miercuri, 6 octombrie 2010

Galapagos - o minune pe cale de disparitie

Galapagos - o minune pe cale de disparitie

La aproape 1000 km departare de tarmul ecudorian, in Oceanul Pacific, se afla un palc de insule stancoase, parand abia nascute din lava intarita urcata la suprafata din adancul marii. Tinut ale carui forme de viata, ciudate si necunoscute pana in urma cu doua veacuri, au inspirat nasterea uneia dintre cele mai indraznete si insemnate idei ale Omului, un salt colosal al cunoasterii - teoria evolutiei speciilor -, Galapagos este el insusi un loc al Nasterii, caci el insusi se naste inca: sub apasarea presiunii colosale din adancuri, lava topita iese mereu prin crapaturile scoartei terestre, iar batalia dintre apa si foc continua.

Un tinut nou si fara seaman

Asezat deasupra unuia dintre punctele fierbinti ale Terrei, intr-un loc in care scoarta Pamantului, foarte subtire, se crapa mereu, lasand sa iasa la suprafata magma topita care fierbe in adancul planetei, Arhipelagul Galapagos e un roi de insule vulcanice stancoase, foarte tinere la scara geologica: cele mai varstnice au intre 5 si 10 milioane de ani vechime, iar altele, precum Isabela si Fernandina, sunt inca in formare, asa cum au aratat-o eruptiile vulcanice din urma cu un an, care au adaugat insulei Fernandina inca un strat de lava solidificata.

Originea vulcanica a acestor insule e vizibila in fiecare dintre trasaturile lor, si doar interventia masiva si daunatoare a omului le-a modificat, pe alocuri, caracteristicile naturale - intotdeauna in paguba.

De dragul preciziei, geografii au clasificat alcatuirile de piatra care, adunate la un loc formeaza Arhipelagul Galapagos, in categorii: 18 insule mai maricele (zise principale; sunt cele cu suprafata mai mare de 1 kmp), trei insule mici si alte 107… ce? Niste ostroave, poate, desi, pentru unele dintre ele, chiar si asta e prea mult spus, caci sunt de fapt, doar niste stanci ce se ridica deasupra apei, prea inalte si abrupte pentru a fi locuite de altceva decat de pasari si insecte.

Desi asezate chiar pe Ecuator, insulele Galapagos sunt departte de a arata ca luxuriantele insule ecuatoriale din pliantele turistice. Curentul Humboldt - un curent oceanic rece - are o influenta puternica asupra climatului lor.

Invaluite in ceturi, batute de vanturi reci si stropite de burnita in anotimpul umed; ceva mai calde, cu vreme linistita si soare in anotimpul uscat, cand soarele incalzeste piatra intunecata a stancilor, insulele Galapagos nu prea au nimic idilic sau edenic in infatisare; sunt, mai peste tot, aspre, fruste, cu o natura salbatica, amintind inca mult de vulcanii care le-au dat nastere.

Iar pe aceste alcatuiri de roca magmatica, iguane tepoase, testoase uriase, de aproape 2 metri lungime, pinguini si lei de mare, cormorani nezburatori si albatrosi cu aripi imense, zeci de specii de pasarele care nu se gasesc decat aici, alcatuiesc acea fauna, fara seaman in lume, care a facut faima insulelor Galapagos.

Prea mult exploatate, prea putin cercetate si protejate

Cunoscute europenilor inca din secolul al XVI-lea (dar inca nestudiate), insulele au aparut prima data pe harti in 1570. Inca de atunci, erau numite Insulae de Los Galopegos (Insulele Testoaselor) - dovada a impresiei puternice pe care marile testoase, cuirasate in carapacele lor enorme, o facusera asupra privitorilor.

  • In 1793, capitanul James Colnett a publicat o descriere a faunei si florei insulelor si a propus sa fie folosite ca baza de aprovizionare pentru baleniere. Atat a fost de ajuns: au inceput sa soseasca vanatorii de balene, vanatorii de foci, vanatorii de testoase - imputinand drastic populatiiile de anilale de pe insule si din apele din jur.

  • In 1832, Ecuador a anexat insulele, numindu-le Arhipelagul Ecuador.

  • In 1835, a sosit, la bordul navei Beagle, tanarul naturalist Charles Darwin. Analiza observatiilor sale asupra faunei insulelor a stat la baza elaborarii teoriei evolutiei prin mecanismul selectiei naturale, teorie publicata in lucrarea Originea speciilor.

  • De-a lungul timpului, pe insule au fost facute incercari de infiintare a unor plantatii de trestie de zahar; au fost infiintate colonii penitenciare si au fost introduse tot felul de specii straine - si toate aceste actiuni au avut consecinte nefaste asupra florei si faunei locale.

  • In 1959, 97,5% din teritoriul Arhipelagului Galapagos a devenit parc national (au facut exceptie zonele deja colonizate), iar in 1960 a inceput activitatea turistica in zona.

  • In 1978, arhipelagul a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar in 1985 a devenit Rezervatie a Biosferei.

  • In 1986, 70.000 kmp de ocean din jurul grupului de insule au intrat sub protectia legii, ca rezervatie marina - a doua ca marime din lume, dupa Marea Bariera de Corali australiana.

Plasat in 2007 pe lista patrimoniului mondial aflata in pericol, Galapagos a fost scos din aceasta categorie in vara anului 2010, un act prin care UNESCO a recunoscut eforturile Ecuadorului in directia protejarii naturii unice a acestor insule. Din pacate, e o sabie cu doua taisuri: scoaterea din categoria siturilor amenintate (desi imbucuratoare in sine) inseamna, totodata, pierderea accesului la finantari acordate prioritar celor mai periclitate dintre situri.

Specii pe scena evolutiei

Fascinatia fata de acest colt de lume se datoreaza, in buna masura, impresiilor transmise de cel mai vestit dintre naturalistii care le-au cercetat amanuntit: faimosul Charles Darwin. Ceea ce a vazut aici l-a impresionat puternic: el a fost primul care, patruns atat de farmecul straniu al acestor insule, cat si de exceptionalul interes stiintific generat de ele, si-a consemnat impresiile in scrierile lui, iar fascinatia resimtita de el s-a transmis, peste timp, generatiilor urmatoare. Citindu-i relatarile, multi sunt cuprinsi de o nevoie irepresibila de a vedea cu ochii lor ceea ce a vazut el, acel peisaj fantastic, acele plante uimitoare, acele animale incredibile pe care le-a privit el.

Insa Darwin nu s-a multumit sa le admire. Le-a cercetat, cu pasiune si rabdare metodica, totodata. Si, cercetandu-le, nu s-a multumit sa le descrie, caci a inteles ca aici era si altceva de aflat si de spus, ceva cu mult mai insemnat decat o simpla dare de seama asupra speciilor noi descoperite. De fapt, la ceva vreme dupa intoarcerea din expeditie, revazandu-si notele, a avut o adevarata revelatie: un nou camp al cunoasterii i s-a dezvaluit deodata, iar el l-a dezvaluit , mai departe, lumii.

Galapagos este locul in care Darwin a adunat dovezile cele mai solide in sprijinul marii sale idei, care a zgaltait din temelii conceptiile lumii de atunci: speciile de vietuitoare nu au existat de la inceput asa cum le vedem azi, ci au evoluat, sub presiunea selectiei naturale, adaptandu-se la medii diferite.

In Galapagos, de la o insula la alta, specii inrudite - dar diferite - de animale prezinta deosebiri de aspect si comportament care duc spre ideea ca, din una si aceeasi specie, care a populat initial regiunea, au derivat mai multe; traind in mediul izolat al unei insule, o populatie de animale a ajuns, incet-incet, sa se deosebeasca de alta, de pe alta insula la fel de izolata. Fiecare si-a urmat calea sa.

Cintezele din Galapagos, cu ciocurile lor de diverse forme - exista 13 specii diferite, aproape cate una pentru fiecare insula, - au devenit celebre ca ilustrare a principiului selectiei naturale, in conditii de izolare reproductiva, care caracterizeaza procesul speciatiei - formarea de noi specii. Ce inseamna asta? O populatie de animale dintr-o anumita specie este, la un moment dat, impartita - in doua, sa zicem, pentru a simplifica: apare o bariera naturala, de pilda un brat de mare sau un lant de munti, care separa cele doua populatii.

In timp, de o parte si de alta a barierei, cele doua populatii vor evolua independent; fiecare va merge pe propriul sau drum evolutiv, in functie de conditiile de mediu si, dupa milioane de ani de dezvoltare separata, intre cele doua vor mai exista inca asemanari (atat cat sa ne dam seama ca au un stramos comun), dar si atat de multe deosebiri, incat indivizi din populatia 1 nu se vor putea imperechea cu indivizi din populatia 2, pentru a produce urmasi: s-au format doua specii diferite. Bineinteles, e un proces foarte indelungat - in functie si de rapiditatea cu care se succed generatiile, poate dura milioane de ani.

Uriasele testoase din Galapagos au si ele infatisari diferite - forma carapacei deosebeste populatiile intre ele. Cel ce studiaza aceste reptile surprinde, de fapt, evolutia in actiune, fenomenul speciatiei - formarea speciilor noi - in plina desfasurare. Desi e vorba despre o singura specie de testoasa gigantica, ea s-a diferentiat, deja, in cel putin 10 subspecii (atatea exista azi, dar unii cercetatori considera ca au existat 12 sau chiar 15, dintre care unele au disparut). Fiecare dintre insulele Santiago, Santa Cruz, San Cristóbal, Pinzón si Española isi are subspecia sa (diferentirea s-a produs datorita izolarii fiecarei populatii pe cate o insula, caci aceste reptile sunt nu sunt bune inotatoare si nu pot strabate cu usurinta bratele de mare dintre insule) si exista cate o subspecie pentru fiecare dintre cei cinci vulcani principali ai insulei Isabela (cea mai mare din arhipelag); in cazul acestora din urma, ceea ce le-a izolat unele de altele si le permite sa evolueze independent sunt marile bariere de lava solidificata, formate in cursul eruptiilor si care impart, practic, insula, in mai multe "enclave".

Unul dintre efectele izolarii pe o bucata de pamant inconjurata de bariere naturale este endemismul: anumite specii se intalnesc numai si numai pe acea bucata de pamant si nicaieri altundeva. Iar Galapagos e un adevarat tezaur de specii endemice. Printre acestea, iguanele - doua specii, una numita chiar iguana de galapagos, alta iguana marina - produc, probabil, alaturi de testoasele gigantice, cea mai puternica impresie asupra celor ce le vad.

Printre bolovanii cenusii, colturosi, - bucati de lava solidificata in forme brute, amenintatoare - un popor de soparle pare sa se fi intrupat si el din aceeasi lava. Si ele au in infatisare ceva aspru, zimtat si zgrunturos; pielea le e rugoasa si de aceeasi culoare cenusiu-negricioasa ca si bolovanii de roca vulcanica. Stand la soare pe tarmurile de piatra ale insulelor, par niste dragoni marunti, bizare forme de viata iesite dintr-o poveste cu balauri; doar talia lor mica nu-i face sa para mai infricosatori. Aceste iguane marine sunt unice printre soparle prin faptul ca se hranesc in apa oceanului, consumand plante marine.

Specia de uscat - iguana de Galapagos - mananca, in schimb, fructele cactusilor Opuntia care, aici, cresc in forme inalte, arborescente, niste aparitii vegetale ciudate care fac pereche cu bizarele aparitii din lumea animala.

Insa nu numai uscatul zgrunturos al insulelor e plin de forme de viata uimitoare, ci si marea din jur. O rezervatie biologica marina acopera o mare parte din apele arhipelagului, in incercarea de a proteja ecosistemele unice de aici. An de an, cercetatorii descopera specii noi de pesti si nevertebrate marine, inaintand, pas cu pas, in vastul necunoscut al lumii oceanice din jurul acestor insule.

Civilizatia care devasteaza

Minuni ale lumii naturale, insulele Galapagos sunt, totodata, un elocvent si trist exemplu de distrugere produsa de civilizatia umana, cu voie sau fara voie: aici se vede prea bine ce poate face omul dintr-un colt de natura neatins. Pe vremea cand ecologia - inteleasa ca stiinta care studiaza complexa retea de relatii dintre speciile unui ecosistem - inca nu fusese inventata, oamenii isi urmareau numai propriile interese si colonizau orice tinut nou-descoperit cu ceea ce le trebuia lor.

Multe specii straine (caprele, de pilda) au fost introduse, in Galapagos, de pirati, care urmareau sa-si asigure o sursa de hrana in "bazele" lor de refacere si aprovizionare. Alteori, colonisti mai pasnici, dar tot nestiutori de efectele popularii cu animale si plante de aiurea, au infiintat plantatii si crescatorii sau au eliberat, in natura, animale care, ulterior, au devenit o plaga pentru ecosistemele locale.

Efectele nefericite ale introducerii speciilor straine se vad azi pe multe dintre insulele arhipelagului. Caprele, porcii, sobolanii, pisicile, cainii - prasite de europeni si sud-americani - au gasit aici niste conditii de viata atat de bune, incat s-au inmultit nemasurat si, umplu, salbaticite, insulele pe care au fost aduse, facand praf fragilul echilibru natural. Caprele au ras vegetatia insulelor, consumand rarele plante endemice, iar rozatoarele, carnivorele si porcii mananca ouale si puii pasarilor si reptilelor endemice, amenintand existenta speciilor. Cresterea extensiva a pasarilor domestice e un vesnic motiv de ingrijorare pentru cei preocupati de protectia ecosistemului, care se tem ca aceasta industrie poate fi sursa unor epidemii care ar decima pasarile salbatice indigene.

Atat de mari au fost daunele facute de acesti invadatori - desi, de fapt, nici nu e vina lor - incat, pentru a restaura mediul natural al insueleolro a fost nevoie de solutii drastice, precum exterminarea caprelor prin vanatoare.

Incet-incet, lucrurile s-au mai imbunatatit; dar e nevoie de inca multi ani de eforturi si de multe milioane de dolari pentru a indeparta, cat de cat, cauzele distrugerii si a da, astfel, naturii posibilitatea sa se refaca.

Si, pe langa animale, ramane problema plantelor: in Galapagos au fost introduse peste 700 de specii, in vreme ce plantele autohtone sunt doar vreo 500. "Invadatorii" (printre care numeroase specii de arbori fructiferi, introduse in scop economic) ocupa spatiul in detrimentul speciilor locale si consuma resursele solului.

Turisti si alti daunatori

Iar apoi, pe langa rozatoare, pisici si capre, mai sunt si oamenii. Cu ei ce facem?

Atrasi de renumele insulelor, dornici sa vada aceste creatii ale naturii, peisajul lor, animalele de aici, turistii vin in valuri in Galapagos. Cresterea afluxului de vizitatori a dus la nevoia de spatii de cazare, de alimentatie, de divertisment, si asa apar hotelurile, restaurantele, magazinele - o intreaga industrie. Exista, in lumea de azi, obiective turistice pe care tocmai succesul lor le poate nimici, iar Galapagos e unul dintre acestea.

Dezvoltarea asezarilor umane ameninta intruna acest vulnerabil paradis, nu numai din cauza turismului, ci si a imigrarii ilegale. In ultimii ani, in Galapagos s-a inregistrat o rata atat de rapida de crestere a populatiei, incat se poate vrobi de o adevarata explozie populationala. Desi numai cinci insule (Baltra, Floreana, Isabela, San Cristobal si Santa Cruz) sunt locuite (de cca. 40.000 de oameni, dupa estimarile facute in 2006), efectele interventiilor umane, trecute si prezente, se vad si pe alte insule.

Iar acolo unde creste populatia umana, natura se retrage, anihilata de beton, asfalt, deversari de deseuri, zgomot si toate celelalte.

Apoi, mai sunt braconierii care vaneaza foci; sunt pescarii care pescuiesc ilegal in cuprinsul rezervatiei marine; din cand in cand, asa cum s-a intamplat in 2001, mai esueaza si cate un petrolier, din care se scurge o devastatoare maree neagra care naclaieste si ucide nenumarate animale.

Si totusi… Cu cateva restrictii de bun-simt, cu o buna gospodarire a activitatilor de turism si cu programe de protectie bine puse la punct, insulele ar putea nu numai sa reziste, ci si sa-i uluiasca in continuare pe norocosii care vor ajunge sa le vada. Poate va fi de ajutor proiectelor de conservare faptul ca arhipelagul are sanse sa ajunga in randul celor 7 noi minuni ale naturii, o initiativa pornita in anul 2007 de catre Fundatia New7Wonders, care urmareste crearea unei liste de 7 creatii magnifice ale naturii - cele mai minunate din lume - alese printr-un sondaj desfasurat la nivel global.

Competitia se afla in faza finala: din peste 440 de situri propuse, a fost alcatuita, dupa selectii repetate, o lista a finalistelor - 28 de minuni naturale din care vor fi alese, in cele din urma, cele 7 supreme. Lista celor 7 noi minuni ale naturii va fi anuntata, oficial, anul viitor. Deocamdata, Insulele Galapagos se gasesc printre cele 28 finaliste.

Nu stiu daca voi ajunge vreodata acolo (slabe sanse, ca si inexistente), desi, pentru biologul care sunt, asta e unul dintre marile vise; nu exista naturalist care sa nu vrea sa vada si el ceea ce a vazut Darwin acolo - si, din fericire, ceea ce a vazut el inca mai exista, dimpreuna cu multe alte lucruri pe care el n-a avut atunci timpul sa le descopere. Pe urmele lui, insa, merg nenumarate expeditii stiintifice, cercetatori care cauta si gasesc vietuitoarele inca nestiute de pe insule si din oceanul ce le inconjoara.

In dorul calatoriei in Galapagos, m-am dus sa vad la Cinema City din Afi Palace, Bucuresti avanpremiera unui film - unul special, deosebit de tot ceea ce am vazut pana acum: un documentar despre Galapagos, filmat cu tehnologie IMAX. Niste extraordinare imagini tridimensionale, o senzatie de zbor pe langa falezele stancoase, impresia ca te scufunzi chiar in mijlocul unui banc de pesti, in apa tulbure a oceanului, ca e destul sa intinzi mana pentru a atinge o pasare, o foca sau o testoasa uriasa, ce se misca alene pe langa tine… uimitor! Si, sub impresia acelor imagini incredibile din filmul Galapagos 3D, am scris acest articol ca sa ne amintim ca, indiferent daca vor fi sau nu pe o lista oficiala de "minuni", Insulele Galapagos sunt deja niste creatii neasemuite ale naturii si nimic - in afara de propria noastra nesabuinta - nu le-ar putea lua acest statut. Iar asta ne face raspunzatori - de ele si de toate celelalte minuni pe care le mai avem inca.

Citeste articolul integral

*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu