luni, 12 aprilie 2010

Croaziera pe Mediterană, un voiaj de vis între Barcelona şi Napoli


Cea mai bună metodă pentru a explora frumuseţile şi bogăţiile  oraşelor europene aflate pe coasta Mării Mediterane este o călătorie pe mare cu vasul de croazieră.
În croazieră pe Marea Mediterană veţi avea şansa să descoperiţi celebrele porturi aflate pe ţărmul ţărilor precum Italia, Croaţia, Franţa, Spania, Grecia sau Turcia. Odată aflaţi la bordul unui vas de croazieră veţi cunoaşte o altă Europă, cea privită din largul mării.
Barcelona, Marsilia, Genova, Roma, Napoli sunt câteva dintre oraşele porturi aflate pe ţărmul Mării Mediterane.

Vacanţa pe vasul de croazieră este destinată celor care vor să se relaxeze şi vor să aibă parte de tot conforul necesar pe tot parcursul călătoriei. Din momentul în care te-ai îmbarcat, toate serviciile practicate de staţiunile de lux vor fi practicate şi pe vasul de croazieră.

Nu-ţi ajunge o zi să vizitezi Barcelona, dar merită să vezi o parte din ea


În Barcelona nu vă ajunge o singură zi pentru a vizita toate obiectivele turistice, dar pentru a înţelege cât mai bine stilul de viaţă al catalanilor vă recomandăm ca imediat ce aţi ajuns în port să profitaţi de faptul că sunteţi aproape de oraşul vechi şi să vă începeţi vizita cu o plimbare pe celebra stradă Las Ramblas.
Acest bulevard de 2 km, între Piaţa Catalunya şi Port, este cel mai populat, dar şi popular traseu turistic reprezentând adevărata atmosferă a Barcelonei. Bulevardul este plin de chioşcuri cu flori, fructe şi păsări, cofetării, terase şi teatre, galerii comerciale, un adevărat spectacol în aer liber. De aici, pentru că sunteţi aproape, vă puteţi plimba în cartierul gotic, ajungând la Muzeul Picasso, ce găzduieşte una dintre cele mai complete colecţii ale artistului.
Dacă totuşi doriţi să ajungeţi să vizitaţi operele reprezentative ale oraşului Barcelona create de Gaudi, dar şi alte obiective turistice, vă recomandăm să vă urcaţi într-unul din autobuzele turistice care cuprind cele mai importante obiective. Într-o singură zi puteţi vedea tot oraşul fără a vă mai chinui cu hărţile şi ghidurile turistice.
A doua zi o veţi petrece pe vasul de croazieră, ce se îndreaptă către coasta Italiei, urmând ca a treia zi să staţioneze într-un oraş port.
O zi întreagă petrecută pe vapor nu este deloc plictisitoare, din contră, nici nu vei simţi cum a trecut, pentru că aici nimic nu pare să vă lipsească, totul este aranjat şi stabilit cu mare atenţie ca turiştii să se simtă cât mai confortabil. Vasul de croazieră reprezintă pentru mulţi dintre călători un mic oraş plutitor. Restaurante, cazinouri, saloane de înfrumuseţare, piscine, magazine, cluburi de noapte şi baruri sunt câteva dintre nenumăratele atracţii ale unui vapor.

Napoli, unul dintre cele mai mari centre culturale din lume

După o zi în care v-aţi relaxat, urmează vizita unui alt oraş port la fel de fascinant ca Barcelona. Napoli este unul dintre cele mai mari centre culturale din lume, cu tradiţii care s-au răspândit în întreaga lume. Pentru a cuprinde principalele obiective turistice sunt disponibile câteva tururi ale oraşului, dar şi în locurile din apropierea oraşului.
Dominat de Muntele Vezuviu, a cărui activitate vulcanică lentă şi neîntreruptă se poate observa din orice colţ al oraşului, Napoli este cel mai fermecător oraş datorită poziţiei geografice şi capodoperelor sale istorice şi arhitectonice.
O astfel de croazieră, pe Marea Mediterană, include vizita mai multor oraşe, totul depinde de preferinţele dumneavoastră, pentru că tour-operatorii au creat multiple călătorii pe Mediterana. În funcţie de dorinţele turiştilor, de timpul pe care îl alocă unei astfel de vacanţe, sunt croaziere de opt sau zece zile ce includ vizita principalelor oraşe port ale Mediteranei, ca Tunis, La Valetta, Messina, Genova, Marsilia.
Preţuri
Preţul unei croaziere pe Mediterană în această perioadă  porneşte de la 549 de euro de persoană, pentru opt zile de croazieră, şi include cazarea în cabină dublă, pensiune completă, cu trei mese pe zi şi gustările între mese, participarea la activităţile de divertisment, accesul la toate facilităţile vasului: piscine, săli de fitness şi terenuri de tenis.
Tot în aceeaşi perioadă, dar pentru o croazieră de 12 zile pe Mediterană preţul porneşte de la 749 de euro. Important de ştiut este că la toate aceste preţuri se mai adaugă şi transportul cu avionul, autocarul sau maşina personală până la locul îmbarcării, porturile din Barcelona sau Napoli. Pe piaţa turistică sunt oferte de croazieră pe Marea Mediterană în această perioadă cu îmbarcarea pe vas din oraşe ca: Genova, Marsilia, Atena sau Istanbul.
Specialiştii în turism au făcut o selecţie a celor mai frumoase vapoare de croazieră din lume, la bordul cărora turiştii pot avea parte de o adevărată vacanţă de vis.
Star Clipper  este  la ora actuală cel mai mare velier din lume. Lansat în anul 2005, construcţia sa este inspirată de cea a vaselor din secolul XIX. Are 114 cabine, unele cu balcon, saloane, restaurante, baruri şi un spa submarin, din care poţi admira adâncurile oceanului.

- Pentru a completa toate formalităţile, trebuie să ajungeţi în port cu cel puţin două ore înainte de îmbarcare.
- Dacă aveţi rău de mare, este indicat să optaţi pentru o cabină situată în mijlocul vasului.
- Dacă aţi cumpărat băuturi alcoolice din duty-free, trebuie să ştiţi că este posibil ca acestea să fie confiscate de personalul vasului, şi înapoiate la debarcare.
- Este posibil ca bagajul pe care l-aţi predat la îmbarcare să ajungă mult mai târziu în cabina în care aţi fost cazat, de aceea este bine să aveţi la dumneavoastră în bagajul de mână strictul necesar.

Citeste intreg articolul 

http://www.curierulnational.ro

Autor:Diana State / Olivia Dragnea

 CROAZIERE VACANTA MINUNATA 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu