Restaurantul danez Noma, condus de tânărul maestru bucătar René Redzepi, a fost desemnat cel mai bun de pe planetă, devansând El Bulli al spaniolului Ferran Adria, învingătorul precedentelor patru ediţii, potrivit topului pe 2010 realizat de Restaurant Magazine.
Potrivit AFP, restaurantul Noma, clasat pe locul al treilea în 2009, construit într-un vechi depozit renovat în portul Copenhaga, s-a situat pentru prima oară în fruntea acestei liste a celor mai bune 50 de restaurante din lume, alcătuită de 800 de critici şi experţi în gastronomie din toată lumea.
Acest succes încununează creativitatea maestrului bucătar danez René Redzepi, în vârstă de 32 de ani, considerat un adevărat "ambasador" al bucătăriei nordice, bazată în principal pe ingrediente locale şi de sezon.
Noma a devansat El Bulli al maestrului bucătar Ferran Adria, desemnat cel mai bun restaurant din lume la precedentele patru ediţii, între 2006 şi 2009. Ca o recunoaştere a acestei performanţe, revista Restaurant Magazine - biblia industriei culinare britanice - i-a înmânat lui Ferran Adria titlul de "bucătarul deceniului", decernat în premieră, anul acesta.
Poziţia a treia a revenit restaurantului Fat Duck al maestrului bucătar britanic Heston Blumenthal, adept, ca şi Ferran Adria, al bucătăriei moleculare, clasat la precedentele patru ediţii pe locul al doilea.
Spania are trei restaurante în primele 10 poziţii ale acestui clasament. În afară de El Bulli, restaurantul El Celler de Can Roca s-a situat pe locul al patrulea, Mugaritz, pe locul al cincilea, iar Arzak, pe poziţia a noua.
www.mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu