aceasta are nivelul cel mai scăzut raportat la nivelul mării, există însă Lacul Baikal , care are un nivel şi mai scăzut de 794 m sub nivelul mării.
www.adevarul.ro
miercuri, 26 august 2009
Topul celor mai scumpe camere de hotel
Revista Wealth Bulletin a realizat un clasament al celor mai scumpe camere şi apartamente de hoteluri de super lux din lume, desemnate a fi cele mai costisitoare "unităţi de cazare" de pe glob.
1. The Royal Penthouse Suite, President Wilson Hotel, Geneva - 65.000 de dolari pe noapte
Este atât de exclusivit încât dacă doriţi să faceţi o rezervare, va trebui să vorbiţi direct cu directorul hotelului. Penthouse-ul ocupă un etaj întreg, are inlcus un lift privat, uşi blindate, 6 săli de baie şi 4 dormitoare cu vedere spre lacul Leman şi Mont Blanc. De obicei aici sunt cazaţi celebrităţi sau şefi de state, mai ales că hotelul se află la 5 minute de sediul Naţiunilor Unite din Geneva.
2. Ty Warner Penthouse, Four Seasons Hotel, New York – 35.000 de dolari pe noapte
Un penthouse cu 9 camere, pereţi încrustaţi cu perle, o grădină Zen, o cameră spa privată, o bibliotecă impresionantă, un pian foarte mare şi un bambus.
3. The Presidential Suite, Hotel Cala di Volpe, Costa Smeralda, Sardinia – 34.000 de dolari pe noapte
În plin sezon, apartamentul poate ajunge la 45.000 de dolari. Are o suprafaţă totală de 232 mp, are 3 dormitoare, 3 săli de baie, o sală privată de fitness, saună şi o piscină cu apă sărată.
4. Villa La Cupola Suite, Westin Excelsior, Roma – 31.000 dolari pe noapte
Totul este decorat în stil roman: cupolă, jacuzii cu decoruri din Pompei, fresce, vitralii cu personaje din mitologie. Apartamentul are o suprafaţă de 566 mp şi un balcon de 158 mp.
5. The Presidential Suite, Ritz-Carlton, Tokyo – 25.000 dolari pe noapte
Apartamentul este situat la etajul superior al celei mai mari clădiri din oraş, are o suprafaţă de 220 mp şi oferă o privelişte extraordinară asupra oraşului. Oaspeţii care se cazează aici primesc un diamant Bulgari de 1 karat.
6. The Bridge Suite, The Atlantis, Bahamas – 22.000 de dolari pe noapte
Apartamentul în care Michael Jackson a stat de câteva ori. Are un candelabru de aur de 22 de karate.
7. The Imperial Suite, Park Hyatt Vendôme, Paris – 20.000 dolari pe noapte
Tot ce poate avea un hotel de lux: cameră spa, un birou, un salon de masaj, o cabină de duş cu vapori şi o bucătărie. Toate pe o suprafaţă de 232 mp.
8. Royal Suite, Burj Al Arab, Dubai – 19.600 de dolari pe noapte
Situat la etajul 25 al celebrului hotel, apartamentul dispune de un lift privat şi de un pat din baldachin realizat pe o platformă rotativă.
9. Royal Armleder Suite, Le Richemond, Geneva –18.900 de dolari pe noapte
Trei dormitoare dispuse pe o suprafaţă de 230 mp şi o terasă de 93 mp.
10. The Ritz-Carlton Suite, The Ritz-Carlton, Moscova – 16.500 de dolari pe noapte
Realizat în stilul imperial rus, apartamentul oferă o privelişte impresionantă asupra Kremlinului şi Pieţei Roşii. Are o cameră specială pentru situaţii de urgenţă, cu propria sursă de energie şi propria reţea de telecomunicaţie.
SURSA: "Wealth Bulletin"
1. The Royal Penthouse Suite, President Wilson Hotel, Geneva - 65.000 de dolari pe noapte
Este atât de exclusivit încât dacă doriţi să faceţi o rezervare, va trebui să vorbiţi direct cu directorul hotelului. Penthouse-ul ocupă un etaj întreg, are inlcus un lift privat, uşi blindate, 6 săli de baie şi 4 dormitoare cu vedere spre lacul Leman şi Mont Blanc. De obicei aici sunt cazaţi celebrităţi sau şefi de state, mai ales că hotelul se află la 5 minute de sediul Naţiunilor Unite din Geneva.
2. Ty Warner Penthouse, Four Seasons Hotel, New York – 35.000 de dolari pe noapte
Un penthouse cu 9 camere, pereţi încrustaţi cu perle, o grădină Zen, o cameră spa privată, o bibliotecă impresionantă, un pian foarte mare şi un bambus.
3. The Presidential Suite, Hotel Cala di Volpe, Costa Smeralda, Sardinia – 34.000 de dolari pe noapte
În plin sezon, apartamentul poate ajunge la 45.000 de dolari. Are o suprafaţă totală de 232 mp, are 3 dormitoare, 3 săli de baie, o sală privată de fitness, saună şi o piscină cu apă sărată.
4. Villa La Cupola Suite, Westin Excelsior, Roma – 31.000 dolari pe noapte
Totul este decorat în stil roman: cupolă, jacuzii cu decoruri din Pompei, fresce, vitralii cu personaje din mitologie. Apartamentul are o suprafaţă de 566 mp şi un balcon de 158 mp.
5. The Presidential Suite, Ritz-Carlton, Tokyo – 25.000 dolari pe noapte
Apartamentul este situat la etajul superior al celei mai mari clădiri din oraş, are o suprafaţă de 220 mp şi oferă o privelişte extraordinară asupra oraşului. Oaspeţii care se cazează aici primesc un diamant Bulgari de 1 karat.
6. The Bridge Suite, The Atlantis, Bahamas – 22.000 de dolari pe noapte
Apartamentul în care Michael Jackson a stat de câteva ori. Are un candelabru de aur de 22 de karate.
7. The Imperial Suite, Park Hyatt Vendôme, Paris – 20.000 dolari pe noapte
Tot ce poate avea un hotel de lux: cameră spa, un birou, un salon de masaj, o cabină de duş cu vapori şi o bucătărie. Toate pe o suprafaţă de 232 mp.
8. Royal Suite, Burj Al Arab, Dubai – 19.600 de dolari pe noapte
Situat la etajul 25 al celebrului hotel, apartamentul dispune de un lift privat şi de un pat din baldachin realizat pe o platformă rotativă.
9. Royal Armleder Suite, Le Richemond, Geneva –18.900 de dolari pe noapte
Trei dormitoare dispuse pe o suprafaţă de 230 mp şi o terasă de 93 mp.
10. The Ritz-Carlton Suite, The Ritz-Carlton, Moscova – 16.500 de dolari pe noapte
Realizat în stilul imperial rus, apartamentul oferă o privelişte impresionantă asupra Kremlinului şi Pieţei Roşii. Are o cameră specială pentru situaţii de urgenţă, cu propria sursă de energie şi propria reţea de telecomunicaţie.
SURSA: "Wealth Bulletin"
luni, 24 august 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Portugalia
O destinaţie de vacanţă din ce în ce mai populară, chiar dacă e la capătul Europei, Portugalia îşi atrage turiştii cu plajele de la Oceanul Atlantic, cu insulele Madeira şi Azore, cu oraşele ei încărcate de istorie şi satele pitoreşti dar şi cu servicii de calitate pentru turismul dedicat sănătăţii şi pentru cel rural. Membră a Uniunii Europene din 1986, Portugalia este una din cele mai ieftine destinaţii din Europa de Vest.
Turiştii se pot bucura de staţiunile luxoase din sud, dar, în acelaşi timp, de turism rural de bună calitate în satele din nord şi de situri arheologice. Una dintre marile puteri ale Europei medievale, punct de plecare al descoperitorilor de noi lumi, cu colonii în Indii, Africa şi America de Sud, Portugalia de astăzi te aşteaptă să descoperi urmele trecutului său măreţ la tot pasul.
Siguranţă şi prudenţă
Regulile de călătorie în Portugalia sunt indentice cu cele din restul ţărilor UE. Cetăţenii români care călătoresc în Portugalia nu au nevoie de vize de intrare, iar accesul se face pe bază de paşaport sau carte de identitate (valide, desigur) iar permisul de conducere românesc este, de asemenea, valabil. Ca măsuri de precauţie nu strică atenţia la bunurile personale. Se înregistrează infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi), dar sub limitele cu care suntem noi obişnuiţi. Prudenţa însă nu a făcut rău nimănui. Când călătoreşti în Portugalia trebuie să ai în vedere faptul că nu vei putea cumpăra antibiotice decât cu reţetă prescrisă de un medic portughez. Înainte de a pleca la drum nu uita să verifici pe siteul Ministerului Afacerilor Externe ultimele informaţii despre această destinaţie.
Drumuri bune, dar şoferi periculoşi
Drumul din România până în Portugalia cu maşina este foarte lung (3885 km conform recomandării date de Via Michelin). Cu avionul, se ajunge la Lisabona, Porto, Funchal (Madeira) sau în Ponta Delgada (Azore), dar nu există zboruri directe, cu excepţia charterelor din sezon şi a unei companii low-cost care are zbor doar spre Lisabona (Blue Air). Zborurile cu transfer în Madrid sunt operate de Tarom şi Iberia, dar se poate opta şi pentru alte companii cu transfer în marile capitale europene. Când călătoriţi, luaţi în calcul diferenţele de fus orar, Portugalia este cu două ore “în urmă” faţă de noi.
Cei peste 3,000 de km de autostradă asigură acces uşor de-a lungul Portugaliei, atât din Lisabona către litoralul sudic cât şi spre Porto şi zona de nord. Dar portughezii, spre deosebire de vecinii lor iberici - spaniolii, au un stil cam abrut de condus şi sunt pe primele locuri în Europa de Vest la rata de accidente. Portugalia beneficiază de o reţea bună de autobuze şi de cale ferată. Există şi un tren de mare viteză -Alfa Pendular - care leagă capitala de oraşele mari (Lisabona de Porto prin Coimbra). Biletele se pot cumpăra direct din gări, dar şi de pe internet şi există abonamente pentru 7, 14 şi 21 de zile.
Atenţie la taxe şi amenzi
Dacă eşti cu maşina personală sau cu una închiriată, condu cu prudenţă, în special pe drumurile naţionale şi este recomandat să ai asigurare (carte verde). Nu este permisă folosirea sau deţinerea echipamentelor anti-radar sau a detectoarelor de radar şi se aplică regulile de bază - fără telefoane mobile la volan, legarea obligatorie a centurilor de siguranţă etc. Taxele de drum sunt de aproximativ 5 euro/100 km iar taxele pentru poduri (în special podurile din Lisabona peste râul Tejo) pot varia între 1 şi 10 euro în funcţie de tipul autoturismului. Limitele de viteză admise sunt similare cu cele din România : 50 km/h în interiorul localităţilor; 90 km/h, în afara localităţilor şi 120 km/h pe autostrăzi. Însă nivelul amenzilor pentru încălcarea regulilor de circulaţie diferă: până la 1500 de euro, în funcţie de prevederile articolului de lege încălcat. Parchează doar în zonele amenajate. Tarifele sunt de regulă de 0,5 euro/oră. Poliţia portugheză controlează frecvent parcările cu plată şi dispune, de regulă, ridicarea vehiculului pentru care nu s-au achitat taxele de parcare. Recuperarea vehiculului se face numai după achitarea unei amenzi substanţiale (aproximativ 300 euro).
Cu taxiul, metroul şi tramvaiul
Transportul în comun este bun şi bine organizat. Taxiurile au preţuri bune. Folosiţi doar taxiuri care aparţin companiilor oficiale. Culorile taxiurilor mai vechi sunt verde cu negru iar cele mai noi au culoare bej. Bacşişul de 10% din tariful cursei este de fiecare dată binevenit. Atenţie la călătoriile de noapte, între orele 22 şi 6 costul serviciului creşte cu 20%. Bagajul care are o greutate mai mare de 30 kg este taxat suplimentar. Lisabona oferă un turist card, un card magnetic pentru câteva zile, foarte rentabil când faci multe şi variate drumuri într-o zi, valabil pentru metrou, tramvai şi autobuze dar şi pentru liftul cu vedere panoramică, proiectat de Gustave Eiffel. Cardurile se pot achiziţiona de la oficiile de turism sau de la anumite hoteluri, dar şi pe internet. Lisabona şi Porto au o bună reţea de metrou.
Ai grijă la modul de funcţionare al metroului din Porto care, spre deosebire de cel din Lisabona, are un mod de utilizare mai aparte: funcţionează cu cartele asemeni sistemelor de telefonie pre-pay, cumperi o cartela de la automate şi o reîncarci tot acolo de câte ori ai nevoie.
Oferta de cazare
Oferta de cazare este generoasă şi pentru toate buzunarele. Moteluri, hosteluri şi hoteluri se regăsesc la tot pasul în marile oraşe. În zonele rurale se găsesc, de regulă, pensiuni agroturistice însă există şi zone în care acestea sunt rare sau lipsesc cu desăvârşire. Există zone rurale, în special în nord-est, unde încă mai există Cooperative Agricole de Producţie. Asigură-te din timp că ştii unde mergeţi. Una dintre ofertele speciale ale Portugaliei în materie de turism recomandate pentru vacanţe speciale sunt Posadas , castele renovate şi adaptate nevoilor unui turism modern cu accente romantice. Portughezii sunt prietenoşi şi dornici să te primească şi să te ajute chiar şi atunci când nu te înţeleg. Există totuşi diferenţe între spiritul sudului portughez, cald şi prietenos, şi cel al nordului, mai rece şi mai rezervat. Există o diferenţă sesizabilă între Lisabona multiculturală şi cosmopolită şi Porto, mai rezervat şi mai puţin expansiv, deşi are un cartier englez. Sau poate tocmai de aceea.
În zonele turistice şi în oraşe precum Lisabona vă veţi putea descurca uşor în limba engleză însă, în cele din urmă, cu puţină intuiţie şi ureche muzicală vă veţi descurca peste tot deoarece portugheza este limba cea mai apropiată de română. Spre deosebire de italiană, unde românii îi înţeleg relativ uşor pe italieni, nu şi invers, portughezii înţeleg câte ceva din română.
Oraşe, mare şi mult soare
Portugalia are multe şi diverse locuri de oferit turiştilor săi. Oraşe generoase în muzee, catedrale şi castele cum e fermecătoarea Lisabonă, oraşe-universitate cum e Coimbra, oraşe-viticole cum e Porto, oraşe-distracţie plasate pe malul Atlanticului cum e cazul Estorilului şi a cazinoului său. Localităţi liniştite, de munte, cum e Sintra, ce amintesc ca intenţie şi destinaţie – fostă reşedinţă de vară a monarhilor portughezi – de Sinaia. Şi lista oraşelor poate continua. Litoralul portughez este şi el generos. Fie că e vorba de cel continental de la Algarve, din sudul Portugaliei, unde trecutul maur este vizibi în satele cu clădiri albe, în trăsăturile localnicilor şi în ambarcaţiunile lor, sau de insulele Madeira sau Azore (regiuni autonome). Satele portugheze, cu localnici prietenoşi şi joviali, te întâmpină cu biserici vechi, porţi colorate şi cocoşii care sunt simbolul Portugaliei.
Peisajele portugheze captează şi fascinează turistul, de la munţii din Est la deşeturile din zona Alentejo, de la gălăgioasa Lisabonă la exuberanţa vegetală din Azore dar mai ales din Madeira.
Dacă optezi pentru litoral este recomandat să fii atent la steagurile de avertizare. Nu uita că oceanul Atlantic nu este o mare liniştită. Ţine cont de steagurile de avertizare folosite pe litoral de către salvamari! Nu intra în apă când este ridicat steagul roşu. Steagul galben indică să nu înoţi în larg, iar cel verde permite înotul până la geamanduri.
Lisabona – câte puţin din toate
Dacă vrei puţin din toate, recomandabil e să stai în Lisabona care are atâtea de oferit şi de unde ai acces rapid peste tot: Belem-ul – cu turnul, muzeele (marinei şi caleştilor) şi catedrala sa - e la doi paşi, Estorilul şi litoralul Atlanticului la 33 de kilometri, tot la fel şi Sintra, iar la Porto se ajunge în trei ore şi un pic (timpul, aşa cu vei constata, e relativ pentru portughezi) cu Alfa Pendularul. Dacă eşti cazat în Lisabona poţi să te bucuri de spectacolul străzii noaptea şi de concertele de fado, cântecul profund, grav şi fatalist, care se spune că exprimă însuşi spiritul Portugaliei, latino-arabo-african. Tot din Lisabona poţi da o fugă până în Setubal, oraş aflat peste râul Tejo la care se ajunge în câteva minute cu autobuzul.
Bucătăria unui imperiu
Emanuel Ciocu, editorul revistei de artă culinară cevabun.ro , ne face o descriere a ceea ce ne aşteaptă în Portugalia culinară. În Portugalia se mănâncă bine, şi se bea şi mai bine. De cele mai multe ori la preţuri decente dacă nu chiar la preţuri foarte mici. Vezi ghidul mâncălătorului pentru a şti cum să eviţi capcanele turistice. Portugalia a renunţat, uneori prea uşor, la coloniile sale, dar niciodată la moştenirea culinară pe care şi-a însuşit-o de la fiecare fostă colonie dar şi de la cei cu care a venit în contact de-a lungul timpului. Influenţele maure în sud, cele britanice în nord şi spaniole în est, africane, braziliene, indiene şi chiar asiatice se regăsesc în cultura culinară portugheză. Brazilia, Angola, Mozambicul, Capul Verde, Goa şi Macao şi-au trimis tributul de gusturi şi culori către Portugalia, nucşoara şi şofranul stau mărturie lângă tradiţionalul usturoi.
Fructele oceanului
Bachalau, codul sărat, face parte din stilul de viaţă portughez. Pescuit tradiţional în largul oceanului, aproape de America, codul era sărat pentru a rezista lungului drum spre casă. Iar bucătăria s-a supus acestui stil de viaţă. Există 365 de reţete, câte una pentru fiecare zi a anului, gătită din bachalau. Dar nu te speria, obsesia portughezilor pentru acest peşte nu limitează bucătăria. Una dintre cele mai complexe creaţii ale bucătăriei tradiţionale locale o reprezintă Caldeirada, o supă-tocăniţă densă, din mai multe varietăţi de peşte şi fructe de mare, înăbuşite cu roşii şi usturoi, ce concurează cu spaniola zarzuela sau provensala bouillabasse. Inedit pentru noi dar specific aici şi extrem de gustos este porcul Alentejo, o mâncare din cuburi de carne de porc, cu roşii, usturoi şi scoici. Restaurantele africane, în special cele din Capul Verde oferă varietăţi interesante de fructe de mare cu fasole.
Carne, carne şi iar carne
Românii vor recunoaşte cu uşurinţă termenul carne, pentru că înseamnă chiar asta. La fel cum vor recunoaşte cu plăcere specialităţile portugheze din carne, foarte similare pe alocuri şi cu unele româneşti. Cârnaţii, parfumaţi şi usturoiaţi, afumaţi binişor şi uşor uscaţi dau de fiecare dată bun gust tradiţionalelor mâncăruri de fasole sau celebrei caldo verde (o supă groasă, de varză cu cartofi). Carnea se regăseşte şi în meniurile restaurantelor africane, în special cele din Capul Verde (Cabo Verde, în portugheză) unde este recomandabil să guşti măcar o dată o cachupa (se citeşte caşupa), o tocăniţă, făcută de regulă din fasole cu diverse tipuri de carne sau peşte.
Influenţa braziliană este şi ea prezentă în bucătăria Portugaliei în churrascherii, paradis al mâncătorilor de carne la grătar, unde se prăjesc toate tipurile de carne şi se servesc cu specifica garnitură de orez şi fasole neagră. Majoritatea churascheriilor oferă în schimbul unui tarif fix meniuri all you can eat (mănânci cât poţi). Cu adevărat regretabli e să treci printr-un astfel de loc fără să guşti din dulceaţa cărnii de vită braziliene.
Zahărul producătorilor de zahăr
Faptul că fosta colonie braziliană este un mare producător de trestie de zahăr nu a rămas fără urmări în bucătăria portugheză unde dulciurile cad pradă zahărului, în special prăjiturelele făcute în mănăstiri. Expresia Dolce de leche desemnează o varietate de dulciuri care are la bază o cremă de caramel care poartă acest nume. Pasteis de Nata, tarte cu cremă de ou, specifice Belemului, unde au fost produse pentru prima dată de către călugării de la mănăstirea Jeronimos, sunt alte deserturi extreme de populare, din
Portugalia şi până în Macao.
Cafeaua care însoţeşte de regulă (în Pastelerii) deserturile este foarte bună, fie că e simplă (bica), sau cu lapte (galao- espresso cu lapte cald, în proporţie de 1 la 3).
Ţara vinului
Dacă ceva excelează în Portugalia atunci acestea sunt vinurile. Producătorii mari de vin se pot număra pe degetele de la o mână. Însă, specific acestei ţări sunt producătorii mici(aproximativ 3000!) care produc vinuri de o incredibilă varietate şi calitate la preţuri mai mult decât bune. Un vin decent în supermarket începe de la preţul de 1 euro. Vhino verde (vinul verde) este un vin specific regiuni Minho şi poate fi roşu, alb sau roze.
Porto, vinul “întărit” cu brandy în timpul procesului de fermentare, tare şi licoros, produs în Porto de către englezi, se regăseşte în orice restaurant portughez onorabil. La fel şi vinul de Madeira, un vin desert, apreciat în special de către turişti. Mergi de fiecare dată pe mâna localnicilor, de regulă se vor dovedi alegeri inspirate.
Băuturile spirtoase poartă numele de aguardiente (apă de foc) şi se remarcă brandy-urile distilate din vinuri de calitate. Populare sunt şi lichiorurile Licor Beirão şi Ginjinha (sau Ginja), o vişinată locală.
Turiştii se pot bucura de staţiunile luxoase din sud, dar, în acelaşi timp, de turism rural de bună calitate în satele din nord şi de situri arheologice. Una dintre marile puteri ale Europei medievale, punct de plecare al descoperitorilor de noi lumi, cu colonii în Indii, Africa şi America de Sud, Portugalia de astăzi te aşteaptă să descoperi urmele trecutului său măreţ la tot pasul.
Siguranţă şi prudenţă
Regulile de călătorie în Portugalia sunt indentice cu cele din restul ţărilor UE. Cetăţenii români care călătoresc în Portugalia nu au nevoie de vize de intrare, iar accesul se face pe bază de paşaport sau carte de identitate (valide, desigur) iar permisul de conducere românesc este, de asemenea, valabil. Ca măsuri de precauţie nu strică atenţia la bunurile personale. Se înregistrează infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi), dar sub limitele cu care suntem noi obişnuiţi. Prudenţa însă nu a făcut rău nimănui. Când călătoreşti în Portugalia trebuie să ai în vedere faptul că nu vei putea cumpăra antibiotice decât cu reţetă prescrisă de un medic portughez. Înainte de a pleca la drum nu uita să verifici pe siteul Ministerului Afacerilor Externe ultimele informaţii despre această destinaţie.
Drumuri bune, dar şoferi periculoşi
Drumul din România până în Portugalia cu maşina este foarte lung (3885 km conform recomandării date de Via Michelin). Cu avionul, se ajunge la Lisabona, Porto, Funchal (Madeira) sau în Ponta Delgada (Azore), dar nu există zboruri directe, cu excepţia charterelor din sezon şi a unei companii low-cost care are zbor doar spre Lisabona (Blue Air). Zborurile cu transfer în Madrid sunt operate de Tarom şi Iberia, dar se poate opta şi pentru alte companii cu transfer în marile capitale europene. Când călătoriţi, luaţi în calcul diferenţele de fus orar, Portugalia este cu două ore “în urmă” faţă de noi.
Cei peste 3,000 de km de autostradă asigură acces uşor de-a lungul Portugaliei, atât din Lisabona către litoralul sudic cât şi spre Porto şi zona de nord. Dar portughezii, spre deosebire de vecinii lor iberici - spaniolii, au un stil cam abrut de condus şi sunt pe primele locuri în Europa de Vest la rata de accidente. Portugalia beneficiază de o reţea bună de autobuze şi de cale ferată. Există şi un tren de mare viteză -Alfa Pendular - care leagă capitala de oraşele mari (Lisabona de Porto prin Coimbra). Biletele se pot cumpăra direct din gări, dar şi de pe internet şi există abonamente pentru 7, 14 şi 21 de zile.
Atenţie la taxe şi amenzi
Dacă eşti cu maşina personală sau cu una închiriată, condu cu prudenţă, în special pe drumurile naţionale şi este recomandat să ai asigurare (carte verde). Nu este permisă folosirea sau deţinerea echipamentelor anti-radar sau a detectoarelor de radar şi se aplică regulile de bază - fără telefoane mobile la volan, legarea obligatorie a centurilor de siguranţă etc. Taxele de drum sunt de aproximativ 5 euro/100 km iar taxele pentru poduri (în special podurile din Lisabona peste râul Tejo) pot varia între 1 şi 10 euro în funcţie de tipul autoturismului. Limitele de viteză admise sunt similare cu cele din România : 50 km/h în interiorul localităţilor; 90 km/h, în afara localităţilor şi 120 km/h pe autostrăzi. Însă nivelul amenzilor pentru încălcarea regulilor de circulaţie diferă: până la 1500 de euro, în funcţie de prevederile articolului de lege încălcat. Parchează doar în zonele amenajate. Tarifele sunt de regulă de 0,5 euro/oră. Poliţia portugheză controlează frecvent parcările cu plată şi dispune, de regulă, ridicarea vehiculului pentru care nu s-au achitat taxele de parcare. Recuperarea vehiculului se face numai după achitarea unei amenzi substanţiale (aproximativ 300 euro).
Cu taxiul, metroul şi tramvaiul
Transportul în comun este bun şi bine organizat. Taxiurile au preţuri bune. Folosiţi doar taxiuri care aparţin companiilor oficiale. Culorile taxiurilor mai vechi sunt verde cu negru iar cele mai noi au culoare bej. Bacşişul de 10% din tariful cursei este de fiecare dată binevenit. Atenţie la călătoriile de noapte, între orele 22 şi 6 costul serviciului creşte cu 20%. Bagajul care are o greutate mai mare de 30 kg este taxat suplimentar. Lisabona oferă un turist card, un card magnetic pentru câteva zile, foarte rentabil când faci multe şi variate drumuri într-o zi, valabil pentru metrou, tramvai şi autobuze dar şi pentru liftul cu vedere panoramică, proiectat de Gustave Eiffel. Cardurile se pot achiziţiona de la oficiile de turism sau de la anumite hoteluri, dar şi pe internet. Lisabona şi Porto au o bună reţea de metrou.
Ai grijă la modul de funcţionare al metroului din Porto care, spre deosebire de cel din Lisabona, are un mod de utilizare mai aparte: funcţionează cu cartele asemeni sistemelor de telefonie pre-pay, cumperi o cartela de la automate şi o reîncarci tot acolo de câte ori ai nevoie.
Oferta de cazare
Oferta de cazare este generoasă şi pentru toate buzunarele. Moteluri, hosteluri şi hoteluri se regăsesc la tot pasul în marile oraşe. În zonele rurale se găsesc, de regulă, pensiuni agroturistice însă există şi zone în care acestea sunt rare sau lipsesc cu desăvârşire. Există zone rurale, în special în nord-est, unde încă mai există Cooperative Agricole de Producţie. Asigură-te din timp că ştii unde mergeţi. Una dintre ofertele speciale ale Portugaliei în materie de turism recomandate pentru vacanţe speciale sunt Posadas , castele renovate şi adaptate nevoilor unui turism modern cu accente romantice. Portughezii sunt prietenoşi şi dornici să te primească şi să te ajute chiar şi atunci când nu te înţeleg. Există totuşi diferenţe între spiritul sudului portughez, cald şi prietenos, şi cel al nordului, mai rece şi mai rezervat. Există o diferenţă sesizabilă între Lisabona multiculturală şi cosmopolită şi Porto, mai rezervat şi mai puţin expansiv, deşi are un cartier englez. Sau poate tocmai de aceea.
În zonele turistice şi în oraşe precum Lisabona vă veţi putea descurca uşor în limba engleză însă, în cele din urmă, cu puţină intuiţie şi ureche muzicală vă veţi descurca peste tot deoarece portugheza este limba cea mai apropiată de română. Spre deosebire de italiană, unde românii îi înţeleg relativ uşor pe italieni, nu şi invers, portughezii înţeleg câte ceva din română.
Oraşe, mare şi mult soare
Portugalia are multe şi diverse locuri de oferit turiştilor săi. Oraşe generoase în muzee, catedrale şi castele cum e fermecătoarea Lisabonă, oraşe-universitate cum e Coimbra, oraşe-viticole cum e Porto, oraşe-distracţie plasate pe malul Atlanticului cum e cazul Estorilului şi a cazinoului său. Localităţi liniştite, de munte, cum e Sintra, ce amintesc ca intenţie şi destinaţie – fostă reşedinţă de vară a monarhilor portughezi – de Sinaia. Şi lista oraşelor poate continua. Litoralul portughez este şi el generos. Fie că e vorba de cel continental de la Algarve, din sudul Portugaliei, unde trecutul maur este vizibi în satele cu clădiri albe, în trăsăturile localnicilor şi în ambarcaţiunile lor, sau de insulele Madeira sau Azore (regiuni autonome). Satele portugheze, cu localnici prietenoşi şi joviali, te întâmpină cu biserici vechi, porţi colorate şi cocoşii care sunt simbolul Portugaliei.
Peisajele portugheze captează şi fascinează turistul, de la munţii din Est la deşeturile din zona Alentejo, de la gălăgioasa Lisabonă la exuberanţa vegetală din Azore dar mai ales din Madeira.
Dacă optezi pentru litoral este recomandat să fii atent la steagurile de avertizare. Nu uita că oceanul Atlantic nu este o mare liniştită. Ţine cont de steagurile de avertizare folosite pe litoral de către salvamari! Nu intra în apă când este ridicat steagul roşu. Steagul galben indică să nu înoţi în larg, iar cel verde permite înotul până la geamanduri.
Lisabona – câte puţin din toate
Dacă vrei puţin din toate, recomandabil e să stai în Lisabona care are atâtea de oferit şi de unde ai acces rapid peste tot: Belem-ul – cu turnul, muzeele (marinei şi caleştilor) şi catedrala sa - e la doi paşi, Estorilul şi litoralul Atlanticului la 33 de kilometri, tot la fel şi Sintra, iar la Porto se ajunge în trei ore şi un pic (timpul, aşa cu vei constata, e relativ pentru portughezi) cu Alfa Pendularul. Dacă eşti cazat în Lisabona poţi să te bucuri de spectacolul străzii noaptea şi de concertele de fado, cântecul profund, grav şi fatalist, care se spune că exprimă însuşi spiritul Portugaliei, latino-arabo-african. Tot din Lisabona poţi da o fugă până în Setubal, oraş aflat peste râul Tejo la care se ajunge în câteva minute cu autobuzul.
Bucătăria unui imperiu
Emanuel Ciocu, editorul revistei de artă culinară cevabun.ro , ne face o descriere a ceea ce ne aşteaptă în Portugalia culinară. În Portugalia se mănâncă bine, şi se bea şi mai bine. De cele mai multe ori la preţuri decente dacă nu chiar la preţuri foarte mici. Vezi ghidul mâncălătorului pentru a şti cum să eviţi capcanele turistice. Portugalia a renunţat, uneori prea uşor, la coloniile sale, dar niciodată la moştenirea culinară pe care şi-a însuşit-o de la fiecare fostă colonie dar şi de la cei cu care a venit în contact de-a lungul timpului. Influenţele maure în sud, cele britanice în nord şi spaniole în est, africane, braziliene, indiene şi chiar asiatice se regăsesc în cultura culinară portugheză. Brazilia, Angola, Mozambicul, Capul Verde, Goa şi Macao şi-au trimis tributul de gusturi şi culori către Portugalia, nucşoara şi şofranul stau mărturie lângă tradiţionalul usturoi.
Fructele oceanului
Bachalau, codul sărat, face parte din stilul de viaţă portughez. Pescuit tradiţional în largul oceanului, aproape de America, codul era sărat pentru a rezista lungului drum spre casă. Iar bucătăria s-a supus acestui stil de viaţă. Există 365 de reţete, câte una pentru fiecare zi a anului, gătită din bachalau. Dar nu te speria, obsesia portughezilor pentru acest peşte nu limitează bucătăria. Una dintre cele mai complexe creaţii ale bucătăriei tradiţionale locale o reprezintă Caldeirada, o supă-tocăniţă densă, din mai multe varietăţi de peşte şi fructe de mare, înăbuşite cu roşii şi usturoi, ce concurează cu spaniola zarzuela sau provensala bouillabasse. Inedit pentru noi dar specific aici şi extrem de gustos este porcul Alentejo, o mâncare din cuburi de carne de porc, cu roşii, usturoi şi scoici. Restaurantele africane, în special cele din Capul Verde oferă varietăţi interesante de fructe de mare cu fasole.
Carne, carne şi iar carne
Românii vor recunoaşte cu uşurinţă termenul carne, pentru că înseamnă chiar asta. La fel cum vor recunoaşte cu plăcere specialităţile portugheze din carne, foarte similare pe alocuri şi cu unele româneşti. Cârnaţii, parfumaţi şi usturoiaţi, afumaţi binişor şi uşor uscaţi dau de fiecare dată bun gust tradiţionalelor mâncăruri de fasole sau celebrei caldo verde (o supă groasă, de varză cu cartofi). Carnea se regăseşte şi în meniurile restaurantelor africane, în special cele din Capul Verde (Cabo Verde, în portugheză) unde este recomandabil să guşti măcar o dată o cachupa (se citeşte caşupa), o tocăniţă, făcută de regulă din fasole cu diverse tipuri de carne sau peşte.
Influenţa braziliană este şi ea prezentă în bucătăria Portugaliei în churrascherii, paradis al mâncătorilor de carne la grătar, unde se prăjesc toate tipurile de carne şi se servesc cu specifica garnitură de orez şi fasole neagră. Majoritatea churascheriilor oferă în schimbul unui tarif fix meniuri all you can eat (mănânci cât poţi). Cu adevărat regretabli e să treci printr-un astfel de loc fără să guşti din dulceaţa cărnii de vită braziliene.
Zahărul producătorilor de zahăr
Faptul că fosta colonie braziliană este un mare producător de trestie de zahăr nu a rămas fără urmări în bucătăria portugheză unde dulciurile cad pradă zahărului, în special prăjiturelele făcute în mănăstiri. Expresia Dolce de leche desemnează o varietate de dulciuri care are la bază o cremă de caramel care poartă acest nume. Pasteis de Nata, tarte cu cremă de ou, specifice Belemului, unde au fost produse pentru prima dată de către călugării de la mănăstirea Jeronimos, sunt alte deserturi extreme de populare, din
Portugalia şi până în Macao.
Cafeaua care însoţeşte de regulă (în Pastelerii) deserturile este foarte bună, fie că e simplă (bica), sau cu lapte (galao- espresso cu lapte cald, în proporţie de 1 la 3).
Ţara vinului
Dacă ceva excelează în Portugalia atunci acestea sunt vinurile. Producătorii mari de vin se pot număra pe degetele de la o mână. Însă, specific acestei ţări sunt producătorii mici(aproximativ 3000!) care produc vinuri de o incredibilă varietate şi calitate la preţuri mai mult decât bune. Un vin decent în supermarket începe de la preţul de 1 euro. Vhino verde (vinul verde) este un vin specific regiuni Minho şi poate fi roşu, alb sau roze.
Porto, vinul “întărit” cu brandy în timpul procesului de fermentare, tare şi licoros, produs în Porto de către englezi, se regăseşte în orice restaurant portughez onorabil. La fel şi vinul de Madeira, un vin desert, apreciat în special de către turişti. Mergi de fiecare dată pe mâna localnicilor, de regulă se vor dovedi alegeri inspirate.
Băuturile spirtoase poartă numele de aguardiente (apă de foc) şi se remarcă brandy-urile distilate din vinuri de calitate. Populare sunt şi lichiorurile Licor Beirão şi Ginjinha (sau Ginja), o vişinată locală.
Cele mai populare beri locale sunt Super Bock şi Sagres, care se găsesc la tot pasul.
www.capital.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
