miercuri, 27 mai 2009

Vacanţă la preţ redus în Bucovina

Un sejur prin programul „Cinci zile de călătorie spirituală prin Bucovina“ costă maximum 500 de lei de persoană.Proprietarii pensiunilor agro-turistice din nordul Moldovei au început deja să facă reduceri pentru a atrage cât mai mulţi turişti în această vară.

Dacă vreţi să vă odihniţi, să vizitaţi locuri deosebite, pline de istorie, să mâncaţi numai produse ecologice şi să cunoaşteţi oameni simpli şi prietenoşi, petreceţi câteva zile de vacanţă în Bucovina.


Pentru a fi siguri că vor avea toate locurile de cazare ocupate la maximum în acest an, proprietarii de pensiuni din nordul Moldovei au lansat o serie de programe prin care oferă turiştilor reduceri chiar şi de până la 40%. Un astfel de program este „O săptămână la mute”, lansat de Federaţia Patronatelor din Turism, care s-a încheiat la sfârşitul lunii aprilie, dar pe care bucovinenii l-au extins până pe 15 septembrie.

Astfel, o săptămână într-o pensiune din Gura Humorului sau localitatea Vama, cu mic dejun şi cină, costă între 500 şi 650 de lei de persoană. „Prin programele de reduceri, sperăm ca în acest an să avem, în Bucovina, cu cel puţin 50% mai mulţi turişti decât anul trecut. Deja au început să vină foarte

mulţi. Sâmbăta trecută, de exemplu, toate pensiunile şi restaurantele erau pline la capacitate maximă“, ne-a declarat Niculina Vasiluţ, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural şi Ecologic Suceava. Proprietarii de pensiuni din nordul Moldovei au început să conştientizeze faptul că preţurile din turismul românesc erau foarte mari comparativ cu alte ţări şi, în acest an, au micşorat tarifele cu peste 20% faţă de anul trecut, a punctat Vasiluţ.

Călătorii spirituale la mănăstiri

Cum majoritatea turiştilor care merg în nordul Moldovei vizitează neapărat mănăstirile din zonă, proprietarii pensiunilor au lansat programul „Cinci zile de călătorie spirituală în Bucovina“, care este valabil până la 1 iulie. Prin acest program, turiştii pot locui cinci zile la o pensiune din zonă, cu mic dejun şi cină, la un preţ de 490 de lei de persoană. În preţ intră şi vizitarea celor mai importante mănăstiri din Bucovina, precum şi a caselor memoriale „Ion Creangă“, „Mihail Sadoveanu“ sau „Ciprian Porumbescu“.
www.adevarul.ro

Un comentariu:

  1. Cazare Vatra Dornei
    Pensiunea Vila Iulia*** din Vatra Dornei (judeţul Suceava, Bucovina) este o locaţie turistică care a adunat peste 10 ani de funcţionare.

    Vă oferim cazare într-un loc unde se îmbină în mod fericit clasicul cu modernul, şi nu în ultimul rând cu tradiţia bucovineană, regăsită în ospitalitatea bucovinenilor şi în specialităţile gastronomice, în cultivarea frumoaselor obiceiuri cu ocazia sărbătorilor şi nu numai.
    http://www.vilaiulia.com

    RăspundețiȘtergere