elgia este o ţară mică, cu totul deosebită, dar nedreptăţită de turiştii care o includ în itinerariile prin Europa, fără a-i acorda o atenţie prea mare. Deşi capitala, cu construţiile ei gotice şi cu impunătoarele clădiri ale Uniunii Europene, este de obicei principala oprire, Belgia mai are nenumărate locuri splendide pentru o vacanţă de neuitat. Superbul oraş medieval Bruges, brăzdat de canalele care i-au conferit numele de „Veneţia Nordului”, Antwerp, care i l-a dat lumii pe faimosul pictor Rubens şi frumosul Ghent, eclipsat adesea de Bruges, dar poate la fel de frumos, alături de Bruxelles, de miile de mărci de bere şi delicioasele delicatese de ciocolată sunt doar câteva dintre motivele foarte întemeiate să vizitezi Belgia.
Una dintre cele trei monarhii care formează Beneluxul, Belgia este membru fondator al Uniunii Europene, găzduind o bună parte dintre instituţiile acesteia, pe lângă alte organizaţii internaţionale importante, precum NATO. Moneda de schimb este euro, aşa că nu vei avea nevoie de case de schimb valutar.
Bruxelles, Flandra şi Valonia
Fiind supranumită „Esenţa Europei”, pentru că este considerată locul de întâlnire al Occidentului, Belgia este o ţară multiculturală şi mărturie stau cele trei limbi oficiale pe care le are: neerlandeza (cunoscută popular mai degrabă ca flamandă), franceza şi germana.
Țara este împărţită în trei regiuni: Flandra, unde se află comunitatea flamandă, Valonia (comunitatea franceză şi o mică regiune de vorbitori de germană aproape de graniţă nemţească, în estul ţării) şi regiunea capitalei Bruxelles, care este bilingvă, vorbindu-se aici şi franceza şi neerlandeza.
Zboruri low-cost din Bucureşti
Cea mai practică şi mai rapidă modalitate de a ajunge în Belgia este avionul, mai ales că operatorii aerieni low-cost Blue Air şi Wizz Air au curse directe spre Bruxelles, iar preţurile pot fi destul mici dacă îţi iei bilet din timp (până în 90 de euro, dus-întors). Şi la TAROM poţi rezerva bilete la preţuri accesibile, cu aceeaşi condiţie.
Trenul este o variantă mai scumpă, un preţ estimativ la CFR cu oferta SparPreis Germania fiind în jur de 300 de euro, cu schimbare în München şi Köln, drumul durează aproximativ 30 de ore.
Indicatoare bilingve... doar în Bruxelles
Dacă pleci cu maşina, la fel, drumul este foarte lung, ai de parcurs în jur de 1.000 de kilometri prin Ungaria, Austria şi Germania. În cazul în care vei fi şofer cea mai mare problemă va fi orientarea pentru că în Belgia numele localităţilor sunt scrise în limba oficială a regiunii în care te afli.
Spre exemplu Antwerp este Antwerpen în flamandă şi Anvers în franceză, Liège (fr.) este Luik în neerlandeză şi Lüttich în germană, iar exemplele pot continua la nesfârşit. Chiar dacă toate trei sunt limbi oficiale ale Belgiei, fiecare regiune are limba ei oficiale, excepţie făcând regiunea Bruxelles-ului, care este bilingvă. Aşa că dacă te ghidezi după un oraş ar fi bine să-i înveţi toate variantele. Regula se aplică şi la oameni, nu te aştepta ca în Flandra să vorbească prea mulţi franceza, mai repede îţi răspund în engleză.
Prioritate de dreapta
Indicatoarele sunt puţine, au culori diferite şi în unele părţi sunt poziţionate aiurea, însă drumurile sunt într-o stare foarte bună, iar accesul pe autostrăzi nu se plăteşte. Ca şofer trebuie neapărat să ştii că în Belgia maşinile care vin din dreapta au prioritate chiar şi atunci când acestea intră pe sensul principal de mers de pe o stradă secundară, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Ca în majoritatea ţărilor din Europa, deţinerea şi folosirea detectoarelor de radar sau aparaturii anti-radar este interzisă, iar dacă nu le laşi acasă rişti o amendă de până la 2.000 de euro, cu suspendarea permisului şi confiscarea aparatului.
Sistem feroviar impecabil, ieftin şi rapid
Însă dacă vrei să faci un tur al ţării, dar şi pentru legături externe, cel mai simplu şi mod este trenul, pentru că Belgia are un sistem feroviar foarte bine pus la punct, cu ajutorul cărui ajungi repede şi ieftin în orice colţ al ţării. Spre exemplu, o călătorie din Bruxelles în Bruges costă în jur de 12 euro, iar până în Antwerp 6,60 euro.
Mai ai varianta Rail Pass, prin care ai 10 călătorii între oricare 2 staţii de tren din Belgia la preţul de 73 de euro. Pe site-ul b-rail.be poţi găsi toate informaţiile legate de călătoriile cu trenul în Belgia, iar aici îţi poţi face itinerariul.
Acasă la Uniunea Europeană
Bruxelles-ul, sediul Uniunii Europene şi poate cea mai populară destinaţie pentru turiştii Belgiei, este un oraş foarte internaţional, unde, pe lângă cele două limbi oficiale, şi engleza este foarte răspândită, mai ales în rândul tinerilor, drept pentru care probleme de comunicare nu prea vei avea.
Este o destinaţie atât pentru excursiile culturale, cu multe obiective de văzut, cât şi pentru pelerinii distracţiei, având o viaţă de noapte foarte animată.
Gratuităţi şi reduceri cu Brussels Card
Ca turist, o idee bună este să-ţi procuri un Brussels Card, care îţi oferă transport gratuit pe toate mijloacele de transport în comun, combinat cu intrări gratuite la peste 30 de muzee, reduceri la unele obiective turistice, băuturi din partea casei în localuri şi alte facilităţi. Preţul lui este de 20 de euro pentru 24 de ore, 28 de euro pentru 48 de ore şi 33 de euro pentru 72 de ore, iar dacă îl cumperi online economiseşti un euro.
Belgienii, deşi este greu să-i generalizezi, fiind împărţiţi în atâtea comunităţi, sunt nişte oameni foarte primitori cu turiştii şi, mai important, sunt obişnuiţi cu străinii, ţinând cont de toate evenimentele internaţionale care au loc în capitală, când, apropo, este aproape imposibil să găseşti cazare în Bruxelles, sau cel puţin la preţuri decente.
Nonşalantul Manneken Pis
Nu rata în Bruxelles frumosul centru al oraşului (Grand Place/Grote Markt) cu străduţele sale înguste, invadate de turişti şi luminate de bliţuri. La câteva minute de piaţa centrală vei da peste Manneken Pis, unde turiştii se strîng buluc, nerăbdători să se pozeze cu simbolul „spiritului ireverenţios” al capitalei belgiene, reprezentat de un băieţel făcând pipi, statuetă care a luat forma a nenumărate suveniruri pe care ţi le poţi lua din Bruxelles.
Tot în zonă este strada cu fructe de mare apetisant etalate în faţa restaurantelor. Dacă vrei să serveşti o porţie, compară oferta şi fii atent la preţurile care sunt puse la derută, la suta de grame, deşi porţiile standard sunt mult mai mari. Nu uita de elegantul Palat Regal şi de catedrala St. Michael.
Europa în miniatură
În partea de nord a oraşului ai de văzut spectaculoasa construcţie Atomium pe care o poţi admira de afară şi dinăuntru, plătind intrarea (9 euro), parcul Mini-Europa (12,9 euro), unde găseşti o mulţime de monumente din întreaga Europă în miniatură. Pentru shopping trebuie să dai o tură pe Rue Neuve.
Dacă vrei să-i calci pe urme lui Napoleon, în locul unde a fost învins definitiv, aprope de Bruxelles este Waterloo, localitatea unde a avut loc celebra Bătălie cu acelaşi nume.
Oraşul lui Rubens
Antwerp este una dintre destinaţiile cele mai populare în Belgia. Este un oraş al modei, al cluburilor, al iubitorilor de artă şi al negustorilor de diamante. Ai de văzut aici piaţa centrală, casa pictorului Rubens, portul, unul dintre cele mai mari din lume (12 euro).
Precum Amsterdam sau Hamburg, Antwerp are un Red Light District, dar dacă eşti curios să-l vezi, ar fi indicat să-l parcurgi mai degrabă ziua.
Bijuteriile Flandrei
Bruges, parte a patrimoniului mondial UNESCO, este unul dintre cele mai frumoase locuri din Belgia, un oraş medieval cu nenumărate canale pe care te poţi plimba cu vaporaşele, costă câţiva euro.
Şi aici ai la dispoziţie Bruges Card, care îţi oferă nenumărate reduceri şi gratuităţi. Fă-ţi timp pentru o excursie de o zi la staţiunea Oostende, aflată la ţărmul Mării Nordului, însă nu te echipa de baie pentru că nu degeaba se numeşte Marea Nordului.
Ghent este o altă bijuterie a Flandrei, un oraş medieval unde ai de văzut castele flamande şi catedrale gotice. Nu rata aici Catedrala Sf. Bavo şi superbul centru istoric, dar şi o tură cu vaporaşul pe canalele oraşului.
Dintre oraşele Flandrei mai merită incluse în itinerariul tău Leuven, un vechi oraş universitar, Mechelen şi Ypres.
Belgia francofonă
În Valonia, regiunea franceză a Belgiei, mai puţin populară în rândul turiştilor, nu se aplică aceeaşi regulă cu care te-ai obişniut în Flanda şi în Bruxelles. Aici, densitatea populaţiei vorbitoare de limbi străine scade treptat.
Cum te îndrepţi spre Valonia, opreşte-te în Dinant, oraş situat pe malul fluviului Meuse, unde s-a născut Adolf Sax, părintele saxofonului. Aici te aşteaptă o privelişte superbă a spectaculoasei cetăţi situată pe o stâncă.
Spa, oraşul care a spus răsfăţului pe nume
Liège şi Tournai sunt alte două destinaţii populare în Valonia, iar dacă ajungi în Belgia în februarie, nu rata Carnavalul din Binche, din localitatea cu acelaşi nume, când, pentru 3 zile oraşul se întoarce în secolul al XVI-lea.
Aproape de graniţa cu Germania vei găsi oraşul Spa, situat la poalele munţilor Ardeni, cunoscut de împătimiţii Formulei 1 pentru circuitul pe care se desfăşoară Marele Premiul al Belgiei. Pe lângă asta, acesta este şi oraşul de provenienţă a termenului „spa”, în sensul de staţiune balneară sau de zonă cu izvoare minerale.
Originea „gurmanzilor”
Graţie poziţionării ei, la graniţa dintre latinitate şi „germanitate”, aşteaptă-te ca în Belgia să mănânci cu un rafinament francez la porţii germane. Petru o descriere mai detaliată a bucătăriei belgiene, am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro, ca să ştii ce să comanzi din meniurile belgiene.
Belgia este ţara care a creat termenul gourmand sau gourmet (persoană care apreciază mâncarea). Fructe de mare excepţionale, fripturi bogate, beri deosebite şi deserturi încântătoare, aceasta este Belgia.
Punctul de întâlnire al bunătăţilor latine şi germane
În ciuda devizei naţionale - Unirea face puterea - Belgia este bine delimitată atât social cât şi culinar, graniţa dintre Europa germană şi cea latină fiind trasată chiar în interiorul regatului belgian. Vei „gusta”, aşadar, puternicele influenţe germano-olandeze în nordul flamand şi caracteristicile latine în sudul valon. Cu toate acestea, în locurile turistice găsiţi cam toate mâncărurile definitorii pentru cultura culinară belgiană, descrise bilingv (în flamandă şi franceză).
Paradisul creveţilor
Pentru început, când vizitaţi Belgia ar trebui să ştiţi că aici s-au născut cartofi prăjiţi, cunoscuţi în toată lumea ca french fries, prăjiţi în mod tradiţional în grăsime animală, nu în ulei. Mosselen-friet (fr. moules-frites), midii prăjite şi servite cu cartofi prăjiţi sunt un fel definitoriu în toată ţara.
Fructele de mare, în general, şi creveţii în mod special sunt deosebite în Belgia şi se găsesc la preţuri decente peste tot. Ca regulă generală, creveţii sunt cu atât mai gustoşi cu cât apa în care trăiesc este mai rece, lucru valabil şi pentru peşti, iar Belgia se bucură de ţărmul la Mării Nordului. Un peşte foarte iubit în Belgia este ţiparul. Gustă neapărat Paling in 't groen (fr. anguilles au vert), ţipar într-un sos din ierburi mixte.
Fripturi în bere
Ar fi păcat însă să călătoreşti în Belgia fără să guşti şi din bunătăţile „uscatului”, din mâncărurile şi fripturile atât de deosebite ale Belgiei. Asemănătoare ca idee francezul boef bourguignon, Vlaamse stoofkarbonaden este o tocăniţă consistentă din carne de vită în care însă vinul folosit la gătit a fost înlocuit cu bere.
De altfel belgienilor le place să gătească cu bere. Una dintre cele mai speciale mâncăruri ale Belgiei este Konijn in geuze (fr. lapin à la gueuze), este o friptură de iepure în geuze (un sortiment de bere acrişoară specifică zonei Bruxelles-ului).
Feluri specifice locului
Specialităţile regionale se află la loc de cinste în Belgia, unde fiecare regiune se laudă cu feluri specifice. Waterzooi este o tocăniţă din carne de pasăre, vită, peşte cu legume, smântână şi ou, specifică Ghent-ului.
Liège-ul se laudă cu Salade Liégeoise, o salată consistentă cu fasole verde, bacon, ceapă şi oţet şi, desigur, cu gaufrele care şi-au primit numele chiar de aici.
În munţii Ardeni, specialităţile locale se concentrează în jurul mezelurilor tradiţionale, pateuri şi cârnaţi din vânat, în special din carne de porc mistreţ. Influenţa germană se regăseşte în specialităţile belgiene de cârnaţi, Braadworst, Pensen şi Boudins, serviţi cu cartofi şi sos de mere.
Bucătăria belgiană tradiţională nu este neapărat un paradis al vegetarienilor. Cu toate acestea, andiva este foarte populară aici, chiar dacă cel mai iubit fel include şuncă - Gegratineerd witloof (fr. chicons au gratin), andive învelite în şuncă şi gratinate la cuptor. Stoemp, o specialitate întâlnită şi în Olanda, este un piure rustic, din cartofi în amestec cu diverse legume şi verdeţuri.
Țara ciocolatei şi a berii
Belgia se poate lăuda că a dat lumii celebra gaufre de Liège, servită cu sosuri de fructe, ciocolată sau caramel peste tot, dar şi rafinatele ciocolate realizate după reţete secrete. În Belgia ciocolata nu este un „alt desert”, specialităţile din ciocolată fiind desertul prin excelenţă, adevărate capodopere de rafinament.
Dar poate mai mult decât cu ciocolata, belgienii se laudă cu berile lor. Aproximativ 130 de producători realizează cele 8700 de branduri care se comercializează în Belgia, majoritatea în producţie mică, dar de o excelentă calitate.
Mii de beri, cu Leffe în frunte
Berile de abaţie (fr. Abdijbier sau Bières d’Abbaye), realizate în mănăstiri încă din Evul Mediu, blonde, dar mai ales brune şi negre, cu gust specific şi nu de puţine ori cu conţinut ridicat de alcool (peste 6%) sunt adevărate specialităţi care au pus Belgia pe harta fundamentală a berii mondiale. Cel mai cunoscut brand este în prezent Leffe.
Berile făcute în mănăstirile călugărilor trapişti sunt la rândul lor o specialitate distinctă, pentru care branduri ca Achel sau Chimay stau mărturie. Există multe şi controversate încercări de catalogare a berilor belgiene, de a le grupa în categorii după metoda de producţie, gust, culoare, concentraţie alcoolică, regiune, însă toată lumea este de acord că în Belgia berea are un caracter unic.
Fie că sunt albe, brune, blonde sau roşii, berile belgiene sunt o experienţă completă şi complexă, iar pentru a vă pune în încurcătură, Delirium Cafe din Bruxelles vinde aproximativ 2.500 de branduri de bere. Aveţi de unde alege!
www.capital.ro
luni, 28 septembrie 2009
vineri, 25 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Ungaria
Românii cunosc Ungaria mai degrabă ca fiind un subiect care iscă nesfârşite controverse, ca ţară de tranzit spre destinaţii de vacanţă mai îndepărtate ori ca escapadă de shopping pentru ardeleni şi bănăţeni. Puţini o ştiu însă ca pe o destinaţie de vacanţă în sine. Deşi nu are ieşire la mare şi nici un relief prea spectaculos, vecina noastră de la Vest este o ţară care are multe de oferit din punct de vedere turistic, iar ungurii fac o treabă foarte bună în promovarea ţării lor, cu care România împarte atâta istorie. Ghidul de vacanţă capital.ro te va ajuta să descoperi Ungaria ca un loc ideal pentru un concediu reuşit.
Când ajungi în Ungaria, prima impresie poate fi că ungurii sunt cu câţiva paşi înaintea noastră aproape pe toate planurile: de la drumurile care sunt într-o stare mult mai bună, până la serviciile turistice de o calitate superioară. Vecinii noştri au pus la dispoziţia turiştilor români şi portalul lor de turism în limba română (hungarytourism.ro), pe lângă multe alte site-uri turistice care sunt transcrise şi în domeniul .ro, semn că ungurii mizează pe atragerea turiştilor din România.
Un singur zbor low-cost din Târgu Mureş
Pentru a ajunge în Ungraria, românii au mai multe variante de transport. Cea mai puţin accesibilă este avionul, pentru că, în afară de cursa Wizz Air pe ruta Târgu Mureş - Budapesta (cu tarife pornind de la 60 de lei), nu există niciun zbor low-cost care să lege ţara noastră de Ungaria.
Dacă te ţin buzunarele poţi lua cursa Bucureşti - Budapesta, operată de TAROM împreună cu Malev, compania aeriană naţională a Ungariei, dar preţurile pornesc de la aproximativ 600 de lei. Malev mai operază zboruri directe spre Budapesta din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş, preţurile biletelor fiind de la 70 de euro în sus.
Cu trenul din mai toate marile oraşele ţări
O alternativă mai la îndemână este trenul, care are conexiuni cu Ungaria din majoritatea marilor oraşe ale României. Bucureştenii pot ajunge cu trenul în Budapesta în 13-14 ore, au la dipoziţie trei curse pe zi spre capitala Ungariei, preţul unui bilet dus-întors fiind de 316 lei. Alte preţuri estimative pentru cursele spre Budapesta ar fi din Braşov - 260 lei, din Arad - 123 lei sau din Târgu Mureş - 230 lei. De asemenea, numeroase companii de transport au curse cu autocarul spre Ungaria, iar biletele costă în jur de 300 de lei pe ruta Bucureşti - Budapesta ori 100-130 de lei cu plecări din oraşe mai apropiate, precum Cluj-Napoca sau Arad.
Vigneta, obligatorie pe autostrăzi
Maşina este însă varianta pe care o aleg cei mai mulţi turişti care se îndreaptă spre Ungaria. Dacă alegi să te urci la volan, trebuie să ţii cont că ai nevoie de vignetă (matrica) dacă vrei să circuli pe autostrăzi şi în niciun caz să nu te bazezi pe norocul că nu vei fi prins, pentru că vignetele sunt controlate automat printr-un sistem de supraveghere video care citeşte numerele de înmatriculare, iar astfel, dacă nu ai vignetă, te poţi trezi cu amendă fără ca măcar să ştii. Drumurile cu semnul M0, care sunt porţiunile de autostradă din jurul oraşelor, sunt singurele M-uri pe care nu ai nevoie de vignetă.
O „matrica” pentru 4 zile, perioada minimă în cazul maşinilor mici, costă 1.170 de forinţi maghiari (în jur de 4,3 euro), iar pentru 10 zile preţul este 6.600 (aproape 25 de euro). Acestea pot fi achiziţionate şi online, de pe site-ul motorway.hu.
Un alt aspect important este că ungurii au zero toleranţă pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Chiar dacă este vorba de cantităţi mici, rişti să fii arestat. Nu este permisă folosirea aparatelor anti-radar, ci doar a detectoarelor de radar.
Complicat cu conversia forinţilor
La calculul banilor îţi va fi cel mai greu, pentru că 100 de forinţi maghiari înseamnă 1,55 de lei, iar un euro valorează aproape 270 de forinţi. O mare parte dintre comercianţii unguri primesc euro şi, aproape de graniţă, sunt mulţi care primesc chiar şi lei, însă fii atent la ce curs îţi cumpără leii sau valuta. „Váltó” este cuvântul pe care trebuie să-l cauţi dacă vrei să schimbi bani.
De asemenea, acordă o atenţie sporită la restul pe care îl primeşti, pentru ca unii comercianţi, în special unii şoferii de taxi, obişnuiesc să strecoare la rest monede româneşti ieşite din uz care se aseamănă cu banii ungureşti. Obiceiul de a lăsa bacşiş este foarte împământenit în Ungaria şi un pic diferit în localuri: nu lăsa „atenţia” pe masă, spune-i direct ospătarului cât plăteşti, suma rotundă.
„Nem tudom...”
Limba maghiară, de origine fino-ugrică, este o limbă atipică regiunii şi nu se aseamănă cu niciuna dintre limbile vorbite de vecinii Ungariei, distincţie care a reprezentat în 1100 de ani atât un motiv de mândrie pentru unguri, cât şi un obstacol.
După finlandeză, limbă care face parte din aceeaşi grupă şi cu care pare să se asemene puţin, maghiara este o limbă foarte greu de învăţat şi le pune piedici serioase vizitatori la vorbit, înţeles şi la pronunţie. Românii însă sunt ceva mai familiarizaţi cu această limbă, datorită proximităţii şi a comunităţii maghiare din ţara noastră.
Gazde bune
Dar chiar dacă nu ai reuşit să reţii decât „igen” („da”) şi „nem” („nu”), nu trebuie să-ţi faci prea multe griji, pentru că ungurii sunt vorbitori de limbi stăine, mai ales în zonele turistice. Te mai poate ajuta şi limba germană, vorbită de mulţi maghiari şi chiar şi rusa, în unele zone. Aproape de graniţa cu România, unde şi meniurile în anumite localuri sunt în lima română, vei întâlni foarte mulţi unguri care îţi vor vorbi româneşte.
Ungurii sunt foarte primitori, iar calitatea serviciilor turistice o depăşesc pe cea de la noi. În ciuda aversităţii istorice dintre România şi Ungaria, turiştii români nu sunt trataţi deloc cu ranchiună în această ţară, ba dimpotrivă.
Budapesta, „Mireasa Dunării”
Budapesta este de obicei un oraş de tranzit pentru turiştii români care se îndreaptă spre alte ţări şi unii includ şi capitala ungară în itinerariul ei, însă merită să-i acorzi Budapestei mai mult de câteva ore. Împărţit în Buda şi Pesta de Dunăre, a reuşit de-a lungul timpului să dobândească diverse nume metaforice, precum Parisul de Est, Mireasa Dunării sau Perla Dunării.
Oraşul este renumit pentru bogăţia culturală, dar şi pentru izvoarele sale termale, cele mai cunoscute fiind Băile Szechenyi. Mai este şi o destinaţie perfectă de shopping. Are un sistem de transport în comun foarte bine pus la punct, iar la orientare nu vei avea mari probleme, pentru că în împărţirea făcută deja de Dunăre îţi uşurează cu mult excursia. Amatorii de senzaţii tari nu trebuie să rateze parcul de distracţii Budapesti Vidapark.
De la oraş de tranzit, la destinaţie de vacanţă
Trebuie neapărat să admiri podurile peste Dunăre din Budapesta, mai ales Podul cu lanţuri (Széchenyi Lánchíd). Atât ziua, cât şi noaptea, când acestea sunt luminate, peisajul este extraordinar. Un loc perfect de relaxare este Insula Margareta de pe Dunăre, cu parcurile ei imense.
Ca atracţii turistice, nu rata în Budapesta Palatul Regal (Királyi palota), Bastionul Pescarilor, Biserica „Sf. Matias”, Piaţa Eroilor, Biserica „Sf. Ştefan”, Marea Sinagogă, Vaci Utca, centru vechi al Budei, cu străduţele lui pietruite, Castelul Vajdahunyad, Muzeul de Artă Aplicată, parcul cu statui comuniste. Încearcă o baie termală, pentru că oraşul este renumit în domeniu. Preţurile din Budapesta sunt aproximativ la nivelul celor din Bucureşti. Pentru cei interesaţi, capitala maghiară se poate lăuda cu o viaţă de noapte foarte activă.
Excursii de o zi
La 30 de kilometri de capitală găseşti oraşul Gödöllő, care poate fi o excursie de o zi în vacanţa ta în Budapesta. Aici se află Castelul în stil baroc care era reşedinţa de vară a împăratului Francisc Iosif şi a Reginei Sissi.
Debrecen este al doilea oraş ca mărime din Ungaria şi găzduieşte cea mai mare Biserică Protestantă a ţării. Este şi cel mai potrivit loc de pornire pentru explorarea regiunii de câmpie Puszta.
Aquapark şi spa la Hajduszoboszlo
La 22 de kilometri de Debrecen se află staţiunea Hajduszoboszlo, unul dintre locurile preferate de ardeleni pentru escapade de weekend, care îi ademeneşte pe turişti vara cu parcul său acvatic de distracţii.
Szeged este cel mai însorit oraş al Ungariei, perioada cea mai bună pentru o vizită aici fiind vara, dată fiind reputaţia sa ca oraş al festivalurilor în aer liber.
O altă distracţie de weekend pentru românii din vestul ţării este o excursie la Gyula, un orăşel situat tot în apropiere frontierei, vizitat în special pentru băile termale ale Ştrandului Băilor Cetăţii. Altă atracţie în Gyula este castelul construit în stil gotic din cărămidă, care datează din secolul XV.
Festivalul Castraveţilor, cu iz românesc
La 10 minute de graniţa cu ţara noastră se află satul Micherechi, localitate care este principalul furnizor de castraveţi de pe piaţa ungară. Dar mai deosebit la acest mic sat este faptul că aici locuiesc români, care formează populaţia majoritară în proporţie de circa 80%. Festivalul Castraveţilor se organizează aici în fiecare an.
Unul dintre marile puncte turistice din Ungaria este Lacul Balaton, care este cel mai mare lac de apă dulce din Europa Centrală, iar în apropierea lui este şi Lacul Hévíz, al doilea cel mai mare lac termal din lume, o ideală destinaţie de spa.
O bucătărie imperială
Editorul site-ului cevabun.ro, Emanuel Ciocu, ne-a făcut o descriere detaliată a bucătăriei ungare, pentru a ştii ce trebuie neapărat să guşti odată ce te-ai aşezat la masă.
Bucătăria ungurească face parte din culturile culinare esenţiale ale Europei şi chiar ale lumii. Complexă, inventivă, rustică şi rafinată, clasică şi totodată modernă, bucătăria maghiară ocupă un capitol important în istoria culturii culinare. Parte a imperiului culinar Austro-Ungar, bucătăria maghiară s-a extins şi în statele vecine unde a influenţat bucătăriile locale şi s-a lăsat influenţată la rândul ei.
Aşa se face că ardelenii care vizitează Ungaria regăsesc în multe feluri de mâncare originea bucătăriei de acasă. Gulaşurile, papricaşurile, găluştele, papanaşii fierţi şi prăjiturile sunt cunoscute tuturor regiunilor care au făcut parte din imperiul Austro-Ungar.
Gusturile specifice bucătăriei maghiare – boiaua de ardei în diverse varietăţi de aromă şi gust, ceapa şi usturoiul, untura de porc, coriandrul şi chimenul, hreanul, seminţele de mac şi vişinele – îi dau un caracter unitar fără să-i reducă diversitatea. Doar bucătăria franceză mai foseseşte atât de variate tipuri de carne în mod echilibrat. Porcul şi vita, puiul, gâsca şi raţa, vânatul şi peştele se regăsesc în mod egal în marea varietate a acestei bucătării.
Brandurile bucătăriei maghiare
Boiaua de ardei, paprika, dă culoare şi vitalitate felurilor de mâncare ungureşti. Simbol naţional, paprika defineşte brandurile bucătăriei maghiare. Paprikas-ul, tocăniţa de carne, în special de pasăre, îşi trage numele chiar de aici, cel mai bun paprikas fiind cel cu paprika de Szeged.
Gulaşul, tocăniţa de vită la ceaun (bográcsgulyás) sau supa (gulyásleves), mâncarea etalon a Ungariei, ar fi de neconceput fără paprika şi chimen.
La fel ciorbele de peşte, servite clocotite la masă, şi care poartă numele locului de unde a fost pescuit peştele, din Tisa (Tiszai halászlé) sau din Dunăre.
Dacă adăugăm la paprikasuri şi gulaşuri şi câteva găluşte mici, nokedli, avem imaginea generică a tradiţionalelor feluri ungureşti. A ne opri însă aici ar însemna să cedăm în faţa clişeelor.
„Mic” dejunurile ungureşti
Micul dejun unguresc nu e deloc mic. E mare şi divers. În fapt, se poate vorbi chiar de două mic dejunuri. Unul clasic, de zi cu zi, bogat în tartine cu pâine prăjită (bundáskenyér), cu unt şi brânzeturi (încercaţi crema de brânză körözött), pateuri din ficat (májkrém sau kenőmájas) de porc sau gâscă, cârnaţi (kolbász)- în special Virsli cu muştar. Totul completat cu cornuri (kifli) şi ştrudeluri.
Mai există, însă, şi un mic dejun mai sofisticat, întâlnit în hoteluri şi restaurante, specific meselor tradiţionale în familie. Villásreggeli (micul dejun cu furculiţă, mot-a-mot), se compune din omlete, ouă fierte umplute, fripturi reci, foie gras, caviar, salate de legume şi fructe, compoturi.
A trăi pentru a mânca
Prânzul este cea mai importantă masă a zilei în cultura maghiară. Bogat în aperitive, urmate de supe consistente, feluri principale din carne însoţite de salate şi încheiate cu deserturi generoase.
Supele ungureşti (leves) sunt consistente şi sunt servite în mare stil. În mod tradiţional, întâlnit şi acum în restaurante, supele se servesc fierbinţi în bolul de servire nu în farfurie, un bol conţinând un supliment generos de cel puţin încă o porţie. Alături de supa gulaş (gulyásleves) şi cea de peşte (halászlé) încercaţi supele clare de pui şi vită (húsleves) cu legume şi tăieţei (csipetke). Cu adevărat unice în bucătăria maghiară sunt supele de chimen (köménymagleves) şi cele reci, de vişine (Hideg meggyleves). Mai merită încercată supa de vin de inspiraţie austriacă (Borleves) şi ciorba de fasole Jókai bableves (care poartă numele scriitorului Jókai Mór).
Felurile de mâncare principale merg de la clasice tocăniţe la modernele fripturi şi combinaţii haute cuisine. E aproape imposibi de făcut o listă exhaustivă cu felurile de mâncare tradiţionale ungureşti. Încercaţi Borjúpörkölt (tocăniţă de viţel) şi Töltöttkáposzta (varză umplută, variantă locală a sarmalelor), Pörkölt (tocăniţa din carne de porc), Székelygulyás (tocăniţă de carne cu varză), Paprikás krumpli (tocăniţă de cartofi cu cârnaţi) şi Lecsó (o tocană de legume).
Bun şi dulce
Patiseria şi cofetăria maghiară rămân un mare şi generos capitol, axat pe reţete tradiţionale dar în permanenţă deschis la nou. Restaurantele marilor hoteluri, în special cele budapestane, au dat numele unor deserturi ungureşti fundamentale. Gundel Palacsinta, clătite umpute cu nuci şi ciocolată, flambate, sunt doar un exemplu în acest sens.
Format din multiple straturi umplute cu o cremă de cacao şi cu un top crocant din caramel, tortul Dobos, denumit după numele inventatorului său Jozsef C. Dobos, şi-a extins celebritatea mult dincolo de graniţele Ungariei.
Dacă vizitaţi Ungaria, gustaţi un ştrudel fierbinte, umplut cu brânză dulce şi stafide, mere, vişine, nuci sau mac. În fapt merită a fi gustate toate deserturile ungureşti cu mac, ingredient extrem de iubit în patiseria locală. Cozonacii de Paşte şi Crăciun, Bejgli (cunoscuţi în Ardeal sub forma fonetică de baigli), umpluţi cu nucă sau mac, dulci şi sfărâmicioşi sunt nelipsiţi de sărbători. Kürtőskalács, a cărui tradiţie a fost păstrată şi în Secuimea românească, este un alt „dulce” iubit în Ungaria. Mai gustaţi Lekváros tekercs (ruladă umplută cu gem), Esterhazy Torte (care poartă numele prinţului Esterhazy), Sutemeny Rigo Jancsi (prăjitură cu ciocolată numită după un ţigan violonist), şi multe altele pe care cu siguranţă le vei descoperi singur.
Tărie de caracter
Băuturile maghiare oscilează de la distilate din fructe la vinuri, de la lichoruri la biteruri şi fac parte din procesul complex şi complet al artei mâncatului.
Palinka, rachiul unguresc, a cărui paternitate nu e pe deplin lămurită şi lasă loc orgoliilor naţionaliste româno-maghiare, are cu siguranţă în Ungaria un plus de diversitate. Palinka din cireşe sau cea din piersici, cu aroma lor inconfundabilă, transformă alcoolul tare într-o băutură rafinată. Vinurile ungureşti, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de Tokaj, recunoscute ca vinuri desert produse din struguri copţi până la stafidire, merită a fi gustate la faţa locului.
Dar vinurile ungureşti, produse în 22 de regiuni specifice, nu se reduc la cele de Tokaj. Egri Bikavér (sânge de taur) urmează Tokaj-ul ca popularitate.
Unicum, un biter (alcool fermentat cu plante aromatice) de tradiţie în Ungaria, se bea rece, proaspăt scos de la congelator, pentru a stimula sucurile gastrice după o consistentă masă ungurească.
www.capital.ro
Când ajungi în Ungaria, prima impresie poate fi că ungurii sunt cu câţiva paşi înaintea noastră aproape pe toate planurile: de la drumurile care sunt într-o stare mult mai bună, până la serviciile turistice de o calitate superioară. Vecinii noştri au pus la dispoziţia turiştilor români şi portalul lor de turism în limba română (hungarytourism.ro), pe lângă multe alte site-uri turistice care sunt transcrise şi în domeniul .ro, semn că ungurii mizează pe atragerea turiştilor din România.
Un singur zbor low-cost din Târgu Mureş
Pentru a ajunge în Ungraria, românii au mai multe variante de transport. Cea mai puţin accesibilă este avionul, pentru că, în afară de cursa Wizz Air pe ruta Târgu Mureş - Budapesta (cu tarife pornind de la 60 de lei), nu există niciun zbor low-cost care să lege ţara noastră de Ungaria.
Dacă te ţin buzunarele poţi lua cursa Bucureşti - Budapesta, operată de TAROM împreună cu Malev, compania aeriană naţională a Ungariei, dar preţurile pornesc de la aproximativ 600 de lei. Malev mai operază zboruri directe spre Budapesta din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş, preţurile biletelor fiind de la 70 de euro în sus.
Cu trenul din mai toate marile oraşele ţări
O alternativă mai la îndemână este trenul, care are conexiuni cu Ungaria din majoritatea marilor oraşe ale României. Bucureştenii pot ajunge cu trenul în Budapesta în 13-14 ore, au la dipoziţie trei curse pe zi spre capitala Ungariei, preţul unui bilet dus-întors fiind de 316 lei. Alte preţuri estimative pentru cursele spre Budapesta ar fi din Braşov - 260 lei, din Arad - 123 lei sau din Târgu Mureş - 230 lei. De asemenea, numeroase companii de transport au curse cu autocarul spre Ungaria, iar biletele costă în jur de 300 de lei pe ruta Bucureşti - Budapesta ori 100-130 de lei cu plecări din oraşe mai apropiate, precum Cluj-Napoca sau Arad.
Vigneta, obligatorie pe autostrăzi
Maşina este însă varianta pe care o aleg cei mai mulţi turişti care se îndreaptă spre Ungaria. Dacă alegi să te urci la volan, trebuie să ţii cont că ai nevoie de vignetă (matrica) dacă vrei să circuli pe autostrăzi şi în niciun caz să nu te bazezi pe norocul că nu vei fi prins, pentru că vignetele sunt controlate automat printr-un sistem de supraveghere video care citeşte numerele de înmatriculare, iar astfel, dacă nu ai vignetă, te poţi trezi cu amendă fără ca măcar să ştii. Drumurile cu semnul M0, care sunt porţiunile de autostradă din jurul oraşelor, sunt singurele M-uri pe care nu ai nevoie de vignetă.
O „matrica” pentru 4 zile, perioada minimă în cazul maşinilor mici, costă 1.170 de forinţi maghiari (în jur de 4,3 euro), iar pentru 10 zile preţul este 6.600 (aproape 25 de euro). Acestea pot fi achiziţionate şi online, de pe site-ul motorway.hu.
Un alt aspect important este că ungurii au zero toleranţă pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Chiar dacă este vorba de cantităţi mici, rişti să fii arestat. Nu este permisă folosirea aparatelor anti-radar, ci doar a detectoarelor de radar.
Complicat cu conversia forinţilor
La calculul banilor îţi va fi cel mai greu, pentru că 100 de forinţi maghiari înseamnă 1,55 de lei, iar un euro valorează aproape 270 de forinţi. O mare parte dintre comercianţii unguri primesc euro şi, aproape de graniţă, sunt mulţi care primesc chiar şi lei, însă fii atent la ce curs îţi cumpără leii sau valuta. „Váltó” este cuvântul pe care trebuie să-l cauţi dacă vrei să schimbi bani.
De asemenea, acordă o atenţie sporită la restul pe care îl primeşti, pentru ca unii comercianţi, în special unii şoferii de taxi, obişnuiesc să strecoare la rest monede româneşti ieşite din uz care se aseamănă cu banii ungureşti. Obiceiul de a lăsa bacşiş este foarte împământenit în Ungaria şi un pic diferit în localuri: nu lăsa „atenţia” pe masă, spune-i direct ospătarului cât plăteşti, suma rotundă.
„Nem tudom...”
Limba maghiară, de origine fino-ugrică, este o limbă atipică regiunii şi nu se aseamănă cu niciuna dintre limbile vorbite de vecinii Ungariei, distincţie care a reprezentat în 1100 de ani atât un motiv de mândrie pentru unguri, cât şi un obstacol.
După finlandeză, limbă care face parte din aceeaşi grupă şi cu care pare să se asemene puţin, maghiara este o limbă foarte greu de învăţat şi le pune piedici serioase vizitatori la vorbit, înţeles şi la pronunţie. Românii însă sunt ceva mai familiarizaţi cu această limbă, datorită proximităţii şi a comunităţii maghiare din ţara noastră.
Gazde bune
Dar chiar dacă nu ai reuşit să reţii decât „igen” („da”) şi „nem” („nu”), nu trebuie să-ţi faci prea multe griji, pentru că ungurii sunt vorbitori de limbi stăine, mai ales în zonele turistice. Te mai poate ajuta şi limba germană, vorbită de mulţi maghiari şi chiar şi rusa, în unele zone. Aproape de graniţa cu România, unde şi meniurile în anumite localuri sunt în lima română, vei întâlni foarte mulţi unguri care îţi vor vorbi româneşte.
Ungurii sunt foarte primitori, iar calitatea serviciilor turistice o depăşesc pe cea de la noi. În ciuda aversităţii istorice dintre România şi Ungaria, turiştii români nu sunt trataţi deloc cu ranchiună în această ţară, ba dimpotrivă.
Budapesta, „Mireasa Dunării”
Budapesta este de obicei un oraş de tranzit pentru turiştii români care se îndreaptă spre alte ţări şi unii includ şi capitala ungară în itinerariul ei, însă merită să-i acorzi Budapestei mai mult de câteva ore. Împărţit în Buda şi Pesta de Dunăre, a reuşit de-a lungul timpului să dobândească diverse nume metaforice, precum Parisul de Est, Mireasa Dunării sau Perla Dunării.
Oraşul este renumit pentru bogăţia culturală, dar şi pentru izvoarele sale termale, cele mai cunoscute fiind Băile Szechenyi. Mai este şi o destinaţie perfectă de shopping. Are un sistem de transport în comun foarte bine pus la punct, iar la orientare nu vei avea mari probleme, pentru că în împărţirea făcută deja de Dunăre îţi uşurează cu mult excursia. Amatorii de senzaţii tari nu trebuie să rateze parcul de distracţii Budapesti Vidapark.
De la oraş de tranzit, la destinaţie de vacanţă
Trebuie neapărat să admiri podurile peste Dunăre din Budapesta, mai ales Podul cu lanţuri (Széchenyi Lánchíd). Atât ziua, cât şi noaptea, când acestea sunt luminate, peisajul este extraordinar. Un loc perfect de relaxare este Insula Margareta de pe Dunăre, cu parcurile ei imense.
Ca atracţii turistice, nu rata în Budapesta Palatul Regal (Királyi palota), Bastionul Pescarilor, Biserica „Sf. Matias”, Piaţa Eroilor, Biserica „Sf. Ştefan”, Marea Sinagogă, Vaci Utca, centru vechi al Budei, cu străduţele lui pietruite, Castelul Vajdahunyad, Muzeul de Artă Aplicată, parcul cu statui comuniste. Încearcă o baie termală, pentru că oraşul este renumit în domeniu. Preţurile din Budapesta sunt aproximativ la nivelul celor din Bucureşti. Pentru cei interesaţi, capitala maghiară se poate lăuda cu o viaţă de noapte foarte activă.
Excursii de o zi
La 30 de kilometri de capitală găseşti oraşul Gödöllő, care poate fi o excursie de o zi în vacanţa ta în Budapesta. Aici se află Castelul în stil baroc care era reşedinţa de vară a împăratului Francisc Iosif şi a Reginei Sissi.
Debrecen este al doilea oraş ca mărime din Ungaria şi găzduieşte cea mai mare Biserică Protestantă a ţării. Este şi cel mai potrivit loc de pornire pentru explorarea regiunii de câmpie Puszta.
Aquapark şi spa la Hajduszoboszlo
La 22 de kilometri de Debrecen se află staţiunea Hajduszoboszlo, unul dintre locurile preferate de ardeleni pentru escapade de weekend, care îi ademeneşte pe turişti vara cu parcul său acvatic de distracţii.
Szeged este cel mai însorit oraş al Ungariei, perioada cea mai bună pentru o vizită aici fiind vara, dată fiind reputaţia sa ca oraş al festivalurilor în aer liber.
O altă distracţie de weekend pentru românii din vestul ţării este o excursie la Gyula, un orăşel situat tot în apropiere frontierei, vizitat în special pentru băile termale ale Ştrandului Băilor Cetăţii. Altă atracţie în Gyula este castelul construit în stil gotic din cărămidă, care datează din secolul XV.
Festivalul Castraveţilor, cu iz românesc
La 10 minute de graniţa cu ţara noastră se află satul Micherechi, localitate care este principalul furnizor de castraveţi de pe piaţa ungară. Dar mai deosebit la acest mic sat este faptul că aici locuiesc români, care formează populaţia majoritară în proporţie de circa 80%. Festivalul Castraveţilor se organizează aici în fiecare an.
Unul dintre marile puncte turistice din Ungaria este Lacul Balaton, care este cel mai mare lac de apă dulce din Europa Centrală, iar în apropierea lui este şi Lacul Hévíz, al doilea cel mai mare lac termal din lume, o ideală destinaţie de spa.
O bucătărie imperială
Editorul site-ului cevabun.ro, Emanuel Ciocu, ne-a făcut o descriere detaliată a bucătăriei ungare, pentru a ştii ce trebuie neapărat să guşti odată ce te-ai aşezat la masă.
Bucătăria ungurească face parte din culturile culinare esenţiale ale Europei şi chiar ale lumii. Complexă, inventivă, rustică şi rafinată, clasică şi totodată modernă, bucătăria maghiară ocupă un capitol important în istoria culturii culinare. Parte a imperiului culinar Austro-Ungar, bucătăria maghiară s-a extins şi în statele vecine unde a influenţat bucătăriile locale şi s-a lăsat influenţată la rândul ei.
Aşa se face că ardelenii care vizitează Ungaria regăsesc în multe feluri de mâncare originea bucătăriei de acasă. Gulaşurile, papricaşurile, găluştele, papanaşii fierţi şi prăjiturile sunt cunoscute tuturor regiunilor care au făcut parte din imperiul Austro-Ungar.
Gusturile specifice bucătăriei maghiare – boiaua de ardei în diverse varietăţi de aromă şi gust, ceapa şi usturoiul, untura de porc, coriandrul şi chimenul, hreanul, seminţele de mac şi vişinele – îi dau un caracter unitar fără să-i reducă diversitatea. Doar bucătăria franceză mai foseseşte atât de variate tipuri de carne în mod echilibrat. Porcul şi vita, puiul, gâsca şi raţa, vânatul şi peştele se regăsesc în mod egal în marea varietate a acestei bucătării.
Brandurile bucătăriei maghiare
Boiaua de ardei, paprika, dă culoare şi vitalitate felurilor de mâncare ungureşti. Simbol naţional, paprika defineşte brandurile bucătăriei maghiare. Paprikas-ul, tocăniţa de carne, în special de pasăre, îşi trage numele chiar de aici, cel mai bun paprikas fiind cel cu paprika de Szeged.
Gulaşul, tocăniţa de vită la ceaun (bográcsgulyás) sau supa (gulyásleves), mâncarea etalon a Ungariei, ar fi de neconceput fără paprika şi chimen.
La fel ciorbele de peşte, servite clocotite la masă, şi care poartă numele locului de unde a fost pescuit peştele, din Tisa (Tiszai halászlé) sau din Dunăre.
Dacă adăugăm la paprikasuri şi gulaşuri şi câteva găluşte mici, nokedli, avem imaginea generică a tradiţionalelor feluri ungureşti. A ne opri însă aici ar însemna să cedăm în faţa clişeelor.
„Mic” dejunurile ungureşti
Micul dejun unguresc nu e deloc mic. E mare şi divers. În fapt, se poate vorbi chiar de două mic dejunuri. Unul clasic, de zi cu zi, bogat în tartine cu pâine prăjită (bundáskenyér), cu unt şi brânzeturi (încercaţi crema de brânză körözött), pateuri din ficat (májkrém sau kenőmájas) de porc sau gâscă, cârnaţi (kolbász)- în special Virsli cu muştar. Totul completat cu cornuri (kifli) şi ştrudeluri.
Mai există, însă, şi un mic dejun mai sofisticat, întâlnit în hoteluri şi restaurante, specific meselor tradiţionale în familie. Villásreggeli (micul dejun cu furculiţă, mot-a-mot), se compune din omlete, ouă fierte umplute, fripturi reci, foie gras, caviar, salate de legume şi fructe, compoturi.
A trăi pentru a mânca
Prânzul este cea mai importantă masă a zilei în cultura maghiară. Bogat în aperitive, urmate de supe consistente, feluri principale din carne însoţite de salate şi încheiate cu deserturi generoase.
Supele ungureşti (leves) sunt consistente şi sunt servite în mare stil. În mod tradiţional, întâlnit şi acum în restaurante, supele se servesc fierbinţi în bolul de servire nu în farfurie, un bol conţinând un supliment generos de cel puţin încă o porţie. Alături de supa gulaş (gulyásleves) şi cea de peşte (halászlé) încercaţi supele clare de pui şi vită (húsleves) cu legume şi tăieţei (csipetke). Cu adevărat unice în bucătăria maghiară sunt supele de chimen (köménymagleves) şi cele reci, de vişine (Hideg meggyleves). Mai merită încercată supa de vin de inspiraţie austriacă (Borleves) şi ciorba de fasole Jókai bableves (care poartă numele scriitorului Jókai Mór).
Felurile de mâncare principale merg de la clasice tocăniţe la modernele fripturi şi combinaţii haute cuisine. E aproape imposibi de făcut o listă exhaustivă cu felurile de mâncare tradiţionale ungureşti. Încercaţi Borjúpörkölt (tocăniţă de viţel) şi Töltöttkáposzta (varză umplută, variantă locală a sarmalelor), Pörkölt (tocăniţa din carne de porc), Székelygulyás (tocăniţă de carne cu varză), Paprikás krumpli (tocăniţă de cartofi cu cârnaţi) şi Lecsó (o tocană de legume).
Bun şi dulce
Patiseria şi cofetăria maghiară rămân un mare şi generos capitol, axat pe reţete tradiţionale dar în permanenţă deschis la nou. Restaurantele marilor hoteluri, în special cele budapestane, au dat numele unor deserturi ungureşti fundamentale. Gundel Palacsinta, clătite umpute cu nuci şi ciocolată, flambate, sunt doar un exemplu în acest sens.
Format din multiple straturi umplute cu o cremă de cacao şi cu un top crocant din caramel, tortul Dobos, denumit după numele inventatorului său Jozsef C. Dobos, şi-a extins celebritatea mult dincolo de graniţele Ungariei.
Dacă vizitaţi Ungaria, gustaţi un ştrudel fierbinte, umplut cu brânză dulce şi stafide, mere, vişine, nuci sau mac. În fapt merită a fi gustate toate deserturile ungureşti cu mac, ingredient extrem de iubit în patiseria locală. Cozonacii de Paşte şi Crăciun, Bejgli (cunoscuţi în Ardeal sub forma fonetică de baigli), umpluţi cu nucă sau mac, dulci şi sfărâmicioşi sunt nelipsiţi de sărbători. Kürtőskalács, a cărui tradiţie a fost păstrată şi în Secuimea românească, este un alt „dulce” iubit în Ungaria. Mai gustaţi Lekváros tekercs (ruladă umplută cu gem), Esterhazy Torte (care poartă numele prinţului Esterhazy), Sutemeny Rigo Jancsi (prăjitură cu ciocolată numită după un ţigan violonist), şi multe altele pe care cu siguranţă le vei descoperi singur.
Tărie de caracter
Băuturile maghiare oscilează de la distilate din fructe la vinuri, de la lichoruri la biteruri şi fac parte din procesul complex şi complet al artei mâncatului.
Palinka, rachiul unguresc, a cărui paternitate nu e pe deplin lămurită şi lasă loc orgoliilor naţionaliste româno-maghiare, are cu siguranţă în Ungaria un plus de diversitate. Palinka din cireşe sau cea din piersici, cu aroma lor inconfundabilă, transformă alcoolul tare într-o băutură rafinată. Vinurile ungureşti, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de Tokaj, recunoscute ca vinuri desert produse din struguri copţi până la stafidire, merită a fi gustate la faţa locului.
Dar vinurile ungureşti, produse în 22 de regiuni specifice, nu se reduc la cele de Tokaj. Egri Bikavér (sânge de taur) urmează Tokaj-ul ca popularitate.
Unicum, un biter (alcool fermentat cu plante aromatice) de tradiţie în Ungaria, se bea rece, proaspăt scos de la congelator, pentru a stimula sucurile gastrice după o consistentă masă ungurească.
www.capital.ro
vineri, 18 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Polonia
Răvăşită şi invadată de atârea ori de-a lungul timpului, Polonia este una dintre ţările care îţi poate servi în vacanţă, pe lângă multe metode de recreere şi o importantă lecţie de istorie, ce se întinde de la frumoasele poveşti şi castele ale cavalerilor medievali, la ororile săvârşite la Auschwitz de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la urmele lăsate de regimul comunist, până în prezentul în care Polonia modernă se prezintă foarte bine, pentru o ţară trecută prin atâtea. Mai mult, acestă destinaţie mai înseamnă şi un relief impresionant cu cei mai înalţi munţi al lanţului carpatin, cu numeroase râuri importante, mii de lacuri şi cu un superb ţărm la Marea Baltică.
Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, Polonia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii, însă ai grijă la buzunare, iar dacă mergi cu maşina încuie uşile când pleci şi evită să laşi bani sau obiecte de valoare, pentru că un număr străin este destul de ademenitor pentru hoţi.
Uşor la calculat banii
Polonia este un stat membru al Uniunii Europene din anul 2004, drept pentru care românii care plănuiesc o vacanţă aici nu au nevoie de viză, însă le vor trebui zloţi polonezi, moneda de schimb a ţării.
Calculul îţi va fi destul de uşor, deoarece cotaţia zlotului este apropiată cu cea a leului (1 euro = 4,26 lei/4,12 zloţi). În marile oraşe vei întâlni „kantor” (casă de schimb valutar) la tot pasul, unde nu se percep comisioane, dar, ca şi la noi, cursurile practicate sunt diferite: în zonele centrale şi în special cele frecventate de turişti vei găsi cotaţii mai puţin avantajoase, dar diferenţele nu sunt foarte mari.
Greu de ajuns
Deşi nu este o destinaţie foarte îndepărtată de ţara noastră, din punctul de vedere al transportului până acolo nu este foarte accesibilă. Zboruri directe spre oraşe din Polonia nu găseşti decât la TAROM şi la Lot Polish Airlines, dar, fiind vorba despre companii de linie, preţurile sunt destul de piperate. Mai poţi combina zboruri ale companiilor low-cost şi astfel, deşi va trebui să faci escală, vei putea găsi bilete ceva mai ieftine.
Nici cu trenul nu găseşti rută directă: CFR are o cursă spre Cracovia cu schimbare în Budapesta, care durează în total în jur de 25 de ore, iar biletul dus-întors costă aproximativ 870 de lei. Probabil cel mai la îndemână mijloc de transport este maşina personală, cu care poţi ajunge fie străbătând Ungaria şi Slovacia, fie prin Ucraina.
Infrastructură sărăcăcioasă
Dacă alegi primul traseu,cel mai des urmat de turiştii români, nu uita că trebuie să cumperi vignetă în fiecare dintre ţări. E bine să ştii că drumurile polonezilor nu sunt prea departe de ale noastre şi pe alocuri sunt în construcţie, aşa că s-ar putea să stai la semafoare. Autostrăzile sunt puţine şi se plătesc.
O vacanţă în Polonia nu presupune o cheltuială foarte mare, ţinând cont că, în mare, costurile sunt apropiate cu cele din România sau, pe alocuri, chiar mai mici, dar, evident, diferă în funcţie de pretenţiile fiecăruia. Serviciile sunt bune, iar oamenii din sectorul turistic sunt foarte amabili şi serviabili.
Engleza o ştiu tinerii
Ca oameni, polonezii nu se deosebesc foarte mult de români,sunt primitori şi sociabili, iar străinii le stârnesc curiozitatea. Nu vei avea probleme de comunicare cu personalul din domeniul turistic, pentru că majoritatea vorbeşte foarte bine engleza şi alte limbi de circulaţie internaţională.
Pe stradă, însă, toate semnele, informaţiile şi inscripţiile pe care le vei întâlni vor fi în limba poloneză, ceea ce înseamnă că va trebui să faci un efort să înveţi puţin din fonetica limbii. Legat de semne, fii atent să nu încurci toaletele, pentru că în multe locuri semnele sunt diferite: un triunghi pentru bărbaţi şi un cerc pentru femei şi cumva polonezii au impresia că marcajul este destul de evident.
Majoritatea tinerilor stăpânesc limba engleză, aşa că pe ei trebuie să-i cauţi pentru indicaţii, mai ales că de obicei sunt gata să te ajute. Cei mai în vârstă însă, mai ales din afara oraşelor mari, vorbesc engleza puţin spre deloc, dar ai şanse mari să dai de vorbitori de rusă sau germană.
Sechelele polonezilor
Printre subiectele delicate la care trebuie să fii atent cum le apordezi cu polonezii se numără, cum era de aşteptat, Holocausul şi, în general, Războiul, care a adus multă suferinţă în rândul polonezilor. Dintre victimele naziştilor, 3 milioane au fost evrei polonezi. Între 1938 şi 1946, populaţia Poloniei a fost redusă cu peste 30%, de la 35 de milioane, la 23 de milioane de oameni.
Ține cont că polonezii sunt foarte apropiaţi de biserică, iar credinţa catolică este pentru mulţi un element important al identităţii lor. Ioan Paul al II-lea, un papă iubit de întreaga lume, în Polonia este de-a dreptul venerat, pentru că s-a născut şi a crescut aici, însă i se atribuie şi un merit important în înlăturarea comunismului din această ţară.
Polonia le oferă vizitatorilor de toate: un turism urban în cele mai importante oraşe ale ţării, brăzdate de urme ale istoriei, un relief vast, ideal pentru expediţii, staţiuni de schi, dar şi litoral la Marea Baltică. Astfel, Polonia poate fi vizitată în orice perioadă, pentru că, stai fără grijă, ai ce să faci aici.
Capitala, împărţită de Vistula
Varşovia este capitala ţării, dar cumva Cracovia o eclipsează, iar cele două oraşe nu sunt nicidecum aproape (le despart un drum de 4 ore şi jumătate).
Capitala Poloniei era unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa Centrală, până la distrugerea lui aproape în întregime din timpul războiului şi ocupaţiei naziste. Varşovia a fost reconstruită aproape din temelii, iar clădirile din centrul vechi au fost restaurate meticulos.
Acum, râul Vistula împarte oraşul în două: Vechiul Oraş şi centrul modern se află în partea de vest şi aici găseşti cele mai importante atracţii turistice. Nu rata aici o plimbare prin Oraşului Vechi, Castelul Regal, care a fost reconstruit după planurile originale, Palatul Culturii şi Ştiinţei, Palatul Wilanów, care a fost construit pentru Jan III Sobieski, la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi neapărat Parcul şi castelul Łazienki (sau Łazienkowski).
Frumoasa Cracovia şi tristul Auschwitz
Cracovia este considerată inima culturală a ţării, cu o istorie de peste 750 de ani, este bijuteria Poloniei în materie de arhitectură şi artă şi are avantajul de a fi fost ocolită de distrugerile care au sfâşiat ţara. Cel mai căutat obiectiv turistic este Castelul Wawel şi catedrala fortificată, dar te poţi lăsa purtat de farmecul Oraşului Vechi ca să prinzi atmosfera din Cracovia, pe care o laudă atâţia artişti. La sud de Wawel găseşti Districtul Evreiesc, Kazimierz, locul unde au fost filmate scene din filmul „Lista lui Schindler”.
Cei care ajung în Cracovia nu ratează, de obicei, excursia de câtecva zeci de kilometri până la Oświęcim, localitatea cunoscută mult mai bine pe numele germanizat Auschwitz. Fă un tur al dureroaselor amintiri începând cu Auschwitz I, unde barăcile de cărămidă nu mai ţin acum prizoniere decât dovezile crimelor săvârşite de nazişti şi expoziţiile care te vor ajuta să înţelegi mai bine ce s-a petrecut acolo. La 3 kilometri se află lagărul de la Birkenau, Auschwitz II, o întindere imensă care sprijină barăcile din lemn, martorele atâtor orori. Intrarea este gratuită, atât la Muzeu cât şi la Memorial, însă dacă vrei să faci turul cu ghid, trebuie să plăteşti 33 de zloţi.
Oraşe încărcate de istorie
Sunt multe oraşe din Polonia care merită vizitate, printre ele se numără Gniezno, prima capitală a ţării din secolul al X-lea, care are un frumos centru vechi medieval, Torun, oraşul natal al lui Mikołaj Kopernik, unde merită dă faci o vizită şi Planetariului, Gdańsk, un oraş vechi chiar pe coasta baltică, care a fost şi el reconstruit după război.
Wrocław este un oraş aşezat pe 12 insule şi doar în Veneţia, Amsterdam şi Hamburg vei vedea mai multe poduri ca aici în toată Europa. Mai poţi trece prin frumosul oraş Szczecin, care are un port enorm. La Malbork poţi vizita castelul Cavalerilor Teutoni, cea mai mare fortificaţie gotică din Europa. O altă oprire recomandată este Wadowice, oraşul natal al Papei Ioan Paul al II-lea.
Schi în Munţii Tatra sau plajă pe ţărmul baltic
Pe teritoriul Poloniei se află Munţii Tatra, la poalele căror vei găsi cea mai populară staţiune montană din această ţară şi „capitala” sporturilor de iarnă de aici, Zakopane.
Dacă mergi în Polonia vara, poţi să petreci câteva zile şi pe ţărmul de la Marea Baltică. Gdansk, Sopot şi Gdynia formează Triada Oraşelor - metropolă a litoralului polonez. Deşi nu este foarte popular în rândul turiştilor români, litoralul Poloniei are multe de oferit. Sopot este una dintre cele mai populare staţiuni de la malul mării şi locul unde te poţi plimba pe cel mai lung ponton de lemn din Europa.
Mâncare bună, dar grea
La capitolul mâncare, când mergi în Polonia aşteaptă-te la o bucătărie puternic regionalizată, bogată, densă şi destul de grea, bazată pe carnea de porc şi pui, varză şi cartofi, multe aluaturi – în special umplute – brânzeturi şi fructe. Nu lipsesc specialităţile din miel, vită, raţă, gâscă şi vânat şi nici cele din peşte, în special cele din crap. Carnea de zimbru este parte a orgoliului naţional polonez.
Pentru o descriere mai pe larg a aceste bucătării din inima Europei, am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro.
Influenţe germanice şi slave
Două mari familii de popoare au influenţat bucătăria poloneză, care şi-a lăsat şi ea amprenta pe bucătăriile celor două popoare: influenţele germanice (vizibile în şniţelele, ciolane de porc, asocierile de carne cu fructe, etc.) şi cele slave (resimţite în special prin prezenţa pierogilor şi a supelor pe bază de sfeclă) .
Polonezii sunt mari gurmanzi. Deşi de multe ori criticaţi pentru că au tendinţa să sacrifice calitatea în favoarea cantităţii, polonezii sunt foarte mândri de tradiţia lor culinară, aşa că ar fi un păcat de moarte să le criticaţi felurile de mâncare favorite.
O zi la masă în Polonia
Micul dejun (sniadanie), începe de la orele 7 şi ţine până pe la ora 10 şi este bogat în pâine, brânză, mezeluri, omlete şi puţină salată. Prânzul (obiad) începe devreme, la ora 11 şi se lungeşte până la ora 15.00. Polonezilor nu le este frică de un prânz bogat, astfel încât un meniu este compus din trei feluri de mâncare consistente. O masă tipic poloneză începe cu supă, alături de pâine albă sau de secară, urmată de felul principal, bogat în carne de porc sau pui, însoţit de nelipsitul cartof şi legume, de obicei crude şi care conţin aproape sigur puţină varză. Masa se încheie cu o varietate de deserturi, polonezii excelând atât în prepararea cât şi în consumarea acestora. De obicei nu se consuma alcool în timpul prânzului.
Cina (kolacja) este servită între orele 18-21 şi luarea ei în oraş începe să devină un obicei popular cu atât mai mult cu cât este stropită bine cu alcool.
Specialităţile poloneze
Bucătăria poloneză este grupată pe regiuni astfel încât multe feluri de mâncare se prepară în mod diferit sau sub alte nume, de la zonă la zonă. Cu toate acestea se pot sublinia câteva feluri specifice. Barszcz, face parte din familia generică a borşurilor slavilor de nord, regăsite şi în Ucraina sau Rusia. Varianta locală are la bază tot sfecla roşie, ceapă, usturoi şi, uneori, nap. De la zonă la zonă, barszcz poate avea sau nu smântână, găluşti, etc. O altă supă (zupa) foarte iubită în Polonia este zurek, o supa fierbinte, groasă, acrişoară, pe bază de secară, cu cârnaţi şi cartofi.
Pierogi, produse de patiserie umplute – fierte, prăjite sau coapte la cuptor, în funcţie de regiune - fac, de asemenea, parte din aceeaşi familie slavă şi polonezi au o adevărată obsesie pentru ele. Pierogi sunt umplute atât cu umpluturi sărate – de la carne la legume – dar şi dulci, cu brânză şi stafide sau gemuri.
Kielbasa, cârnaţii polonezi, sunt diferiţi de tot ceea ce se plimbă prin România sub acest nume şi sunt făcuţi practic din aproape orice fel de carne, de la porc la pui, de la curcan şi vită la zimbru, Cei mai iubiţi sunt cei din carne de porc, bine condimentaţi cu usturoi şi mult piper. Din acestă categorie merită încercat Krakowska, specific regiunii Cracoviei.
Oscypek sunt brânzeturi în formă de fus acoperite cu motive tradiţionale făcute din brânză de capră afumată.
Printre felurile care merită a fi încercate se mai numără: bigos – o tocaniţă pe bază de varză (murată sau proaspătă) şi bucăţi de carne (porc, vită şi chiar pui), facută la cuptor şi servită cu pâine de secară sau de cartofi - şi Zrazy zawijane – rulouri din muşchi de vită umplute cu felii de castraveţi muraţi, cârnaţi afumaţi şi ciuperci, gătite la cuptor.
Din tradiţia austro-ungară, polonezii s-au ales cu goulash–ul şi cu şniţelul (Kotlet schabowy), servit cu cartofi şi/sau varză murată.
„Dulcele” şi „tarele” polonez
Polonezii sunt mari consumatori de dulciuri aşa că dacă vizitaţi Polonia aveţi grijă la siluetă. Pączki, o gogoaşă umplută cu dulceaţă sau cu cremă de vanilie şi prajită până devine maronie, se găseşte la tot pasul, de la restaurante la vânzătorii stradali. Kremowka este o prajitură la care se adaugă ciocolată de casă Wawel, disponibilă sub formă de batoane, ambalate simplu. Makowiec este o prăjitură cu mac iubită de polonezi, la fel ca Sernik, o delicioasă prăjitură cu brânză.
În materie de băuturi berile se regăsesc peste tot. Cele mai cunoscute branduri sunt Zywiec, Okocim, EB, Warka si Tyskie. Dar marele motiv de mândrie al polonezilor este vodca. Mari producători de cereale, polonezi produc una dintre cele mai bune vodci din lume. Cele mai vechi referinţe despre vodcă sunt de la începutul secolului XV, din Polonia.
Mărcile Belvedere, Chopin şi Starka sunt branduri ştiute în întreaga lume de cunoscători. Zubrowka (zimbrul) este o altă vodcă de prestigiu a Poloniei, aromată cu un sortiment de iarbă de stepă din care se regăseşte un fir în fiecare sticlă. Se spune că Zubrowka surprinde mirosul stepei poloneze, unde cresc zimbri, după ploaie.
www.capital.ro
Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, Polonia este o ţară sigură din punctul de vedere al criminalităţii, însă ai grijă la buzunare, iar dacă mergi cu maşina încuie uşile când pleci şi evită să laşi bani sau obiecte de valoare, pentru că un număr străin este destul de ademenitor pentru hoţi.
Uşor la calculat banii
Polonia este un stat membru al Uniunii Europene din anul 2004, drept pentru care românii care plănuiesc o vacanţă aici nu au nevoie de viză, însă le vor trebui zloţi polonezi, moneda de schimb a ţării.
Calculul îţi va fi destul de uşor, deoarece cotaţia zlotului este apropiată cu cea a leului (1 euro = 4,26 lei/4,12 zloţi). În marile oraşe vei întâlni „kantor” (casă de schimb valutar) la tot pasul, unde nu se percep comisioane, dar, ca şi la noi, cursurile practicate sunt diferite: în zonele centrale şi în special cele frecventate de turişti vei găsi cotaţii mai puţin avantajoase, dar diferenţele nu sunt foarte mari.
Greu de ajuns
Deşi nu este o destinaţie foarte îndepărtată de ţara noastră, din punctul de vedere al transportului până acolo nu este foarte accesibilă. Zboruri directe spre oraşe din Polonia nu găseşti decât la TAROM şi la Lot Polish Airlines, dar, fiind vorba despre companii de linie, preţurile sunt destul de piperate. Mai poţi combina zboruri ale companiilor low-cost şi astfel, deşi va trebui să faci escală, vei putea găsi bilete ceva mai ieftine.
Nici cu trenul nu găseşti rută directă: CFR are o cursă spre Cracovia cu schimbare în Budapesta, care durează în total în jur de 25 de ore, iar biletul dus-întors costă aproximativ 870 de lei. Probabil cel mai la îndemână mijloc de transport este maşina personală, cu care poţi ajunge fie străbătând Ungaria şi Slovacia, fie prin Ucraina.
Infrastructură sărăcăcioasă
Dacă alegi primul traseu,cel mai des urmat de turiştii români, nu uita că trebuie să cumperi vignetă în fiecare dintre ţări. E bine să ştii că drumurile polonezilor nu sunt prea departe de ale noastre şi pe alocuri sunt în construcţie, aşa că s-ar putea să stai la semafoare. Autostrăzile sunt puţine şi se plătesc.
O vacanţă în Polonia nu presupune o cheltuială foarte mare, ţinând cont că, în mare, costurile sunt apropiate cu cele din România sau, pe alocuri, chiar mai mici, dar, evident, diferă în funcţie de pretenţiile fiecăruia. Serviciile sunt bune, iar oamenii din sectorul turistic sunt foarte amabili şi serviabili.
Engleza o ştiu tinerii
Ca oameni, polonezii nu se deosebesc foarte mult de români,sunt primitori şi sociabili, iar străinii le stârnesc curiozitatea. Nu vei avea probleme de comunicare cu personalul din domeniul turistic, pentru că majoritatea vorbeşte foarte bine engleza şi alte limbi de circulaţie internaţională.
Pe stradă, însă, toate semnele, informaţiile şi inscripţiile pe care le vei întâlni vor fi în limba poloneză, ceea ce înseamnă că va trebui să faci un efort să înveţi puţin din fonetica limbii. Legat de semne, fii atent să nu încurci toaletele, pentru că în multe locuri semnele sunt diferite: un triunghi pentru bărbaţi şi un cerc pentru femei şi cumva polonezii au impresia că marcajul este destul de evident.
Majoritatea tinerilor stăpânesc limba engleză, aşa că pe ei trebuie să-i cauţi pentru indicaţii, mai ales că de obicei sunt gata să te ajute. Cei mai în vârstă însă, mai ales din afara oraşelor mari, vorbesc engleza puţin spre deloc, dar ai şanse mari să dai de vorbitori de rusă sau germană.
Sechelele polonezilor
Printre subiectele delicate la care trebuie să fii atent cum le apordezi cu polonezii se numără, cum era de aşteptat, Holocausul şi, în general, Războiul, care a adus multă suferinţă în rândul polonezilor. Dintre victimele naziştilor, 3 milioane au fost evrei polonezi. Între 1938 şi 1946, populaţia Poloniei a fost redusă cu peste 30%, de la 35 de milioane, la 23 de milioane de oameni.
Ține cont că polonezii sunt foarte apropiaţi de biserică, iar credinţa catolică este pentru mulţi un element important al identităţii lor. Ioan Paul al II-lea, un papă iubit de întreaga lume, în Polonia este de-a dreptul venerat, pentru că s-a născut şi a crescut aici, însă i se atribuie şi un merit important în înlăturarea comunismului din această ţară.
Polonia le oferă vizitatorilor de toate: un turism urban în cele mai importante oraşe ale ţării, brăzdate de urme ale istoriei, un relief vast, ideal pentru expediţii, staţiuni de schi, dar şi litoral la Marea Baltică. Astfel, Polonia poate fi vizitată în orice perioadă, pentru că, stai fără grijă, ai ce să faci aici.
Capitala, împărţită de Vistula
Varşovia este capitala ţării, dar cumva Cracovia o eclipsează, iar cele două oraşe nu sunt nicidecum aproape (le despart un drum de 4 ore şi jumătate).
Capitala Poloniei era unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa Centrală, până la distrugerea lui aproape în întregime din timpul războiului şi ocupaţiei naziste. Varşovia a fost reconstruită aproape din temelii, iar clădirile din centrul vechi au fost restaurate meticulos.
Acum, râul Vistula împarte oraşul în două: Vechiul Oraş şi centrul modern se află în partea de vest şi aici găseşti cele mai importante atracţii turistice. Nu rata aici o plimbare prin Oraşului Vechi, Castelul Regal, care a fost reconstruit după planurile originale, Palatul Culturii şi Ştiinţei, Palatul Wilanów, care a fost construit pentru Jan III Sobieski, la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi neapărat Parcul şi castelul Łazienki (sau Łazienkowski).
Frumoasa Cracovia şi tristul Auschwitz
Cracovia este considerată inima culturală a ţării, cu o istorie de peste 750 de ani, este bijuteria Poloniei în materie de arhitectură şi artă şi are avantajul de a fi fost ocolită de distrugerile care au sfâşiat ţara. Cel mai căutat obiectiv turistic este Castelul Wawel şi catedrala fortificată, dar te poţi lăsa purtat de farmecul Oraşului Vechi ca să prinzi atmosfera din Cracovia, pe care o laudă atâţia artişti. La sud de Wawel găseşti Districtul Evreiesc, Kazimierz, locul unde au fost filmate scene din filmul „Lista lui Schindler”.
Cei care ajung în Cracovia nu ratează, de obicei, excursia de câtecva zeci de kilometri până la Oświęcim, localitatea cunoscută mult mai bine pe numele germanizat Auschwitz. Fă un tur al dureroaselor amintiri începând cu Auschwitz I, unde barăcile de cărămidă nu mai ţin acum prizoniere decât dovezile crimelor săvârşite de nazişti şi expoziţiile care te vor ajuta să înţelegi mai bine ce s-a petrecut acolo. La 3 kilometri se află lagărul de la Birkenau, Auschwitz II, o întindere imensă care sprijină barăcile din lemn, martorele atâtor orori. Intrarea este gratuită, atât la Muzeu cât şi la Memorial, însă dacă vrei să faci turul cu ghid, trebuie să plăteşti 33 de zloţi.
Oraşe încărcate de istorie
Sunt multe oraşe din Polonia care merită vizitate, printre ele se numără Gniezno, prima capitală a ţării din secolul al X-lea, care are un frumos centru vechi medieval, Torun, oraşul natal al lui Mikołaj Kopernik, unde merită dă faci o vizită şi Planetariului, Gdańsk, un oraş vechi chiar pe coasta baltică, care a fost şi el reconstruit după război.
Wrocław este un oraş aşezat pe 12 insule şi doar în Veneţia, Amsterdam şi Hamburg vei vedea mai multe poduri ca aici în toată Europa. Mai poţi trece prin frumosul oraş Szczecin, care are un port enorm. La Malbork poţi vizita castelul Cavalerilor Teutoni, cea mai mare fortificaţie gotică din Europa. O altă oprire recomandată este Wadowice, oraşul natal al Papei Ioan Paul al II-lea.
Schi în Munţii Tatra sau plajă pe ţărmul baltic
Pe teritoriul Poloniei se află Munţii Tatra, la poalele căror vei găsi cea mai populară staţiune montană din această ţară şi „capitala” sporturilor de iarnă de aici, Zakopane.
Dacă mergi în Polonia vara, poţi să petreci câteva zile şi pe ţărmul de la Marea Baltică. Gdansk, Sopot şi Gdynia formează Triada Oraşelor - metropolă a litoralului polonez. Deşi nu este foarte popular în rândul turiştilor români, litoralul Poloniei are multe de oferit. Sopot este una dintre cele mai populare staţiuni de la malul mării şi locul unde te poţi plimba pe cel mai lung ponton de lemn din Europa.
Mâncare bună, dar grea
La capitolul mâncare, când mergi în Polonia aşteaptă-te la o bucătărie puternic regionalizată, bogată, densă şi destul de grea, bazată pe carnea de porc şi pui, varză şi cartofi, multe aluaturi – în special umplute – brânzeturi şi fructe. Nu lipsesc specialităţile din miel, vită, raţă, gâscă şi vânat şi nici cele din peşte, în special cele din crap. Carnea de zimbru este parte a orgoliului naţional polonez.
Pentru o descriere mai pe larg a aceste bucătării din inima Europei, am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro.
Influenţe germanice şi slave
Două mari familii de popoare au influenţat bucătăria poloneză, care şi-a lăsat şi ea amprenta pe bucătăriile celor două popoare: influenţele germanice (vizibile în şniţelele, ciolane de porc, asocierile de carne cu fructe, etc.) şi cele slave (resimţite în special prin prezenţa pierogilor şi a supelor pe bază de sfeclă) .
Polonezii sunt mari gurmanzi. Deşi de multe ori criticaţi pentru că au tendinţa să sacrifice calitatea în favoarea cantităţii, polonezii sunt foarte mândri de tradiţia lor culinară, aşa că ar fi un păcat de moarte să le criticaţi felurile de mâncare favorite.
O zi la masă în Polonia
Micul dejun (sniadanie), începe de la orele 7 şi ţine până pe la ora 10 şi este bogat în pâine, brânză, mezeluri, omlete şi puţină salată. Prânzul (obiad) începe devreme, la ora 11 şi se lungeşte până la ora 15.00. Polonezilor nu le este frică de un prânz bogat, astfel încât un meniu este compus din trei feluri de mâncare consistente. O masă tipic poloneză începe cu supă, alături de pâine albă sau de secară, urmată de felul principal, bogat în carne de porc sau pui, însoţit de nelipsitul cartof şi legume, de obicei crude şi care conţin aproape sigur puţină varză. Masa se încheie cu o varietate de deserturi, polonezii excelând atât în prepararea cât şi în consumarea acestora. De obicei nu se consuma alcool în timpul prânzului.
Cina (kolacja) este servită între orele 18-21 şi luarea ei în oraş începe să devină un obicei popular cu atât mai mult cu cât este stropită bine cu alcool.
Specialităţile poloneze
Bucătăria poloneză este grupată pe regiuni astfel încât multe feluri de mâncare se prepară în mod diferit sau sub alte nume, de la zonă la zonă. Cu toate acestea se pot sublinia câteva feluri specifice. Barszcz, face parte din familia generică a borşurilor slavilor de nord, regăsite şi în Ucraina sau Rusia. Varianta locală are la bază tot sfecla roşie, ceapă, usturoi şi, uneori, nap. De la zonă la zonă, barszcz poate avea sau nu smântână, găluşti, etc. O altă supă (zupa) foarte iubită în Polonia este zurek, o supa fierbinte, groasă, acrişoară, pe bază de secară, cu cârnaţi şi cartofi.
Pierogi, produse de patiserie umplute – fierte, prăjite sau coapte la cuptor, în funcţie de regiune - fac, de asemenea, parte din aceeaşi familie slavă şi polonezi au o adevărată obsesie pentru ele. Pierogi sunt umplute atât cu umpluturi sărate – de la carne la legume – dar şi dulci, cu brânză şi stafide sau gemuri.
Kielbasa, cârnaţii polonezi, sunt diferiţi de tot ceea ce se plimbă prin România sub acest nume şi sunt făcuţi practic din aproape orice fel de carne, de la porc la pui, de la curcan şi vită la zimbru, Cei mai iubiţi sunt cei din carne de porc, bine condimentaţi cu usturoi şi mult piper. Din acestă categorie merită încercat Krakowska, specific regiunii Cracoviei.
Oscypek sunt brânzeturi în formă de fus acoperite cu motive tradiţionale făcute din brânză de capră afumată.
Printre felurile care merită a fi încercate se mai numără: bigos – o tocaniţă pe bază de varză (murată sau proaspătă) şi bucăţi de carne (porc, vită şi chiar pui), facută la cuptor şi servită cu pâine de secară sau de cartofi - şi Zrazy zawijane – rulouri din muşchi de vită umplute cu felii de castraveţi muraţi, cârnaţi afumaţi şi ciuperci, gătite la cuptor.
Din tradiţia austro-ungară, polonezii s-au ales cu goulash–ul şi cu şniţelul (Kotlet schabowy), servit cu cartofi şi/sau varză murată.
„Dulcele” şi „tarele” polonez
Polonezii sunt mari consumatori de dulciuri aşa că dacă vizitaţi Polonia aveţi grijă la siluetă. Pączki, o gogoaşă umplută cu dulceaţă sau cu cremă de vanilie şi prajită până devine maronie, se găseşte la tot pasul, de la restaurante la vânzătorii stradali. Kremowka este o prajitură la care se adaugă ciocolată de casă Wawel, disponibilă sub formă de batoane, ambalate simplu. Makowiec este o prăjitură cu mac iubită de polonezi, la fel ca Sernik, o delicioasă prăjitură cu brânză.
În materie de băuturi berile se regăsesc peste tot. Cele mai cunoscute branduri sunt Zywiec, Okocim, EB, Warka si Tyskie. Dar marele motiv de mândrie al polonezilor este vodca. Mari producători de cereale, polonezi produc una dintre cele mai bune vodci din lume. Cele mai vechi referinţe despre vodcă sunt de la începutul secolului XV, din Polonia.
Mărcile Belvedere, Chopin şi Starka sunt branduri ştiute în întreaga lume de cunoscători. Zubrowka (zimbrul) este o altă vodcă de prestigiu a Poloniei, aromată cu un sortiment de iarbă de stepă din care se regăseşte un fir în fiecare sticlă. Se spune că Zubrowka surprinde mirosul stepei poloneze, unde cresc zimbri, după ploaie.
www.capital.ro
luni, 14 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Malta
Malta este un arhipelag format din şase insule, dintre care doar trei locuite, situat în inima Mediteranei, o poziţie care i-a asigurat acestei ţări influenţe din toate părţile. Cel mai impresionant la Malta este faptul că un stat atât de mic, cu o istorie şi o cultură atât de bogate, le poate oferi vizitatorilor o experienţă atât de diversificată. Este locul unde au trăit Cavalerii Sfântului Ioan, purtătorii Crucei Malteze, locul unde poţi să te deconectezi de realitate întins pe plajă, privind peisajele superbe, sau locul unde distracţia ţine până în zori.
Malta este stat membru al Uniunii Europene (şi trecut la euro în 2008), deci cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru călătorie. Pe cont propriu, însă, este mai complicat să ajungi aici. Zboruri directe nu sunt, în afară de cele ale Air Malta şi cursele charter, organizate de agenţiile de turism, sau una Lufthansa cu escală la Frankfurt, dar poţi lua curse combinate, în special din Italia, de unde sunt zboruri regulate spre Malta. O altă variantă este zborul spre Sicilia (Catania) şi apoi traversarea cu feribotul.
Circulaţie pe model britanic
Dacă te gândeşti să închiriezi o maşină ca să explorezi individual Malta, ţine cont că aici se circulă pe modelul englez, pe partea stângă a drumului, invers decât la noi, iar semnele de circulaţie sunt destul de scumpe la vedere, dar starea drumurilor este bună.
Preţurile pentru închirierea maşinilor pleacă de la 30 de euro pe zi, dar pe măsură ce creşte numărul zilelor, tariful pe zi scade semnificativ. Nu te aştepta să găseşti pe şosele maşini după care să-ţi suceşti gâtul, pentru că vei vedea în mare parte hârburi. Tarifele la taxi sunt relativ mari, folosesc ceasurile şi te taxează la numărul de persoane, astfel că cel mai bine este să stabileşti tariful înainte să urci.
Autobuze cu iz de anii ’50
O variantă mai ieftină de transport o reprezintă autobuzele, care sunt multe, ieftine şi duc peste tot pe unde ai nevoie, însă sunt foarte vechi şi zgomotoase, vei simţi că te întorci în timp, tocmai în anii ’50, iar aerul condiţionat iese total din discuţie. Şoferii nu sunt prea încântaţi când trebuie să dea restul la bancnote mari, aşa că asigură-te ca ai mărunt, iar când vrei sa cobori trebuie să „activezi alarma”, adică să tragi de un şnur conectat la un clopoţel... Nu uita să le consulţi programul de funcţionare, pentru că acestea circulă până pe la ora 22.00, cu mici excepţii.
O ţară sigură
În ceea ce priveşte siguranţa personală, nu ai motive să-ţi faci griji, pentru că Malta este o ţară cu un nivel al criminalităţii scăzut. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe. E bine de ştiut că România nu are nicio misiune diplomatică în Malta, dar, ca cetăţean european, te poţi adresa ambasadelor altor state UE.
Apa de la robinet este bună de băut, dar mulţi turişti susţin că este sărată şi te sfătuiesc să cumperi apă îmbuteliată. Semn că britanicii şi-au lasat amprenta aici, prizele sunt cu trei pini, aşa că ia cu tine şi un adaptor, deşi în unele hoteluri poţi întâlni prize ca acasă.
Limba engleză, limbă oficială
Limbile oficiale în acestă ţară sunt malteza, de origine semită şi, din fericire, engleza, dat fiind faptul că Malta este o fostă colonie britanică. Astfel că, odată ajuns aici, nu trebuie să-ţi faci probleme în ceea ce priveşte comunicarea. Pe lângă asta, şi italiana este o limbă pe care o vorbesc mulţi maltezi şi mai rar, şi franceza.
Limba malteză sună mai degrabă arabică decât europeană, dar a o considera o limbă arabă sau un dialect al acesteia este ofensator pentru maltezi. Cel mai dificil îţi va fi să pronunţi cuvintele pe care le vezi scrise, malteza având reguli fonetice foarte diferite, aşa că nu-ţi face mari speranţe că ai să reţii prea multe cuvinte sau expresii.
Buna dispoziţie îi caracterizează pe maltezi
Oamenii sunt în general calmi, primitori şi prietenoşi, cu o bună dispoziţie contagioasă de multe ori. Este o ţară romano-catolică şi este bine să le respecţi religia, mai ales în biserici, unde trebuie să te îmbraci corespunzător. De asemenea, evită ţinutele prea văratice când eşti departe de plajă.
Malta este o destinaţie de vacanţă care abia începe să devină populară printre români. Mulţi o ştiu doar ca pe un loc ideal pentru plajă, dar Malta are mult mai multe de oferit, pe tot parcursul anului.
Cei interesaţi în special de litoral trebuie să ştie că soarele arde puternic în miezul verii, astfel că şi primăvara târziu sau toamna devreme sunt perioade bune de vizitat, căci soarele este mai îndurător. De asemenea, ţărmul este în mare parte stâncos, însă vei găsi şi plaje cu nisip. Apa este poate cea mai mare atracţie la litoralul maltez, pentru că este foarte limpede, iar nuanţele combinate de turcoaz şi albastru-cerneală care se scaldă în Mediterană, împreună cu stâncile lucioase de culoarea mierii creează imagimi spectaculoase.
Încărcată de istorie
Dar Malta nu se rezumă la ţărm, dată fiind istoria de peste 7.000 de ani care spune atât de multe poveşti despre cultura şi identitatea acestui ţinut.
Primi veniţi aici au fost fenicienii, urmaţi de cartaginezi şi de romani, apoi arabii au ocupat arhipelagul până când au fost alungaţi în 1249, însă până atunci şi-au lăsat decisiv amprenta asupra acestor locuri. În 1530, Malta a devenit fieful Ordinului Cavalerilor Ioaniţi din Ierusalim, până când Malta a fost ocupată, pentru puţin timp, de Napoleon Bonaparte, ca apoi să devină colonie britanică până în 1964. Aşa se explică şi diversitatea pe care o oferă Malta.
Fii atent ce excursii alegi!
Agenţiile de turism care au Malta în portofoliu organizează excursii care acoperă în mare măsură principalele minunăţii ale insulei Malta, tururi ale celorlalte două insule locuite, Gozo şi Comino, sau a insulei vecine, Sicilia.
Unii turişti sunt mulţumiţi de ele, alţii îi sfătuiesc pe cei care le calcă pe urme să caute excursii organizate de agenţiile de acolo. Indiferent ce variantă alegi, încearcă să compari ofertele şi fii atent la ce include fiecare.
Mdina şi Valletta, trecut şi prezent
Valletta este capitala ţării, un oraş-port care se află pe insula principală a arhipelagului. Nu rata aici Catedrala Sf. Ioan, o magnifică construcţie medievală, celebră pentru capodopera lui Caravaggio, Grădinile Barakka, de unde poţi vedea intrarea în Grand Harbour, cel mai mare port natural din Mediterană, şi Palatul Marilor Maeştri. La Centrul de Conferinţe Mediteraneean veţi putea urmări Malta Experience, un show dramatic care ilustrează istoria ţării, ideal pentru turiştii care nu au apucat să afle prea multe despre destinaţia lor înainte să ajungă.
Mdina, fosta capitală a Maltei, este un oraş medieval împrejmuit de ziduri, unde trebuie să vizitezi Catedrala Sf. Paul şi cetatea locuită, „Oraşul Tăcerii”, locul unde s-au filmat „Gladiatorul” şi „Contele de Monte Cristo”. În afara zidurilor se află oraşul Rabat, care pe vremea ocupaţiei arabe forma suburbiile Mdinei şi unde poţi vedea catacombele lui St. Paul şi St. Agatha.
St. Julian, centru distracţiei
Mai aveţi de văzut în Malta oraşul-cetate Victoriosa, care a fost centrul de unde conduceau cavalerii ioaniţi, dar şi sediul inchiziţiei papale, Marsaxlokk, cel mai mare sat pescăresc al ţării.
Pentru o experienţă mult mai modernă, îţi recomandăm Sliema şi St. Julian, care, în sezon, sunt luate cu asalt de turişti şi unde străzile sunt animate până în zori. St. Julian este renumit pentru viaţa de noapte. Aici sunt cele mai multe hoteluri, restaurante, cluburi şi baruri din Malta, dar sunt şi cele mai potrivite destinaţii pentru împătimiţii shoppingului, pentru că aici găsesc cele mai multe magazine.
Minunăţiile albastre
Grotele Albastre şi Fereastra Albastră nu trebuie să-ţi scape în afara itinerariului din Malta. Apa, care prinde nuanţe incredibile de albastru datorită soarelui şi a stâncilor, este atât de clară încât vei vedea şi cele mai mici şi camuflate vietăţi de pe fundul apei. Fereastra Albastră este ca o arcadă săpată de apa mării în stâncă.
Merită văzută o festa, adică o sărbătoare locală, cum obişnuiesc maltezi să organizeze în toate oraşele şi satele, în special de sărbători, care sunt concentrate în mare parte în lunile de vară. Pregăteşte-ţi urechile pentru că vei fi asurzit de exploziile miilor de petarde care marchează aceste evenimente.
Bucătărie prin excelenţă mediteraneană
Pentru a şti ce merită să încerci odată pus la masă în Malta, Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro ne-a făcut o descriere detaliată a bucătăriei de pe această insulă.
Poziţionarea geografică, insulară, a Maltei a determinat şi destinul ei culinar: o bucătărie prin excelenţă mediteraneeană, cu riscul de a primi influenţe italiene – predominant siciliene -, spaniole, nord africane şi - fortuit istoric – britanice.
Ca toate popoarele care locuiesc la Mediterană, maltezii apreciază din plin mâncarea bogată în fructe de mare, măsline şi ulei de măsline, paste şi orez, legume şi fructe. Ca notă locală, alături de carnea de porc iubită de toţi maltezii, apare în mod frecvent carnea de iepure, dar şi cea de cal, brânzeturile de capră şi oaie şi multe, multe capere.
Începe masa cu Nibbles
Nibbles, aperitivele, deschid festinul culinar maltez. Żebbuġ Mimli (măsline umplute), Fażola Bajda bit-tewm u it-tursin (o salată rece de boabe de fasole cu usturoi, ulei de măsline şi pătrunjel), Fritturi Tal-Qaqoċċ (anghinare prăjite) sau Bebbux (melci gătiţi în sos de vin roşu) sunt primul pas către restul felurilor malteze.
Supele malteze se bucură din plin de influenţa italiană, iar supa de legume se numeşte minestra (din italianul minestrone), supa clară de carne sau legume poartă numele de brodu. Cea mai iubită supă malteză este Aljotta, supa de peşte cu orez, usturoi şi roşii, aromată cu măghiran.
Italia îşi face simţită vecinătatea
Şi o parte a felurilor principale din bucătăria malteză au aluzii italiene. Mqarrun il-Forn (macaroane la cuptor, cu sos de inspiraţie bologneză cu roşii şi carne tocată) şi ravjul (versiunea locală de ravioli, paste proaspete umplute cu ricotta şi pătrunjel) deschid lista felurilor de mâncare cu paste, în special, şi orez, trădând apropierea de Sicilia.
Oricine vizitează Malta va sesiza dragostea localnicilor pentru patiserie, pentru că maltezii sunt în stare să acopere aproape orice în aluat, fie el ferm, pufos sau sfărâmicios. Sub denumirea generică de pastizzi se regăsesc în toată insula un soi de pateuri umplute cu ricotta şi ou sau mazăre. Tot pastizzi se numesc şi plăcintele făcute din acelaşi aluat cu umplutură de carne sau anşoa.
Lampuki, peştele preferat
Lampuki (Mahi-Mahi), un peşte foarte apreciat în Malta – regăsit uneori pe meniuri sub numele de dorado sau peşte delfin, fără să fie doradă sau delfin – în amestec cu diverse legume (capere, stafide, castane, nuci, conopidă, spanac sau ierburi) este baza unei plăcinte pe care maltezii o adoră.
Acelaşi peşte stă la baza Lampuki (lampuka) ghad-dobbu, fel de mâncare în care peştele este gătit înăbuşit în vin roşu cu rozmarin. Lampuki se mai găteşte la cuptor cu vin alb, sos de roşii, capere şi măsline, prăjit la tigaie cu usturoi şi lămâie (sau oţet), fript la grătar sau prăjit în baie de ulei, simplu sau pane.
Maltezii au o mare apetenţă pentru gătirea – în special la cuptor – a peştelui şi fructelor de mare. Stuffat tal-Qarnit (tocăniţă de caracatiţă cu roşii, usturoi şi legume, fierte în vin roşu), Stuffat tal-Bakkaljaw (tocăniţă din cod sărat cu cartofi), Sawrell Mimli l-forn (macrou umplut şi gătit la cuptor) şi Klamari Mimli fl-inbid (calamar umplut, la cuptor) sunt prezente în mod frecvent pe meniurile restaurantelor malteze.
Mâncarea umplută
Pasiunea maltezilor pentru a găti mâncare „umplută” se reflectă nu doar în dragostea lor pentru plăcintă, ci în aproape orice fel de mâncare care se poate găti în acest fel, de la puiul umplut şi gătit pe un pat de cartofi la legumele umplute, care ocupă un rol special în bucătăria malteză. Vinetele, ardeii, dovleceii, roşiile şi chiar ceapa sunt gătite cu umpluturi pe bază de legume sau carne tocată. Printre lucrurile care merită a fi încercate în Malta se numără Fenkata (tocăniţa de iepure) şi Laħam taż-żiemel (carnea de cal).
Pâinea malteză (Ħobża tal-Malti) are un gust şi o textură deosebite, la fel ca varietatea de Ftira, pâine mică, găurită în mijloc, uneori umplută cu peşte. Gustaţi neapărat Ħobż biż-żejt u it-tadam, pâinea cu roşii şi măsline.
Deserturile malteze abundă în versiuni dulci de pastizzi şi Kannoli (variantă locală de cannelloni) umpluţi cu brânză dulce sau cremă. Torta tal Marmorat, o tortă cu migdale, fructe uscate şi coji de citrice confiate, acoperită cu ciocolată, este o alegere înţeleaptă în materie de deserturi.
Kinnie, băutură malteză
Berea şi vinul sunt apreciate de către localnici. Vinul „vărsat” este o opţiune decentă. Ca în orice zonă turistică, în Malta se regăsesc majoritatea brandurile alcoolice cu circulaţie internaţională.
Mai interesante decât băuturile alcoolice sunt cele nealcoolice. Ruġġata (o băutură „de casă” pe bază de lapte de migdale) şi Kinnie, o băutură specific malteză, produsă din citrice şi ierburi aromatice, sunt doar două dintre băuturile cu care Malta se mândreşte.
Cafeaua locală (Kafé biz-zokk) aromată deseori cu cicoare, coajă de portocală sau un baton de scorţişoară, este exotică, dar nu neapărat pe gustul adevăraţilor băutori de cafea.
www.capital.ro
Malta este stat membru al Uniunii Europene (şi trecut la euro în 2008), deci cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru călătorie. Pe cont propriu, însă, este mai complicat să ajungi aici. Zboruri directe nu sunt, în afară de cele ale Air Malta şi cursele charter, organizate de agenţiile de turism, sau una Lufthansa cu escală la Frankfurt, dar poţi lua curse combinate, în special din Italia, de unde sunt zboruri regulate spre Malta. O altă variantă este zborul spre Sicilia (Catania) şi apoi traversarea cu feribotul.
Circulaţie pe model britanic
Dacă te gândeşti să închiriezi o maşină ca să explorezi individual Malta, ţine cont că aici se circulă pe modelul englez, pe partea stângă a drumului, invers decât la noi, iar semnele de circulaţie sunt destul de scumpe la vedere, dar starea drumurilor este bună.
Preţurile pentru închirierea maşinilor pleacă de la 30 de euro pe zi, dar pe măsură ce creşte numărul zilelor, tariful pe zi scade semnificativ. Nu te aştepta să găseşti pe şosele maşini după care să-ţi suceşti gâtul, pentru că vei vedea în mare parte hârburi. Tarifele la taxi sunt relativ mari, folosesc ceasurile şi te taxează la numărul de persoane, astfel că cel mai bine este să stabileşti tariful înainte să urci.
Autobuze cu iz de anii ’50
O variantă mai ieftină de transport o reprezintă autobuzele, care sunt multe, ieftine şi duc peste tot pe unde ai nevoie, însă sunt foarte vechi şi zgomotoase, vei simţi că te întorci în timp, tocmai în anii ’50, iar aerul condiţionat iese total din discuţie. Şoferii nu sunt prea încântaţi când trebuie să dea restul la bancnote mari, aşa că asigură-te ca ai mărunt, iar când vrei sa cobori trebuie să „activezi alarma”, adică să tragi de un şnur conectat la un clopoţel... Nu uita să le consulţi programul de funcţionare, pentru că acestea circulă până pe la ora 22.00, cu mici excepţii.
O ţară sigură
În ceea ce priveşte siguranţa personală, nu ai motive să-ţi faci griji, pentru că Malta este o ţară cu un nivel al criminalităţii scăzut. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe. E bine de ştiut că România nu are nicio misiune diplomatică în Malta, dar, ca cetăţean european, te poţi adresa ambasadelor altor state UE.
Apa de la robinet este bună de băut, dar mulţi turişti susţin că este sărată şi te sfătuiesc să cumperi apă îmbuteliată. Semn că britanicii şi-au lasat amprenta aici, prizele sunt cu trei pini, aşa că ia cu tine şi un adaptor, deşi în unele hoteluri poţi întâlni prize ca acasă.
Limba engleză, limbă oficială
Limbile oficiale în acestă ţară sunt malteza, de origine semită şi, din fericire, engleza, dat fiind faptul că Malta este o fostă colonie britanică. Astfel că, odată ajuns aici, nu trebuie să-ţi faci probleme în ceea ce priveşte comunicarea. Pe lângă asta, şi italiana este o limbă pe care o vorbesc mulţi maltezi şi mai rar, şi franceza.
Limba malteză sună mai degrabă arabică decât europeană, dar a o considera o limbă arabă sau un dialect al acesteia este ofensator pentru maltezi. Cel mai dificil îţi va fi să pronunţi cuvintele pe care le vezi scrise, malteza având reguli fonetice foarte diferite, aşa că nu-ţi face mari speranţe că ai să reţii prea multe cuvinte sau expresii.
Buna dispoziţie îi caracterizează pe maltezi
Oamenii sunt în general calmi, primitori şi prietenoşi, cu o bună dispoziţie contagioasă de multe ori. Este o ţară romano-catolică şi este bine să le respecţi religia, mai ales în biserici, unde trebuie să te îmbraci corespunzător. De asemenea, evită ţinutele prea văratice când eşti departe de plajă.
Malta este o destinaţie de vacanţă care abia începe să devină populară printre români. Mulţi o ştiu doar ca pe un loc ideal pentru plajă, dar Malta are mult mai multe de oferit, pe tot parcursul anului.
Cei interesaţi în special de litoral trebuie să ştie că soarele arde puternic în miezul verii, astfel că şi primăvara târziu sau toamna devreme sunt perioade bune de vizitat, căci soarele este mai îndurător. De asemenea, ţărmul este în mare parte stâncos, însă vei găsi şi plaje cu nisip. Apa este poate cea mai mare atracţie la litoralul maltez, pentru că este foarte limpede, iar nuanţele combinate de turcoaz şi albastru-cerneală care se scaldă în Mediterană, împreună cu stâncile lucioase de culoarea mierii creează imagimi spectaculoase.
Încărcată de istorie
Dar Malta nu se rezumă la ţărm, dată fiind istoria de peste 7.000 de ani care spune atât de multe poveşti despre cultura şi identitatea acestui ţinut.
Primi veniţi aici au fost fenicienii, urmaţi de cartaginezi şi de romani, apoi arabii au ocupat arhipelagul până când au fost alungaţi în 1249, însă până atunci şi-au lăsat decisiv amprenta asupra acestor locuri. În 1530, Malta a devenit fieful Ordinului Cavalerilor Ioaniţi din Ierusalim, până când Malta a fost ocupată, pentru puţin timp, de Napoleon Bonaparte, ca apoi să devină colonie britanică până în 1964. Aşa se explică şi diversitatea pe care o oferă Malta.
Fii atent ce excursii alegi!
Agenţiile de turism care au Malta în portofoliu organizează excursii care acoperă în mare măsură principalele minunăţii ale insulei Malta, tururi ale celorlalte două insule locuite, Gozo şi Comino, sau a insulei vecine, Sicilia.
Unii turişti sunt mulţumiţi de ele, alţii îi sfătuiesc pe cei care le calcă pe urme să caute excursii organizate de agenţiile de acolo. Indiferent ce variantă alegi, încearcă să compari ofertele şi fii atent la ce include fiecare.
Mdina şi Valletta, trecut şi prezent
Valletta este capitala ţării, un oraş-port care se află pe insula principală a arhipelagului. Nu rata aici Catedrala Sf. Ioan, o magnifică construcţie medievală, celebră pentru capodopera lui Caravaggio, Grădinile Barakka, de unde poţi vedea intrarea în Grand Harbour, cel mai mare port natural din Mediterană, şi Palatul Marilor Maeştri. La Centrul de Conferinţe Mediteraneean veţi putea urmări Malta Experience, un show dramatic care ilustrează istoria ţării, ideal pentru turiştii care nu au apucat să afle prea multe despre destinaţia lor înainte să ajungă.
Mdina, fosta capitală a Maltei, este un oraş medieval împrejmuit de ziduri, unde trebuie să vizitezi Catedrala Sf. Paul şi cetatea locuită, „Oraşul Tăcerii”, locul unde s-au filmat „Gladiatorul” şi „Contele de Monte Cristo”. În afara zidurilor se află oraşul Rabat, care pe vremea ocupaţiei arabe forma suburbiile Mdinei şi unde poţi vedea catacombele lui St. Paul şi St. Agatha.
St. Julian, centru distracţiei
Mai aveţi de văzut în Malta oraşul-cetate Victoriosa, care a fost centrul de unde conduceau cavalerii ioaniţi, dar şi sediul inchiziţiei papale, Marsaxlokk, cel mai mare sat pescăresc al ţării.
Pentru o experienţă mult mai modernă, îţi recomandăm Sliema şi St. Julian, care, în sezon, sunt luate cu asalt de turişti şi unde străzile sunt animate până în zori. St. Julian este renumit pentru viaţa de noapte. Aici sunt cele mai multe hoteluri, restaurante, cluburi şi baruri din Malta, dar sunt şi cele mai potrivite destinaţii pentru împătimiţii shoppingului, pentru că aici găsesc cele mai multe magazine.
Minunăţiile albastre
Grotele Albastre şi Fereastra Albastră nu trebuie să-ţi scape în afara itinerariului din Malta. Apa, care prinde nuanţe incredibile de albastru datorită soarelui şi a stâncilor, este atât de clară încât vei vedea şi cele mai mici şi camuflate vietăţi de pe fundul apei. Fereastra Albastră este ca o arcadă săpată de apa mării în stâncă.
Merită văzută o festa, adică o sărbătoare locală, cum obişnuiesc maltezi să organizeze în toate oraşele şi satele, în special de sărbători, care sunt concentrate în mare parte în lunile de vară. Pregăteşte-ţi urechile pentru că vei fi asurzit de exploziile miilor de petarde care marchează aceste evenimente.
Bucătărie prin excelenţă mediteraneană
Pentru a şti ce merită să încerci odată pus la masă în Malta, Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro ne-a făcut o descriere detaliată a bucătăriei de pe această insulă.
Poziţionarea geografică, insulară, a Maltei a determinat şi destinul ei culinar: o bucătărie prin excelenţă mediteraneeană, cu riscul de a primi influenţe italiene – predominant siciliene -, spaniole, nord africane şi - fortuit istoric – britanice.
Ca toate popoarele care locuiesc la Mediterană, maltezii apreciază din plin mâncarea bogată în fructe de mare, măsline şi ulei de măsline, paste şi orez, legume şi fructe. Ca notă locală, alături de carnea de porc iubită de toţi maltezii, apare în mod frecvent carnea de iepure, dar şi cea de cal, brânzeturile de capră şi oaie şi multe, multe capere.
Începe masa cu Nibbles
Nibbles, aperitivele, deschid festinul culinar maltez. Żebbuġ Mimli (măsline umplute), Fażola Bajda bit-tewm u it-tursin (o salată rece de boabe de fasole cu usturoi, ulei de măsline şi pătrunjel), Fritturi Tal-Qaqoċċ (anghinare prăjite) sau Bebbux (melci gătiţi în sos de vin roşu) sunt primul pas către restul felurilor malteze.
Supele malteze se bucură din plin de influenţa italiană, iar supa de legume se numeşte minestra (din italianul minestrone), supa clară de carne sau legume poartă numele de brodu. Cea mai iubită supă malteză este Aljotta, supa de peşte cu orez, usturoi şi roşii, aromată cu măghiran.
Italia îşi face simţită vecinătatea
Şi o parte a felurilor principale din bucătăria malteză au aluzii italiene. Mqarrun il-Forn (macaroane la cuptor, cu sos de inspiraţie bologneză cu roşii şi carne tocată) şi ravjul (versiunea locală de ravioli, paste proaspete umplute cu ricotta şi pătrunjel) deschid lista felurilor de mâncare cu paste, în special, şi orez, trădând apropierea de Sicilia.
Oricine vizitează Malta va sesiza dragostea localnicilor pentru patiserie, pentru că maltezii sunt în stare să acopere aproape orice în aluat, fie el ferm, pufos sau sfărâmicios. Sub denumirea generică de pastizzi se regăsesc în toată insula un soi de pateuri umplute cu ricotta şi ou sau mazăre. Tot pastizzi se numesc şi plăcintele făcute din acelaşi aluat cu umplutură de carne sau anşoa.
Lampuki, peştele preferat
Lampuki (Mahi-Mahi), un peşte foarte apreciat în Malta – regăsit uneori pe meniuri sub numele de dorado sau peşte delfin, fără să fie doradă sau delfin – în amestec cu diverse legume (capere, stafide, castane, nuci, conopidă, spanac sau ierburi) este baza unei plăcinte pe care maltezii o adoră.
Acelaşi peşte stă la baza Lampuki (lampuka) ghad-dobbu, fel de mâncare în care peştele este gătit înăbuşit în vin roşu cu rozmarin. Lampuki se mai găteşte la cuptor cu vin alb, sos de roşii, capere şi măsline, prăjit la tigaie cu usturoi şi lămâie (sau oţet), fript la grătar sau prăjit în baie de ulei, simplu sau pane.
Maltezii au o mare apetenţă pentru gătirea – în special la cuptor – a peştelui şi fructelor de mare. Stuffat tal-Qarnit (tocăniţă de caracatiţă cu roşii, usturoi şi legume, fierte în vin roşu), Stuffat tal-Bakkaljaw (tocăniţă din cod sărat cu cartofi), Sawrell Mimli l-forn (macrou umplut şi gătit la cuptor) şi Klamari Mimli fl-inbid (calamar umplut, la cuptor) sunt prezente în mod frecvent pe meniurile restaurantelor malteze.
Mâncarea umplută
Pasiunea maltezilor pentru a găti mâncare „umplută” se reflectă nu doar în dragostea lor pentru plăcintă, ci în aproape orice fel de mâncare care se poate găti în acest fel, de la puiul umplut şi gătit pe un pat de cartofi la legumele umplute, care ocupă un rol special în bucătăria malteză. Vinetele, ardeii, dovleceii, roşiile şi chiar ceapa sunt gătite cu umpluturi pe bază de legume sau carne tocată. Printre lucrurile care merită a fi încercate în Malta se numără Fenkata (tocăniţa de iepure) şi Laħam taż-żiemel (carnea de cal).
Pâinea malteză (Ħobża tal-Malti) are un gust şi o textură deosebite, la fel ca varietatea de Ftira, pâine mică, găurită în mijloc, uneori umplută cu peşte. Gustaţi neapărat Ħobż biż-żejt u it-tadam, pâinea cu roşii şi măsline.
Deserturile malteze abundă în versiuni dulci de pastizzi şi Kannoli (variantă locală de cannelloni) umpluţi cu brânză dulce sau cremă. Torta tal Marmorat, o tortă cu migdale, fructe uscate şi coji de citrice confiate, acoperită cu ciocolată, este o alegere înţeleaptă în materie de deserturi.
Kinnie, băutură malteză
Berea şi vinul sunt apreciate de către localnici. Vinul „vărsat” este o opţiune decentă. Ca în orice zonă turistică, în Malta se regăsesc majoritatea brandurile alcoolice cu circulaţie internaţională.
Mai interesante decât băuturile alcoolice sunt cele nealcoolice. Ruġġata (o băutură „de casă” pe bază de lapte de migdale) şi Kinnie, o băutură specific malteză, produsă din citrice şi ierburi aromatice, sunt doar două dintre băuturile cu care Malta se mândreşte.
Cafeaua locală (Kafé biz-zokk) aromată deseori cu cicoare, coajă de portocală sau un baton de scorţişoară, este exotică, dar nu neapărat pe gustul adevăraţilor băutori de cafea.
www.capital.ro
duminică, 13 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Slovenia
Micuţa Slovenia, care abia începe să-şi facă loc între ţările preferate de români pentru vacanţă, are multe de oferit vizitatorilor săi: superbe peisaje în staţiunile de la ţărmul Adriaticii, cochete oraşe medievale, nenumărate peşteri, castele frumoasele, vaste păduri (jumătate din suprafaţa ţării este împădurită), podişuri şi văi străbătute de râuri şi, mândria slovenilor, Alpii Iulieni, cu crestele lor mereu acoperite de zăpadă.
Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica Slovenia, care este stat membru al Uniunii Europene din 2004. Prin urmare, moneda de schimb de aici este, începând cu 2007, euro. Slovenia e o ţară foarte liniştită şi sigură, atenţionările autorităţilor legate de siguranţa personală fiind minime pentru această destinaţie din centrul Europei.
Dacă vrei să ajungi în Slovenia cu avionul, gândeşte-te mai bine. Din România nu există niciun zbor direct spre acestă ţară, doar câteva cu escală la companiile de linie, însă preţurile nu sunt prea accesibile.
Vignete pentru maşini
În cazul cel mai probabil în care te îndrepţi spre această destinaţie cu maşina personală, ţine cont că trebuie să îţi procuri o vignetă. Aceasta costă 15 euro pentru o săptămână sau 30 de euro pentru o lună şi poate fi achiziţionată de la punctele de frontieră şi de la staţiile de carburanţi, potrivit informaţiilor oferite de Ministerul Afacerilor Externe.
Nu depăşi limitele de viteză (în localităţi - 60 km/h, în afara localităţilor - 90 km/h, pe autostrăzi - 130 km/h) dacă nu vrei să te alegi cu vreo amendă de la 300 la 1.000 de euro şi lasă detectorul de radar sau antiradarul acasă, pentru că în Slovenia astfel de dispozitive sunt interzise.
Drumurile Sloveniei se află într-o stare bună. Țara e împânzită de autostrăzi, motiv pentru care îţi va veni uşor să ajungi repede dintr-un colţ al ţării în altul. Parcarea se face în locurile amenajate, contra cost. Pentru a evita orice neplăceri, asigură-te că tichetul de parcare este afişat la vedere în interiorul maşinii.
Atenţi cu identitatea lor
Dintre celelalte şase state care formau fosta Iugoslavie, se poate spune despre Slovenia că este cea mai dezvoltată, mai ales datorită apropierii de Occident. De aceea, slovenilor nu le place nici să fie consideraţi ca făcând parte din Europa de Est, nici concepţia greşită că ar fi făcut parte din blocul sovietic, însă nu au nicio problemă să vorbească despre perioada comunistă, având şi ei nostalgicii lor. De asemenea, se mândresc cu faptul că Slovenia a fost prima republică federală care s-a rupt de fosta Iugoslavie.
Ca oameni, slovenii sunt ceva mai rezervaţi în relaţiile cu străinii, cel puţin comparativ cu vecinii lor croaţi, unguri sau italieni, dar, pe măsură ce interacţionează, devin deschişi şi prietenoşi.
Fără bariere lingvistice
Limba engleză se învaţă de timpuriu în şcoli şi slovenii mai au avantajul de a nu avea programe televizate dublate, un factor important în familiarizarea cu alte limbi internaţionale. Astfel, nu ezita să te adresezi slovenilor în engleză, în special tinerilor, iar în unităţile de primire din sectorul turistic nici nu se pune problema să întâmpini dificultăţi de comunicare. Nici în localuri nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că în zonele turistice meniurile sunt şi în slovenă, şi în engleză.
Un sfat care se aplică aproape peste tot pe unde călătoreşti este să încerci să reţii câteva expresii uzuale în limba slovenă, efort care va fi apreciat şi răsplătit de locuitori, pentru că aceştia sunt conştienţi de faptul că limba lor nu este una foarte populară printre străini şi nicidecum uşoară. Ți-ar putea fi de folos câteva expresii precum „Dober dan” („Bună ziua”), Dober večer („Bună seara”), „Hvala” („Mulţumesc”), „Prosim” („Vă rog”), „Oprostite” („Scuzaţi-mă”), „Nasvidenje!” („La revedere”).
Cât despre bacşişul pe care trebuie să-l laşi la localuri, în general, cei care prestează servicii aşteaptă, în special de la turişti, o „atenţie” de 10%. Cu toate acestea, slovenii, de fel, nu obişnuiesc să lase bacşiş, aşa că dacă vei lăsa mai puţin sau deloc nu vei atrage antipatia nimănui.
O ţară de văzut oricând
Nu există un sezon anume care să fie cel mai potrivit pentru o vacanţă în Slovenia. Fiecare anotimp are atracţiile lui. La munte zăpada întârzie până prin iunie sau chiar iulie, dar intervalul perfect pentru schi este decembrie – martie. Primăvara este ideală pentru drumeţii prin variatul relief al ţării.
Vara este perfectă atât pentru munte, cât şi pentru lenevit pe malul mării, la plajă, dar şi pentru vizitat frumoasele oraşe ale Sloveniei. Sezonul estival este, însă, cel mai aglomerat, aşa că dacă alegi această perioadă ar fi bine să faci rezervările pentru cazare din timp. Toamna este temperatura perfectă pentru vizitarea oraşelor, dar şi pentru drumeţii în zonele de munte.
Ljubljana văzută din balonul cu aer cald!
Ljubljana este un oraş cochet, dar micuţ pentru o capitală, măsurând ca suprafaţă cam cât Braşovul. Foarte colorat atât ziua, când te ameţesc nuanţele vii ale nenumăratelor flori, dar şi seara, când luminile împodobesc străzile, podurile peste râul Ljubljanica şi toate monumentele. Pentru cea mai frumoasă vedere aspura oraşului poţi să urci în turnul castelului din oraş.
Dacă vrei o amintire de neuitat din Ljubljana, poţi încerca un tur al oraşului din balon: pentru asta trebuie să ajungi la centrul de informare turistică, iar distracţia costă 82,6 euro. Preţul include cursa de o oră cu balonul la înălţimimi de la 50 la 500 de metri, transportul de la locul unde aterizezi înapoi la locul de unde ai plecat, un pahar de şampanie, o diplomă şi o asigurare.
Oraşele medievale de pe coastă
Zona de coastă a ţării este înghesuită între Italia şi Croaţia şi se întinde pe doar 47 de kilometri. Peisajele superbe de la ţărmul mai mult stâncos al Sloveniei la Marea Adriatică rivalizează cu cele de pe coasta croată, care este mai populară printre turişti, dar şi cu cele de pe coasta slovenă.
Cel mai mare oraş-port de pe coastă este Koper, dar mai potrivite pentru vacanţe sunt Piran şi Izola, două oraşe medievale cu străduţe înguste, perfecte pentru recreere. Staţiunea cu cea mai mare notorietate de la malul sloven al Adriaticii este Portoroz, care aparţine de oraşul Piran.
Cu trenuleţul prin peşteră
Peştera Postojna, din localitatea cu acelaşi nume, este una dintre principalele atracţii din Slovenia şi este luată cu asalt de turişti aproape pe tot parcursul anului. Nu trebuie să ratezi o plimbare cu trenuleţul prin galeriile acestei peşeri, pentru a explora lumea carstică subterană din Postojna. Ține cont că în peşteră temperatura nu depăşeşte 8 grade, aşa că ia cu tine şi ceva mai gros de îmbrăcat şi evită sandalele, dar dacă uiţi, există şi de închiriat haine groase.
Vizita durează cam o oră şi jumătate, cu trenuleţul şi pe jos, iar tariful de vizitare este de 20 de euro. Poţi combina biletul şi cu o intrare la castelul Predjama, care se află la 9 kilometri de Postojna, iar acest pachet te costă 26 de euro. Aproape de graniţa cu Austria se află un alt oraş care merită văzut în vacanţa din Slovenia este Maribor, al doilea ca mărime din ţară, şi întreaga regiune Pohorje.
Alpii Iulieni, nestematele slovenilor
Privelişti minunate care într-adevăr îţi vor tăia respiraţia vei găsi la munte, în Alpii Iulieni. O bucăţică ruptă din rai este oraşul Bled, unde găseşti lacul şi castelul cu acelaşi nume. În centrul lacului „pluteşte” insula pe care se află o micuţă biserică albă, iar pe mal, pe o stâncă înaltă, tronează Castelul Bled. Aceste splendori le găseşti la marginea Parcului Naţional Triglav, unde se află Muntele Triglav (2.864 de metri), cel mai înalt al Sloveniei, mândria ţării, mai ales că muntele apare şi pe stema Sloveniei. O variantă ceva mai sălbatică după popularul Bled este lacul glaciar Bojini.
Pentru cei care vor să vină la schi, Slovenia are, printre altele, staţiunea Kranjska Gora, în sud-vestul ţării, o cunoscută bază alpină pentru schi şi sărituri. De asemenea, la mare căutare sunt şi Bohinj şi Mariborsko Pohorje. Pârtiile din aceste staţiuni, foarte bine întreţinute, se întind pe aproximativ 60 de kilometri.
Alte locuri pe care nu ar trebui să le ratezi în Slovenia ar fi, printre multe altele, Peşterile Skocjan, monument
înscris pe lista UNESCO, staţiunea montană Rogla, Ptuj – unul dintre cele mai vechi oraşe ale Sloveniei, Lipica – locul de origine al cailor nobili lipiţani, Canionul Vintgar, cu pereţii sculptaţi de râul Radovna.
Pasiune pentru mâncare
Slovenia nu dezamăgeşte nici la capitolul mâncare, potrivit lui Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro, care ne-a făcut o descriere a bucătăriei slovene.
Deşi în aparenţă bucătăria slovenă pare lipsită de originalitate – deoarece multe dintre preparatele sale se regăsesc şi în cultura culinară a altor popoare – slovenii au o lungă şi îndelungată pasiune pentru mâncare şi diversificarea acesteia. Prima carte de bucate în limba slovenă, apărută în 1799, stă mărturire în acest sens.
Influenţe din toate părţile
Puternicele influenţe austro-ungare, italiene şi balcanice sunt greu de ignorat, însă caracterul local rezistă la tot pasul. Mănăstirile, fermele, oraşele şi satele slovene se străduiesc să-şi păstreze personalitatea fără a ignora curentele externe. Supele, spre exemplu, sunt relativ recent introduse în cultura culinară slovenă, dar s-au diversificat extraordinar în ultimii ani.
Turiştii regăsesc în Slovenia, ca şi în alte ţări din fosta Iugoslavie, influenţa turcă din reţeta locală de mititei (Čevapčiči) sau patiseria de influenţă turcească (burek); cea italiană din pizza (Pica), risotto cu ciuperci (Gobova rizota ), găluşte de cartofi (njoki) şi ravioli (žlikrofi) şi elementele bucătăriei austro-ungare din reţetele de carne afumată cu varză (Kmecka pojedina), şniţel vienez (Dunajski zrezek), gulaş (golaš) şi papricaş (paprikaš) de pui (Piscanec) sau vită ( Govedina).
Mâncare bună şi multă
Ca regulă generală, în Slovenia se mănâncă mult şi bine. La micul dejun (Zajtrk), la prânz (Kosilo) sau cină (Večerja) slovenii mănâncă bine la preţuri bune, uneori cam prea bine şi cam prea mult după părerea unora. Cărnurile de porc, afumate şi sărate, sunt prezenţe constante, în special în nord.
Micul dejun diferă de la zonă la zonă, fiind mai mult sau mai puţin influenţat de bucătăriile locale, cu accente etnice ale ţărilor înconjurătoare: italiană în vest, austriacă în nord, maghiară în nord-est şi balcano-sârbă în sud, dar şi de caracterul cosmopolit impus de caracterul turistic al multor locuri.
Prânzul constă în supă, fel principal şi desert. Caută supa zilei (Dnevna juha), de cocoş sau găină (Kokošja juha) sau vită (Goveja juha) cu tăieţei de casă (Rezanci).
Feluri consistente sau uşoare
Dacă eşti vegetarian, încearcă supa de roşii (Paradiznikova juha), de ciuperci (Gobova juha) sau legume (Zelenjavna juha). La felul principal poţi lua un Ljubljanski zrezek (cotlet de porc într-un pane cu brânză), Čebulna brzola (specialitate din carne de vită înăbuşită cu ceapă) sau Jota (o explozie calorică din fasole, cu varză şi cartofi, gătită cu carne sărată de porc). Mâncăruri mai uşoare, pe bază de peşte şi fructe de mare, se regăsesc pe coasta Adriaticii, unde creveţii (Škampi), sardelele şi codul prăjit (Ocvrti oslic) sunt la mare căutare. Dacă ai noroc şi bani poţi gusta chiar şi un homar (Jastog).
La desert, comandă o Potica (o ruladă umplută, de regulă, cu nucă), o adevărată instituţie naţională în Slovenia, la fel ca regionala Gibanica (produse de patiserie umplute cu mac, nucă sau brânză dulce cu stafide), specifică regiunii Prekmurje. Din tradiţia austro-ungară s-a păstrat Jabolcni zavitek (ştrudelul cu mere).
Ofertă bogată de vinuri
Vinurile (vino) slovene, roşii (rdece) şi albe (belo) sunt bune, deoarece multe dintre viile slovene se bucură de un microclimat similar cu cel din regiunea franceză a Bordeaux-ului. Cele 14 zone producătoare de vin sunt grupate în trei mari regiuni: Podravje, Posavje şi Primorska. Probabil cel mai particular vin al Sloveniei este Modra Frankinja, un vin roşu, dens şi puternic. Un alt sortiment local este rozeul Cvicek (din regiunea Dolenjska). Alte soiuri locale de calitate sunt Laški Rizling (un vin nobil cu buchet dens) şi Bizeljčan Beli (vinul alb de Bizeljsko) un bun vin alb, sec, potrivit pentru spriţ.
Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Republica Slovenia, care este stat membru al Uniunii Europene din 2004. Prin urmare, moneda de schimb de aici este, începând cu 2007, euro. Slovenia e o ţară foarte liniştită şi sigură, atenţionările autorităţilor legate de siguranţa personală fiind minime pentru această destinaţie din centrul Europei.
Dacă vrei să ajungi în Slovenia cu avionul, gândeşte-te mai bine. Din România nu există niciun zbor direct spre acestă ţară, doar câteva cu escală la companiile de linie, însă preţurile nu sunt prea accesibile.
Vignete pentru maşini
În cazul cel mai probabil în care te îndrepţi spre această destinaţie cu maşina personală, ţine cont că trebuie să îţi procuri o vignetă. Aceasta costă 15 euro pentru o săptămână sau 30 de euro pentru o lună şi poate fi achiziţionată de la punctele de frontieră şi de la staţiile de carburanţi, potrivit informaţiilor oferite de Ministerul Afacerilor Externe.
Nu depăşi limitele de viteză (în localităţi - 60 km/h, în afara localităţilor - 90 km/h, pe autostrăzi - 130 km/h) dacă nu vrei să te alegi cu vreo amendă de la 300 la 1.000 de euro şi lasă detectorul de radar sau antiradarul acasă, pentru că în Slovenia astfel de dispozitive sunt interzise.
Drumurile Sloveniei se află într-o stare bună. Țara e împânzită de autostrăzi, motiv pentru care îţi va veni uşor să ajungi repede dintr-un colţ al ţării în altul. Parcarea se face în locurile amenajate, contra cost. Pentru a evita orice neplăceri, asigură-te că tichetul de parcare este afişat la vedere în interiorul maşinii.
Atenţi cu identitatea lor
Dintre celelalte şase state care formau fosta Iugoslavie, se poate spune despre Slovenia că este cea mai dezvoltată, mai ales datorită apropierii de Occident. De aceea, slovenilor nu le place nici să fie consideraţi ca făcând parte din Europa de Est, nici concepţia greşită că ar fi făcut parte din blocul sovietic, însă nu au nicio problemă să vorbească despre perioada comunistă, având şi ei nostalgicii lor. De asemenea, se mândresc cu faptul că Slovenia a fost prima republică federală care s-a rupt de fosta Iugoslavie.
Ca oameni, slovenii sunt ceva mai rezervaţi în relaţiile cu străinii, cel puţin comparativ cu vecinii lor croaţi, unguri sau italieni, dar, pe măsură ce interacţionează, devin deschişi şi prietenoşi.
Fără bariere lingvistice
Limba engleză se învaţă de timpuriu în şcoli şi slovenii mai au avantajul de a nu avea programe televizate dublate, un factor important în familiarizarea cu alte limbi internaţionale. Astfel, nu ezita să te adresezi slovenilor în engleză, în special tinerilor, iar în unităţile de primire din sectorul turistic nici nu se pune problema să întâmpini dificultăţi de comunicare. Nici în localuri nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că în zonele turistice meniurile sunt şi în slovenă, şi în engleză.
Un sfat care se aplică aproape peste tot pe unde călătoreşti este să încerci să reţii câteva expresii uzuale în limba slovenă, efort care va fi apreciat şi răsplătit de locuitori, pentru că aceştia sunt conştienţi de faptul că limba lor nu este una foarte populară printre străini şi nicidecum uşoară. Ți-ar putea fi de folos câteva expresii precum „Dober dan” („Bună ziua”), Dober večer („Bună seara”), „Hvala” („Mulţumesc”), „Prosim” („Vă rog”), „Oprostite” („Scuzaţi-mă”), „Nasvidenje!” („La revedere”).
Cât despre bacşişul pe care trebuie să-l laşi la localuri, în general, cei care prestează servicii aşteaptă, în special de la turişti, o „atenţie” de 10%. Cu toate acestea, slovenii, de fel, nu obişnuiesc să lase bacşiş, aşa că dacă vei lăsa mai puţin sau deloc nu vei atrage antipatia nimănui.
O ţară de văzut oricând
Nu există un sezon anume care să fie cel mai potrivit pentru o vacanţă în Slovenia. Fiecare anotimp are atracţiile lui. La munte zăpada întârzie până prin iunie sau chiar iulie, dar intervalul perfect pentru schi este decembrie – martie. Primăvara este ideală pentru drumeţii prin variatul relief al ţării.
Vara este perfectă atât pentru munte, cât şi pentru lenevit pe malul mării, la plajă, dar şi pentru vizitat frumoasele oraşe ale Sloveniei. Sezonul estival este, însă, cel mai aglomerat, aşa că dacă alegi această perioadă ar fi bine să faci rezervările pentru cazare din timp. Toamna este temperatura perfectă pentru vizitarea oraşelor, dar şi pentru drumeţii în zonele de munte.
Ljubljana văzută din balonul cu aer cald!
Ljubljana este un oraş cochet, dar micuţ pentru o capitală, măsurând ca suprafaţă cam cât Braşovul. Foarte colorat atât ziua, când te ameţesc nuanţele vii ale nenumăratelor flori, dar şi seara, când luminile împodobesc străzile, podurile peste râul Ljubljanica şi toate monumentele. Pentru cea mai frumoasă vedere aspura oraşului poţi să urci în turnul castelului din oraş.
Dacă vrei o amintire de neuitat din Ljubljana, poţi încerca un tur al oraşului din balon: pentru asta trebuie să ajungi la centrul de informare turistică, iar distracţia costă 82,6 euro. Preţul include cursa de o oră cu balonul la înălţimimi de la 50 la 500 de metri, transportul de la locul unde aterizezi înapoi la locul de unde ai plecat, un pahar de şampanie, o diplomă şi o asigurare.
Oraşele medievale de pe coastă
Zona de coastă a ţării este înghesuită între Italia şi Croaţia şi se întinde pe doar 47 de kilometri. Peisajele superbe de la ţărmul mai mult stâncos al Sloveniei la Marea Adriatică rivalizează cu cele de pe coasta croată, care este mai populară printre turişti, dar şi cu cele de pe coasta slovenă.
Cel mai mare oraş-port de pe coastă este Koper, dar mai potrivite pentru vacanţe sunt Piran şi Izola, două oraşe medievale cu străduţe înguste, perfecte pentru recreere. Staţiunea cu cea mai mare notorietate de la malul sloven al Adriaticii este Portoroz, care aparţine de oraşul Piran.
Cu trenuleţul prin peşteră
Peştera Postojna, din localitatea cu acelaşi nume, este una dintre principalele atracţii din Slovenia şi este luată cu asalt de turişti aproape pe tot parcursul anului. Nu trebuie să ratezi o plimbare cu trenuleţul prin galeriile acestei peşeri, pentru a explora lumea carstică subterană din Postojna. Ține cont că în peşteră temperatura nu depăşeşte 8 grade, aşa că ia cu tine şi ceva mai gros de îmbrăcat şi evită sandalele, dar dacă uiţi, există şi de închiriat haine groase.
Vizita durează cam o oră şi jumătate, cu trenuleţul şi pe jos, iar tariful de vizitare este de 20 de euro. Poţi combina biletul şi cu o intrare la castelul Predjama, care se află la 9 kilometri de Postojna, iar acest pachet te costă 26 de euro. Aproape de graniţa cu Austria se află un alt oraş care merită văzut în vacanţa din Slovenia este Maribor, al doilea ca mărime din ţară, şi întreaga regiune Pohorje.
Alpii Iulieni, nestematele slovenilor
Privelişti minunate care într-adevăr îţi vor tăia respiraţia vei găsi la munte, în Alpii Iulieni. O bucăţică ruptă din rai este oraşul Bled, unde găseşti lacul şi castelul cu acelaşi nume. În centrul lacului „pluteşte” insula pe care se află o micuţă biserică albă, iar pe mal, pe o stâncă înaltă, tronează Castelul Bled. Aceste splendori le găseşti la marginea Parcului Naţional Triglav, unde se află Muntele Triglav (2.864 de metri), cel mai înalt al Sloveniei, mândria ţării, mai ales că muntele apare şi pe stema Sloveniei. O variantă ceva mai sălbatică după popularul Bled este lacul glaciar Bojini.
Pentru cei care vor să vină la schi, Slovenia are, printre altele, staţiunea Kranjska Gora, în sud-vestul ţării, o cunoscută bază alpină pentru schi şi sărituri. De asemenea, la mare căutare sunt şi Bohinj şi Mariborsko Pohorje. Pârtiile din aceste staţiuni, foarte bine întreţinute, se întind pe aproximativ 60 de kilometri.
Alte locuri pe care nu ar trebui să le ratezi în Slovenia ar fi, printre multe altele, Peşterile Skocjan, monument
înscris pe lista UNESCO, staţiunea montană Rogla, Ptuj – unul dintre cele mai vechi oraşe ale Sloveniei, Lipica – locul de origine al cailor nobili lipiţani, Canionul Vintgar, cu pereţii sculptaţi de râul Radovna.
Pasiune pentru mâncare
Slovenia nu dezamăgeşte nici la capitolul mâncare, potrivit lui Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro, care ne-a făcut o descriere a bucătăriei slovene.
Deşi în aparenţă bucătăria slovenă pare lipsită de originalitate – deoarece multe dintre preparatele sale se regăsesc şi în cultura culinară a altor popoare – slovenii au o lungă şi îndelungată pasiune pentru mâncare şi diversificarea acesteia. Prima carte de bucate în limba slovenă, apărută în 1799, stă mărturire în acest sens.
Influenţe din toate părţile
Puternicele influenţe austro-ungare, italiene şi balcanice sunt greu de ignorat, însă caracterul local rezistă la tot pasul. Mănăstirile, fermele, oraşele şi satele slovene se străduiesc să-şi păstreze personalitatea fără a ignora curentele externe. Supele, spre exemplu, sunt relativ recent introduse în cultura culinară slovenă, dar s-au diversificat extraordinar în ultimii ani.
Turiştii regăsesc în Slovenia, ca şi în alte ţări din fosta Iugoslavie, influenţa turcă din reţeta locală de mititei (Čevapčiči) sau patiseria de influenţă turcească (burek); cea italiană din pizza (Pica), risotto cu ciuperci (Gobova rizota ), găluşte de cartofi (njoki) şi ravioli (žlikrofi) şi elementele bucătăriei austro-ungare din reţetele de carne afumată cu varză (Kmecka pojedina), şniţel vienez (Dunajski zrezek), gulaş (golaš) şi papricaş (paprikaš) de pui (Piscanec) sau vită ( Govedina).
Mâncare bună şi multă
Ca regulă generală, în Slovenia se mănâncă mult şi bine. La micul dejun (Zajtrk), la prânz (Kosilo) sau cină (Večerja) slovenii mănâncă bine la preţuri bune, uneori cam prea bine şi cam prea mult după părerea unora. Cărnurile de porc, afumate şi sărate, sunt prezenţe constante, în special în nord.
Micul dejun diferă de la zonă la zonă, fiind mai mult sau mai puţin influenţat de bucătăriile locale, cu accente etnice ale ţărilor înconjurătoare: italiană în vest, austriacă în nord, maghiară în nord-est şi balcano-sârbă în sud, dar şi de caracterul cosmopolit impus de caracterul turistic al multor locuri.
Prânzul constă în supă, fel principal şi desert. Caută supa zilei (Dnevna juha), de cocoş sau găină (Kokošja juha) sau vită (Goveja juha) cu tăieţei de casă (Rezanci).
Feluri consistente sau uşoare
Dacă eşti vegetarian, încearcă supa de roşii (Paradiznikova juha), de ciuperci (Gobova juha) sau legume (Zelenjavna juha). La felul principal poţi lua un Ljubljanski zrezek (cotlet de porc într-un pane cu brânză), Čebulna brzola (specialitate din carne de vită înăbuşită cu ceapă) sau Jota (o explozie calorică din fasole, cu varză şi cartofi, gătită cu carne sărată de porc). Mâncăruri mai uşoare, pe bază de peşte şi fructe de mare, se regăsesc pe coasta Adriaticii, unde creveţii (Škampi), sardelele şi codul prăjit (Ocvrti oslic) sunt la mare căutare. Dacă ai noroc şi bani poţi gusta chiar şi un homar (Jastog).
La desert, comandă o Potica (o ruladă umplută, de regulă, cu nucă), o adevărată instituţie naţională în Slovenia, la fel ca regionala Gibanica (produse de patiserie umplute cu mac, nucă sau brânză dulce cu stafide), specifică regiunii Prekmurje. Din tradiţia austro-ungară s-a păstrat Jabolcni zavitek (ştrudelul cu mere).
Ofertă bogată de vinuri
Vinurile (vino) slovene, roşii (rdece) şi albe (belo) sunt bune, deoarece multe dintre viile slovene se bucură de un microclimat similar cu cel din regiunea franceză a Bordeaux-ului. Cele 14 zone producătoare de vin sunt grupate în trei mari regiuni: Podravje, Posavje şi Primorska. Probabil cel mai particular vin al Sloveniei este Modra Frankinja, un vin roşu, dens şi puternic. Un alt sortiment local este rozeul Cvicek (din regiunea Dolenjska). Alte soiuri locale de calitate sunt Laški Rizling (un vin nobil cu buchet dens) şi Bizeljčan Beli (vinul alb de Bizeljsko) un bun vin alb, sec, potrivit pentru spriţ.
Cele mai cunoscute branduri locale de bere (Pivo) sunt Lasko şi Union, iar rachiurile de cireşe (Češnjevec) sau de prune (Slivovka ori Slivovica) sunt şi ele parte din cultura culinară slovenă.
www.capital.ro
luni, 7 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Franţa
Despre Franţa nu ai cum să te pui de acord cu toată lumea decât poate doar în câteva privinţe. Unii vor zice ca francezii sunt oameni foarte prietenoşi, alţi că sunt făţarnici sau simandicoşi, mâncarea va fi o experienţă unică pentru unii, iar alţii nu vor găsi nimic pe gustul lor, unii vor aprecia rafinamentul francezilor, alţii îi vor considera filfizoni, limba pentru unii este cea mai melodioasă, pentru alţi este grea şi caraghioasă. Franţa poate, în acelaşi timp, să-i facă să se răzgândească şi pe cei mai aprigi critici ai săi, dar şi să-i dezamăgească şi pe cei mai înfocaţi admiratori.
Oricât de îndelungată ar fi şederea ta în Franţa, îţi va fi imposibil să descoperi tot ceea ce are de oferit această ţară, în fiecare colţişor al său, chiar dacă o ştii din atâtea cărţi pe care le-ai citit sau din atâtea tablouri sau albume foto pe care le-ai admirat.
În Franţa, care este un stat fondator al Uniunii Europene, moneda de circulaţie este euro, iar cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul acestei ţări. Statul este împărţit în 26 de regiuni, care se divid în departamente, cu subdiviziuni ce poartă numele de arondismente.
Când te urci la volan în Franţa este bine să ştii că dacă deţii sau foloseşti detector sau anti-radar amenda care te paşte este de 1.500 de euro, iar dacă nu plăteşti amenda, autorităţile pot chiar să-ţi reţină maşina, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, majoritatea locurilor de parcare sunt cu plată, iar în cazul în care laşi maşina într-un loc nepermis, plăteşti o amendă de aproape 400 de euro sau ţi se ridică maşina.
Drumuri excepţionale, cu taxe pe măsură
Vestea bună - drumurile din Franţa sunt într-o stare impecabilă, vestea proastă - circulaţia pe autostrăzi se plăteşte, iar costurile nu sunt deloc mici. Pe site-ul autoroutes.fr îţi poţi calcula, în funcţie de itinerar, taxele de drum (péages, n.r.) pe care trebuie să le plăteşti pentru autostrăzi. Pe lângă asta, calculatorul îţi mai poate arăta cât te costă combustibilul şi diverse trasee.
Dacă vrei să închiriezi o maşină în Franţa, preţurile pleacă de la aproximativ 60 de euro pe zi cu asigurările incluse, dar diferă în funcţie de numărul de zile, iar carburanţii costă în jur de 1 euro pe litru.
Politicoşii Europei
Francezii în general sunt mai degrabă politicoşi decât primitori, nu te aştepta în Franţa să fii întâmpinat cu ospitalitatea grecilor, atenţia turcilor sau de buna dispoziţie a spaniolilor. Francezii sunt genul de oameni care ţin foarte mult la etichetă, dar, nu-ţi face griji, pentru ca trec cu vederea scăpările străinilor. Nu sunt foarte încântaţi de oamenii zgomotoşi, aşa că ai grijă la decibeli în mijloacele de transport sau la restaurante.
Răspunde întotdeauna la saluturi, văzând în ele o formă de respect. Ca vorbitor de franceză, adresează-te cu formalul „vous” (dumneavoastră, n.r.) până cînd vei fi invitat să treci la „tu”. Dacă nu vorbeşti limba lui Napoleon, francezii se aşteaptă şi apreciază dacă reţii câteva expresii uzuale, pe care le poţi folosi fără să-ţi fie teamă că măcelăreşti limba, efortul tău îi va încânta.
Francezii nu prea vorbesc limbi străine
În cazul în care nu vorbeşti franceza, nu vei avea mari probleme cu personalul din sectorul turistic să te descurci în engleză sau în alte limbi de circulaţie internaţională. Totuşi, în afara zonelor turistice şi pe stradă, oamenii care vorbesc limbi străine se împuţinează şi chiar dacă vei găsi câţiva, succes la înţelegerea limbii engleze cu un pronunţat accent franţuzesc.
În localuri, hoteluri şi magazine vei fi surprins de curtoazia cu care te va întâmpina personalul, vei fi tratat cu un respect deosebit, iar pe feţe nu vei vedea decât zâmbete molipsitoare.
Toate drumurile duc la Paris
Dacă Parisul este destinaţia ta de vacanţă, vei ajunge ori să-l iubeşti, ori să-l urăşti. Pe parcursul întregului an este luat cu asalt de turişti, dar apogeul este în timpul verii. Ca şi în celelalte mari metropole ale lumii, nu ai timp într-o vacanţă să vezi tot ce poate oferi Parisul.
Turnul Eiffel este simbolul oraşului şi este mereu asaltat de turişti şi de bliţurile lor. Momentul cel mai potrivit să urci în vârful turnului este dimineaţa, când este mai puţină aglomeraţie, dar şi aşa ai de aşteptat cel puţin o jumătate de oră pînă să intri. Seara în schimb, se stă cu orele. Taxa de intrare este 13 euro, iar poza care ţi se face la intrare, dacă o iei, te costă 15 euro.
Inima istorică a oraşului este Île de la Cité, unde regăseşti celebra Notre Dame şi Palatul de Justiţie. Seara, pe malurile Senei, în zona Notre Dame, sunt tot felul de artişti amatori care cântă, dansează, fac scamatorii sau aleargă cu rolele.
Plimbare pe Champs-Élysées
Arcul de Triumf se află în capătul bulevardului Champs-Élysées, una dintre cele mai cunoscute artere din lume, pe care nu trebuie să ratezi o plimbare. În celălalt capăt se află Place de la Concorde, continuând cu Grădinile Tuileries şi Marele Luvru, unde intrarea este 9 euro. Nu rata Basilique de Sacre Coeur din cartierul Montmartre.
Pentru cumpărături, mergi pe Rue de Rivoli, care începe la Hotel de Ville (Primaria) şi se termina lângă Biserica Madelaine. De asemenea, clădirea Samaritaine este astăzi centru comercial.
Metroul este un mijloc de transport la îndemână. E uşor să înveţi să te descurci în el, chiar dacă la început pare întortocheat. O călătorie costă circa 1,5 euro.
Versailles, care era reşedinţa oficială a regilor Franţei, se află la 17 kilometri de Paris. Nu trebuie să ratezi aici Castelul Versailles (intrarea e 10 euro), Grădinile cântătoare şi Castelul Mariei Antoaneta.
Riviera Franceză, destinaţia bogătaşilor
O altă bijuterie a Franţei este Coasta de Azur, dar aici nu trebuie să ajungi decât cu buzunarele doldora, pentru că vacanţele de pe luxosul mal francez al Mediteranei sunt foarte costisitoare. Nu degeaba este destinaţia de vacanţă a atâtor vedete sau bogătaşi care îşi ancorează aici în fiecare vară impunătorele yahturi. Riviera Franceză oferă un peisaj mirific, cu plaje superbe, pe alocuri stâncoase, cu munţii parcă ieşind din mare.
Cannes-ul, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Nisa, este una dintre cele mai scumpe staţiuni ale Franţei. Ai de văzut aici, printre multe altele, Le Grande Auditorium, unde are loc anual Festivalul de la Cannes, Promenada La Croisette, care se aseamănă cu Promenade des Anglais din Nisa, şi Muzeul Castre. O masă în doi la restaurantele de pe cheiul La Croisette de costă în jur de 70 de euro. Alte staţiuni care merită văzute sunt luxosul St. Tropez, Antibes, Saint Paul de Vence, Saint Laurent du Var.
Fă un drum la Monte Carlo!
Dacă ajungi pe Coasta de Azur, dă o tură şi în statul Monaco, care se află foarte aproape de graniţa cu Italia, unde poţi vedea Cazinoul din Monte Carlo, Place du Palais, care oferă o vedere panoramică asupra portului şi a Monte Carlo, Muzeul Oceanografic şi grădinile exotice, de unde ai o vedere superba asupra părţii de est a coastei mediteranene.
O altă destinaţie care merită inclusă în itinerariul tău din Franţa este Strasbourg, capitala regiunii Alsacia, unde vei surprinde puternice influenţe germane. Oraşul, unul liniştit, cu foarte puţine maşini, găzduieşte Palatul Parlamentului European, Consiliul Europei şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru un pahar de Bordeux sau Champagne
Iubitorii vinului nu trebuie să scape Bordeux, pentru nişte sesiuni de degustare, în aşa numita capitală a vinului, dar şi regiunea Champagne, de unde provine celebra băutură cu acelaşi nume.
Printre împrejurimile Parisului care trebuie văzute se numără satul Barbizon, care a dat numele Şcolii pictorilor de la Barbizon, unde Nicolae Grigorescu şi-a desăvârşit educaţia artistică. La câţiva kilometri de aceasta găseşti Fontainebleau, unde se află castelul cu acelaşi nume, de o frumuseţe ahitecturală deosebită.
În materie de mâncare, francezii sunt maeştri, iar pentru a o descrie am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro. O prezentare mai pe larg a acestei bucătării o găsiţi aici.
O bucătărie complexă
Francezii au ridicat arta preparării mâncării de la necesitate la rangul de ştiinţă şi artă. Când călătoreşti în Franţa, aşteaptă-te să mănânci bine, dar fii pregătit şi pentru experienţe nereuşite. Aşteptările mari sunt uneori nedrept răsplătite, în special în zonele excesiv turistice, unde, dacă nu eşti atent, poţi mânca scump şi prost.
Bucătăria franceză se remarcă printr-o mare complexitate şi diversitate, cu puternice accente regionale care se străduiesc să îşi impună personalitatea.
O listă cu ce ar trebui să mănânci în Franţa este imposibil de realizat, deoarece ar avea dimensiunile unei enciclopedii. Merită punctate, totuşi, câteva aspecte de ordin general.
Croissant la mic-dejun
Pentru francezi, micul dejun este foarte important şi se compune (dar nu se reduce doar la asta) din produse de patiserie, din foietajuri (aluaturi cu unt) dintre care cele mai cunoscute sunt croissanturile – simple sau cu diverse umpluturi – şi pain au chocolat. Cafeaua e nelipsită, în special cafe au lait (cafea cu lapte, cald sau rece, la alegere). În nordul Franţei, micul dejun este mai bogat, omletele pufoase însoţite uneori de cârnăciori fiind la ordinea zilei, în vreme ce sudul însorit îşi păstrează caracterul lejer şi predispoziţia pentru mic dejunuri uşoare.
Panificaţia franceză face parte din arta aristocratică a mâncatului, iar francezii apreciază prospeţimea, aşa că puteţi comanda în boulangeries (magazinele de pâine) doar o jumătate de baghetă: e o opţiune firească aici. Pâinea este bună peste tot în Franţa.
Prânzul se ia în aproape orice locaţie, de la cafenele şi bistrouri până la baruri şi restaurante. Majoritatea oferă un meniu de prânz, în care includ un pahar de bere, vin (sau kir/cidru) sau oferă discounturi la unele produse. De obicei, restaurantele servesc prânzul între 12:00 şi 14:30.
Cina cere un adevărat ritual, fiind însoţită de fiecare dată de vinuri şi încheiată cu un cognac. Servirea cinei începe cu „hors d’oeuvre” (aperitive sau supă), continuă cu un fel principal şi cu un platou de brânzeturi cu fructe. Se serveşte între orele 19:00 şi 23:00, dar după ora 22:00 nu se mai iau comenzi la bucătărie în majoritatatea restaurantelor.
Specialităţile francezilor
Ce ar trebui să încerci Franţa? Supa de ceapă şi bouillabasse (supa de peşte şi fructe de mare specifică Marsiliei, aromată cu şofran). Coq au vin şi boef bourguignon, carne de cocoş, respectiv de vită, fierte încet, cu legume, în vin roşu pentru a obţine o savoare deosebită. Raclette, specialitate care necesită un întreg ritual: fâşii subţiri de carne de vită sunt fripte – de cele mai multe ori la un grătar de pe masă, chiar de către cel care le mănâncă, cu brânză topită tot la masă, pe un dispozitiv special, şi servită cu cartofi, fierţi sau copţi.
Fripturile, în special cele provensale, de miel, porc sau vânat, sunt cu adevărat deosebite. Rattatouille-ul specific oraşului Nisa, la fel ca şi salata care poartă numele oraşului (nicoise), sunt alte specialităţi care merită a fi încercate.
Deserturile franţuzeşti sunt monumente de simplitate sau capodopere complexe. De fiecare dată foarte bune. Clătitele (Crepes) bretone, cu deosebita reţetă de crepes Suzette (clătite înăbuşite într-un sos de portocale aromat cu cognac), şi galettes (clătite mari servite deschise) se întâlnesc peste tot. Încercaţi o clătită cu mere în caramel servită cu o excepţională îngheţată cu vanilie de Bourbon. Creme brulee, o cremă pe bază de smântână dulce, legată cu gălbenuş de ou şi aromată cu vanilie, cu crustă de zahăr ars e un desert care trebuie încercat. L’Ile flotant (insula plutitoare), este o versiune rafinată a mai simplului lapte de pasăre românesc. Eclaire-urile sau savarinele sunt clasice ale cofetăriei franţuzeşti, alături de choix a la creme şi profiterole.
Cultul brânzei
Deoarece brânza are un adevărat cult în Franţa, multe mese se încheie cu platouri de brânzeturi însoţite de fructe. Un platou de brânzeturi poate conţinte de două-trei sortimente şi până la 12 sorturi de brânzeturi.
Băuturile în Franţa fac parte din bucătărie, fiind folosite atât la procesul de gătire, cât şi la servirea mâncărurilor. În Franţa, toată lumea bea, fără să facă excese. De abia din luna martie a acestui an limita de vârstă legală pentru consumul de alcool a fost ridicată de la 16 la 18 ani.
Unele băuturi îşi primesc de aici numele. Cognac (distilat din vin) şi Champagne (vin spumant obţinut prin fermentaţie naturală) sunt regiuni brand ale băuturilor cu acelaşi nume. Cidrul – un vin de mere, simplu sau spumos, este foarte popular, în special în Normandia. Distilatul din mere, Calvados, este de asemenea foarte iubit.
Maeştrii vinului
Dar cel mai iubit dintre toate rămâne vinul, în special cel roşu, care se bea pretutindeni în Franţa. Francezii se mândresc cu vinurile lor cunoscute în întreaga lume. Vinurile de Bordeaux şi cele de Burgundia sunt vinuri de clasă.
Kir-ul (cocktail de vin alb sau vin spumant alb cu un lichior de coacăze numit creme de Cassis), specific Lyon-ului, este apreciat în toată Franţa.Pastis-ul, versiunea locală a distilatului aromat cu anason, este şi el pe lista oficială de băuturi a Franţei.
Întrucât Franţa este prin definiţie o destinaţie de vacanţă scumpă, pentru a evita mâncărurile supraevaluate la preţ şi la calitate, încercaţi să obţineţi de la localnici ponturi utile în privinţa locurilor în care să mâncaţi, evitaţi locurile excesiv turistice din preajma atracţiilor şi căutaţi bistrouri (bistrot) sau braserii (brasserie) în locul restaurantelor. Dacă vă aflaţi în Paris, unde afluxul de turişti asigură şi unul de mâncare proastă şi scumpă, în special în cartierul latin (din care latinii cam lipsesc), puteţi să vă organizaţi un picnic pe Câmpiile lui Marte, din preajma Turnului Eiffel, aşa cum fac francezii. Cu 15 euro pentru 2 persoane (cu tot cu o sticlă de vin) obţineţi nu doar un moment romantic, ci şi un prânz care îşi merită banii. Bon appetit e bon voyage!
www.capital.ro
Oricât de îndelungată ar fi şederea ta în Franţa, îţi va fi imposibil să descoperi tot ceea ce are de oferit această ţară, în fiecare colţişor al său, chiar dacă o ştii din atâtea cărţi pe care le-ai citit sau din atâtea tablouri sau albume foto pe care le-ai admirat.
În Franţa, care este un stat fondator al Uniunii Europene, moneda de circulaţie este euro, iar cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul acestei ţări. Statul este împărţit în 26 de regiuni, care se divid în departamente, cu subdiviziuni ce poartă numele de arondismente.
Când te urci la volan în Franţa este bine să ştii că dacă deţii sau foloseşti detector sau anti-radar amenda care te paşte este de 1.500 de euro, iar dacă nu plăteşti amenda, autorităţile pot chiar să-ţi reţină maşina, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, majoritatea locurilor de parcare sunt cu plată, iar în cazul în care laşi maşina într-un loc nepermis, plăteşti o amendă de aproape 400 de euro sau ţi se ridică maşina.
Drumuri excepţionale, cu taxe pe măsură
Vestea bună - drumurile din Franţa sunt într-o stare impecabilă, vestea proastă - circulaţia pe autostrăzi se plăteşte, iar costurile nu sunt deloc mici. Pe site-ul autoroutes.fr îţi poţi calcula, în funcţie de itinerar, taxele de drum (péages, n.r.) pe care trebuie să le plăteşti pentru autostrăzi. Pe lângă asta, calculatorul îţi mai poate arăta cât te costă combustibilul şi diverse trasee.
Dacă vrei să închiriezi o maşină în Franţa, preţurile pleacă de la aproximativ 60 de euro pe zi cu asigurările incluse, dar diferă în funcţie de numărul de zile, iar carburanţii costă în jur de 1 euro pe litru.
Politicoşii Europei
Francezii în general sunt mai degrabă politicoşi decât primitori, nu te aştepta în Franţa să fii întâmpinat cu ospitalitatea grecilor, atenţia turcilor sau de buna dispoziţie a spaniolilor. Francezii sunt genul de oameni care ţin foarte mult la etichetă, dar, nu-ţi face griji, pentru ca trec cu vederea scăpările străinilor. Nu sunt foarte încântaţi de oamenii zgomotoşi, aşa că ai grijă la decibeli în mijloacele de transport sau la restaurante.
Răspunde întotdeauna la saluturi, văzând în ele o formă de respect. Ca vorbitor de franceză, adresează-te cu formalul „vous” (dumneavoastră, n.r.) până cînd vei fi invitat să treci la „tu”. Dacă nu vorbeşti limba lui Napoleon, francezii se aşteaptă şi apreciază dacă reţii câteva expresii uzuale, pe care le poţi folosi fără să-ţi fie teamă că măcelăreşti limba, efortul tău îi va încânta.
Francezii nu prea vorbesc limbi străine
În cazul în care nu vorbeşti franceza, nu vei avea mari probleme cu personalul din sectorul turistic să te descurci în engleză sau în alte limbi de circulaţie internaţională. Totuşi, în afara zonelor turistice şi pe stradă, oamenii care vorbesc limbi străine se împuţinează şi chiar dacă vei găsi câţiva, succes la înţelegerea limbii engleze cu un pronunţat accent franţuzesc.
În localuri, hoteluri şi magazine vei fi surprins de curtoazia cu care te va întâmpina personalul, vei fi tratat cu un respect deosebit, iar pe feţe nu vei vedea decât zâmbete molipsitoare.
Toate drumurile duc la Paris
Dacă Parisul este destinaţia ta de vacanţă, vei ajunge ori să-l iubeşti, ori să-l urăşti. Pe parcursul întregului an este luat cu asalt de turişti, dar apogeul este în timpul verii. Ca şi în celelalte mari metropole ale lumii, nu ai timp într-o vacanţă să vezi tot ce poate oferi Parisul.
Turnul Eiffel este simbolul oraşului şi este mereu asaltat de turişti şi de bliţurile lor. Momentul cel mai potrivit să urci în vârful turnului este dimineaţa, când este mai puţină aglomeraţie, dar şi aşa ai de aşteptat cel puţin o jumătate de oră pînă să intri. Seara în schimb, se stă cu orele. Taxa de intrare este 13 euro, iar poza care ţi se face la intrare, dacă o iei, te costă 15 euro.
Inima istorică a oraşului este Île de la Cité, unde regăseşti celebra Notre Dame şi Palatul de Justiţie. Seara, pe malurile Senei, în zona Notre Dame, sunt tot felul de artişti amatori care cântă, dansează, fac scamatorii sau aleargă cu rolele.
Plimbare pe Champs-Élysées
Arcul de Triumf se află în capătul bulevardului Champs-Élysées, una dintre cele mai cunoscute artere din lume, pe care nu trebuie să ratezi o plimbare. În celălalt capăt se află Place de la Concorde, continuând cu Grădinile Tuileries şi Marele Luvru, unde intrarea este 9 euro. Nu rata Basilique de Sacre Coeur din cartierul Montmartre.
Pentru cumpărături, mergi pe Rue de Rivoli, care începe la Hotel de Ville (Primaria) şi se termina lângă Biserica Madelaine. De asemenea, clădirea Samaritaine este astăzi centru comercial.
Metroul este un mijloc de transport la îndemână. E uşor să înveţi să te descurci în el, chiar dacă la început pare întortocheat. O călătorie costă circa 1,5 euro.
Versailles, care era reşedinţa oficială a regilor Franţei, se află la 17 kilometri de Paris. Nu trebuie să ratezi aici Castelul Versailles (intrarea e 10 euro), Grădinile cântătoare şi Castelul Mariei Antoaneta.
Riviera Franceză, destinaţia bogătaşilor
O altă bijuterie a Franţei este Coasta de Azur, dar aici nu trebuie să ajungi decât cu buzunarele doldora, pentru că vacanţele de pe luxosul mal francez al Mediteranei sunt foarte costisitoare. Nu degeaba este destinaţia de vacanţă a atâtor vedete sau bogătaşi care îşi ancorează aici în fiecare vară impunătorele yahturi. Riviera Franceză oferă un peisaj mirific, cu plaje superbe, pe alocuri stâncoase, cu munţii parcă ieşind din mare.
Cannes-ul, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Nisa, este una dintre cele mai scumpe staţiuni ale Franţei. Ai de văzut aici, printre multe altele, Le Grande Auditorium, unde are loc anual Festivalul de la Cannes, Promenada La Croisette, care se aseamănă cu Promenade des Anglais din Nisa, şi Muzeul Castre. O masă în doi la restaurantele de pe cheiul La Croisette de costă în jur de 70 de euro. Alte staţiuni care merită văzute sunt luxosul St. Tropez, Antibes, Saint Paul de Vence, Saint Laurent du Var.
Fă un drum la Monte Carlo!
Dacă ajungi pe Coasta de Azur, dă o tură şi în statul Monaco, care se află foarte aproape de graniţa cu Italia, unde poţi vedea Cazinoul din Monte Carlo, Place du Palais, care oferă o vedere panoramică asupra portului şi a Monte Carlo, Muzeul Oceanografic şi grădinile exotice, de unde ai o vedere superba asupra părţii de est a coastei mediteranene.
O altă destinaţie care merită inclusă în itinerariul tău din Franţa este Strasbourg, capitala regiunii Alsacia, unde vei surprinde puternice influenţe germane. Oraşul, unul liniştit, cu foarte puţine maşini, găzduieşte Palatul Parlamentului European, Consiliul Europei şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru un pahar de Bordeux sau Champagne
Iubitorii vinului nu trebuie să scape Bordeux, pentru nişte sesiuni de degustare, în aşa numita capitală a vinului, dar şi regiunea Champagne, de unde provine celebra băutură cu acelaşi nume.
Printre împrejurimile Parisului care trebuie văzute se numără satul Barbizon, care a dat numele Şcolii pictorilor de la Barbizon, unde Nicolae Grigorescu şi-a desăvârşit educaţia artistică. La câţiva kilometri de aceasta găseşti Fontainebleau, unde se află castelul cu acelaşi nume, de o frumuseţe ahitecturală deosebită.
În materie de mâncare, francezii sunt maeştri, iar pentru a o descrie am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro. O prezentare mai pe larg a acestei bucătării o găsiţi aici.
O bucătărie complexă
Francezii au ridicat arta preparării mâncării de la necesitate la rangul de ştiinţă şi artă. Când călătoreşti în Franţa, aşteaptă-te să mănânci bine, dar fii pregătit şi pentru experienţe nereuşite. Aşteptările mari sunt uneori nedrept răsplătite, în special în zonele excesiv turistice, unde, dacă nu eşti atent, poţi mânca scump şi prost.
Bucătăria franceză se remarcă printr-o mare complexitate şi diversitate, cu puternice accente regionale care se străduiesc să îşi impună personalitatea.
O listă cu ce ar trebui să mănânci în Franţa este imposibil de realizat, deoarece ar avea dimensiunile unei enciclopedii. Merită punctate, totuşi, câteva aspecte de ordin general.
Croissant la mic-dejun
Pentru francezi, micul dejun este foarte important şi se compune (dar nu se reduce doar la asta) din produse de patiserie, din foietajuri (aluaturi cu unt) dintre care cele mai cunoscute sunt croissanturile – simple sau cu diverse umpluturi – şi pain au chocolat. Cafeaua e nelipsită, în special cafe au lait (cafea cu lapte, cald sau rece, la alegere). În nordul Franţei, micul dejun este mai bogat, omletele pufoase însoţite uneori de cârnăciori fiind la ordinea zilei, în vreme ce sudul însorit îşi păstrează caracterul lejer şi predispoziţia pentru mic dejunuri uşoare.
Panificaţia franceză face parte din arta aristocratică a mâncatului, iar francezii apreciază prospeţimea, aşa că puteţi comanda în boulangeries (magazinele de pâine) doar o jumătate de baghetă: e o opţiune firească aici. Pâinea este bună peste tot în Franţa.
Prânzul se ia în aproape orice locaţie, de la cafenele şi bistrouri până la baruri şi restaurante. Majoritatea oferă un meniu de prânz, în care includ un pahar de bere, vin (sau kir/cidru) sau oferă discounturi la unele produse. De obicei, restaurantele servesc prânzul între 12:00 şi 14:30.
Cina cere un adevărat ritual, fiind însoţită de fiecare dată de vinuri şi încheiată cu un cognac. Servirea cinei începe cu „hors d’oeuvre” (aperitive sau supă), continuă cu un fel principal şi cu un platou de brânzeturi cu fructe. Se serveşte între orele 19:00 şi 23:00, dar după ora 22:00 nu se mai iau comenzi la bucătărie în majoritatatea restaurantelor.
Specialităţile francezilor
Ce ar trebui să încerci Franţa? Supa de ceapă şi bouillabasse (supa de peşte şi fructe de mare specifică Marsiliei, aromată cu şofran). Coq au vin şi boef bourguignon, carne de cocoş, respectiv de vită, fierte încet, cu legume, în vin roşu pentru a obţine o savoare deosebită. Raclette, specialitate care necesită un întreg ritual: fâşii subţiri de carne de vită sunt fripte – de cele mai multe ori la un grătar de pe masă, chiar de către cel care le mănâncă, cu brânză topită tot la masă, pe un dispozitiv special, şi servită cu cartofi, fierţi sau copţi.
Fripturile, în special cele provensale, de miel, porc sau vânat, sunt cu adevărat deosebite. Rattatouille-ul specific oraşului Nisa, la fel ca şi salata care poartă numele oraşului (nicoise), sunt alte specialităţi care merită a fi încercate.
Deserturile franţuzeşti sunt monumente de simplitate sau capodopere complexe. De fiecare dată foarte bune. Clătitele (Crepes) bretone, cu deosebita reţetă de crepes Suzette (clătite înăbuşite într-un sos de portocale aromat cu cognac), şi galettes (clătite mari servite deschise) se întâlnesc peste tot. Încercaţi o clătită cu mere în caramel servită cu o excepţională îngheţată cu vanilie de Bourbon. Creme brulee, o cremă pe bază de smântână dulce, legată cu gălbenuş de ou şi aromată cu vanilie, cu crustă de zahăr ars e un desert care trebuie încercat. L’Ile flotant (insula plutitoare), este o versiune rafinată a mai simplului lapte de pasăre românesc. Eclaire-urile sau savarinele sunt clasice ale cofetăriei franţuzeşti, alături de choix a la creme şi profiterole.
Cultul brânzei
Deoarece brânza are un adevărat cult în Franţa, multe mese se încheie cu platouri de brânzeturi însoţite de fructe. Un platou de brânzeturi poate conţinte de două-trei sortimente şi până la 12 sorturi de brânzeturi.
Băuturile în Franţa fac parte din bucătărie, fiind folosite atât la procesul de gătire, cât şi la servirea mâncărurilor. În Franţa, toată lumea bea, fără să facă excese. De abia din luna martie a acestui an limita de vârstă legală pentru consumul de alcool a fost ridicată de la 16 la 18 ani.
Unele băuturi îşi primesc de aici numele. Cognac (distilat din vin) şi Champagne (vin spumant obţinut prin fermentaţie naturală) sunt regiuni brand ale băuturilor cu acelaşi nume. Cidrul – un vin de mere, simplu sau spumos, este foarte popular, în special în Normandia. Distilatul din mere, Calvados, este de asemenea foarte iubit.
Maeştrii vinului
Dar cel mai iubit dintre toate rămâne vinul, în special cel roşu, care se bea pretutindeni în Franţa. Francezii se mândresc cu vinurile lor cunoscute în întreaga lume. Vinurile de Bordeaux şi cele de Burgundia sunt vinuri de clasă.
Kir-ul (cocktail de vin alb sau vin spumant alb cu un lichior de coacăze numit creme de Cassis), specific Lyon-ului, este apreciat în toată Franţa.Pastis-ul, versiunea locală a distilatului aromat cu anason, este şi el pe lista oficială de băuturi a Franţei.
Întrucât Franţa este prin definiţie o destinaţie de vacanţă scumpă, pentru a evita mâncărurile supraevaluate la preţ şi la calitate, încercaţi să obţineţi de la localnici ponturi utile în privinţa locurilor în care să mâncaţi, evitaţi locurile excesiv turistice din preajma atracţiilor şi căutaţi bistrouri (bistrot) sau braserii (brasserie) în locul restaurantelor. Dacă vă aflaţi în Paris, unde afluxul de turişti asigură şi unul de mâncare proastă şi scumpă, în special în cartierul latin (din care latinii cam lipsesc), puteţi să vă organizaţi un picnic pe Câmpiile lui Marte, din preajma Turnului Eiffel, aşa cum fac francezii. Cu 15 euro pentru 2 persoane (cu tot cu o sticlă de vin) obţineţi nu doar un moment romantic, ci şi un prânz care îşi merită banii. Bon appetit e bon voyage!
www.capital.ro
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii despre bucătăria franceză
Francezii au ridicat arta preparării mâncării de la necesitate la rangul de ştiinţă şi artă, iar Revoluţia Franceză a schimbat radical nu doar societatea, ci şi bucătăria ei. Reţetele bucătăriei franceze, adevărate axiome ale bucătăriei universale, sunt atât de cunoscute încât enumerarea lor devine o listă de clişeee.
Când călătoreşti în Franţa, aşteaptă-te să mănânci bine, dar fii pregătit şi pentru experienţe nereuşite. Aşteptările mari sunt uneori nedrept răsplătite, în special în zonele excesiv turistice unde, dacă nu eşti atent, poţi mânca scump şi prost.
Bucătăria franceză se remarcă printr-o mare complexitate şi diversitate, cu puternice accente regionale care se străduiesc să îşi impună personalitatea. Specificul fiecărei regiuni este dat, printre altele, de grăsimea folosită la prepararea mâncării: untură de porc în nord, grăsimea de raţă în est, untul în vest, uleiul de măsline în sud. Această hartă se suprapune peste specificul fiecărei zone şi influenţele ei, cele mai pregnante caractere „străine” le regăsim în nordul cu puternice accente germane (Alsacia şi Lorena) şi în sudul cu influenţe basco-spaniole (Provence).
O listă cu ce ar trebui să mănânci în Franţa este imposibil de realizat deoarece ar avea dimensiunile unei enciclopedii. Merită a fi punctate totuşi câteva aspecte de ordin general.
Mic dejun franţuzesc
Pentru francezi, micul dejun este foarte important şi se compune (dar nu se reduce doar la asta) din produse de patiserie, din foietajuri (aluaturi cu unt) dintre care cele mai cunoscute sunt croissanturile – simple sau cu diverse umpluturi – şi pain au chocolat (se traduce mot-a-mot prin „pâine cu ciocolată”.). Cafeaua e nelipsită, în special cafe au lait (cafea cu lapte, cald sau rece, la alegere). Micul dejun mai e completat de o selecţie largă de tartine din pâine simplă sau prăjită servite cu gemuri (şi/sau unt), miere şi pateuri din ficat (în funcţie de zonă, de pasăre sau porc).
În nordul Franţei micul dejun este mai bogat, omletele pufoase însoţite uneori de cârnăciori fiind la ordinea zilei, în vreme ce sudul însorit îşi păstrează caracterul lejer şi predispoziţia pentru mic dejunuri uşoare.
Panificaţia franceză face parte din arta aristocratică a mâncatului, iar francezii apreciază prospeţimea, aşa că puteţi comanda în boulangeries (magazinele de pâine) doar o jumătate de baghetă, e o opţiune firească aici. Pâinea este bună peste tot în Franţa.
Meniu de prânz
Prânzul se ia în aproape orice locaţie, de la cafenele şi bistrouri până la baruri şi restaurante. Majoritatea lor oferă un meniu de prânz, în care includ un pahar de bere, vin (sau kir/cidru), sau oferă discounturi la unele produse. De obicei, restaurantele servesc prânzul între 12:00 şi 14:30.
Ritualul cinei
Cina cere un adevărat ritual, fiind însoţită de fiecare dată de vinuri şi încheiată cu un cognac. Servirea cinei începe cu hors d’oeuvre (aperitive sau supă), continuă cu un fel principal şi cu un platou de brânzeturi cu fructe. Se serveşte între orele 19:00 şi 23:00, dar după ora 22:00 nu se mai iau comenzi la bucătărie în majoritatatea restaurantelor.
Ce ar trebui să încerci Franţa? Supa de ceapă şi bouillabasse (supa de peşte şi fructe de mare specifică Marsiliei, aromată cu şofran). Coq au vin şi boef bourguignon, carne de cocoş, respectiv de vită, fierte încet, cu legume, în vin roşu pentru a obţine o savoare deosebită. Raclette, specialitate care necesită un întreg ritual: fâşii subţiri de carne de vită sunt fripte – de cele mai multe ori la un grătar de pe masă, chiar de către cel care le mănâncă, cu brânză topită tot la masă pe un dispozitiv special şi servită cu cartofi, fierţi sau copţi.
Fripturile, în special cele provensale, de miel, porc sau vânat, sunt cu adevărat deosebite. Rattatouille-ul specific oraşului Nisa, la fel ca şi salata care poartă numele oraşului (nicoise), sunt alte specialităţi care merită a fi încercate.
Clătite sau ecleruri?
Deserturile franţuzeşti sunt monumente de simplitate sau capodopere complexe. De fiecare dată foarte bune. Clătitele (Crepes) bretone, cu deosebita reţetă de crepes Suzette (clătite înăbuşite într-un sos de portocale aromat cu cognac), şi galettes (clătite mari servite deschise) se întâlnesc peste tot. Încercaţi o clătită cu mere în caramel servită cu o excepţională îngheţată cu vanilie de Bourbon. Creme brulee, o cremă pe bază de smântână dulce, legată cu gălbenuş de ou şi aromată cu vanilie, cu crustă de zahăr ars e un desert care trebuie încercat. L’Ile flotant (insula plutitoare), este o versiune rafinată a mai simplului lapte de pasăre românesc. Eclaire-urile sau savarinele sunt clasice ale cofetăriei franţuzeşti, alături de choix a la creme şi profiterole.
Deoarece brânza are un adevărat cult în Franţa, multe mese se încheie cu platouri de brânzeturi însoţite de fructe. Un platou de brânzeturi poate conţinte de 2-3 sortimente şi până la 12 sorturi de brânzeturi. Brânzeturi fermentate, proaspete sau maturate, cu mucegai alb (Camembert, Brie) sau albastru, din lapte de vacă, oaie sau capră, servite cu felii de măr, piersică şi/sau struguri.
Francezii, mândrii de vinurile lor
Băuturile în Franţa fac parte din bucătărie, fiind folosite atât la procesul de gătire, cât şi la servirea mâncărurilor. În Franţa toată lumea bea fără să facă excese. De abia din luna martie a acestui an limita de vârstă legală pentru consumul de alcool a fost ridicată de la 16 la 18 ani.
Unele băuturi îşi primesc de aici numele. Cognac (distilat din vin) şi Champagne (vin spumant obţinut prin fermentaţie naturală) sunt regiuni brand ale băuturilor cu acelaşi nume. Cidrul – un vin de mere, simplu sau spumos, este foarte popular, în special în Normandia. Distilatul din mere, Calvados, este de asemenea foarte iubit.
Dar cel mai iubit dintre toate rămâne vinul, în special cel roşu, care se bea pretutindeni în Franţa. Francezii se mândresc cu vinurile lor cunoscute în întreaga lume. Vinurile de Bordeaux şi cele de Burgundia sunt vinuri de clasă.
Kir-ul (cocktail de vin alb sau vin spumant alb cu un lichior de coacăze numit creme de Cassis), specific Lyon-ului, este apreciat în toată Franţa.Pastis-ul, versiunea locală a distilatului aromat cu anason, este şi el pe lista oficială de băuturi a Franţei.
Mai bine un picnic decât o masă proastă la un restaurant turistic
Întrucât Franţa este prin definiţie o destinaţie de vacanţă scumpă, pentru a evita mâncărurile supraevaluate la preţ şi la calitate, încercaţi să obţineţi de la localnici ponturi utile în privinţa locurilor în care să mâncaţi, evitaţi locurile excesiv turistice din preajma atracţiilor şi căutaţi bistrouri (bistrot) sau braserii (brasserie) în locul restaurantelor. Dacă vă aflaţi în Paris, unde afluxul de turişti asigură şi unul de mâncare proastă şi scumpă, în special în cartierul latin (din care latinii cam lipsesc), puteţi să vă organizaţi un picnic pe Câmpiile lui Marte, din preajma Turnului Eiffel, aşa cum fac francezii. Cu 15 euro pentru 2 persoane (cu tot cu o sticlă de vin) obţineţi nu doar un moment romantic dar şi un prânz care îşi merită banii. Bon appetit!
SURSA: cevabun.ro
Când călătoreşti în Franţa, aşteaptă-te să mănânci bine, dar fii pregătit şi pentru experienţe nereuşite. Aşteptările mari sunt uneori nedrept răsplătite, în special în zonele excesiv turistice unde, dacă nu eşti atent, poţi mânca scump şi prost.
Bucătăria franceză se remarcă printr-o mare complexitate şi diversitate, cu puternice accente regionale care se străduiesc să îşi impună personalitatea. Specificul fiecărei regiuni este dat, printre altele, de grăsimea folosită la prepararea mâncării: untură de porc în nord, grăsimea de raţă în est, untul în vest, uleiul de măsline în sud. Această hartă se suprapune peste specificul fiecărei zone şi influenţele ei, cele mai pregnante caractere „străine” le regăsim în nordul cu puternice accente germane (Alsacia şi Lorena) şi în sudul cu influenţe basco-spaniole (Provence).
O listă cu ce ar trebui să mănânci în Franţa este imposibil de realizat deoarece ar avea dimensiunile unei enciclopedii. Merită a fi punctate totuşi câteva aspecte de ordin general.
Mic dejun franţuzesc
Pentru francezi, micul dejun este foarte important şi se compune (dar nu se reduce doar la asta) din produse de patiserie, din foietajuri (aluaturi cu unt) dintre care cele mai cunoscute sunt croissanturile – simple sau cu diverse umpluturi – şi pain au chocolat (se traduce mot-a-mot prin „pâine cu ciocolată”.). Cafeaua e nelipsită, în special cafe au lait (cafea cu lapte, cald sau rece, la alegere). Micul dejun mai e completat de o selecţie largă de tartine din pâine simplă sau prăjită servite cu gemuri (şi/sau unt), miere şi pateuri din ficat (în funcţie de zonă, de pasăre sau porc).
În nordul Franţei micul dejun este mai bogat, omletele pufoase însoţite uneori de cârnăciori fiind la ordinea zilei, în vreme ce sudul însorit îşi păstrează caracterul lejer şi predispoziţia pentru mic dejunuri uşoare.
Panificaţia franceză face parte din arta aristocratică a mâncatului, iar francezii apreciază prospeţimea, aşa că puteţi comanda în boulangeries (magazinele de pâine) doar o jumătate de baghetă, e o opţiune firească aici. Pâinea este bună peste tot în Franţa.
Meniu de prânz
Prânzul se ia în aproape orice locaţie, de la cafenele şi bistrouri până la baruri şi restaurante. Majoritatea lor oferă un meniu de prânz, în care includ un pahar de bere, vin (sau kir/cidru), sau oferă discounturi la unele produse. De obicei, restaurantele servesc prânzul între 12:00 şi 14:30.
Ritualul cinei
Cina cere un adevărat ritual, fiind însoţită de fiecare dată de vinuri şi încheiată cu un cognac. Servirea cinei începe cu hors d’oeuvre (aperitive sau supă), continuă cu un fel principal şi cu un platou de brânzeturi cu fructe. Se serveşte între orele 19:00 şi 23:00, dar după ora 22:00 nu se mai iau comenzi la bucătărie în majoritatatea restaurantelor.
Ce ar trebui să încerci Franţa? Supa de ceapă şi bouillabasse (supa de peşte şi fructe de mare specifică Marsiliei, aromată cu şofran). Coq au vin şi boef bourguignon, carne de cocoş, respectiv de vită, fierte încet, cu legume, în vin roşu pentru a obţine o savoare deosebită. Raclette, specialitate care necesită un întreg ritual: fâşii subţiri de carne de vită sunt fripte – de cele mai multe ori la un grătar de pe masă, chiar de către cel care le mănâncă, cu brânză topită tot la masă pe un dispozitiv special şi servită cu cartofi, fierţi sau copţi.
Fripturile, în special cele provensale, de miel, porc sau vânat, sunt cu adevărat deosebite. Rattatouille-ul specific oraşului Nisa, la fel ca şi salata care poartă numele oraşului (nicoise), sunt alte specialităţi care merită a fi încercate.
Clătite sau ecleruri?
Deserturile franţuzeşti sunt monumente de simplitate sau capodopere complexe. De fiecare dată foarte bune. Clătitele (Crepes) bretone, cu deosebita reţetă de crepes Suzette (clătite înăbuşite într-un sos de portocale aromat cu cognac), şi galettes (clătite mari servite deschise) se întâlnesc peste tot. Încercaţi o clătită cu mere în caramel servită cu o excepţională îngheţată cu vanilie de Bourbon. Creme brulee, o cremă pe bază de smântână dulce, legată cu gălbenuş de ou şi aromată cu vanilie, cu crustă de zahăr ars e un desert care trebuie încercat. L’Ile flotant (insula plutitoare), este o versiune rafinată a mai simplului lapte de pasăre românesc. Eclaire-urile sau savarinele sunt clasice ale cofetăriei franţuzeşti, alături de choix a la creme şi profiterole.
Deoarece brânza are un adevărat cult în Franţa, multe mese se încheie cu platouri de brânzeturi însoţite de fructe. Un platou de brânzeturi poate conţinte de 2-3 sortimente şi până la 12 sorturi de brânzeturi. Brânzeturi fermentate, proaspete sau maturate, cu mucegai alb (Camembert, Brie) sau albastru, din lapte de vacă, oaie sau capră, servite cu felii de măr, piersică şi/sau struguri.
Francezii, mândrii de vinurile lor
Băuturile în Franţa fac parte din bucătărie, fiind folosite atât la procesul de gătire, cât şi la servirea mâncărurilor. În Franţa toată lumea bea fără să facă excese. De abia din luna martie a acestui an limita de vârstă legală pentru consumul de alcool a fost ridicată de la 16 la 18 ani.
Unele băuturi îşi primesc de aici numele. Cognac (distilat din vin) şi Champagne (vin spumant obţinut prin fermentaţie naturală) sunt regiuni brand ale băuturilor cu acelaşi nume. Cidrul – un vin de mere, simplu sau spumos, este foarte popular, în special în Normandia. Distilatul din mere, Calvados, este de asemenea foarte iubit.
Dar cel mai iubit dintre toate rămâne vinul, în special cel roşu, care se bea pretutindeni în Franţa. Francezii se mândresc cu vinurile lor cunoscute în întreaga lume. Vinurile de Bordeaux şi cele de Burgundia sunt vinuri de clasă.
Kir-ul (cocktail de vin alb sau vin spumant alb cu un lichior de coacăze numit creme de Cassis), specific Lyon-ului, este apreciat în toată Franţa.Pastis-ul, versiunea locală a distilatului aromat cu anason, este şi el pe lista oficială de băuturi a Franţei.
Mai bine un picnic decât o masă proastă la un restaurant turistic
Întrucât Franţa este prin definiţie o destinaţie de vacanţă scumpă, pentru a evita mâncărurile supraevaluate la preţ şi la calitate, încercaţi să obţineţi de la localnici ponturi utile în privinţa locurilor în care să mâncaţi, evitaţi locurile excesiv turistice din preajma atracţiilor şi căutaţi bistrouri (bistrot) sau braserii (brasserie) în locul restaurantelor. Dacă vă aflaţi în Paris, unde afluxul de turişti asigură şi unul de mâncare proastă şi scumpă, în special în cartierul latin (din care latinii cam lipsesc), puteţi să vă organizaţi un picnic pe Câmpiile lui Marte, din preajma Turnului Eiffel, aşa cum fac francezii. Cu 15 euro pentru 2 persoane (cu tot cu o sticlă de vin) obţineţi nu doar un moment romantic dar şi un prânz care îşi merită banii. Bon appetit!
SURSA: cevabun.ro
vineri, 4 septembrie 2009
GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Spania
În special în lunile călduroase, care aici ţin de prin mai până prin octombrie, Spania este paradisul oricărui turist. Este una dintre destinaţiile cele mai complete. Mâncarea e delicioasă, vinul e fin, staţiunile de la ţărm sunt mai mereu însorite, oraşele sunt bogate în obiective turistice, pretexte pentru fiesta sunt destule, iar oamenii sunt foarte primitori. Experienţa turistică diferă în Spania de la o regiune la alta sau chiar de la un oraş la altul, cel mai potrivit cuvânt pentru a descie această ţară fiind „diversitate” .
Întrucât e ţară membră a Uniunii Europene încă din 1986, pentru a vizita Spania nu ai nevoie de viză şi scapi şi de calvarul caselor de schimb, căci moneda de circulaţie este euro.
Spania este o ţară cu care românii sunt destul de familiarizaţi, ţinând cont că formează cea mai mare comunitate de străini din Spania, numărul lor depăşind 730.000 de persoane în statisticile oficiale. Din păcate, însă, nu toţi românii au plecat cu intenţii bune în Spania, motiv pentru care este posibil să desenezi nişte grimase ciudate pe feţele unor spanioli când le vei spune din ce ţară eşti, dar ca turist nu ai niciun motiv de îngrijorare, fiindcă „gazdele” sunt primitoare.
Atenţie la hoţii de buzunare!
Cu privire la siguranţă, Ministerul Afacerilor Externe îţi recomandă să ai grijă la buzunare şi la bunurile personale, în special în mijloacele de transport în comun şi în general în zonele foarte frecventate de turişti. Ce-i drept, există şi un anumit risc al unor atacuri teroriste, revendicate de gruparea ETA în Țara Bascilor, Madrid, Andaluzia, însă nici acestea nu îi vizează pe turişti.
Dacă vii cu maşina personală în Spania, vei rămâne profund impresionat de sistemul spaniol de autostrăzi, care sunt într-o stare impecabilă şi foarte bine semnalizate. Reţelei extraordinare de autostrăzi i se datorează faptul că nu ai cum să faci mai mult de 5 ore din Madrid în orice cotlon îndepărtat al ţării. Există două tipuri de autostrăzi în Spania: „autovia” şi „autopista”, cu menţiunea că cele din urmă se plătesc, iar sumele nu sunt nici pe departe neînsemnate, cele mai scumpe rute fiind în nord. Însă, de regulă, există variante de trasee pe drumuri care nu se plătesc - acestea sunt ceva mai lungi şi mai curbate.
Maşini închiriate cu limită de kilometri
În cazul în care vrei să închiriezi o maşină trebuie neapărat să verifici dacă are asigurare şi, mare atenţie, dacă are limită de kilometri. Este posibil să găseşti la un preţ derizoriu, dar să nu poţi parcurge decât 100 de kilometri spre exemplu. Preţurile pleacă de la în jur de 20 de euro pe zi în unele zone, fără asigurare şi cu limită de kilometri.
Indiferent dacă e maşina ta sau una închiriată, trebuie să ai mare grijă la limitele de viteză, care sunt semnalizate foarte clar, altfel rişti să te prindă numeroasele radare montate pe şosele şi, apropo, folosirea antiradarelor sau a detectoarelor este interzisă, amenda fiind de 2.000 de euro.
Cu parcările spaniolii nu stau la fel de bine, sunt puţine şi în unele locuri foarte scumpe, dar în general costă cam 2,5 euro/oră. Amenzile pentru parcarea în locuri interzise sau pentru neplată sunt foarte mari (există şi riscul să-ţi ridice maşina, iar recuperarea ei costă 150 de euro plus amenda).
Catalonia şi Țara Bascilor, răzvrătitele Spaniei
Spania este împărţită în comunităţi cu statut autonom, care au guvernare proprie. Dintre acestea, cele mai independente sunt Catalonia şi Țara Bascilor, unele dintre cele mai dezvoltate zone ale acestei ţări. Dacă stăpâneşti limba spaniolă, în aceste două regiuni vei fi puţin debusolat de limba vorbită. Pe lângă spaniolă, în Catalonia este limbă oficială şi catalana, motiv pentru care panourile de informare, meniurile la restaurant şi mesajele în locurile publice apar scrise în două variante ori doar în catalană mai pe la periferii.
Catalana se aseamănă cu spaniola, dar dacă o aprofundezi vei vedea că este destul de diferită. Aceeaşi situaţie este şi în Țara Bascilor, unde se vorbeşte şi spaniola şi basca. Oricum, ca vorbitor de spaniolă nu ai de ce să-ţi faci griji, fiindcă toţi te vor înţelege. Cu engleza, însă, vei avea de furcă. În zonele turistice, personalul din hoteluri, restaurante şi magazine şi chiar şi unii oamenii, obişnuiţi poate cu forfota vizitatorilor, înţeleg şi vorbesc engleza. Însă, în general, spaniolii nu prea se împacă bine cu limbile străine.
Barcelona, răsfăţată de Gaudi
Spania este foarte generoasă cu turiştii, vei avea ce să vezi în fiecare colţ al ei. Bijuteria Cataloniei este Barcelona, un oraş-muzeu, graţie operelor proiectate de Antoni Gaudi.
Oraşul trebuie luat la picior, cu puţin ajutor de la reţeaua impecabilă de transport în comun. TMB combină şi metrou, autobuze, funiculare şi trenuri: o călătorie costă 1,35 euro, iar zece - 7,7 euro, dar îţi poţi lua şi abonament pe una sau mai multe zile. Mai sunt autobuzele turistice cu care faci turul oraşului cu opriri la cele mai importante puncte. Preţul unui bilet pe o zi este de 21 de euro, iar pentru 2 zile - 27 de euro.
Nu trebuie să ratezi aici o vizită la Sagrada Familia, capodopera neterminată a lui Gaudi, un tur al Parcului Güell, un exemplu unic de arhitectură peisagistică, tot marca Gaudi, o plimbare pe muntele Montjuïc, Poble Espanyol (Satul spaniol, unde vei vedea stilurile arhitecturale din toate regiunile ţării), portul cu statuia lui Columb, care îţi arată în ce direcţie este America, şi, neapărat, o plimbare pe La Rambla, atât la amiază, cât şi pe înserat, când ies scamatorii cu tot felul de giumbuşlucuri. Fântânile din Plaça d’Españya sunt un alt spectacol fascinant, dar pentru a le vedea trebuie să nimereşti într-o seară de weekend. „Nou Camp”, stadionul echipei FC Barcelona, este un muzeu al culturii sportului, iar ca să-l vizitezi te costă 17 euro.
Taxa de terasă
Pe cât este de frumoasă Barcelona, pe atât este de scumpă. O masă copioasă în doi la o terasă în centru, cu un vin bun sau cu sangria, te duce cam la 60 de euro, iar în magazine, dacă nu sunt reduceri, nu poţi intra decât dacă te ţin buzunarele. Suvenirurile sunt, de asemenea, foarte scumpe în centru, dar poţi încerca la magazinele pakistanezilor, unde preţurile sunt negociabile.
O regulă care nu se aplică doar în Barcelona este taxa de terasă care îţi umflă nota cu 20% dacă alegi să stai la aer liber. Mai mult, în unele locuri în Spania TVA (7%) nu este inclus în preţul din meniu, ci adăugat pe notă la sfârşit. Mai sunt localuri care nu au meniu pentru băuturi, astfel că, dacă nu întrebi înainte, preţul băuturii rămâne surpriza de final.
Muzee şi coridă în Madrid
Dacă nu eşti prea sensibil şi vrei să vezi un matador în acţiune, mergi la o corida în Madrid, un capitol însemnat în cultura spaniolilor, în celebra arenă Las Ventas. Astfel de spectacole, destul de controversate, la care spaniolii ţin foarte mult, mai pot fi văzute şi în Sevilla, Malaga sau Valencia. Pe site-ul ticketstoros.com poţi cumpăra bilete online la coridă, cu menţiunea că preţurile diferă în funcţie de loc, dacă este la umbră sau la soare, ori dacă e mai aproape de arenă.
Tot în Madrid nu ai voie să ratezi cele trei muzee esenţiale de artă Centro de Arte „Reina Sofia”, unde vei găsi opere de-ale lui Pablo Picasso şi Salvador Dali, Museo del Prado, care găzduieşte opere de Velázquez, Goya şi El Greco, şi, nu în ultimul rând, Museo Thyssen-Bornemisza.
Ca în mai toate oraşele Spaniei, şi în Madrid poţi căuta autobuzele turistice care te plimbă prin tot oraşul punctând cele mai importante locuri şi obiective turistice. Ține cont că există unele abonamente de transport combinate cu intrări la muzee sau reduceri, nu trebuie decât să întrebi la centrele turistice.
Pe urmele lui Don Quijote
O altă experienţă de neuitat în Spania este să-i calci pe urme personajului lui Cervantes, pe ruta lui Don Quijote, care porneşte din Toledo şi străbate Comunitatea Castilla - La Mancha.
Alhambra, un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă din Granada , este una dintre principalele dovezi care atestă prezenţa musulmană în Spania din secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea. Pentru vizită evită perioadele foarte aglomerate din sezon dacă vrei să prinzi bilet.
Flamenco, o porţie de energie
Se spune că cele mai frumoase spectacole de flamenco le auzi în Andaluzia, şi mai ales la nunţile de ţigani, dar nici show-rile din zonele turistice ale oraşelor nu sunt mai prejos, poate doar un pic cam piperate ca preţuri. Muzica şi dansul pline de pasiune şi intensitate îţi conturează imaginea asupra Spaniei.
Sevilla, capitala comunităţii Andaluzia, este un alt oraş de pus neapărat pe listă dacă te ajută itinerariul. Pentru că spaniolilor le place să se distreze, fiecare oraş spaniol are fieste. Dacă ai norocul să fi în oraş în timpul unei fiesta, pregăteşte-te să surprinzi adevăratul spirit al spaniolilor, care ştiu să facă spectacol, dar şi să te distrezi pe cinste.
Bucătăria, pe măsura culturii
Bucătăria spaniolă, una diversă şi fascinantă, este foarte greu de acoperit în câteva rânduri. Am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro. Cu o descriere mai pe larg a bucătăriei te poţi delecta aici .
Spanioli iubesc viaţa. Şi asta se vede în felul lor exuberant şi vocal de a fi. Iar toată această energie trebuie alimentată de o bucătărie pe măsură, formată în ritmul istoriei Spaniei. Pentru că întreaga cultura culinară spaniolă se suprapune peste etapele istoriei ei. Cucerirea romană, dominaţia maură, unirea Castilieli cu Leon-ul, alungarea evreilor şi arabilor şi Reconquista, războiul civil, influenţele franceze, ultimii 20 ani de creştere economică neîntreruptă de dinaintea recesiunii, toate momentele şi-au pus amprenta asupra bucătăriei spaniole.
Specialităţi, tratate ca branduri naţionale
Deşi există încă regiuni nordice care îşi proclamă puternic autonomia, cum este Catalunia, dar mai ales Ţara Bascilor, în prezent caracterele puternic regionale ale societăţii şi bucătăriei tind către o aparentă unitate, multe dintre specialităţile locale sunt adoptate la nivel naţional şi devin emblematice pentru întreaga Spanie, ca branduri naţionale. Paella, arroz negro şi sangria valenciană, pincho-urile catlane şi basce, tapas şi gazpacho-ul andaluz, specialităţile de porc (jamon serrano, chorizo) din Extremadura şi Galicia, toate alimentate de sângele verde care este aceito de aceitunas (sau olive): uleiul de măsline.
În Spania cina se ia târziu sau mai degrabă o lungesc spaniolii până târziu în noapte. Cele mai populare opţiuni rămân tapas (gustări) sau raciones (porţiile mari ale tapas), care se găsesc la tot pasul. În unele zone, multe baruri oferă, din partea casei, tapas în funcţie de băutura comandată, de la câteva alune pentru un pahar de bere şi până la un platou serios pentru o sticlă de vin.
Obsesie pentru jamon
Pe o listă – niciodată completă – cu ce ar fi bine să mâncaţi în Spania se numără specialităţile din carne: mezelurile chorizo (cârnat cu usturoi şi boia), fuet (specialitate crud-uscată) şi jamon serrano (jambonul de porc, uscat şi maturat), şi mult mai valorosul jamon iberico, făcut din pata negra (porc negru), crescut în semi-sălbăticie şi hrănit cu ghindă. O să vedeţi o adevărată obsesie pentru jamon, agăţat bucăţi întregi în fiecare cârciumioară şi tăiat în feliuţe subţiri. Dacă vă permiteţi (20 de Euro/100 de grame), gustaţi măcar o dată din jamonul iberico de Bellota, care se topeşte în gură.
Madridul, campion la consumul de fructe de mare
Fructele de mare sunt iubite în Spania, Madridul este metropola europeană cu cel mai mare consum anual de fructe de mare, deşi se află la câteva sute de kilometri de apă. Paella valenciană (cu varianta fideua, cu paste) gătită cu fructe de mare, legume şi orez, şi arroz negro (orez cu cerneală de sepie) sunt deja branduri recunoscute peste tot în lume.
Dacă găsiţi cumva pe meniu preparate cu nume bizare, pline de x-uri şi k-uri, e foarte posibil să fie vorba de bucătăria bască. Deşi prezenţa acestor litere se face remarcată şi în catalană, feluri precum Pintxos (tapasuri basce), Kokotxas (plăcintă de peşte), Txangurro (crab păianjen), Txipirones (pui de sepie în cerneala lor) sunt specialităţi care cu mândire se proclamă a fi basce.
În materie de cafea, Spania are multe branduri ale căror numitor comun este un espresso foarte bun, cu toate varietăţile sale, calde sau reci. Berile Spaniei, San Miguel, Cruzcampo, Mahou sau Estrella Damm, sunt bune şi se regăsesc la tot pasul.
Mari iubitori de vinuri
Dar marea dragoste a spaniolilor e vinul. Deşi este cel mai mare producător de struguri, Spania este doar al treilea producător mondial de vinuri (după Italia şi Franţa) şi se mândreşte cu vinurile roşii, în special cel de Rioja şi Ribera del Duero.
Vinurile de calitate sunt, de regulă, maturate şi vândute sub denumirea de Crianza (maturat minim 2 ani), Reserva (maturat minim 3 ani) şi Gran Reserva (maturat minim 5 ani). În mod uzual, în special vara, se bea sangria (amestec de vin, aromat cu scorţişoară, asezonat cu fructe şi sevit cu sifon şi gheaţă în carafe mari) sau tinto di verano (care s-ar traduce aproximativ prin expresia „roşu de vară”), un vin roşu diluat cu apă minerală sau limonadă acidulată, caracteristic în special sudului. În Madrid, pasiunea pentru vermutul roşu se simte în orice cârciumă, multe dintre ele servind vermutul draft.
www.capital.ro
Întrucât e ţară membră a Uniunii Europene încă din 1986, pentru a vizita Spania nu ai nevoie de viză şi scapi şi de calvarul caselor de schimb, căci moneda de circulaţie este euro.
Spania este o ţară cu care românii sunt destul de familiarizaţi, ţinând cont că formează cea mai mare comunitate de străini din Spania, numărul lor depăşind 730.000 de persoane în statisticile oficiale. Din păcate, însă, nu toţi românii au plecat cu intenţii bune în Spania, motiv pentru care este posibil să desenezi nişte grimase ciudate pe feţele unor spanioli când le vei spune din ce ţară eşti, dar ca turist nu ai niciun motiv de îngrijorare, fiindcă „gazdele” sunt primitoare.
Atenţie la hoţii de buzunare!
Cu privire la siguranţă, Ministerul Afacerilor Externe îţi recomandă să ai grijă la buzunare şi la bunurile personale, în special în mijloacele de transport în comun şi în general în zonele foarte frecventate de turişti. Ce-i drept, există şi un anumit risc al unor atacuri teroriste, revendicate de gruparea ETA în Țara Bascilor, Madrid, Andaluzia, însă nici acestea nu îi vizează pe turişti.
Dacă vii cu maşina personală în Spania, vei rămâne profund impresionat de sistemul spaniol de autostrăzi, care sunt într-o stare impecabilă şi foarte bine semnalizate. Reţelei extraordinare de autostrăzi i se datorează faptul că nu ai cum să faci mai mult de 5 ore din Madrid în orice cotlon îndepărtat al ţării. Există două tipuri de autostrăzi în Spania: „autovia” şi „autopista”, cu menţiunea că cele din urmă se plătesc, iar sumele nu sunt nici pe departe neînsemnate, cele mai scumpe rute fiind în nord. Însă, de regulă, există variante de trasee pe drumuri care nu se plătesc - acestea sunt ceva mai lungi şi mai curbate.
Maşini închiriate cu limită de kilometri
În cazul în care vrei să închiriezi o maşină trebuie neapărat să verifici dacă are asigurare şi, mare atenţie, dacă are limită de kilometri. Este posibil să găseşti la un preţ derizoriu, dar să nu poţi parcurge decât 100 de kilometri spre exemplu. Preţurile pleacă de la în jur de 20 de euro pe zi în unele zone, fără asigurare şi cu limită de kilometri.
Indiferent dacă e maşina ta sau una închiriată, trebuie să ai mare grijă la limitele de viteză, care sunt semnalizate foarte clar, altfel rişti să te prindă numeroasele radare montate pe şosele şi, apropo, folosirea antiradarelor sau a detectoarelor este interzisă, amenda fiind de 2.000 de euro.
Cu parcările spaniolii nu stau la fel de bine, sunt puţine şi în unele locuri foarte scumpe, dar în general costă cam 2,5 euro/oră. Amenzile pentru parcarea în locuri interzise sau pentru neplată sunt foarte mari (există şi riscul să-ţi ridice maşina, iar recuperarea ei costă 150 de euro plus amenda).
Catalonia şi Țara Bascilor, răzvrătitele Spaniei
Spania este împărţită în comunităţi cu statut autonom, care au guvernare proprie. Dintre acestea, cele mai independente sunt Catalonia şi Țara Bascilor, unele dintre cele mai dezvoltate zone ale acestei ţări. Dacă stăpâneşti limba spaniolă, în aceste două regiuni vei fi puţin debusolat de limba vorbită. Pe lângă spaniolă, în Catalonia este limbă oficială şi catalana, motiv pentru care panourile de informare, meniurile la restaurant şi mesajele în locurile publice apar scrise în două variante ori doar în catalană mai pe la periferii.
Catalana se aseamănă cu spaniola, dar dacă o aprofundezi vei vedea că este destul de diferită. Aceeaşi situaţie este şi în Țara Bascilor, unde se vorbeşte şi spaniola şi basca. Oricum, ca vorbitor de spaniolă nu ai de ce să-ţi faci griji, fiindcă toţi te vor înţelege. Cu engleza, însă, vei avea de furcă. În zonele turistice, personalul din hoteluri, restaurante şi magazine şi chiar şi unii oamenii, obişnuiţi poate cu forfota vizitatorilor, înţeleg şi vorbesc engleza. Însă, în general, spaniolii nu prea se împacă bine cu limbile străine.
Barcelona, răsfăţată de Gaudi
Spania este foarte generoasă cu turiştii, vei avea ce să vezi în fiecare colţ al ei. Bijuteria Cataloniei este Barcelona, un oraş-muzeu, graţie operelor proiectate de Antoni Gaudi.
Oraşul trebuie luat la picior, cu puţin ajutor de la reţeaua impecabilă de transport în comun. TMB combină şi metrou, autobuze, funiculare şi trenuri: o călătorie costă 1,35 euro, iar zece - 7,7 euro, dar îţi poţi lua şi abonament pe una sau mai multe zile. Mai sunt autobuzele turistice cu care faci turul oraşului cu opriri la cele mai importante puncte. Preţul unui bilet pe o zi este de 21 de euro, iar pentru 2 zile - 27 de euro.
Nu trebuie să ratezi aici o vizită la Sagrada Familia, capodopera neterminată a lui Gaudi, un tur al Parcului Güell, un exemplu unic de arhitectură peisagistică, tot marca Gaudi, o plimbare pe muntele Montjuïc, Poble Espanyol (Satul spaniol, unde vei vedea stilurile arhitecturale din toate regiunile ţării), portul cu statuia lui Columb, care îţi arată în ce direcţie este America, şi, neapărat, o plimbare pe La Rambla, atât la amiază, cât şi pe înserat, când ies scamatorii cu tot felul de giumbuşlucuri. Fântânile din Plaça d’Españya sunt un alt spectacol fascinant, dar pentru a le vedea trebuie să nimereşti într-o seară de weekend. „Nou Camp”, stadionul echipei FC Barcelona, este un muzeu al culturii sportului, iar ca să-l vizitezi te costă 17 euro.
Taxa de terasă
Pe cât este de frumoasă Barcelona, pe atât este de scumpă. O masă copioasă în doi la o terasă în centru, cu un vin bun sau cu sangria, te duce cam la 60 de euro, iar în magazine, dacă nu sunt reduceri, nu poţi intra decât dacă te ţin buzunarele. Suvenirurile sunt, de asemenea, foarte scumpe în centru, dar poţi încerca la magazinele pakistanezilor, unde preţurile sunt negociabile.
O regulă care nu se aplică doar în Barcelona este taxa de terasă care îţi umflă nota cu 20% dacă alegi să stai la aer liber. Mai mult, în unele locuri în Spania TVA (7%) nu este inclus în preţul din meniu, ci adăugat pe notă la sfârşit. Mai sunt localuri care nu au meniu pentru băuturi, astfel că, dacă nu întrebi înainte, preţul băuturii rămâne surpriza de final.
Muzee şi coridă în Madrid
Dacă nu eşti prea sensibil şi vrei să vezi un matador în acţiune, mergi la o corida în Madrid, un capitol însemnat în cultura spaniolilor, în celebra arenă Las Ventas. Astfel de spectacole, destul de controversate, la care spaniolii ţin foarte mult, mai pot fi văzute şi în Sevilla, Malaga sau Valencia. Pe site-ul ticketstoros.com poţi cumpăra bilete online la coridă, cu menţiunea că preţurile diferă în funcţie de loc, dacă este la umbră sau la soare, ori dacă e mai aproape de arenă.
Tot în Madrid nu ai voie să ratezi cele trei muzee esenţiale de artă Centro de Arte „Reina Sofia”, unde vei găsi opere de-ale lui Pablo Picasso şi Salvador Dali, Museo del Prado, care găzduieşte opere de Velázquez, Goya şi El Greco, şi, nu în ultimul rând, Museo Thyssen-Bornemisza.
Ca în mai toate oraşele Spaniei, şi în Madrid poţi căuta autobuzele turistice care te plimbă prin tot oraşul punctând cele mai importante locuri şi obiective turistice. Ține cont că există unele abonamente de transport combinate cu intrări la muzee sau reduceri, nu trebuie decât să întrebi la centrele turistice.
Pe urmele lui Don Quijote
O altă experienţă de neuitat în Spania este să-i calci pe urme personajului lui Cervantes, pe ruta lui Don Quijote, care porneşte din Toledo şi străbate Comunitatea Castilla - La Mancha.
Alhambra, un ansamblu de clădiri într-o fortăreaţă din Granada , este una dintre principalele dovezi care atestă prezenţa musulmană în Spania din secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea. Pentru vizită evită perioadele foarte aglomerate din sezon dacă vrei să prinzi bilet.
Flamenco, o porţie de energie
Se spune că cele mai frumoase spectacole de flamenco le auzi în Andaluzia, şi mai ales la nunţile de ţigani, dar nici show-rile din zonele turistice ale oraşelor nu sunt mai prejos, poate doar un pic cam piperate ca preţuri. Muzica şi dansul pline de pasiune şi intensitate îţi conturează imaginea asupra Spaniei.
Sevilla, capitala comunităţii Andaluzia, este un alt oraş de pus neapărat pe listă dacă te ajută itinerariul. Pentru că spaniolilor le place să se distreze, fiecare oraş spaniol are fieste. Dacă ai norocul să fi în oraş în timpul unei fiesta, pregăteşte-te să surprinzi adevăratul spirit al spaniolilor, care ştiu să facă spectacol, dar şi să te distrezi pe cinste.
Bucătăria, pe măsura culturii
Bucătăria spaniolă, una diversă şi fascinantă, este foarte greu de acoperit în câteva rânduri. Am apelat la specialistul Emanuel Ciocu, editor al site-ului cevabun.ro. Cu o descriere mai pe larg a bucătăriei te poţi delecta aici .
Spanioli iubesc viaţa. Şi asta se vede în felul lor exuberant şi vocal de a fi. Iar toată această energie trebuie alimentată de o bucătărie pe măsură, formată în ritmul istoriei Spaniei. Pentru că întreaga cultura culinară spaniolă se suprapune peste etapele istoriei ei. Cucerirea romană, dominaţia maură, unirea Castilieli cu Leon-ul, alungarea evreilor şi arabilor şi Reconquista, războiul civil, influenţele franceze, ultimii 20 ani de creştere economică neîntreruptă de dinaintea recesiunii, toate momentele şi-au pus amprenta asupra bucătăriei spaniole.
Specialităţi, tratate ca branduri naţionale
Deşi există încă regiuni nordice care îşi proclamă puternic autonomia, cum este Catalunia, dar mai ales Ţara Bascilor, în prezent caracterele puternic regionale ale societăţii şi bucătăriei tind către o aparentă unitate, multe dintre specialităţile locale sunt adoptate la nivel naţional şi devin emblematice pentru întreaga Spanie, ca branduri naţionale. Paella, arroz negro şi sangria valenciană, pincho-urile catlane şi basce, tapas şi gazpacho-ul andaluz, specialităţile de porc (jamon serrano, chorizo) din Extremadura şi Galicia, toate alimentate de sângele verde care este aceito de aceitunas (sau olive): uleiul de măsline.
În Spania cina se ia târziu sau mai degrabă o lungesc spaniolii până târziu în noapte. Cele mai populare opţiuni rămân tapas (gustări) sau raciones (porţiile mari ale tapas), care se găsesc la tot pasul. În unele zone, multe baruri oferă, din partea casei, tapas în funcţie de băutura comandată, de la câteva alune pentru un pahar de bere şi până la un platou serios pentru o sticlă de vin.
Obsesie pentru jamon
Pe o listă – niciodată completă – cu ce ar fi bine să mâncaţi în Spania se numără specialităţile din carne: mezelurile chorizo (cârnat cu usturoi şi boia), fuet (specialitate crud-uscată) şi jamon serrano (jambonul de porc, uscat şi maturat), şi mult mai valorosul jamon iberico, făcut din pata negra (porc negru), crescut în semi-sălbăticie şi hrănit cu ghindă. O să vedeţi o adevărată obsesie pentru jamon, agăţat bucăţi întregi în fiecare cârciumioară şi tăiat în feliuţe subţiri. Dacă vă permiteţi (20 de Euro/100 de grame), gustaţi măcar o dată din jamonul iberico de Bellota, care se topeşte în gură.
Madridul, campion la consumul de fructe de mare
Fructele de mare sunt iubite în Spania, Madridul este metropola europeană cu cel mai mare consum anual de fructe de mare, deşi se află la câteva sute de kilometri de apă. Paella valenciană (cu varianta fideua, cu paste) gătită cu fructe de mare, legume şi orez, şi arroz negro (orez cu cerneală de sepie) sunt deja branduri recunoscute peste tot în lume.
Dacă găsiţi cumva pe meniu preparate cu nume bizare, pline de x-uri şi k-uri, e foarte posibil să fie vorba de bucătăria bască. Deşi prezenţa acestor litere se face remarcată şi în catalană, feluri precum Pintxos (tapasuri basce), Kokotxas (plăcintă de peşte), Txangurro (crab păianjen), Txipirones (pui de sepie în cerneala lor) sunt specialităţi care cu mândire se proclamă a fi basce.
În materie de cafea, Spania are multe branduri ale căror numitor comun este un espresso foarte bun, cu toate varietăţile sale, calde sau reci. Berile Spaniei, San Miguel, Cruzcampo, Mahou sau Estrella Damm, sunt bune şi se regăsesc la tot pasul.
Mari iubitori de vinuri
Dar marea dragoste a spaniolilor e vinul. Deşi este cel mai mare producător de struguri, Spania este doar al treilea producător mondial de vinuri (după Italia şi Franţa) şi se mândreşte cu vinurile roşii, în special cel de Rioja şi Ribera del Duero.
Vinurile de calitate sunt, de regulă, maturate şi vândute sub denumirea de Crianza (maturat minim 2 ani), Reserva (maturat minim 3 ani) şi Gran Reserva (maturat minim 5 ani). În mod uzual, în special vara, se bea sangria (amestec de vin, aromat cu scorţişoară, asezonat cu fructe şi sevit cu sifon şi gheaţă în carafe mari) sau tinto di verano (care s-ar traduce aproximativ prin expresia „roşu de vară”), un vin roşu diluat cu apă minerală sau limonadă acidulată, caracteristic în special sudului. În Madrid, pasiunea pentru vermutul roşu se simte în orice cârciumă, multe dintre ele servind vermutul draft.
www.capital.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
