luni, 31 august 2009

GHID DE VACANŢĂ CAPITAL:RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Germania

Cunoscută ca fiind ţara perfecţiunii întrucât aici totul funcţionează după reguli, Germania fascinează, chiar dacă la prima vedere poate părea rece. Stilul german de a fi se regăseşte în orice detaliu. Poate de aceea Germania este una din ţările cu cea mai puternică personalitate din Europa şi din lume. Germanii pot părea, la un moment dat, reci, motiv pentru care, capital.ro vă oferă un ghid de călătorie, tocmai pentru a nu vă simţi „străini”.

Europa datorează mult acestei ţări occidentale, sub toate aspectele. Germania este ţara de unde izvorăşte Dunărea, care a dat automobilul şi care, la ora actuală oferă, în continuare, cele mai bune mărci de automobile din lume. În final, Germania este ţara în care se află cele mai bune autostrăzi din Europa şi nu numai.

Vom rămâne, pentru început, în zona transporturilor pentru că sunt câteva lucruri interesante de notat referitor la această ţară.

Autostrăzile, pe cât sunt de perfecte, pe atât sunt de gratuite. Nu există taxă de intrare pe autobahn-urile germane, aşa cum nu există limită de viteză. Este bine de ştiut însă, că, mai nou, există porţiuni de şosele unde există restricţii, iar în oraşe limita este de 50 sau chiar 30 km/h.

Germania văzută din tren

O experienţă interesantă este călătoria cu trenul. InterCityExpress (ICE) este un concept creat de Deutsche Bahn şi reprezintă un model de tren care merge cu o viteză de cel puţin 160 km/h. Pentru a ilustra cam ce înseamnă să mergi cu aceste trenuri, putem da următorul exemplu: între Bucureşti şi Arad sunt aproximativ 600 km, pe care un Rapid îi străbate în circa 10 ore şi jumătate. În Germania, între Munchen (Sud) şi Hanovra (Nord) sunt tot cam 600 km, pe care un ICE îi face în doar 4 ore.

Este, poate, inutil să spunem că trenurile germane au un confort de neegalat şi că, dacă pe un orar scrie că trenul soseşte în staţie la 12:07, atunci trenul acela nu va sosi nici la 12:30, nici la 13:00, ci chiar la 12:07. ICE este echipat cu aparate de radio instalate la fiecare scaun de pasager, există prize pentru laptopuri şi o conexiune wireless la internet care oferă acces doar la site-ul bahn.de, unde se pot consulta orarele diferitelor trenuri şi unde se pot face rezervări. În tren există panouri de afişaj electronic în care primiţi informaţii despre viteza cu care circulă, care este următoarea oprire şi timpul rămas până la aceasta.

Este adevărat că aceste călătorii cu ICE sunt destul de scumpe, în funcţie de distanţa ajungând şi la câteva zeci de euro. Puteţi cumpăra însă un tichet de tip InterRail Global Pass, cu care ajungeţi mult mai ieftin şi care este valabil în aproape toată Uniunea Europeană.

Dacă totuşi preferaţi maşina, aveţi grijă că utilizarea detectoarelor de radar şi a aparatelor antiradar constituie contravenţie. Tot de reţinut este că germanii sunt foarte „nemţi” când vine vorba de parcări, aşa că nu parcaţi maşina pe unde apucaţi pentru că riscaţi să primiţi amendă.

În Germania vă puteţi descurca foarte uşor în limba engleză, iar cei care lucrează cu publicul străin nu au probleme de limbă. Ascultaţi însă cu atenţie ce vi se spune pentru că germanii sunt tentaţi să vorbească o engleză cu puternice accente germane, cu atât mai mult cu cât originile celor două limbi sunt aceleaşi.

Ce este de văzut?

Chiar dacă are ieşire la mare, Germania nu este o destinaţie de vară pentru că Marea Nordului nu oferă, probabil, exotismul plajelor de la Mediterana sau Egee. Astfel că, Germania este mai degrabă o destinaţie de toamnă sau chiar de iarnă. O experienţă intereantă ar fi să mergeţi în Munchen în timpuş festivalului Oktoberfest, care începe la sfârşitul lunii septembrie şi care este mai mult decât un simplu festival al berii.

În primul rând se pot vizita oraşele mari: Berlin, Munchen, Hamburg, Koln sau Frankfurt. Aici sunt nenumărate atracţii turistice culturale şi arhitectonice, catedrale şi monumente. Dacă nu doriţi să vă pierdeţi în mulţimile marilor metropole, puteţi vizita Pădurea Neagră, locul de unde izvorăşte Dunărea şi unde merg foarte mulţi turişti. Tot aici, mai exact în Deutsche Uhrenstrasse, se află ce mai mare ceas cu cuc din lume şi o mulţime de muzee şi magazine destinate acestui tip de ceasuri.

De asemenea, există micile oraşe, care nu sunt foarte aglomerate şi unde există destul de multă linişte redată de parcuri şi de străduţe: Hanovra, Dresda, Heidelberg sau Potsdam. Dresda, de exemplu, chiar dacă este relativ destul de mic faţă de oraşe precum Leipzig, este un oraş de-a dreptul extraordinar, reconstruit bucată cu bucată după ce a fost distrus, în întregime, într-o singură noapte în 1945.

La ce trebuie avut mare grijă 

În general nu există probleme speciale, înă este bine ca în Germania să aveţi grijă la două aspecte. Sunt întâlnite destul prin mijloacele de transport în comun bande de neonazişti care nu se feresc să atace străini. Sunt foarte uşor de recunoscut, motiv pentru care este recomandată evitarea lor.

Un alt aspect la care turiştii străni trebuie să fie atenţi este aluzia la simbolurile naziste. Legislaţia germană interzice cu desăvârşire orice manifest sau aluzie la vreun simbol sau gest care ar aminti de nazism.

Ce mâncăm în Germania

Bucătăria germană nu este atât de sofisticată cum este cea franceză, de exemplu, sau cea grecească. Carnea, în general, în special cea de porc, face parte din meniul cotidian a germanului de rând. În ceea ce priveşte băutura, este arhicunoscut faptul că în Germania, consumul de bere este printre cele mai ridicate din lume. În ultima perioadă se remarcă un interes crescut pentru vin, însă berea rămâne băutura preferată a nemţilor.

De obicei, în restaurante, bacşişul de 10% este oprit „din oficiu” pe nota de plată, motiv pentru care nu mai este necesar să lăsaţi mai mult decât scrie pe notă. Bacşiş se lasă, în general, şoferilor sau celor care vă ajută cu bagajele la hotel. Totuşi, în cazul în care pe nota de plată nu apare şi bacşişul, e bine să lăsaţi 10% din valoarea notei.

De reţinut că restaurantele nu acceptă carduri, astfel că trebuie să vă asiguraţi că aveţi suficienţi bani în portofel înainte să vă aşezaţi la masă.

Dacă nu vă daţi înlături de la mâncarea de tip „fast food”, în cazul în care doriţi să mâncaţi ieftin, puteţi alege restaurantele turceşti, prezente peste tot în Germania, dat fiind faptul că aici există cea mai mare comunitate de turci din Europa.

Turcii, ca şi la ei în ţară de altfel, sunt foarte primitori, atenţi cu clienţii şi au întotdeauna grijă să ofere ceva „din partea casei”, fie că este vorba de un ceai sau un mic desert. Într-un local turcesc, simplist dar curat, o masă pentru două persoane nu depăşeşte 15 euro, cu tot cu băutură.

Chiar dacă la prima vedere par suspecţi, turcii din Germania sunt ultimul lucru de care ar trebui să vă fie teamă, ei neavând alt interes decât acela de a scoate un ban şi să vă facă să vp simţiţi mulţumiţi, în speranţa că veţi reveni. Este bine de ştiut că turcii au cunoştinţe minime de limba engleză şi de cele mai multe ori actul conversaţional se reduce la o serie de cuvinte simple şi la multe semne şi gesturi ale braţelor.

În cazul în care vizitaţi Germania în lunile septembrie şi octombrie, trebuie să aveţi în vedere că, în oraşe precum Hanovra sau Hamburg (partea de Nord), vremea este destul de capricioasă, motiv pentru care trebuie să vă asiguraţi împotriva frigului.
www.capital.ro 

sâmbătă, 29 august 2009

GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Unde să mănânci în străinătate

Dincolo de peisaje şi obiective turistice, o vacanţă în străinătate se poate distinge - pozitiv sau negativ - prin prisma experienţelor culinare. O vacanţă urbană în afara ţării, în afara “ţarcurilor” turistice cu meniu all-inclusive sau demi-pensiune - ridică minim 3 întrebări pe zi: unde mai mâncăm acum?!

După ani de experienţă în metropolele Europei şi Asiei, după eşecuri lametabile prin Paris sau Gibraltar, putem creiona un îndrumar minim de supravieţuire generică în oraşele străine, despre unde să - dar mai ales unde să nu - mănânci. Pentru că, pentru un turist, capcanele sunt la tot pasul. Învaţă cum să eviţi atracţiile turistice nedorite: mâncarea proastă şi scumpă.

1.Nu mânca în locurile turistice

Cea mai sigură variantă pentru a mânca scump într-un loc aglomerat şi, de cele mai multe ori, mai prost decât în alt părţi este să mănânci în proximitatea obiectivelor turistice. În preajma muzeelor, a pieţelor centrale, a străzilor populare printre turişti, se mănâncă prost de cele mai multe ori şi, cu siguranţă, scump, pentru că spaţiile comerciale au chirii mari şi fluxul de clienţi garantează perpetuarea afacerii indiferent de calitatea ei.

2. Mănâncă unde mănâncă localnicii

Cu o hartă în mână şi puţin fler poţi găsi, chiar în apropierea zonelor centrale, locuri bune de mâncat la preţuri decente. În plus, vei avea garanţia că vei gusta adevăratele feluri ale locului. Pentru că localnicii cunosc atât gustul autentic al mâncărurior locale dar, mai ales, adevărata valoare comercială a ceea ce mănâncă. Localnicii nu revin într-un loc în care se mănâncă prost. Un loc popular printre localnici este o garanţie în acest sens. Întreabă-i de un astfel de loc.

3.Căută meniul zilei

În majoritatea ţărilor Europei, restaurantele au un un meniu al zilei care oferă mâncare - deseori gătită - la preţuri foarte bune, mai ales pentru prânz. Urmăreşte însă cu atenţie meniul afişat la intrare deoarece uneori poate conţine capcane (unele meniuri nu includ TVA-ul, pâinea sau băuturile).

4.Ai grijă unde te aşezi

În multe ţări europene - în special în cele din sud - preţurile variază în funcţie de locul în care te aşezi să mânânci, astfel încât, în acelaşi stabiliment, puteţi întâlni 3 preţuri pentru acelaşi produs. Cel mai scump este pe terasă, un preţ mediu se obţine pentru acelaşi produs consumat la masa din interior, dar şi mai ieftin este să consumi acelaşi produs la bar.

5. Nu tot ce zboară (pe masă) se mănâncă

Multe restaurante occidentale îşi întâmpină oaspeţii cu masa pusă. O grisină, câteva felii de pâine cu unt, pateuri sau brânză, şi multe alte aperitive pot constitui ceea ce se numeşte couvert-ul (ceea ce acoperă masă). Aveţi grijă, deoarece tot ce veţi mânca veţi plăti ulterior. De cele mai multe ori e vorba de mărunţiş, 1-2 euro. Însă, uneori, couvert-ul poate fi format din preparate cu un preţ considerabil când e vorba de specialităţi din fois gras sau crab umplut.

6. Citeşte firmele

Dacă ai un buget bine drămuit, ar trebui să fii atent la meniurie afişate la intrare. Aşa afli repede preţurile practicate în acel loc. Atenţie, însă, pentru că nu toate meniurile afişează preţul băturilor. Ca idee generală ar trebui să ştii că restaurantele sunt cele mai scumpe locuri în care poţi mânca. Locuri cu adaos comercial mai mic sunt braseriile, berăriile, bistrourile, tavernele, cafe barurile sau chiar cafenelele. Chiar dacă noi nu suntem obişnuiţi, multe cofetării, baruri sau cafenele servesc şi salate sau gustări. Alte nume pentru locaţii ieftine: Pasteleria (Portugalia şi Spania), Taberna şi Cervezzeria (Spania), Taverna (Grecia), Trattoria (Italia), Brasserie şi Bistrot (Franţa).

7. Citeşte cu atenţie ghidurile

Ghidurile de călătorie se dovedesc a fi extrem de practice atunci când călătoreşti. Atenţie, însă, la ce fel de ghid foloseşti pentru că o sa fii îndrumat în funcţie de natura acestuia şi a cititorilor săi.

a) Ghidurile “Top ten” care prezintă atracţiile turistice ale unui oraş şi rutele pe care să te plimbi sunt foarte populare, însă restaurantele prezentate în ele sunt cele de pe rutele turistice, deci făcute special pentru turişti.

b) Ghidurile Michelin sunt adevărate repere de credibilitate atât pentru hoteluri dar, mai ales, pentru restaurante. De cele mai multe ori, însă, restaurantele şi hotelurile prezentate în acest ghid sunt scumpe.

c) Ghidurile Fodor’s sunt surse relativ bune de informaţii, scrise de regulă de străini stabiliţi în ţările cu pricina. Din acest motiv cele mai multe recomandări sunt “drumuri bătute” pe care le-ai găsi şi singur aşa că nu te aştepta să afli secretele unui oraş din ele.

d) Ghidurile Routard sunt întocmite tot de către francezi la fel ca cele Michelin însă, spre deosebire de acestea, recomandarile vizează buzunarele medii cărora le oferă locaţii şi restaurante bune. Probabil cel mai fair dintre toate.

e) Ghidurile Lonely Planet reprezintă un amestec eclictic de recomandări şi, din acest motiv trebuie privite cu moderaţie. Scrise de regulă de către contributorii obişnuiţi să meargă cu rucsacul în spate şi obişnuiţi să schimbe 3 trenuri pentru a obţine un preţ mai bun, aceste ghiduri se pot dovedi de un real folos pentru un călător care îşi doreşte aventură, însă la fel de bine ar putea fi destul de nefolositoare pentru un călător care îşi doreşte confort. Când te plimbi noaptea, printr-un loc pustiu, la marginea unui cartier dubios din Kuala Lumpur căutând un târg de noapte exotic şi singurele feţe prietenoase sunt alţi patru turişti căutând acelaşi lucru cu ghidul Lonely Planet în mână s-ar putea să realizezi că nu toate recoandările te reprezintă.

8. Părerile celorlalţi contează

Când alegi un hotel sau restaurant, dacă ai ocazia, poţi consulta forumurile pentru a vedea părerile celor care au trecut deja pe acolo. Probabi cea mai bună sursă pentru astfel de recenzii o reprezintă tripadvisor.com. Alte surse credibile lonelyplanet.com şi routard.com.

Mare atenţie însă la cine scrie, ce vîrstă are, de unde este, ce tip de călătorie a efectuat (de afaceri, cu familia şi copii mici, etc). Americanii, de exemplu, tind să fie excesiv de cârcotaşi, iar un cuplu de pensionari din Marea Britanie să aprecieze mai puţin un restaurant agitat. Important este să te raportezi de fiecare dată la profilul celui care face recenzia, pentru că există şi păreri contrare despre acelaşi loc.

Evident, pentru cei care gătesc, mai ales pentru cei care călătoresc cu familia, se poate opta şi pentru versiunea de închiriere a unui apartament cu bucătărie (sau statul la prieteni). Alimentele cumpărate de la supermarket sunt mai ieftine, iar pieţele sunt pline de surprize plăcute. Dezavantajul este că nu apuci să guşti adevăratul specific al locului şi rişti să îţi petreci jumătate de zi în bucătărie.

SURSA: cevabun.ro

joi, 27 august 2009

Top 10 cele mai extreme locuri de pe Pământ

Cele mai extreme locuri din lume au fost incluse într-un top realizat de site-ul www.oddee.com. Fie că e vorba de cel mai uscat loc, de cel mai izolat arhipelag locuit sau de cel mai rece sat din lume, natura impresionează prin fenomene extraordinare cu care oamenii reuşesc să convieţuiască, adaptându-se la temperaturi incredibile sau explorând regiuni aproape neverosimile. 

1. Deşertul de Lut din Iran: cel mai fierbinte loc de pe Pământ 71 grade Celsius

Deşi specialiştii discută în contradictoriu despre cel mai călduros loc din lume, un Satelit NASA a înregistrat o temperatură record de 71 grade Celsius în deşertul Lut din Iran, ceea ce se presupune a fi cea mai ridicată temperatură existentă pe suprafaţa Pământului.

Regiunea care acoperă aproximativ 480 de kilometri este denumită Gandom Beriyan adică grâul prăjit. Alte locuri foarte fierbinţi sunt la Al Azizyah în Libia, unde sunt 57.8 grade Celsius şi Valea Morţii din California, SUA. 

2. Muntele Chimborazo (Ecuador): cel mai înalt punct peste centrul Pământului la 6.310 metri de nivelul mării

Toată lumea cunoaşte Muntele Everest ca fiind cel mai înalt munte din lume. Alpiniştii vor să-l escaladeze pentru cei 8.848 metri pe care-i are, vârful muntelui aflându-se la cea mai înaltă altitudine. Dar nu mulţi oameni ştiu că muntele Chimborazo din Ecuador care, deşi are mai puţini metri decât Everest, se distinge prin faptul că este cel mai înalt munte deasupra centrului Pământului. Asta se întâmplă întrucât Pământul nu este doar o sferă, ci o sferă turtită la poli în formă de "geoid" , fiind mai bombat la ecuator.

3. Tristan de Cunha din Marea Britanie: cel mai îndepăratat locuit arhipelag din lume situat la 3.219 km de cel mai apropiat continent

Arhipelagul se află în sudul Oceanului Atlantic şi este atât de mic încât principala sa insulă nu are nici o pistă de aterizare. Insula găzduieşte 272 de oameni care împărtăşesc 8 nume de familie, iar locuitorii suferă de boli ereditare ca glaucom sau astm.

Insula a fost anexata Marii Britanii în 1800, astfel că locuitorii au un cod poştal britanic şi pot face comenzi online, în ciuda distanţei foarte mari la care se află. Doar că trebuie să aştepte mult timp ca produsele să ajungă la destinaţie.

4. Angels Falls din Venezuela, cascada cea mai mare de pe Pământ - 984 metri înălţime

Cascada Îngerilor din Venezuela este cea mai înaltă din lume şi se localizează pe un afluent al râului Caroni. Cascada se formează când afluentul cade din vârful Auyantepui.

5. Oymyakon din Rusia, cel mai rece loc din lume unde trăiesc oameni, la -71.2 grade Celsius

Oymyakon este un sat din Rusia, situat de-a lungul Râului Indigirka, la 30 km nord de Tomtor. Are o populaţie de 800 de locuitori, iar în ianuarie 26, 1926 aici s-a înregistrat o temperatură de -71.2 grade Celsius.

Este cea mai mică temperatură înregistrată vreodată într-o zonă locuită, dar şi cea mai joasă temperatură din Emisfera de Nord.

6. Cel mai uscat loc de pe Pământ: Văile Uscate din Antarctica

Văile situatie în această regiune nu au mai fost udate de o ploaie de mii de ani. Cu excepţia unei singure văi, toate celelalte nu conţin nicio urmă de umezeală: apă, gheaţă sau zăpadă. Motivul pentru care acete văi există sunt vânturile Katabatic care bat cu peste 200km pe oră şi usucă toată umezeala.

7. Marianas Trench din Indonezia şi Japonia sunt cele mai joase puncte de pe Pâmânt, aflate la 10.924 metri sub nivelul mării. Dacă Muntele Everest ar fi fost situat în acest loc ar fi fost acoperit de 1.6 km de apă. Singurii oameni care au explorat vreodată aceste tranşee au fost Jacques Piccard şi Don Walsh.

8. Cel mai umed loc din lume se află în Columbia.

Lloro din Columbia este zona cea mai umedă din lume, deşi discuţii controversate au avut loc şi pe această temă. Cherrapunji din Nord-Estul Indiei a fost considerată mulţi ani ca fiind cea mai umedă regiune.

Aici, media anuala de precipitatii este de aproximativ 10,820 mm, dar mai mică decât în Lloro. Totuşi, Cherrapunji deţine recordul pentru cea mai umedă lună dintr-un an , cu o cantitate de precipitaţii de 9.296 mm în luna iulie, 1861.


9. Muntele Thor din Canada cea mai verticală cădere

Situat în Parcul Naţional Auyuittuq din Canada, muntele are 1.250 metri de cădere abruptă cu un unghi de 105 de grade. Este cel mai faimos vârf din Canada şi este format doar din granit, iar puţini aplinişti se încumetă să-l escaladeze.

10. Marea Moartă din Iordania prezintă cea mai joasă depresiune de 422 metri sub nivelul mării. Pe graniţa dintre Iordan şi Israel, drumul din jurul Mării Moarte este cel mai jos din lume. Acest nivel scăzut al apei, precum şi salinitatea mare se explică prin evaporarea intensă, fiind expus la pericolul de uscare a mării.

Marea aceasta are nivelul cel mai scăzut raportat la nivelul mării, există însă Lacul Baikal , care are un nivel şi mai scăzut de 794 m sub nivelul mării.

www.adevarul.ro

miercuri, 26 august 2009

Topul celor mai scumpe camere de hotel

Revista Wealth Bulletin a realizat un clasament al celor mai scumpe camere şi apartamente de hoteluri de super lux din lume, desemnate a fi cele mai costisitoare "unităţi de cazare" de pe glob.

1. The Royal Penthouse Suite, President Wilson Hotel, Geneva - 65.000 de dolari pe noapte

Este atât de exclusivit încât dacă doriţi să faceţi o rezervare, va trebui să vorbiţi direct cu directorul hotelului. Penthouse-ul ocupă un etaj întreg, are inlcus un lift privat, uşi blindate, 6 săli de baie şi 4 dormitoare cu vedere spre lacul Leman şi Mont Blanc. De obicei aici sunt cazaţi celebrităţi sau şefi de state, mai ales că hotelul se află la 5 minute de sediul Naţiunilor Unite din Geneva.

2. Ty Warner Penthouse, Four Seasons Hotel, New York – 35.000 de dolari pe noapte

Un penthouse cu 9 camere, pereţi încrustaţi cu perle, o grădină Zen, o cameră spa privată, o bibliotecă impresionantă, un pian foarte mare şi un bambus.

3. The Presidential Suite, Hotel Cala di Volpe, Costa Smeralda, Sardinia – 34.000 de dolari pe noapte

În plin sezon, apartamentul poate ajunge la 45.000 de dolari. Are o suprafaţă totală de 232 mp, are 3 dormitoare, 3 săli de baie, o sală privată de fitness, saună şi o piscină cu apă sărată.

4. Villa La Cupola Suite, Westin Excelsior, Roma – 31.000 dolari pe noapte

Totul este decorat în stil roman: cupolă, jacuzii cu decoruri din Pompei, fresce, vitralii cu personaje din mitologie. Apartamentul are o suprafaţă de 566 mp şi un balcon de 158 mp.

5. The Presidential Suite, Ritz-Carlton, Tokyo – 25.000 dolari pe noapte

Apartamentul este situat la etajul superior al celei mai mari clădiri din oraş, are o suprafaţă de 220 mp şi oferă o privelişte extraordinară asupra oraşului. Oaspeţii care se cazează aici primesc un diamant Bulgari de 1 karat.

6. The Bridge Suite, The Atlantis, Bahamas – 22.000 de dolari pe noapte

Apartamentul în care Michael Jackson a stat de câteva ori. Are un candelabru de aur de 22 de karate.

7. The Imperial Suite, Park Hyatt Vendôme, Paris – 20.000 dolari pe noapte

Tot ce poate avea un hotel de lux: cameră spa, un birou, un salon de masaj, o cabină de duş cu vapori şi o bucătărie. Toate pe o suprafaţă de 232 mp.

8. Royal Suite, Burj Al Arab, Dubai – 19.600 de dolari pe noapte

Situat la etajul 25 al celebrului hotel, apartamentul dispune de un lift privat şi de un pat din baldachin realizat pe o platformă rotativă.

9. Royal Armleder Suite, Le Richemond, Geneva –18.900 de dolari pe noapte

Trei dormitoare dispuse pe o suprafaţă de 230 mp şi o terasă de 93 mp.

10. The Ritz-Carlton Suite, The Ritz-Carlton, Moscova – 16.500 de dolari pe noapte

Realizat în stilul imperial rus, apartamentul oferă o privelişte impresionantă asupra Kremlinului şi Pieţei Roşii. Are o cameră specială pentru situaţii de urgenţă, cu propria sursă de energie şi propria reţea de telecomunicaţie.

SURSA: "Wealth Bulletin"

luni, 24 august 2009

GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Portugalia

O destinaţie de vacanţă din ce în ce mai populară, chiar dacă e la capătul Europei, Portugalia îşi atrage turiştii cu plajele de la Oceanul Atlantic, cu insulele Madeira şi Azore, cu oraşele ei încărcate de istorie şi satele pitoreşti dar şi cu servicii de calitate pentru turismul dedicat sănătăţii şi pentru cel rural. Membră a Uniunii Europene din 1986, Portugalia este una din cele mai ieftine destinaţii din Europa de Vest.

Turiştii se pot bucura de staţiunile luxoase din sud, dar, în acelaşi timp, de turism rural de bună calitate în satele din nord şi de situri arheologice. Una dintre marile puteri ale Europei medievale, punct de plecare al descoperitorilor de noi lumi, cu colonii în Indii, Africa şi America de Sud, Portugalia de astăzi te aşteaptă să descoperi urmele trecutului său măreţ la tot pasul.

Siguranţă şi prudenţă

Regulile de călătorie în Portugalia sunt indentice cu cele din restul ţărilor UE. Cetăţenii români care călătoresc în Portugalia nu au nevoie de vize de intrare, iar accesul se face pe bază de paşaport sau carte de identitate (valide, desigur) iar permisul de conducere românesc este, de asemenea, valabil. Ca măsuri de precauţie nu strică atenţia la bunurile personale. Se înregistrează infracţiuni de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi), dar sub limitele cu care suntem noi obişnuiţi. Prudenţa însă nu a făcut rău nimănui. Când călătoreşti în Portugalia trebuie să ai în vedere faptul că nu vei putea cumpăra antibiotice decât cu reţetă prescrisă de un medic portughez. Înainte de a pleca la drum nu uita să verifici pe siteul Ministerului Afacerilor Externe ultimele informaţii despre această destinaţie. 

Drumuri bune, dar şoferi periculoşi

Drumul din România până în Portugalia cu maşina este foarte lung (3885 km conform recomandării date de Via Michelin). Cu avionul, se ajunge la Lisabona, Porto, Funchal (Madeira) sau în Ponta Delgada (Azore), dar nu există zboruri directe, cu excepţia charterelor din sezon şi a unei companii low-cost care are zbor doar spre Lisabona (Blue Air). Zborurile cu transfer în Madrid sunt operate de Tarom şi Iberia, dar se poate opta şi pentru alte companii cu transfer în marile capitale europene. Când călătoriţi, luaţi în calcul diferenţele de fus orar, Portugalia este cu două ore “în urmă” faţă de noi.

Cei peste 3,000 de km de autostradă asigură acces uşor de-a lungul Portugaliei, atât din Lisabona către litoralul sudic cât şi spre Porto şi zona de nord. Dar portughezii, spre deosebire de vecinii lor iberici - spaniolii, au un stil cam abrut de condus şi sunt pe primele locuri în Europa de Vest la rata de accidente. Portugalia beneficiază de o reţea bună de autobuze şi de cale ferată. Există şi un tren de mare viteză -Alfa Pendular - care leagă capitala de oraşele mari (Lisabona de Porto prin Coimbra). Biletele se pot cumpăra direct din gări, dar şi de pe internet şi există abonamente pentru 7, 14 şi 21 de zile.

Atenţie la taxe şi amenzi

Dacă eşti cu maşina personală sau cu una închiriată, condu cu prudenţă, în special pe drumurile naţionale şi este recomandat să ai asigurare (carte verde). Nu este permisă folosirea sau deţinerea echipamentelor anti-radar sau a detectoarelor de radar şi se aplică regulile de bază - fără telefoane mobile la volan, legarea obligatorie a centurilor de siguranţă etc. Taxele de drum sunt de aproximativ 5 euro/100 km iar taxele pentru poduri (în special podurile din Lisabona peste râul Tejo) pot varia între 1 şi 10 euro în funcţie de tipul autoturismului. Limitele de viteză admise sunt similare cu cele din România : 50 km/h în interiorul localităţilor; 90 km/h, în afara localităţilor şi 120 km/h pe autostrăzi. Însă nivelul amenzilor pentru încălcarea regulilor de circulaţie diferă: până la 1500 de euro, în funcţie de prevederile articolului de lege încălcat. Parchează doar în zonele amenajate. Tarifele sunt de regulă de 0,5 euro/oră. Poliţia portugheză controlează frecvent parcările cu plată şi dispune, de regulă, ridicarea vehiculului pentru care nu s-au achitat taxele de parcare. Recuperarea vehiculului se face numai după achitarea unei amenzi substanţiale (aproximativ 300 euro).

Cu taxiul, metroul şi tramvaiul

Transportul în comun este bun şi bine organizat. Taxiurile au preţuri bune. Folosiţi doar taxiuri care aparţin companiilor oficiale. Culorile taxiurilor mai vechi sunt verde cu negru iar cele mai noi au culoare bej. Bacşişul de 10% din tariful cursei este de fiecare dată binevenit. Atenţie la călătoriile de noapte, între orele 22 şi 6 costul serviciului creşte cu 20%. Bagajul care are o greutate mai mare de 30 kg este taxat suplimentar. Lisabona oferă un turist card, un card magnetic pentru câteva zile, foarte rentabil când faci multe şi variate drumuri într-o zi, valabil pentru metrou, tramvai şi autobuze dar şi pentru liftul cu vedere panoramică, proiectat de Gustave Eiffel. Cardurile se pot achiziţiona de la oficiile de turism sau de la anumite hoteluri, dar şi pe internet. Lisabona şi Porto au o bună reţea de metrou.

Ai grijă la modul de funcţionare al metroului din Porto care, spre deosebire de cel din Lisabona, are un mod de utilizare mai aparte: funcţionează cu cartele asemeni sistemelor de telefonie pre-pay, cumperi o cartela de la automate şi o reîncarci tot acolo de câte ori ai nevoie.

Oferta de cazare

Oferta de cazare este generoasă şi pentru toate buzunarele. Moteluri, hosteluri şi hoteluri se regăsesc la tot pasul în marile oraşe. În zonele rurale se găsesc, de regulă, pensiuni agroturistice însă există şi zone în care acestea sunt rare sau lipsesc cu desăvârşire. Există zone rurale, în special în nord-est, unde încă mai există Cooperative Agricole de Producţie. Asigură-te din timp că ştii unde mergeţi. Una dintre ofertele speciale ale Portugaliei în materie de turism recomandate pentru vacanţe speciale sunt Posadas , castele renovate şi adaptate nevoilor unui turism modern cu accente romantice. Portughezii sunt prietenoşi şi dornici să te primească şi să te ajute chiar şi atunci când nu te înţeleg. Există totuşi diferenţe între spiritul sudului portughez, cald şi prietenos, şi cel al nordului, mai rece şi mai rezervat. Există o diferenţă sesizabilă între Lisabona multiculturală şi cosmopolită şi Porto, mai rezervat şi mai puţin expansiv, deşi are un cartier englez. Sau poate tocmai de aceea.

În zonele turistice şi în oraşe precum Lisabona vă veţi putea descurca uşor în limba engleză însă, în cele din urmă, cu puţină intuiţie şi ureche muzicală vă veţi descurca peste tot deoarece portugheza este limba cea mai apropiată de română. Spre deosebire de italiană, unde românii îi înţeleg relativ uşor pe italieni, nu şi invers, portughezii înţeleg câte ceva din română.

Oraşe, mare şi mult soare

Portugalia are multe şi diverse locuri de oferit turiştilor săi. Oraşe generoase în muzee, catedrale şi castele cum e fermecătoarea Lisabonă, oraşe-universitate cum e Coimbra, oraşe-viticole cum e Porto, oraşe-distracţie plasate pe malul Atlanticului cum e cazul Estorilului şi a cazinoului său. Localităţi liniştite, de munte, cum e Sintra, ce amintesc ca intenţie şi destinaţie – fostă reşedinţă de vară a monarhilor portughezi – de Sinaia. Şi lista oraşelor poate continua. Litoralul portughez este şi el generos. Fie că e vorba de cel continental de la Algarve, din sudul Portugaliei, unde trecutul maur este vizibi în satele cu clădiri albe, în trăsăturile localnicilor şi în ambarcaţiunile lor, sau de insulele Madeira sau Azore (regiuni autonome). Satele portugheze, cu localnici prietenoşi şi joviali, te întâmpină cu biserici vechi, porţi colorate şi cocoşii care sunt simbolul Portugaliei. 

Peisajele portugheze captează şi fascinează turistul, de la munţii din Est la deşeturile din zona Alentejo, de la gălăgioasa Lisabonă la exuberanţa vegetală din Azore dar mai ales din Madeira.

Dacă optezi pentru litoral este recomandat să fii atent la steagurile de avertizare. Nu uita că oceanul Atlantic nu este o mare liniştită. Ţine cont de steagurile de avertizare folosite pe litoral de către salvamari! Nu intra în apă când este ridicat steagul roşu. Steagul galben indică să nu înoţi în larg, iar cel verde permite înotul până la geamanduri. 

Lisabona – câte puţin din toate

Dacă vrei puţin din toate, recomandabil e să stai în Lisabona care are atâtea de oferit şi de unde ai acces rapid peste tot: Belem-ul – cu turnul, muzeele (marinei şi caleştilor) şi catedrala sa - e la doi paşi, Estorilul şi litoralul Atlanticului la 33 de kilometri, tot la fel şi Sintra, iar la Porto se ajunge în trei ore şi un pic (timpul, aşa cu vei constata, e relativ pentru portughezi) cu Alfa Pendularul. Dacă eşti cazat în Lisabona poţi să te bucuri de spectacolul străzii noaptea şi de concertele de fado, cântecul profund, grav şi fatalist, care se spune că exprimă însuşi spiritul Portugaliei, latino-arabo-african. Tot din Lisabona poţi da o fugă până în Setubal, oraş aflat peste râul Tejo la care se ajunge în câteva minute cu autobuzul.

Bucătăria unui imperiu

Emanuel Ciocu, editorul revistei de artă culinară cevabun.ro , ne face o descriere a ceea ce ne aşteaptă în Portugalia culinară. În Portugalia se mănâncă bine, şi se bea şi mai bine. De cele mai multe ori la preţuri decente dacă nu chiar la preţuri foarte mici. Vezi ghidul mâncălătorului pentru a şti cum să eviţi capcanele turistice. Portugalia a renunţat, uneori prea uşor, la coloniile sale, dar niciodată la moştenirea culinară pe care şi-a însuşit-o de la fiecare fostă colonie dar şi de la cei cu care a venit în contact de-a lungul timpului. Influenţele maure în sud, cele britanice în nord şi spaniole în est, africane, braziliene, indiene şi chiar asiatice se regăsesc în cultura culinară portugheză. Brazilia, Angola, Mozambicul, Capul Verde, Goa şi Macao şi-au trimis tributul de gusturi şi culori către Portugalia, nucşoara şi şofranul stau mărturie lângă tradiţionalul usturoi.

Fructele oceanului

Bachalau, codul sărat, face parte din stilul de viaţă portughez. Pescuit tradiţional în largul oceanului, aproape de America, codul era sărat pentru a rezista lungului drum spre casă. Iar bucătăria s-a supus acestui stil de viaţă. Există 365 de reţete, câte una pentru fiecare zi a anului, gătită din bachalau. Dar nu te speria, obsesia portughezilor pentru acest peşte nu limitează bucătăria. Una dintre cele mai complexe creaţii ale bucătăriei tradiţionale locale o reprezintă Caldeirada, o supă-tocăniţă densă, din mai multe varietăţi de peşte şi fructe de mare, înăbuşite cu roşii şi usturoi, ce concurează cu spaniola zarzuela sau provensala bouillabasse. Inedit pentru noi dar specific aici şi extrem de gustos este porcul Alentejo, o mâncare din cuburi de carne de porc, cu roşii, usturoi şi scoici. Restaurantele africane, în special cele din Capul Verde oferă varietăţi interesante de fructe de mare cu fasole.

Carne, carne şi iar carne

Românii vor recunoaşte cu uşurinţă termenul carne, pentru că înseamnă chiar asta. La fel cum vor recunoaşte cu plăcere specialităţile portugheze din carne, foarte similare pe alocuri şi cu unele româneşti. Cârnaţii, parfumaţi şi usturoiaţi, afumaţi binişor şi uşor uscaţi dau de fiecare dată bun gust tradiţionalelor mâncăruri de fasole sau celebrei caldo verde (o supă groasă, de varză cu cartofi). Carnea se regăseşte şi în meniurile restaurantelor africane, în special cele din Capul Verde (Cabo Verde, în portugheză) unde este recomandabil să guşti măcar o dată o cachupa (se citeşte caşupa), o tocăniţă, făcută de regulă din fasole cu diverse tipuri de carne sau peşte.

Influenţa braziliană este şi ea prezentă în bucătăria Portugaliei în churrascherii, paradis al mâncătorilor de carne la grătar, unde se prăjesc toate tipurile de carne şi se servesc cu specifica garnitură de orez şi fasole neagră. Majoritatea churascheriilor oferă în schimbul unui tarif fix meniuri all you can eat (mănânci cât poţi). Cu adevărat regretabli e să treci printr-un astfel de loc fără să guşti din dulceaţa cărnii de vită braziliene.

Zahărul producătorilor de zahăr

Faptul că fosta colonie braziliană este un mare producător de trestie de zahăr nu a rămas fără urmări în bucătăria portugheză unde dulciurile cad pradă zahărului, în special prăjiturelele făcute în mănăstiri. Expresia Dolce de leche desemnează o varietate de dulciuri care are la bază o cremă de caramel care poartă acest nume. Pasteis de Nata, tarte cu cremă de ou, specifice Belemului, unde au fost produse pentru prima dată de către călugării de la mănăstirea Jeronimos, sunt alte deserturi extreme de populare, din

Portugalia şi până în Macao.

Cafeaua care însoţeşte de regulă (în Pastelerii) deserturile este foarte bună, fie că e simplă (bica), sau cu lapte (galao- espresso cu lapte cald, în proporţie de 1 la 3).

Ţara vinului

Dacă ceva excelează în Portugalia atunci acestea sunt vinurile. Producătorii mari de vin se pot număra pe degetele de la o mână. Însă, specific acestei ţări sunt producătorii mici(aproximativ 3000!) care produc vinuri de o incredibilă varietate şi calitate la preţuri mai mult decât bune. Un vin decent în supermarket începe de la preţul de 1 euro. Vhino verde (vinul verde) este un vin specific regiuni Minho şi poate fi roşu, alb sau roze.

Porto, vinul “întărit” cu brandy în timpul procesului de fermentare, tare şi licoros, produs în Porto de către englezi, se regăseşte în orice restaurant portughez onorabil. La fel şi vinul de Madeira, un vin desert, apreciat în special de către turişti. Mergi de fiecare dată pe mâna localnicilor, de regulă se vor dovedi alegeri inspirate.

Băuturile spirtoase poartă numele de aguardiente (apă de foc) şi se remarcă brandy-urile distilate din vinuri de calitate. Populare sunt şi lichiorurile Licor Beirão şi Ginjinha (sau Ginja), o vişinată locală.

Cele mai populare beri locale sunt Super Bock şi Sagres, care se găsesc la tot pasul.

www.capital.ro

vineri, 21 august 2009

GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Croaţia

Peisajele mereu însorite şi apa de-a dreptul sclipitoare ce pot fi admirate în Croaţia spun totul despre felul în care această ţară îşi răsfaţă vizitatorii. Un tur de-a lungul sălbaticului ţărm stâncos al Coastei Dalmaţiei te va lăsa cu respiraţia tăiată. Deşi nu foarte accesibilă ca preţuri în ultimii ani, Croaţia a devenit şi pentru turiştii români o destinaţie căutată pentru vacanţe, atât pentru partea continentală, cât şi pentru cele peste 1.100 de insule ale ei, unele dintre ele nelocuite.

Croaţia este o fostă provincie a Iugoslaviei şi în prezent poartă tratative pentru aderare la Uniunea Europeană. Deşi războiul purtat împotriva sârbilor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, pornit după proclamarea independenţei în 1991 a lăsat răni adânci, economia ţării şi nivelul de trai s-au aflat mereu pe linie ascendentă.

În momentul de faţă, recomandările legate de siguranţa personală se rezumă la atenţionarea asupra câtorva zone de pe teritoriul ţării care nu au fost deminate, în special cele de frontieră, însă aceste suprafeţe sunt foarte bine şi clar semnalizate şi nu trebuie decât să urmăreşti indicatoarele şi avertismentele autorităţilor locale.

Drumuri bune, dar cam scumpe

Există mai multe rute spre Croaţia pe care le puteţi urma cu maşina personală, mijloc de transport care îţi permite să vezi cât mai mult din acestă ţară, mai ales că ai ce vedea. Poţi ieşi prin Ungaria, prin Serbia sau chiar prin Bulgaria, însă traseele cele mai potrivite diferă în funcţie de locul de plecare şi destinaţia la care vrei să ajungi în Croaţia. O altă variantă este avionul, dar numai Tarom are zboruri regulate spre Dubrovnik, introduse pe 18 iunie.

Infrastructura este fără cusur, însă un aspect mai puţin îmbucurător în cazul călătoriilor cu maşina personală este costul destul de ridicat al circulaţiei pe autostrăzi, tarifele situându-se la aproximativ 4 euro la 100 de kilometri, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, care te mai avertizează că folosirea detectoarelor de radar sau a aparatelor antiradar este interzisă pe teritoriul Croaţiei.

Tarifele pentru parcare variază, în funcţie de zonă şi sezon, între 3 şi 30 kuna pe oră. Moneda naţională a Croaţiei este kuna, care se împarte în 100 de lipa, iar un euro valorează în jur de 7,4 kuna, astfel că va fi destul de dificil de calculat.

Loc destul pentru vacanţe liniştite

Turiştii români pot intra în Croaţia fără a avea nevoie de viză, însă dacă alegi un traseu cu trecere prin Neum (Bosnia Herţegovina) vei avea nevoie de paşaport.

Cei peste 1.700 de kilometri de coastă la Marea Adriatică de care dispune Croaţia vor putea ţine locul unei asigurări că aici nu te vei înghesui la plajă ori dacă un loc este aglomerat, te poţi plimba de-a lungul Coastei până găseşti o „plajă pustie”. La asta se adaugă şi cele peste 1.100 de insule, care ridică bogăţia Croaţiei la peste 5.800 de kilometri de ţărm.

Ofertă bogată de cazare

Oferta de cazare este, la rândul său, foarte bogată, astfel că nu e necesar să ai ceva gata rezervat de acasă. Poţi să te cazezi la un hotel, dar ai la dispoziţie şi multe vile, case de vacanţă şi apartamente care pot fi închiriate, mai ales mai ales dacă faci parte dintr-un grup mai mare. 

Limba vorbită aici este sârbo-croata, despre care se spune că este foarte greu de învăţat. Este o limbă scrisă în alfabetul latin, dar are şi unele caractere specifice: Turiştii nu au de ce să-şi facă griji, pentru că pe coastă şi, în general, în zonele turistice se vorbesc foarte bine engleza şi germana, iar pe alocuri şi italiana. Ca în fiecare ţară, eforturile de a reţine câteva cuvinte şi expresii în limba localnicilor sunt răsplătite cu multă apreciere.

Oameni foarte primitori

Indiferent dacă le vorbeşti sau nu limba, croaţii sunt nişte oameni foarte ospitalieri şi joviali. În special personalul din turism va căuta mereu să te ajute şi să te facă să te simţi cât mai bine în vacanţă.

Vei remarca, în cazul în care vei străbate mai multe zone ale ţării, unele diferenţe între oamenii de pe coastă şi cei din partea continentală. Dalmaţia a fost colonizată în secolul al XV-lea de veneţieni, motiv pentru care vei remarca foarte multe influenţe, inclusiv croata vorbită aici cuprinde o serie de cuvinte din italiană, pe care cei din restul ţării nu le înţele. În partea de nord, influenţele sunt mai mult germanice.

Minunăţiile de la malul Adriaticii

Indiferent unde anume vei petrece vacanţa în Croaţia, vei avea multe de văzut, în special de-a lungul coastei adriatice. Cea mai populară destinaţie de vacanţă de pe coasta dalmată este oraşul-port Dubrovnik, supranumit chiar „Perla Adriaticii”. Oraşul vechi face parte din patrimoniul UNESCO.

Clădirile de aici, construite în stiluri arhitecturale medievale, sunt foarte bine conservate. Fântâna lui Onofrio, care datează din secolul al XV-lea, este una dintre principalele atracţii ale oraşului, dar, în acelaşi timp, este şi un loc popular de întâlnire. Locul ideal unde poţi admira întreaga privelişte a Dubrovnik-ului este zidul oraşului.

Lecţii de istorie şi geografie

Split este destinaţia ideală pentru o vacanţă în care îţi propui să explorezi coasta Dalmaţiană, oraşul fiind unul dintre centrele culturale ale ţării. Ruinele romane, plajele spectaculoase, vechile porturi, arhitectura medievală sunt doar o parte din minunăţiile coastei Dalmaţiei care îţi vor face vacanţa de neuitat.

Porec este principala destinaţie turistică din peninsula Istria, locul unde poţi admira Adriatica în toată splendoarea sa de la numeroasele localuri aflate la ţărm. Tot aici te afli la doar 5 minute cu barca de Insula Sveti Nikola.

Rezervaţia Plitvice, un loc care nu trebuie ratat

Parcul Naţional Plitvice, situat în apropierea graniţei cu Bosnia-Herţegovina, este iarăşi un loc mirific pe care nu trebuie să-l ratezi în vacanţa din Croaţia. Peisajul este alcătuit din 16 lacuri conectate prin diguri si cascade înconjurate de peşteri şi de pădure, o armonie superbă de combinaţii de verde şi azur.

Parcul este împărţit în două: Lacurile de Sus, o zonă cu păduri şi cascade, şi Lacurile de Jos, zona stâncoasă. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din partea continentală a ţării.

Dintre numeroasele insule pe care le deţine Croaţia, cea mai mare este Krk. Aceasta se leagă de continent printr-un pod de aproape un kilometru lungime. Printre insulele pe care merită să le vezi se mai numără Rab, Hvar şi Vis, iar pentru izolare completă şi un peisaj de-a dreptul sălbatic, Palagruza. Pentru petreceri pe plajă până la răsărit cea mai potrivită este insula Pag.

Plajele pietroase necesită papuci

O veste proastă pentru adepţii lenevitului pe nisipul fierbinte este că pe litoralul croat plajele sunt mai mult pietroase. Cele cu nisip fin sunt destul de scumpe la vedere. Baska, aflată pe Insula Krk, plaja Sunj, foarte aproape de Dubrovnik, şi cele 22 de plaje de pe Insula Rab sunt câteva dintre puţinele plaje acoperite cu nisip.

Pentru că majoritatea plajelor din Croaţia sunt cu pietriş, vei avea nevoie de papuci, inclusiv pentru a intra în apă. Vei găsi peste tot de vânzare şi nişte papuci speciali pentru plajă, disponibili în diverse modele şi culori. Există însă şi un avantaj: unde sunt plajele cu pietriş, pe lângă peisajele stâncoase de vis, apa este foarte limpede.

Servicii bune, porţii enorme

La restaurante, în unele localuri serviciul este inclus în nota de plată, unde nu este, tradiţionalul 10% este suficient. Personalul din localuri este foarte amabil, cel mai probabil nu te vei ciocni de feţe inexpresive sau probleme de atitudine ale celor care te servesc.

Totuşi, este bine să ştii că porţiile de mâncare în Croaţia sunt destul de mari, iar preţurile sunt afişate la gramaj, motiv pentru care ar trebui să fii atent atunci când comanzi, să nu te trezeşti cu un munte de mâncare în faţă şi cu o notă de plată de aceleaşi dimensiuni.

Bucătărie de la munte la mare

Pentru a şti ce să mănânci în Croaţia sau, mai degrabă, ce sa nu mănânci, pentru că tentaţiile acestei bucătării fascinante se regăsesc la tot pasul, am apelat la Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro ca să-ţi facă un tur culinar al Croaţiei.

Bucătăria Croaţiei este însăşi istoria ei, deoarece trădează fiecare moment care a dus la formarea Croaţiei de astăzi. Deschiderea turistică a ultimilor ani a scos la iveală una dintre cele mai complexe bucătării europene, amestec a mai multor influenţe majore din care croaţii se hrănesc cu o poftă nedisimulată.

Întinsă de-a lungul Adriaticii, Croaţia profită din plin de poziţia coastei dalmate şi de influenţa italiană pentru a oferi o generoasă bucătărie bogată în fructe de mare. Pastele, dar şi alte specialităţi italiene, se regăsesc în mod natural şi istoric în această bucătărie. Influenţele turceşti, în special, şi balcanice, în general, din bucătăria croată se simt peste tot, în special în estul ţării. Să nu te suprindă dacă vezi prin farfurii nişte mititei, sarmale sau ardei umpluţi.

Nordul Croaţiei scoate la iveală o bucătărie continentală, puternic influenţată de prezenţa şi consistenţa imperiului Austro-Ungar, boiaua de ardei, cărnurile de porc afumate şi salata de varză murată fiind doar câteva dintre reperele bucătăriei central europene.

Maeştrii grătarului

Croaţii excelează în prepararea grătarului. Atât de mult îl iubesc încât au inventat chiar un dispozitiv specific acestei ţări: o plită adâncă, cu capac, care se acoperă cu jar şi pe care se coc mocnit bucăţi de carne şi legume. Încearcă nişte coaste de porc cu cartofi sau pulpă de miel cu ierburi mediteraneene gătite în acest fel. Căutaţi pe meniuri expresia pod pekom care desemnează această metodă de preparare specific croată.

Alte cuvinte-cheie pe care ar fi bine să le reţii când plei în Croaţia, în special la mare, sunt s roštilja sau s ražnja (la grătar), pečeno (fript) sau prženo (prăjit).

Începe cu o gustare, cu un mititel local, pentru a sesiza diferenţele dintre acesta şi cel lăsat acasă. Îl veţi găsi sub numele de ćevapćići sau Bosnian ćevapćići, alături de ražnjići (frigărui).

Tot din această tradiţie balcanică face parte şi Pljeskavica, un soi de burger local, întâlnit în toate ţările fostei Iugoslavi şi chiar în România, în zona Timişoara-Reşiţa. Tot pe grătar se gătesc cârnaţii Češnovka, Kulen (sau Kulin) şi Kobasica, specialităţi croate picante.

Caută şi fructele de mare la grătar - lignje (calmar), škampi (creveţi) - sau gătite - salata od hobotnice (salată de caracatiţă) ori specialităţile din dagnje (midii).

Mâncărurile gătite oscilează între influenţa dalmată (marină), unde găsiţi Brodet (Brodette sau Brudet) – o supă groasă de fructe de mare – şi cea continentală, unde se regăsesc mâncăruri de influenţă balcanică (Sarma - sarmale) sau cea germano-ungurească - gulaşuri şi paprikaşuri.

Gâsca, raţa, curcanul sau căprioara sunt doar câteva dintre delicatesele bucătăriei croate, alături de trufele negre.

Dulciurile croate sunt influenţate de cele ale bucătăriei italiene sau austro-ungare. Makovnjača (similar cu Baigli-ul unguresc, un cozonac subţire cu mac), Savijača or štrudla (ştrudeluri, în special cu mere), Palačinke (plăcinte) sau baclavalele de inspiraţie balcanică. Un desert local este Rožata (prăjitură de trandafiri) şi specialităţile festive Pinca (de Paşte) şi Fritule (pentru Crăciun).

Băuturi pe toate gusturile

În materie de vinuri, croaţii au o lungă listă, grupată pe regiuni, extrem de generoasă pentru o ţară cu o suprafaţă mică. Cele mai cunoscute etichete de vin alb sunt Pošip, Graševina, Malvazija, Kutjevački rizling Žlahtina,Traminac, Kujundžuša şi Vugava. La vinuri roşii se remarcă Crljenak Kaštelanski, Dobričić, Plavac mali, Kaštelet şi Teran.

Pentru vinuri de desert recomandate sunt muscaturile (Muškat Ottonel) sau Posek. În privinţa berii (pivo) dominante sunt brandurile regionale. Velebitsko are o varientate neagră excelentă, Karlovačko şi Ožujsko sunt câteva dintre brandurile populare.

Rachiurile croate (Rakija) se distilează din Lozovača (struguri) – are o varietate cu ierburi fermentate, Travarica – Šljivovica (prune), Kruškovac (pere) şi Drenovac (cireşe). Încearcă un lichior de nuci (Orahovac ) sau un rachiu cu miere (Medovina).

Cafeaua în Croaţia este sfântă. O să găseşti cafea bună cam peste tot: afluxul italienilor o garantează.

www.capital.ro

luni, 17 august 2009

CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Italia

Italia, locul unde ne-am oprit astăzi cu serialul ghidurilor de călătorie capital.ro, este poate una dintre ţările privite cel mai subiectiv de către turiştii români. Unii o laudă pentru eleganţă şi farmec, alţii o pun la zid pentru naţionalismul italienilor şi pentru felul nedrept în care îi privesc pe români. Ba e apreciată pentru bucătăria sa unică, ba considerată o ţară murdară. Cu un singur lucru ne putem pune cu toţii de acord, şi acela este faptul că este o ţară cu o cultură fascinantă, în care, în orice colţ al ei, ai ce să admiri.

Cel mai important aspect luat în considerare de români înainte să-şi plănuiască o vacanţă în Italia este cel cu privire la siguranţă, mai ales după relaţiile încordate din ultimul timp dintre localnici şi imigranţi români. Totuşi, vocea majorităţii spune că românii care vin aici în vizită nu au de ce să se teamă, pentru că italienii au o atitudine pozitivă faţă de turişti, cu atât mai mult cu cât turismul e un sector foarte important al economiei în acestă ţară.

Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe găseşti o listă întreagă cu sfaturi legate de siguranţa personală. Este indicat să eviţi periferiile marilor oraşe, mai ales noaptea şi la sfârşit de săptămână, şi să încerci să nu intri în contradicţii cu localnicii ori să recurgi la comportamente stridente care să atragă atenţia asupra ta. Un comportament discret, fără excese de orice natură, îţi va face şederea aici una plăcută.

Drumuri foarte bune, dar costisitoare

MAE are o serie de recomandări şi pentru cei care ajung în Italia cu maşina personală. Italia are o infrastructură excelentă, numai că luxul costă: circulaţia pe autostrăzi se plăteşte. Pe site-ul autostrade.it îţi poţi planifica traseul în Italia în funcţie de taxele de autostradă până la destinaţie. Şi la intrarea în centrele marilor oraşe, unde există „Zone de Trafic Limitat”, vei fi nevoit să cotizezi dacă vrei să intri. Fii foarte atent la limitele de viteză, pentru că amenzile pentru depăşirea lor te pot costa până la 1.000 de euro şi suspendarea permisului de conducere.

Odată ajuns într-un dintre marile oraşe ale Italiei, probabil că primul lucru la care te vei gândi va fi să vezi cât mai mult, să vizitezi cât mai multe obiective. Numai că, la fel ca şi tine, ceilalţi turişti au acelaşi itinerar, astfel încât la cele mai importante obiective turistice este o aglomeraţie de nedescris. De asemenea, tarifele de intrare sunt destul de mari. Trebuie să ţii cont şi de faptul că preţurile în apropierea atracţiilor turistice sunt foarte umflate la restaurante şi magazine.

Nu prea mari vorbitori de limbi străine

Nu doar la obiectivele turistice ai mult de aşteptat. Despre italieni trebuie să ştii că nu sunt foarte punctuali, la ei timpul fiind foarte relativ, obicei care este valabil şi pentru transportul public, aşa că e bine să te înarmezi cu multă răbdare înainte de plecare.

Nici la capitolul limbi străine nu stau foarte bine, dar în zonele turistice din marile oraşe nu vei avea probleme de comunicare, pentru că, în mare parte, personalul din acest sector cunoaşte bine limbile engleză şi franceză.

Dacă te îndepărtezi de zonele împânzite de turişti, însă, populaţia cunoscătoare de limbi străine se împuţinează, ceea ce înseamnă că ar fi de folos să înveţi câteva expresii uzuale în italiană.

Întrucât limba română se aseamănă destul de mult cu cea italiană, românilor le va fi mai uşor să înţeleagă. Trebuie să ţii, totuşi, cont că în centrul şi sudul Italiei dialectele pot fi diferite. Interesant este că, deşi românii înţeleg destul de uşor italiana, italienii nu înţeleg aproape deloc româna.

Şofatul în stil italian

În trafic, şoferii italieni nu sunt prea „cuminţi”, deşi accidentele rutiere nu se întâmplă foarte frecvent. Este indicat să circuli cu atenţie, iar ca pieton să ai grijă la traversare. Trebuie să pari hotărât că treci strada, altfel nu vor opri. De asemenea, aşteaptă-te să auzi multe claxoane.

O variantă de deplasare la îndemână în Italia o reprezintă transportul în comun. Dacă alegi această opţiune, trebuie să cumperi bilet şi să-l compostezi. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care mergi cu trenul: biletul trebuie compostat înainte de urcarea în tren, la compostoarele aflate pe peron. Dacă vrei să iei taxiul, trebuie să cauţi maşini aparţinând unor companii oficiale.

Respectul cuvenit lăcaşelor sfinte

Chit că vizitezi celebrele Capela Sixtină şi Basilica San Pietro din Vatican, Domul din Milano, Bazilica San Marco din Veneţia, Catedrala Santa Maria del Fiore din Florenţa sau orice alt lăcaş sfânt din Italia, trebuie să ţii cont că există o conduită care se cere respectată. Nu mânca sau bea pe stradă în apropierea bisericilor, în Florenţa acest gest fiind considerat chiar o ofensă.

Înăuntru, trebuie să fii îmbrăcat adecvat, cu umerii şi genunchii acoperiţi, iar vocea trebuie menţinută la nivelul şoaptelor. Dacă să mănânci în faţa bisericii este un obicei urât, să faci acest lucru în biserică este inadmisibil. În plus, nu vei avea voie să faci poze peste tot. În unele locuri ţi se va cere să închizi blitzul, pentru că expunerea unor obiecte de artă la o lumină puternică le poate afecta.

O bucătărie importată de toată lumea

Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro, îţi face o mică introducere în complexa, completa şi savuroasa bucătărie italiană.

Formarea şi diversificarea bucătăriei italiene ţine de istoria şi geografia Italiei, de descentralizarea ei vreme de secole. Practic, până la formarea statului italian, fiecare cetate a avut propria administraţie, dezvoltare şi cultură, inclusiv culinară. Motiv pentru care e la fel de imposibil să cuprinzi bucătăria italiană într-un articol precum e să o cunoşti într-o vacanţă.

Mâncarea pe regiuni

În fapt, există atâta varietate încât corect ar fi să vorbim nu despre una, ci despre mai multe bucătării: bucătăriile italiene (romană, milaneză, toscană, napoletană, piedmonteză, liguriană, valledostană, siciliană etc), fiecare cu reţetele, vinurile şi chiar cu ingredientele ei specifice. De exemplu, mâncărurile toscane specific florentine conţin spanac, cele napoletane roşii şi sardele, şi aşa mai departe. Orice urmează după un „alla” dintr-o reţetă, desemnează originea ei, un soi de „ca la” (ex. Risotto „alla milanese”)

Există, cu toate acestea, şi caracteristici generale, şlefuite în ultimele decenii, care dau note specifice. În primul rând, italienii ştiu să gătească şi să vândă ceea ce gătesc, de fiecare dată râzând sau chiar cântând.

Structura mesei la italieni (aşa cum o vei vedea şi pe meniurile restaurantelor) conţine: antipasti (aperitive), primi piatti (felul 1), secondi piatti (felul principal), contorni (garnituri), formaggi e frutta (brânzeturi şi fructe), dolci (deserturi), caffe şi diggestivi.

Cafeaua, mai scumpă dacă stai pe scaun

Cafeaua este cult. Espresso, religie. Italienii beau cam patru-cinci cafelele pe zi. Repede, din picioare. Fie că beau un ristretto (espresso scurt – 7 grame de cafea la 20 ml de apă) sau un cappuccino (doar dimineaţa), italienii sunt atenţi unde o beau. Fii şi tu! Cafeaua în picioare, la bar, e cea mai ieftină, cam 1 euro, la masă, în interior cam 1,5 euro, iar pe terasă până la 2,5 euro.

Aperitivele (antipasti) – reci sau calde - sunt la mare căutare în toată Italia. Insalata di tonno con cipolla e fagioli (salată de ton cu ceapă şi boabe de fasole albă), bruschetta (felii de pâine prăjită) con pomodoro (roşii), basilico (busuioc) şi anşoa, măslinele negre (de multe ori umplute) sunt doar câteva dintre ele.

Spaghete cu chiftele, nu în Italia

Multe dintre pastele pe care le atribuim Italiei sunt, de fapt, meritul emigranţilor din New York şi şi-au dobândit popularitatea în filme.

Cele mai cunoscute paste: con frutti di mare (cu fructe de mare), con funghi porcini (cu hribi), bolognese (cu sos ragu pe bază de carne tocată şi roşii), arabiatta (picante, cu roşii şi busuioc), olio e peperoncini (simple, cu usturoi, ulei codimentat cu ardei iute), carbonara (cu ou, parmezan şi prosciutto). Totul, cu mult parmezan şi piper proaspăt măcinat.

Pizza, vedeta turiştilor

La fel ca şi pastele, pizza nu este considerată o mâncare în sine decât de către turişti. Adevărata pizza italiană are un aluat foarte subţire şi puţine ingrediente. Baza unei adevărat pizza italiene veritabile este margherita, un blat cu un sos simplu de roşii cu busuioc. Tot ca primi piatti se servesc şi supele – zuppa sau minestrone.

Felurile principale sunt extrem de variate şi pot fi pe bază de carne sau pe bază de legume. Unele din cele mai cunoscute sunt osso bucco (rasol de vită, fiert îndelung cu legume), pollo alla cacciatore (pui vânătoresc cu legume, vin Chianti şi oregano), lasagna (straturi din foi de paste făinoase, intercalate cu umplutură de sos ragu), baccala alla Vicentina (cod uscat servit cu mămăligă), vitello gorgonzola (vită în sos de brânză gorgonzola). Şi lista ar putea continua mult timp.

Dulciurile bucătăriei italiene sunt minunate. Tiramisu, pannacotta sau panettone au ajuns să fie cunoscute foarte populare şi la noi. Ca să nu mai vorbim de faimoasa îngheţată preparată artizanal – gelato.

Nu se omoară cu băutura

Băutura. Ca toate popoarele gurmande, italienii sunt băutori de vin, pe care îl consumă în cantităţi moderate. Alege vinul casei la restaurant, are un preţ bun, reflectă caracterul local şi, de regulă, este o alegere inspirată.

Cea mai populară bere în Italia este Nastro Azzurro. Alcoolul distilat din fructe poartă numele de grappa, iar cel aromat cu anason, de sambuca. Cel mai popular lichior, fabricat atât industrial, cât şi „în casă”, este limoncello, un lichior din aromat cu coajă de lămâie.

Pentru a vă familiariza cu bucătăria italiană puteţi vizita secţiunea dedicată bucătăriei italiene de pe cevabun.ro.

La terasă, în trafic

Îngustele străduţe, presărate cu terase cochete, din marile oraşe italiene, pot avea şi dezavantajul expunerii, mai ales că pe multe dintre ele circulă şi maşini care trec la centimetri distanţă de farfuria ta cu paste.

Italienii nu sunt prea generoşi de felul lor cu bacşişurile. Cei care aşteaptă câte o atenţie de la turişti sunt în general membri ai personalului din hoteluri, chelneri, sau taximetrişti. În localuri, „servizio” este inclus în nota de plată, dar, după disponibilitate, se mai poate lasă ceva bacşiş, însă nu trebuie să te simţi presat, mai ales dacă felul în care ai fost servit lasă de dorit.

Programul magazinelor şi instituţiilor este pe sistemul siestei mediteranene, în miezul zilei cam toate coborându-şi obloanele pentru odihnă.

Băncile sunt deschise de la 8.30 la 13.30 şi de la 15.30 la 16.30. Bisericile îşi deschid porţile dimineaţa devreme, iar după pauza de la prânz rămân deschise până la 18.00. Multe muzee sunt închise o zi pe săptămână, iar de multe ori acea zi este lunea. Farmaciile, de asemenea, sunt închise la prânz, dar au program ceva mai lung, până la 20.00.

Magazinele de haine sunt, de obicei, închise luni dimineaţa, iar programul lor merge tot pe principiul siestei, dar, în funcţie de cât de turistică este zona, programul lor diferă, unele ţinând deschis chiar şi toată ziua.

GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Turcia

Capital.ro continuă seria de sfaturi de călătorie cu Turcia, o ţară preferată de mulţi români pentru concediul de vară, mai ales că are ieşire la patru mări: Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Egee şi Marea Marmara. Adorată pentru peisaje, criticată de multe ori pentru practicile şi insistenţa negustorilor ei, Turcia este o ţară unde se îmbină mai multe lumi. Turiştii, cei care aduc aerul modern, vin aici pentru a se desfăta cu aromele Orientului.

Pentru a intra în Turcia, românii au nevoie de viză. În mod excepţional, aceasta este acordată la frontieră pentru călătoriile în scop turistic, cu drept de şedere de 30 zile şi cu o singură intrare.

Fiind un stat axat foarte mult pe turism, pe lângă moneda naţională, lira turcească nouă, comercianţii turci primesc şi euro, dar mai ales dolari americani. Deşi limba turcă este una destul de grea, românii vor da peste foarte multe expresii cunoscute, împrumutate de-a lungul istoriei comune a celor două popoare.

Şoferi periculoşi

Pe site-ul MAE la capitolul trafic auto, lista atenţionărilor este destul de lungă. Sunt interzise aparatele detectoare sau anti-radar, iar dacă veniţi cu o maşină închiriată trebuie să aveţi actele doveditoare traduse şi în limba turcă. Turcii nu acordă prea multă atenţie stării tehnice a vehiculelor, motiv pentru care traficul este periculos. Atât pietonii, cât şi şoferii trebuie să fie atenţi la trecerile de pietoni şi la intersecţii, unde regulile de circulaţie nu sunt respectate cu prea multă stricteţe.

Autorităţile române le mai atrag atenţia turiştilor asupra riscului seismic, Turcia fiind o zonă foarte activă în acest sens, dar şi a ameninţărilor teroriste, în ultima vreme acest femonen făcându-şi mai des simţită prezenţa.

Regulile moscheei

Aproape 99% dintre locuitori sunt musulmani, însă Turcia este un stat laic, ceea ce înseamnă că nicio religie nu primeşte tratament special. O veste bună pentru vizitatori, fiindcă deşi populaţia majoritară este musulmană, în Turcia nu se aplică cu mare stricteţe rigorile acestei credinţe.

Atunci când alegeţi locul de cazare ar trebui să aveţi în vedere că, dacă veţi fi în preajma unei moschee, dimineaţa devreme credincioşii sunt chemaţi la rugăciune, într-un mod nu foarte subtil. Iar dacă sunteţi mai „petrecăreţi”, aflaţi că pe o stradă pe care se află o moschee nu se bea sau vinde alcool.

Cei care nu sunt musulmani pot intra într-o moschee dacă respectă câteva reguli de bază. Întotdeaua trebuie să te descalţi înainte să intri într-o moschee. Poţi lăsa încălţările într-un loc special amenajat la intrare, ori le poţi lua cu tine. Ca în mai toate lăcaşurile sfinte, este de preferat să eviţi conversaţiile sau măcar să şopteşti. Nu fă poze fără să ceri permisiunea înainte.

Ținută adecvată în lăcaşul sfânt

Cât despre vestimentaţie, femeile trebuie întotdeauna să intre în moschee cu părul, mâinile şi picioarele acoperite. Şi bărbaţii au obligaţia să poarte pantaloni şi mâneci lungi. 

Vizitatorii Turciei vor auzi de cinci ori pe zi, la difuzoare, chemarea la rugăciune, moment în care credincioşii se opresc din treabă şi încep să se roage. Dacă întâlnieşti o persoană care se roagă, respectuos ar fi să nu treci prin faţa sa. În multe părţi există locuri de rugăciune îngrădite tocmai din acest motiv.

În afara zonelor turistice, oamenii sunt mai tradiţionalişti. De îndată ce te depărtezi de zonele populare începi să conştientizezi faptul că te afli într-o ţară musulmană. Majoritatea localnicelor îşi acoperă părul şi poartă rochii lungi. Îmbrăcă-te adecvat, pentru a le respecta cultura şi credinţa atât cât se poate. Un astfel de comportament din partea srăinilor este foarte apreciat de turci.

Respect pentru Atatürk

Ca turist, este bine să ştii de admiraţia şi veneraţia pe care o au turcii faţă de fostul lor lider Mustafa Kemal Atatürk, pentru că orice ofensă adusă la adresa lui este pedepsită de legea penală. Lui Atatürk îi este atribuită modernizarea Turciei. A fost un lider militar care a luptat în Primul Război Mondial, dar a condus şi mişcarea naţională de independenţă, a cărei urmare a fost, în 1923, proclamarea Republicii Turce. Portretele sale împânzesc întreaga ţară, fiind imposibil să nu dai peste o fotografie sau o statuie de-a lui pe durata şederii.

Târguiala şi insistenţa, sufletul negoţului

De departe aspectul cel mai dezbătut despre Turcia este modul în care aproape peste tot trebuie să te tocmeşti, de la nota de plată din restaurant până la covoare de mii de dolari. Asta se întâmplă îndeosebi în zonele turistice, de aceea, mulţi dintre stăinii veniţi aici în vacanţă ajung agasaţi de această practică. Târguiala turcilor şi insistenţa lor ajung la paroxism în celebrele bazaruri, unde negustorii sunt „câtă frunză, câtă iarbă”, la fel ca şi oferta. Negocierea este pentru turci un mod de socializare, o tradiţie care face parte din mecanismul comercial.

Ca peste tot, există preţurile pentru localnici şi preţuri pentru turişti. Primul preţ pe care un străin îl va auzi va fi unul exorbitant. De multe ori trebuie să aduci suma cel puţin la jumătate. Nu trebuie să arăţi prea mult interes, iar dacă negocierea nu merge bine, poţi întotdeaua să ieşi din magazin. Acest gest va reduce considerabil preţul; funcţionează de fiecare dată.

Preţuri speciale pentru „friends”

Negustorii turci încearcă să le vândă turiştilor orice şi va fi foarte greu să scapi de ei. O expresie pe care o veţi auzi mai mereu prin bazar este „Special price for you, my friend!”.

Zonele turistice sunt împânzite de tarabe de unde poţi cumpăra excursii, iar modul de abordare al celor care le vând este acelaşi ca în bazar. Şi aici preţurile diferă şi sunt negociabile, e bine să compari ofertele şi să te interesezi ce includ excursiile şi ce nu.

Este bine să aveţi mărunt la îndemână, pentru că la multe toalete, chiar şi la cele din interiorul restaurantelor, se plăteşte. Nu uita că, fiind în Turcia, toaletele sunt… turceşti. Totuşi, în zonele populate de turişti, vei găsi şi varianta modernă sau ambele.

Cumpărături otomane

Bazarurile din Turcia au o ofertă foarte bogată. Covoarele persane, care i-au adus notorietate acestei ţări şi pe care comercianţii aproape că ţi le bagă pe gât, cât sunt ele de mari, au preţuri diferite în funcţie de material, calitate ori vechime. În cazul în care vrei să achiziţionaţi unul, compară preţurile din mai multe locuri.
Este aproape de prisos atenţionarea în cazul hainelor „de firmă” din bazar, dat fiind faptul că românii au în vocabular cuvântul „turcisme” pentru făcături. Nici cei mai naivi turişti nu pot crede că un tricou Calvin Klein original ar putea să coste 3-4 dolari.

Şi articolele de piele sunt foarte căutate în Turcia, pentru că poţi găsi produse de calitate şi ieftine. Însă, ai grijă de unde le iei, pentru că nu toate sunt de calitate, mai ales în bazar. Există magazine oficiale, unde primeşti şi garanţie pentru articolele cumpărate.

Pentru a putea simţi gustul Orientului şi la întoarcere, poţi alege din oferta extrem de variată de condimente a turcilor. În plus, nu rataţi delicatesele dulci din Turcia, precum rahatul ori halvaua.

Foarte des vei găsi la comercianţii din bazar simbolul turcesc Nazar Boncuk, în traducere „Ochiul Răului”, sub formă de medalion. Se spune despre acest simbol că te fereşte de energiile negative, transmise de oamenii care îl invidiază sau îi vor răul posesorului.

Bacşişul s-a născut în Turcia

Bacşişul, cuvânt de origine turcă, poate deschide multe uşi şi atrage numeroase zâmbete. În unele baruri şi restaurante, servirea este inclusă în preţ, dar este foarte apreciat şi un mic bacşiş.

Unde nu este trecut pe notă, în general se lasă în jur de 10%. La personalul de la hotel, şpaga rămâne la latitudinea clientului, în timp ce la băile turceşti (hamam), se practică cele mai mari bacşişuri, în jur de 30%.

La capitolul mâncare , bucătăria turcă este foarte impresionantă, oferta nu lipseşte, mai greu e să te fereşti de ea. Turcii încep masa cu meze, care sunt aperitive şi care pot cuprinde o listă întreagă de preparate. Mâncarea gătită turcească e destul de gustoasă şi pe placul românilor, dar poate fi cam uleioasă, aşa că dacă vrei să eviţi grăsimile, treci pe grătar, este sfatul lui Emanuel Ciocu, editor la cevabun.ro.

Locul unde kebabul e la el acasă

Turcia este ţara kebabului şi vei găsi aici cele mai originale combinaţii şi metode de preparare. Adana kebab e unul dintre kebaburile clasice turceşti. Se serveşte cu legume la grătar (ardei, ardei iuţi, ceapă, roşii) şi un pilaf din grâu bulgur (un grâu spart), vă mai recomandă Emanuel Ciocu.

Aici se mănâncă foarte multă pâine, Turcia fiind supranumită „coşul cu pâine al lumii”. Carnea preferată a turcilor este cea de miel, aşa că pregăteşte-te să guşti numeroase specialităţi de miel. Tradiţional, masa se încheie cu cantităţi mari de delicatese dulci.

Spre deosebire de majoritatea ţărilor musulmane, în Turcia alcoolul nu este interzis. De băut, turci vă vor oferi raki, un rachiu aromat cu anason (similar cu pastis-ul francez, sambuca italiană, arak-ul libanez sau ouzo-ul grecesc). Se bea diluat cu apă sau cu multe cuburi de gheaţă (proporţie 50-50%). În contact cu apă sau gheaţă se transformă într-un lichid lăptos, ne-a mai explicat reprezentantul site-ului cevabun.ro. Dacă refuzaţi o tărie, puteţi încerca berea locală - Efes, care se găseşte în toate localurile. În Turcia apa nu este potabilă, aşa că cel mai bine ar fi să consumi apă îmbuteliată de la magazine.

Baie, narghilea şi ceai

Pentru a intra mai uşor în pielea unui sultan, trebuie să încerci renumitele lor metode de relaxare. Una dintre ele este vizita la băile turceşti (hamam), un răsfăţ în genul spa. Indicat ar fi să rogi localnicii să te ghideze spre un hamam la care merg ei, pentru că cei de la recepţie vă vor direcţiona spre băile „turistice” (care pot fi chiar în hotel), unde preţurile sunt la fel de „turistice”.

Un alt mod de destindere folosit de turci şi oferit cu insistenţă turiştilor este narghileaua. Fumatul narghilelei este un obicei împământenit în Turcia, un mod de a socializa, care merge mână în mână cu jocul de table, al doilea „sport” naţional, după fotbal.

Turcii sunt mari consumatori de ceai, băutul lui fiind un alt obicei de socializare al lor. Ceaiul turcesc este un pic mai amar decât cel care se bea în restul Europei. La fel de notorie ca ceaiul turcesc este cafeaua, turcii având şi o modalitate aparte de a o prepara, cu multă spumă.

Hoţii şi vardiştii

În bazarurile aglomerate din oraşele sau staţiunile din Turcia fii foarte atent la buzunare. Unde este aglomeraţie sunt şi mulţi hoţi, regulă care se aplică în fiecare colţ al lumii. În schimb, în această ţară nu veţi vedea prea mulţi cerşetori, pentru că aici poliţia îşi face foarte bine treaba. Nu încerca să le oferi autorităţilor din Turcia „mici atenţii”. Deşi e ţara unde bacşişul este un stil de viaţă, cu poliţiştii nu ar fi indicat să încerci asta.

Când vine vorba de taxiuri, povestea e cam aceeaşi ca peste tot. Aceleaşi şiretlicuri folosite de taximetrişti în lumea întreagă se aplică şi aici. Aveţi în vedere că sunt trei tarife de taxare: de zi (gündüz), de noapte (gece) sau din afara localităţii (sehir disi). De multe ori, taximetriştii turci pun tariful de ieşire din oraş pentru cursele interne.

GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Grecia

Grecia, atât cea continentală, cât şi insulele ei, este una dintre destinaţiile de vară favorite ale românilor. Capital.ro a contabilizat numeroase păreri şi impresii ale turiştilor şi ale specialiştilor pentru a vă oferi un ghid de călătorie, astfel încât cei care ajung aici să nu se simtă prea „străini”.

Situată în Peninsula Balcanică, Grecia este căutată pentru încărcătura ei istorică, dar în special pentru vacanţele la mare. Țara are un litoral de 13.676 kilometri la Mările Egee, Ionică şi Mediterană. Limba oficială este limba greacă, iar moneda de circulaţie este euro.

E bine de ştiut că în Grecia este interzisă codeina, iar comportamentele indecente nu sunt tolerate. De asemenea, orice persoană care scoate sau încearcă să scoată din Grecia obiecte antice riscă să primească o pedeapsă între o lună şi 5 ani de închisoare.

În plin sezon este bine să aveţi excursia deja programată pentru că, deşi de curând autorităţile elene au dat publicităţii nişte cifre nu prea îmbucurătoare cu privire la numărul de turişti, Grecia este o plină-ochi de vizitatori pe timpul verii. De aceea, este posibil ca pe ultima sută de metri să fie foarte greu de găsit bilete de avion, cazare ori locuri pentru croazierele cu feribotul.

Amenzi usturătoare pentru anti-radare

Dacă plecaţi cu maşina personală spre Grecia util ar fi să citiţi recomandările făcute de Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) legate de traficul auto de aici. De exemplu, detectoarele radar şi aparatura anti-radar sunt interzise prin lege în Grecia. Riscaţi o amendă de de până la 2.000 de euro, reţinerea permisului pentru 30 zile, precum şi reţinerea actelor şi a plăcuţelor de înmatriculare auto până la 60 de zile.

În cazul închiriaţi o maşină, vi se va cere paşaportul. MAE vă recomandă să nu lăsaţi paşaportul în original.

Împarţitul taxiului cu alţi clienţi

În principiu, grecii sunt un popor de oameni foarte oneşti şi ospitalieri, dar aceste caracteristici nu s-au transmis şi la taximetrişti. Experienţele trăite cam peste tot în lume unde sunt mulţi turişti, precum rutele ocolitoare, tarife preferenţiale şi aparate „defecte” sunt foarte probabile în Atena, capitala ţării. Pe lângă asta, puteţi avea „colegi de drum”, pentru că taximetriştii greci obişnuiesc să adune şi alţi clienţi care circulă în aceeaşi direcţie. 

Pentru greci, străin = oaspete

Totuşi, în Grecia, turiştii se simt foarte bine de obicei, pentru că locuitorii ei sunt oameni foarte primitori. Există posibilitatea să întrebi un grec de o stradă şi, din vorbă în vorbă, să te invite la cină. Viziunea lor pozitivă asupra vizitatorilor este evidentă şi prin cuvântul „xenos”, care are atât înţelesul de „străin”, cât şi de „oaspete”.

Pentru a face o bună impresie, ar fi indicat să învăţaţi câteva fraze uzuale în limba greacă. Sunt conştienţi că limba lor este una greu de învăţat pentru străini, şi, de aceea, vor aprecia efortul turiştilor de a „rupe” un pic în greceşte. Pentru ei, care sunt foarte prietenoşi, un zâmbet este întotdeauna bine primit.

Confuzia între da şi nu

Turiştii pot fi induşi în eroare de modul în care grecii spun da sau nu, mai ales ca „da” în greacă se spune „ne”, iar gestul aferent este doar înclinarea capului în jos. „Nu” se spune „Ohi”, iar pentru a exprima negaţia grecii folosesc atât gestul de a clătina capul stânga –dreapta, dar şi ridicarea lui în sus, însoţit câteodată şi de o sprânceană ridicată. Pentru a mulţumi, grecii duc mâna la inimă.

Un alt cuvânt confuz pentru turişti este „yasu”, care poate însemna şi „bună”, „pa”, dar şi „noroc” şi „sănătate”, atât la ciocnit, cât şi când strănută cineva.

Ținută obligatorie la mănăstiri

În timpul verii, vremea este foarte caldă, drept urmare ţinutele care se „califică” în bagaj ar trebui să fie cele cât mai lejere. În cazul în care vreţi să vizitaţi şi ceva mănăstiri, ţineţi cont că există un „dress-code” pentru lăcaşurile sfinte.

Femeile trebuie să poarte fuste lungi, iar bărbaţii nu pot intra fără pantaloni lungi ori fără ca braţele să fie acoperite. Gazdele au anticipat însă şi acestă posibilă problemă a turiştilor, drept pentru care, la intrare există garderoba necesară pentru cei care nu s-au gândit dinainte la ţinută.

Atenţie la felurile din afara meniului!

Chelnerii greci obişnuiesc să fie foarte insistenţi cu turiştii pentru a-i atrage în restaurante, mulţi îi bagă aproape cu forţa în local. Este bine să cercetaţi zona, pentru că preţurile diferă foarte mult şi vă puteţi trezi într-un restaurant mult mai scump decât cel de alături.

Mai mult, se recurge şi la practica în care se prezintă un fel de mâncare (în special peşte) care nu este în meniu, fapt care se va simţi semnificativ la notă, drept pentru care trebuie să vă interesaţi foarte bine de preţ înainte să comandaţi.

Bacşişul, opţional

Servirea este inclusă în preţ, dar dacă rămâi impresionat de felul în care ai fost tratat la restaurant, îţi poţi arăta gratitudinea printr-un bacşiş, de până în 10% ar fi cel mai indicat.

Există posibilitatea, ca, dacă un client este neînsoţit la masă, să fie nevoit să aştepte destul de mult până să fie servit, deoarece, pentru că grecii nu concep să ia masa singuri în oraş, ospătarii vor crede că acesta mai aşteaptă pe cineva. Astfel, să ceară comanda înainte ca ceilalţi meseni să ajungă li se va părea nepoliticos. Totuşi, în zonele cu mulţi turişti, riscul să ţi se lungească urechile aşteptând să ţi se ia comanda este destul de mic.

Grecii iubesc copiii şi de multe ori îi lasă să facă ce vor, de aceea s-ar putea să-i auziţi ţipând în restaurant fără ca părinţii să-i certe. Ei obişnuiesc să ia mici gustări în timpul zilei şi să mănânce o masă substanţială seara destul de târziu, dupa ora 21.00.

Siesta închide magazinele

În Grecia, trebuie să ţineţi cont de „siesta mediteraneană”, care se întinde de la 14.00 la 17.00. În acest interval, magazinele şi instituţiile sunt de regulă închise, deoarece pe timpul verii temperaturile sunt foarte ridicate la mijlocul zilei. Cu toate acestea, localurile rămân deschise în acest timp.

La cumpărături, în bazaruri, preţurile nu sunt mereu aceleaşi pentru turişti. Odată ce aud „Cât costă?” în altă limbă, comercianţii cresc preţul instantaneu. În afara zonelor turistice, vânzătorii nu vorbesc foarte bine engleza şi se poate întâmpla să încurce preţurile. Vă puteţi asigura că vorbiţi despre acelaşi preţ punându-i să-l noteze pe hârtie.

Ritualul băutului cafelei

Grecii sunt foarte sociabili, în special bărbaţii. Îi veţi vedea împânzind cafenelele în fiecare oraş, mai ales că băutul cafelei este un adevărat ritual. Petrec ore în şir în localuri unde vorbesc pe diverse teme, multe foarte intime, conversaţiile lor fiind mereu directe, pentru că nu sunt adepţii discuţiilor de complezenţă. Nu veţi vedea niciodată un grec care să bea o cafea în grabă, un „expresso” îşi pierde cu totul sensul în această ţară. De asemenea, în mai toate localurile găseşti un joc de table, pentru greci fiind ca un „sport naţional”.

Tot bărbaţii au obiceiul de a purta după ei nişte mărgele ce seamănă cu nişte mătănii, cu care îşi ţin mâinile ocupate. Le învârt în mâini nu din considerente religioase, ci pe post de eliberatoare de stres.

Grecia este locul unde poţi bea uzo. Este un produs 100% grecesc şi este băutura naţională în acestă ţară.

Credinţe şi superstiţii

Aproximativ 97% din populaţia Greciei se identifică drept ortodocşi. Cea mai importantă sărbătoare din an este Paştele, pe care îl sărbătoresc asemănător ca în România.

Mulţi dintre greci sunt şi supersiţioşi. Ca şi românii, cred în deochi, pe care îl vindecă tot cu culoarea roşie. Dacă îi ceri unui grec cuţitul la masă, nu ţi-l va da în mână, îl va pune în dreptul tău pentru că superstiţia spune că se va certa cu tine. Nici banii nu sunt daţi direct în mână, pentru că acest gest este aducător de ghinion pentru cel care înmânează banii.

În cazul în care în vacanţă veţi lega prietenii cu unii dintre localnici, trebuie să ştiţi că, atunci când mergeţi în vizită la o familie de greci, întotdeauna trebuie să aduceţi ceva, florile şi ciocolata sunt cele mai uzuale. Când este vorba de o aniversare, trebuie neapărat să luaţi un cadou. Sărbătoritul nu va deschide cadourile până nu pleacă toţi invitaţii, pentru a nu fi nevoit să mimeze bucuria în cazul în care nu-i place.

La ieşirile în oraş, atunci când un grec vă invită în oraş, niciodată nu vă oferiţi să plătiţi sau să faceţi nota jumătate, pentru că se va simţi ofensat.

www.capital.ro

GHID DE VACANȚĂ CAPITAL.RO: Tot ce trebuie să ştii ca turist în Tunisia

Tunisia este o ţară încărcată de istorie şi dată peste cap de invadatorii ei, care şi-au pus cu toţii amprenta pe aceste locuri, pe identitatea şi pe cultura poporul tunisian. Deşi este un stat musulman şi trebuie să ajungi pe continentul african pentru o vacanţă aici, nu te vei simţi ca într-o destinaţie foarte exotică, pentru că Tunisia a importat foarte mult din stilul de viaţă european. Mai mult, rigorile religiei musulmane sunt mult mai relaxate decât în alte state.

Tunisia este o destinaţie de vacanţă destul de accesibilă pentru românii cu venituri medii, acest stat punând mai mult accentul pe turismul de masă decât pe cel de lux, pe care încearcă să-l atragă, spre exemplu, Marocul.

Când faci rezervarea la hotel, trebuie să ai în vedere că unităţile de cazare sunt, în general, cu o stea sub nivelul celor Europa. Tunisienii vorbesc limba arabă, dar aproape la fel de răspândită este şi franceza. În zonele turistice şi în special în hoteluri şi localuri se vorbeşte bine şi engleza. În bazaruri vei auzi o engleză pocită, dar suficientă pentru a te înţelege cu negustorii.

Pentru vizitele turistice în Tunisia românii nu au nevoie de viză, dar vor fi nevoiţi să completeze la intrarea în ţară un formular în care să precizeze scopul, durata, natura vizitei şi locul unde vor fi cazaţi. Păstrează acest document pe toată durata şederii pentru că va trebui să-l prezinţi autorităţilor de la aeroport la ieşirea din ţară. Ține-l asupra ta tot sejurul, pentru că poate ţine loc şi de paşaport.

Musulmani, dar nu fanatici

De cum cobori din aeroport, te va urmări peste tot portretul preşedintelui actual Zine El Abidine Ben Ali, care este succesorul mult-iubitului lider tunisian Habib Bourguiba, pentru care tunisienii au un respect deosebit, fiind cel responsabil de independenţa Tunisiei şi de adoptarea reformelor pro-occidentale, care au dus la dezvoltarea ţării.

Tot meritul lui este şi abordarea mai relaxată a credinţei musulmane. Spre deosebire de alte ţări musulmane, în Tunisia vei vedea că majoritatea femeilor nu-şi acoperă părul şi faţa şi nu poartă abaya (veşmântul care le acoperă corpul), alte credinţe sunt tolerate aici, iar turiştilor nu li se impun ţinute mai conservatoare, bikini fiind bineveniţi la plajă.

Cu toate acestea, religia este importantă pentru mulţi tunisieni, astfel că vei vedea moschei peste tot şi vei auzi în difuzoarele din dreptul lor chemările la rugăciune, însă fanatismul întâlnit în alte ţări musulmane nu este tolerat în Tunisia.

Dinarii nu se schimbă decât în Tunisia

Este bine de ştiut că Tunisia are o politică valutară închisă, ceea ce înseamnă că nu poţi aduce sau scoate bani din ţară. De aceea, când schimbi bani, trebuie să păstrezi chitanţele care ţi se vor cere în cazul în care vrei să-i schimbi înapoi când pleci. Scapă de toţi dinarii înainte să pleci, pentru că nu vei mai avea unde să-i schimbi în afara ţării şi nu-ţi va rămâne decât să-i cheltui prin aeroport.

Un dinar (1 euro = 1,7 dinari tunisieni) este împărţit în 1.000 de milimi, aşa că ai grijă la rest. Unii negustori vor încerca să te păcălească, spre exemplu cu două monede de câte 50 de milimi, în loc de două jumătăţi de dinar. Astfel, în loc să primeşti un dinar, te vei alege doar cu 100 de milimi, adică a zecea parte.

De pe malul Mediteranei la dunele din Sahara

Deşi este foarte europenizată şi vei găsi plajele familiare dacă ai mai fost în alte ţări cu ţărm la Marea Mediterană, sunt câteva aspecte care îţi vor aminti că eşti în Africa, mai ales dacă ajungi în Sahara, unde îi vei descoperi pe berberi şi te vei familiariza cu tradiţiile şi stilul lor de viaţă şi unde vei putea să urci la „bordul” unui dromader pentru o plimbare printre dunele de nisip.

Un „reminder” costisitor va fi şi tariful de roaming. Nu uita că, fiind pe un alt continent, preţul minutelor vorbite cu cei de acasă este semnificativ mai mare. O alternativă ar fi „Taxi Phone-urile”, care sunt destul de răspândite în zonele turistice şi unde, de un dinar, poţi vorbi în ţară în jur de trei minute pe fix sau unul pe mobil.

Țară mai paşnică decât vecinele

Spre deosebire de celelalte state din Mahrebul arab, din care mai fac parte ţările nord-africane Algeria, Maroc, Egipt, Libia şi Mauritania, Tunisia este o ţară sigură, ferită de incidente şi cu un grad scăzut al criminalităţii.

Legat de siguranţa personală, Ministerul Afacerilor Externe te avertizează în legătură cu călătoriile în apropiere de graniţa cu Algeria, pentru că există riscul unor răpiri de către grupări teroriste. Cel mai aproape de graniţa algeriană vei ajunge dacă vei face excursia spre Sahara, însă nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că personalul calificat care te va însoţi în această excursie alege numai traseele foarte sigure.

De preferat ar fi să eviţi deplasările spre zonele deşertice pe cont propriu, fără ghid recomandat de agenţiile de turism. MAE le mai recomandă românilor să evite cartierele mărginaşe şi zonele vechi „medina” care nu sunt incluse în broşurile turistice şi să aleagă, de preferat, excursiile organizate de agenţia de turism cu care au venit în Tunisia.

Mai insistenţi ca turcii

Deşi tunisienii, în general, sunt nişte oameni foarte prietenoşi şi săritori, în zonele dens populate de turişti vei avea impresia că eşti înconjutat de vulturi, gata să-ţi golească buzunarele la primul semn de slăbiciune, sentiment care te va copleşi mai ales în bazaruri. Vor încerca să-ţi vândă orice, iar insistenţa lor o întrece pe cea a turcilor, ajungând uneori la stadiul de hărţuire.

În plus, maniera lor este mult mai directă, mai „brutală” decât cea a turcilor, care încearcă mai întâi să te cucerească, să te ademenească în magazin. Aici, în schimb, îţi vor pune marfa în braţe când treci pe lângă magazinele lor, îţi vor azvârli eşarfe la gât în mers sau chiar te vor lua de braţ să te „conducă” la tarabele lor. Dacă le zici că eşti din România, îţi vor înşira nume de fotbalişti, aşa că la sfârşitul reprizei de shopping vei fi sătul de Hagi, de Mutu sau chiar de… Becali.

Negociază la sânge!

În bazar, totul se negociază. Încearcă să aduci preţul cel puţin la jumătate, dacă nu şi mai jos. Mare atenţie la făcături, bazarurile sunt pline de produse de slabă calitate. Acordă o atenţie deosebită în cazul în care vrei să cumperi aur sau argint (unii te vor păcăli că e argint berber, dar te poţi alege cu o tinichea veritabilă), articole de marochinărie, care nu sunt toate de piele şi obiectele pictate, a căror vopsea se ia la câteva atingeri. Vei găsi foarte des, sub diverse forme, „Mâna Fatimei” (un simbol al protecţiei) şi suveniruri cu dromaderi.

Ai grijă la tarabele de suveriruri de pe traseele excursiilor, la opririle cu autocarul, preţurile sunt mult umflate decât în bazarurile obişnuite. Dacă ajungi în Kairouan una dintre opriri este la un magazin de suveniruri, unde marfa este la preţuri foarte bune, care nu sunt negociabile.

Totodată, în Tunisia, taximetriştii rareori pornesc aparatul, motiv pentru care înainte să te urci în taxi negociază preţul călătoriei. Interesează-te de tarifele practicate de taximetrişti la hotel, la ghid sau la alţi turişti care sunt mai demult în staţiune. Ține-te bine în maşină, pentru că şoferii tunisieni au un stil destul de periculos de condus, iar dacă eşti pieton ai mare grijă la traversare, inclusiv la trecerile semnalizate.

De vânzare orice, oriunde, oricând

În excursiile organizate în care vei merge, micii negustori te vor urmări peste tot, şi când te vei plimba cu maşinile de teren prin deşert. Ştiu prea bine itinerariile autocarelor cu turişti, circuitele fiind aceleaşi la toate agenţiile, şi vor fi prezenţi la absolut toate opririile, încercând să-ţi vândă aproape orice, de la hărţi, la bijuterii artizanale, la trandafiri de deşert (roci în formă de floare care se formează în deşert) şi chiar nisip din Sahara, la curmale şi multe altele, sau doar să-ţi ceară câţiva dinari. Dacă vrei să foloseşti aparatul de fotografiat sau camera, la majoritatea obiectivelor turistice trebuie să scoţi câţiva dinari în plus din buzunar.

Bacşiş ţi se va cere să dai cam peste tot, mai mult sau mai puţin subtil: personalul din hotel, ghizii, chelnerii, portarii, şoferii, chiar şi oamenii care îţi arată drumul şi majoritatea prestatorilor de servicii, toţi vor vrea câţiva dinari. Pe de altă parte însă, nu vor exista dorinţe care personalul din turism să nu-ţi le poată îndeplini sau măcar să încerce tot posibilul: dacă nu au ei ceva în hotel sau în restaurant, cer la vecinul sau aleargă să cumpere, dacă nu au un fel de mâncare în meniu, improvizează. Ai grijă la deliciile pe care le găseşti pe masă sau la sticlele nedesfăcute care par „din partea casei”: de regulă, ce atingi plăteşti!

Ce ai de văzut în Tunisia

Agenţia de turism Best Risen ne-a făcut o listă cu locurile pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în Tunisia. Printre ele se numără Muzeul Bardo din capitala ţării, Tunis, care este cel mai mare muzeu din Africa şi cuprinde cea mai completă colecţie de mozaicuri din timpul romanilor.

Nu trebuie să-ţi scape nici Amfiteatrul Roman din El Jem, probabil al doilea ca mărime în fostul Imperiu Roman, după Colosseumul din Roma. Pitorescul sat maur Sidi Bou Said te fascinează cu stilul său andaluz, colorat în alb şi albastru, iar ruinele Cartaginei îţi vor spune poveştile din istoria îndepărtată a ţării.

Excursia de două zile în Sahara, care e cam aceeaşi la toate agenţiile de turism, este „desertul” vacanţei în Tunisia. Vei trece prin Sfax şi Gabes, vei ajunge la Matmata, unde vei putea intra într-o locuinţă troglodită, vei vedea El Hamman şi oaza Kebili, iar la destinaţie – la Douz – vei putea să te plimbi pe cămilă, să zbori cu deltaplanul. În a doua zi ajungi la lacul sărat Chott El Jerrid, iar apoi te îndrepţi cu maşinile de teren prin deşert, spre oazele din munţii Atlas.

Mâncare pentru gusturi exotice

La capitolul mâncare, părerile sunt împărţite, aşa că am apelat la un specialist, Emanuel Ciocu, editorul site-ului cevabun.ro.

Nici proximitatea Mediteranei şi nici influenţele franceze nu pot ascunde adevăratul caracter, aspru şi sălbatic ca spiritul berberilor, al bucătăriei tunisiene. Iubită de către amatorii de mâncăruri exotice şi picante sau evitată de către mare parte a turiştilor occidentali, bucătăria tunsiană îţi aminteşte la tot pasul că te afli în nordul Africii, într-o ţară profund musulmană.

Bucătărie turistico-tunisiană

Există o mare diferenţă între Tunisia de zi cu zi, a tunisienilor, şi Tunisia cosmopolită, a turiştilor. În prima, vei regăsi bucătăria reală a tunisienilor, cu multe cuşcuş-uri, cu mâncăruri pe bază de peşte, fierturi pe bază de carne de miel, combinată cu fructe şi aromată cu scorţişoară sau coriandru. Mulţi găsesc şocante imaginile pieţelor deschise unde se taie păsări, se fierb capete şi picioare de oaie. Dar amatorii de exotisme şi picanterii savurează din plin spectacolul.

În cea de a doua bucătărie au fost importate şi adaptate toate cele necesare confortului şi diversităţii cerute de turişti. Şi totul a fost îmblânzit şi occidentalizat. Meniurile includ micul dejun de tip continental şi veţi găsi foarte des meniuri în limba engleză ca să vă puteţi orienta când comandaţi.

Gustul de harissa

Însă, în oricare dintre cele două lumi te afli, cu siguranţă că vei simţi gustul de harissa. Acest sos, roşu şi extrem de iute, făcut din ardei zdrobiţi, usturoi, seminţe de coriandru şi de chimen, ulei de măsline şi, mai rar, cu adaos de suc de roşii, este însăşi “sângele” bucătăriei tunisiene. În bucătăria tunisiană, preponderent iute faţă de celelalte bucătării nord-africane, se regăseşte în aproape orice mâncare, componentele sale fiind definitorii pentru gustul tunisian. În restaurantele hotelurilor, însă, se serveşte alături de mâncăruri.

Mâncarea naţională a Tunisiei este cuşcuş-ul, gătit tradiţional într-un vas special de origine berberă ce poartă numele de kiska. Cuşcuş-ul este un soi de tocană zdravană ce foloseşte carne de miel, pasăre sau peşte amestecată cu legume din belşug, totul pe un pat din cuscus (un soi de paste granulate din grâu dur).

Celtia, berea tunisienilor

Fiind o ţară musulmană, veţi găsi foarte greu porc şi alcool. În locurile cu adevărat turistice (hoteluri şi restaurante), mai ales pentru locaţii ce oferă pachete all-inclusive, găsiţi băuturi locale (whiskey, gin, vodka etc), de cele mai multe ori replici ale celor occidentale, care sunt mult mai ieftine decât cele importate. Berea Celtia este o bere light şi foarte populară în staţiuni şi hoteluri. Vinul tunisian este considerat foarte bun, de la soiurile roşii (Magon sau Sidi Saad), la rose (Gris de Tunisie, Koudiat) şi la vinurile albe (Muscat de Kelibia). Un cocktail popular este boukha (un lichior de smochine) combinat cu cola.

Ca aperitive, încercaţi mechouia, o salată din cuburi de roşii şi ardei graşi, ouă fierte, peşte şi capere. Un alt aperitiv tradiţional este brik, un trigon umplut cu un ou întreg, ceapă şi pătrunjel.

Deserturi foarte dulci

La felurile principale, încercaţi, pe lângă cuşcuş, şi peşte (biban, sardine) sau fructe de mare (homar, calmar, crevete) la grătar pentru că apropierea de Mediterană umple meniurile cu bunătăţi.

Koucha bil aallouch (pulpă de miel cu cartofi la cuptor), chakchouka (o tocană de legume cu ou), kaftagi (chiftele de carne în sos picant) sau bnadaq (chiftele cu mentă) sunt alte exemple de feluri tunisiene apreciate de turişti.

Ca desert, tunisienii se răsfaţă cu aluaturi foarte dulci, însiropate în miere şi decorate cu nucă. Dar puteţi apela la varietatea foarte mare de fructe şi sucuri proaspete, dar şi la cafeaua tunisiană foarte aromată sau la ceaiul de mentă, foarte răcoros. Toate acestea dacă vă place mâncarea tunisiană.