De la cuferele de altadata la trolley-ul zilelor noastre: hai sa descoperim impreuna cum a evoluat bagajul in decursul secolelor, si odata cu el si modul oamenilor de a calatori.
- In acest articol:
- Bagaj spre lumea cealalta
- Calatoria initiatica Grand tour
- Vuitton, locomotiva si avionul
Evolutia bagajului (de la francezul "bagage", termen de sorginte militara, ce indica convoiul incarcat de echipamente ce urma armatele) permite reconstruirea modului in care se calatorea in trecut si mai ales spiritul in care se deplasau oamenii in epoci diferite. In Evul Mediu, spre exemplu, nobilii isi faceau pe comanda piese de mobilier demontabile, care sa poata fi transportate de pe o feuda pe alta. Apoi, pe la 1700, nu exista nicio familie de aristocrati care sa nu plece in calatorie cu caleasca incarcata de cufere si cutii de palarii.
Istoria valizei incepe cu sfarsitul: unul dintre cele mai vechi cufere de calatorie descoperite ar fi trebuit sa-l insoteasca in ultimul voiaj, cel in lumea de dincolo, pe faraonul Tutankhamon (sec XIV i. Hr.). In mormantul suveranului egiptean au fost descoperite peste 50 de casete si cutii continand stofe, cosmetice si o mare varietate de obiecte de uz cotidian.
Potrivit istoricului italian Paolo Novaresio, de-atunci inainte, cufarul a fost cel mai folosit tip de bagaj: s-au servit de el grecii si romanii in timpul deplasarilor lor indelungate pe mare sau pe uscat, incarcandu-le in carute. Era vorba despre cufere, lazi din lemn si bronz, adeseori decorate cu fildes si metale pretioase; fiind obiecte de mari dimensiuni, se pretau la a fi ingramadite precum niste mici containere pe vasele comerciale si, de multe ori, erau utilizate si ca banci sau paturi pe parcursul calatoriei pe mare.
Acest standard s-a mentinut pana in Evul Mediu. Intre secolele IX si XV, vaslasii de pe faimoasele "drakkar" al vikingilor sedeau pe lazi de lemn cu forme si dimensiuni adecvate pentru a dormi pe ele; fara nicio legatura asadar cu maniera de a calatori a pelerinilor care parcurgeau pe jos drumurile Europei si ale Pamantului Sfant in aceeasi perioada: globetrotterii spirituali se puneau in miscare cu bagaje reduse la minim: o boccea cu sandale de schimb, o carte de rugaciuni, un "termos" cioplit dintr-un bostan, un baston, si daca destinatia era Santiago de Compostela, cochilia "permis de trecere", semnul distinctiv al pelerinilor.
Dupa descoperirea Americii in 1492, intensificarea explorarilor si aparitia tiparnitei, care a favorizat raspandirea ghidurilor de calatorie (primele au fost scrise tocmai pentru pelerinii care mergeau la Santiago de Compostela), ideile de calatorie si bagajul au trecut printr-o revolutie.
La 1700 bagajul va deveni mai asemanator cu ceea ce este el astazi. Era secolul asa-numitului Grand tour, al calatoriei "initiatice" prin Europa, etapa obligatorie pentru tinerii din aristocratie, mai ales cei englezi si germani. Experienta dura si mai mult de 8 luni, perioada in care "turistii" isi luau cu ei provizii de mancare, haine, carti, paturi pliabile, pasapoarte, scrisori de credit (un soi de "travellers-cheques"), ghiduri, medicamente.
Intre 1700 si 1800 au devenit aproape o rutina si traversarile oceanice. Functionari, comercianti, misionari sau simpli aventurieri calatoreau catre coloniile americane sau asiatice perioade lungi de timp, insotiti de un echipament variat si complex. Acesti pasageri, precursori ai turistului modern, nu calatoreau desigur cum ar fi facut-o emigrantii din secolele XIX-XX, cu simple valize de carton. Voiajul pe mare putea dura luni de zile, iar trusoul lor de calatorie prevedea pat, instrumente de gatit si provizii considerabile de alimente si bauturi.
Istoricul francez Pierre Chaunu a evaluat la 800-900 kg greutatea bagajului celui care se imbarca pentru Indii: cel putin 30 de colete, cutii, cosuri, saci, butoaie, provizii si chiar custi cu animale vii.
Mult mai "usor" (vorba vine) era bagajul celui care mergea doar peste ocean ca misionar: inainte de a pleca catre Antile, calugarul dominican Jean-Baptiste Labat (1663-1738) a lasat o marturie rara a dotarii considerate la vremea respectiva indispensabila pentru traversarea Atlanticului. Excluzand proviziile, vestmintele preotesti si alte "instrumente ale meseriei", lista cuprindea "o saltea, un covoras, doua asternuturi, o patura, sase camasi, tot atatia chiloti, 12 batiste si un numar similar de scufii de noapte, perechi de ciorapi si indispensabili, trei perechi de pantofi". Totul transportat in obisnuitele cufere.
"Pana la raspandirea avioanelor, care au impus limite de greutate bagajului, cuferele au ramas geanta de voiaj prin definitie", explica istoricul italian. Existau mai multe modele: "cufarul-farmacie", unde se tinea chinina (remediul impotriva malariei), plantele medicinale si pilulele pentru a rezista traversarilor pe mare sau cele ale desertului; mai exista apoi si "cufarul-biblioteca" si "cufarul-pat", dar si unele prevazute cu umerase in interior sau sertare, sau chiar construite special pentru a fi incarcate in balon.
Pentru optimizarea spatiului se utilizau bastoane care la nevoie deveneau furculite, cutite si chiar solnite. Si daca un voiaj aristocratic la 1700 prevedea cel putin 30 sau 40 de cufere inghesuite in mai multe calesti, la 1800, revolutia transporturilor cu vapori (trenuri, dar si nave mai rapide) a favorizat aparitia unui nou tip de calatorie, cea turistica.
Agentiile de turism au aparut la mijlocul anilor 1800: prima la modul absolut a vazut lumina zilei in Anglia si se numea "Thomas Cook & Son". In 1841, propunea drept calatoie inaugurala excursia in tren Leicester-Loughborough (20 km): la ea au luat parte 570 de persoane, cu o limita de bagaj de 90 kg de persoana.
Aparitia locomotivei va pune calatoria la indemana oricui, dand startul turismului de masa (sau aproape). Nu fara polemici, daca e adevarat ca, o vreme, aristocratii au deplans timpurile trecute, cand ei calatoreau cu patru cai si doua postalioane, razand de cei aflati in diligenta.
In 1892, un general italian, Luigi Giannotti, nota intr-o carte ca "un batran conte din Casale Monferrato gasea straniu, chiar indecent, ca de-acum toti ajung in acelasi timp la destinatie, adica atat el, un domn conte de la clasa I, cat si modestul calator de la clasa a 2-a si amaratul de la a 3-a". Astfel incat, de-atunci inainte, ceea ce mai putea face diferenta, nu mai era mijlocul de transport, ci doar bagajul, precizeaza Novaresio. Nu intamplator in acei ani s-a nascut si bagajul de marca.
In 1896 Louis Vuitton a lansat primul cufar de calatorie "de firma". Si cateva zeci de ani mai tarziu, in 1924, si prima geanta moale, o precursoare a gentii de voiaj moderne. Intre cele doua razboaie mondiale un nou fenomen avea sa revolutioneze inca o data bagajul: succesul inregistrat de automobil. Finalizata si imbunatatita fiind reteaua feroviara, investitiile au inceput sa se concentreze asupra strazilor, in parte deja valorizate de Napoleon la inceputul secolului XIX. Acum insa, ele nu mai erau batute de carute si de cai, ci de automobile. Prin urmare, bagajul a fost nevoit si el sa se adapteze noilor nevoi.
Cuferele erau gandite pentru a fi transportate cu trenul, erau de dimensiuni medii si mai ales menite a fi suprapuse. Au fost repede inlocuite de valize de dimensiuni mai mici, care puteau fi incarcate cu usurinta in masini. Calatoriile s-au scurtat, iar numarul obiectelor de luat in bagaj s-a micsorat, si cu el si dimensiunea valizelor. Experienta de a calatori a devenit una atat de obisnuita incat Societatea Natiunilor (stramoasa ONU) a oficializat in 1937 termenii de "turist" si "turism". In acea perioada isi facea debutul si geanta de 24 de ore, destinata businessmanului.
Glorioasele cufere vor cadea in disgratie la finele anilor '50 din secolul XX, cand in Statele Unite s-a afirmat definitiv transportul civil aerian, iar valizele din piele, incapatoare dar usoare, le-au luat locul. Se poate totusi spune ca, zece ani mai tarziu, inventarea valizei rigide din polipropilena a reinventat cufarul; caruia in 1988, odata cu primul trolley brevetat de un fost pilot al Northwest airlines, Robert Plath, i-au crescut roti. Dimensiunile insa i-au ramas reduse. Si din acest motiv, probabil, se spune ca in tinerete, in calatoriile sale, Liz Taylor era constransa sa-si imparta hainele in in 110 valize. Daca ar fi avut un bagaj mai minimalist, i-ar fi ajuns una.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu